Originea superstitiilor

Originea superstitiilor Mareste imaginea.


Originea superstitiilor

Superstitia, asa cum este ea definita filologic, apare ca o credinta primitiva, bazata pe ramasite ale magiei si animismului, pe conceptii retrograde, neconforme cu nivelul cunoasterii stiintifice, pe admiterea fortei spiritelor bune si rele, a miracolelor, farmecelor, vrajilor, semnelor prevestitoare, numerelor fatidice etc.

Originea, sursele care au alimentat superstitiile, evolutia acestora sunt cercetate temeinic de etnografie si antropologie, care au realizari importante in acest domeniu, descoperindu-se sensurile unor credinte mitico-magice stravechi desacralizate. Incercand o sistematizare a productiilor folclorice romanesti, mai cu seama a acelora legate de muncile agricole, de schimbarea anotimpurilor, putem surprinde orizontul magic al acelor oameni care au trait in paleolitic la poalele Carpatilor. Este evident ca acest orizont se confunda cu cel al realitatii observate, intelese de lumea vazuta magic, asa cum aparea ea la poporul romn, pana in urma cu cateva decenii, fiind concreta, circumscrisa la cea in care traia fiecare individ, in relieful si natura inconjuratoare, in practica de zi cu zi.

Se trage din vremuri stravechi, ale practicii magiei de vanatoare, superstitia ca persoane sau animale intalnite m drum sau la plecarea in calatorie, adica "ce ies inainte", "ce taie calea" au o anumita semnificatie pentru rezultatul actiunii. De pilda, exista odinioara convingerea ca daca cineva iti iese in cale cu vase goale (cana, ulcior etc.) actiunea nu reuseste. Dar ea trebuia sa aiba sorti de izbanda atunci cand vasele erau pline cu apa. Intalnirea cu un iepure, cu o pisica sau "intoarcerea din drum" se socoteau ca "semne rele" fiind de asemenea reminiscente ale magiei de vanatoare. In trecut vanatorii si pescarii se temeau a fi intrebati unde se duc, in credinta ca o ase-menea intrebare ar fi urmata de pierderea norocului scontat de acestia. Cand se transporta un obiect magic, persoana respectiva nu trebuia sa se uite inapoi sau sa fie vazuta, ori sa vada pe careva, sa vorbeasca etc.

In conceptia magica, nascuta probabil in mezolitic asemenea atitudini aveau ca scop evitarea dezlantuirii fortelor supranaturale ostile, care trebuiau deci ocolite, pacalite, astfel incat actiunile vrajitoresti sa nu-si piarda "puterile". Tot urme ale credintelor magice stravechi reprezinta superstitiile legate de atitudini ireverentioase fata de elemente sau fenomene ale naturii, inchipuite ca forte supranaturale.

De pilda, era oprit sa se scuipe inaintea soarelui sau a vntului, a caror razbunare se astepta a fi extrem de dura in acest caz. Asa-numitele locuri rele sau oprite, din credintele populare, erau in realitate ecouri ale magiei. De pilda, superstitia ca asezarea caciulii (sau palariei) pe masa si pe pat ar fi semn rau, indicand boala sau moartea posesorului obiectului respectiv, tine de magia tamaduitoare, ca si de faptul de sta "pe urma" unui bolnav, ceea ce semnifica posibilitatea contagiunii. Cimitirele, rascrucile, podurile, stancile, pesterile, morile, casele parasite erau numite "locurile rele", bantuite de fiinte demonice.

In aceste conceptii vom descoperi stratificari nu numai de practici magice, dar si de experiente. Astfel, pentru vanatorul din vremurile stravechi, aparitia unui om sau a unui iepure nu puteau insemna altceva decat nesansa in actiunea sa, doarece era absolut limpede ca in zona res pectiva nu se gasea nicio vietate. Din doua motive: oricare drumet speria si alunga vanatul, in timp ce iepurele fugea de celelalte animale. Apoi vraciul stia, tot din experienta, ca atingerea unui om bolnav ducea la molipsire; tot astfel asezarea de obiecte pe culculsul unui suferind sau frecventarea, unor locuri in care au trait indivizi bolnavi. Bineinteles, vraciul nu putea avea nicio idee despre principiile medicinei, asa cum sunt intelese ele astazi, dar el observa totul cu atentie si tragea concluzii. Interdictiile pe care le dadea, si pe care toti le respectau, rezultau de aici si, evident, ele se dovedeau corecte.

Basmele romnesti contin episoade fantastice, populate cu zmei si zane, fiinte cu puteri magice, care duc o viata apropiata de cea umana. Altele primesc puteri sau forme supranaturale cum sunt pricolicii si varcolacii, dar mai cu seama solomarii. Potrivit credintelor populare solomarii sunt persoane care merg calare pe balauri si poarta ploile si furtunile dupa bunul lor plac. Ei "au invatat" meseria lor sub pamant sau intr-o pestera timp de sapte ani. In ce priveste pricolicii si varcolacii acestia ar fi, conform superstitiilor, oameni vii sau morti care se prefac noaptea in lup sau in caine, dandu-se peste cap de trei ori, pricinuind rele celor pe care ii intalnesc. Puteri nefaste au si alte fiinte imaginare cum sunt ielele, inchipuite ca niste zane frumoase, dar stricatoare. Exista apoi "muma padurii" personaj cu puteri miraculoase si aspect infricosator, simbolizand elementul rau.

Toponimia romaneasca este bogata in evocari magice, pastrate de popor: "Valea zanelor" (Bucegi), "Pestera zmeilor" (la izvoarele Somesului Cald), "Ochiul paman-tului" (in sesul Cricaului) etc.

Timpul, vazut prin prisma magiei era si el prezent in traditiile populare romnesti. De pilda, practica descanta-toarelor prevedea ca "apa neinceputa" sa fie luata de la izvor inainte de rasaritul soarelui si pe nemancate. Des-cantecele pentru "casunatura", de asemenea nu trebuiau sa se faca dupa rasaritul soarelui. In zorii zilei se faceau descantecele de dragoste si scaldatul in roua (pentru sanatate) - ca magie tamaduitoare.

In schimb, imediat dupa asfintitul soarelui incepea timpul rau, in care demonii si vrajile vatamatoare isi desfasurau actiunile nefaste. De aici o serie de precautii magice care astazi par cu totul bizare, fara noima : nu se imprumuta nimic din casa (ca sa nu se duca norocul), nici chiar gunoiul nu se scotea afara (spre a nu avea pagube prin efectul vrajilor). De asemenea, seara nu se aducea apa in casa, fara a se arunca in ea un taciune aprins sau a se sufla in vas de trei ori, ca pavaza impotriva eventualelor actiuni vrajitoresti potrivnice. In general oamenii credeau ca orice actiune era periculos a fi intreprinsa noaptea in afara locuintei, spatiul fiind strabatut in conceptia lor de fiinte supranaturale : zmei, iele, pricolici, vrajitori, strigoi etc, care puteau cauza numai nenorociri.

Ivirea zorilor, vestita de cantatul cocosilor, era momentul disparitiei acestora. O singura exceptie se cunoaste: in asfintit se recomanda doar inceperea semanatului, imediat dupa culcatul pasarilor, arun-candu-se boabele cu ochii inchisi, "pentru ca zburatoarele sa nu vada semintele si sa nu manance holda".

Asemenea reminiscente de ritual magic au dat nastere la multe povestiri populare, care incanta prin savoarea lor, ca povestirea lui Vasile Zaiu din Baisoara, in anul 1940: "Un sogor de-al meu s-a sculat sara in casa si o vazut o capra la fereastra. El o gandit ca-i dracu. Omu a luat sa-curea si o iesit afara la usa si iaca aci pe pomol o dat cu sacurea si i-o taiat capu. Dimineata o vazut ca-i capra vecinului". De unde se pot observa nu numai conceptiile magice ale satului romanesc de acum cateva decenii, dar si modul neinfricat in care omul simplu stia sa infrunte puterile demonice.

Tot ce se intampla in timpul noptii avea o dubla semnificatie : una pozitiva, adica cea care urma ordinea naturii si o alta magica. Miscarea unei crengi, o lumina necunoscuta, stralucirea cerului erau interpretate in primul rand in sens magic, explicatia naturala fiind cel mai adesea ignorata.

Timpul noptii era cel al vrajilor. Vrajile de dragoste, ca de pilda culegerea matragunei, se produceau, cum s-a aratat, dupa un anumit ritual. La fel si florile de feriga se cautau in noaptea de Sanziene de catre vrajitoare, care luau mana holdelor. Luatul manei se facea tot inainte de rasaritul soarelui. In general manoperele de magie neagra se desfasurau noaptea.

Daca noaptea isi avea regulile ei magice, tot astfel zilele saptamanii cunosteau o sumedie de oprelisti, variind de la o colectivitate la alta. De pilda, se obisnuia sa nu se scoata gunoiul din casa lunea (ca uliul sa nu manance pasarile domestice). De asemenea nu se imprumuta nimic lunea, martea si vinerea (ca sa nu fie pagube in casa). Miercurea si vinerea nu se prindeau boii intaia oara la jug si in aceleasi zile nu se cocea paine (caci lua cuptorul foc). Exista, de altfel, o regula transmisa din femeie in femeie, sub forma de cantec, cu tenta evident magica : "Vinerea iar nu torc,/Nu fac paine si nu spal./Nu spal lunea, joia si sambata./Martea si miercurea nu fac lesia".

Timpul, in viziunea omului dominat de credinte magice, era o insiruire de zile bune si de zile rele (faste si nefaste), sarbatorile marcand momentele esentiale ale anului, legate indeosebi de schimbarea anotimpurilor si fazele muncilor agricole. In mentalitatea magica, spre pilda, in prima zi a anului se putea afla tot ce se va petrece pana la sfarsitul acestuia. De aici rezulta vechile obiceiuri de Anul Nou, incepand cu cele din noaptea de 31 decembrie. Atunci fetele isi ghiceau, ca sa vada daca se vor marita, nu se inchideau usile si nu se dormea pe intuneric (ca sa intre norocul in casa). Barbatii spargeau cepe, prorocind in foile lor. cum va fi vremea - uscata sau ploioasa. Roseata cerului, gerul, zapada din ziua de Anul Nou aveau si ele rosturi de magie meteorologica, "prevestind" belsugul, bucuria, sau nenorociri in cursul lunilor viitoare. In ziua de Anul Nou se soroceau pomii neroditi, iar animalele "vorbeau intre ele despre soarta "stapanilor". Credinte magice stau ascunse in sarbatoarea de Arminden, vestitoarea primaverii, in credintele legate de Rusalii si multe altele.

Legaturile cauzale intre fenomenele naturale si anumite intamplari erau explicate in maniera naiva a magiei. Astfel; cand canta tarca, tipa cucuvaia sau o gaina ,,co-cosea" se credea ca se vestea ceva de rau. La fel cand se batea ochiul drept, cand urla cainele, cand se visa porci, inflorirea pomilor a doua oara, eclipsele si cometele erau luate drept prevestiri ale unui razboi sau ale mortii. Evident, teama de nenorociri, nesiguranta zilei de maine, frica fata de fenomenele naturii, ignoranta au generat asemenea conceptii, fara nici o baza reala.

Practicile puerile de odinioara par lipsite de rost acum, cand ne ajung sub forma superstitiilor, in care doar naivii mai pot crede. Dar in vechime descantecele, vrajile erau considerate drept mijloace pentru rezolvari posibile ale unor situatii acute. Tehnica acestor practici aparea, doar cu cateva decenii in urma, foarte diversa si ea avea, fara indoiala, un caracter si mai amplu in trecutul indepartat. Un element interesant il constituie aici asa-numita dozare a ritualului vrajitoresc, constand in repetarea descantecelor conform unei anumite ordini, adaugarea de noi versuri la fiecare tura de recitari magice etc. Astfel, in magia tamaduitoare se obisnuia ca sapte femei batrane sa posteasca o zi pentru a determina insanatosirea unui bolnav. Se postea, de asemenea, noua marti (de luni pana in seara de marti, cand se iveau stelele), "ca sa se implineasca ceva"'.

Apoi, pentru ca descantecele sa aiba eficacitatea dorita ele erau repetate de mai multe ori, in general de trei, sase sau noua ori. Unele vrajitoare considerau "de leac", deci eficace, doar a noua repetare. Altele pretindeau dimpotriva ca vindecarea vine de la toate cele noua descantari luate la un loc, deci de la fiecare in parte. Spre deosebire de acestea, exista si parerea ca doar una din cele noua repetari este de leac, dar care anume nu se stia. Procedeul repetarilor ss explica, de regula, prin credinta in proprietatea magica individuala a anumitor numere, in special trei, sase si noua. Valoarea magica a numerelor se intalnea si in diferite ocazii independente de timp, cum ar fi - de pilda - persoanele care trebuiau sa indeplineasca o actiune magica: sapte femei batrane, sapte popi, trei copii. Sau numarul obiectelor pentru ritual : noua carbuni, unsoare de noua feluri, apa din sapte izvoare etc. In descantece sunt adesea invocate fiinte magice al caror numar este noua sau nouazeci si noua.

Prin urmare, unele numere primesc in conceptia magica o individualitate proprie, fiind dotate cu puteri speciale, transmisibile obiectelor, fiintelor si actiunilor care le folosesc. In mentalitatea populatiilor primitive studiata de etnologi, credinta in valoarea magica a numerelor este puternica, ceea ce poate indica rolul deosebit al dozarii in cadrul ritualurilor magice in trecutul indepartat al omenirii.

Sigur ca omului modern, familiarizat cu datele stiintei, nu-i vine greu sa inteleaga ca viata este un proces de desfasurare a timpului biologic, ea decurgand in ritm ascendent si descendent, ca planta, un animal, oricare fiinta, cat de mica sau mare, se naste, se dezvolta, atinge maturitatea deplina, un apogeu biologic, dupa care incepe sa moara treptat. Acesta nu mai este, azi, niciun mister, fenomenul fiind dovedit de stiinta. In gandirea magica insa, viata aparea altfel. Ea era formata dintr-o succesiune de momente deosebite, atat structural cat si calitativ, care trebuiau celebrate prin ceremonialuri rituale specifice.

Populatia pretracica, apoi tracii si geto-dacii au privit viata in acelasi spirit magic. Cum gandeau acei oameni de demult ne vorbeste multimea de obiceiuri, odinioara cu caracter miticormagic, pastrate in folclorul romanesc.

Cel mai important moment din viata unui individ era considerat, cum este si logic, nasterea. Actiunile magice menite sa slujeasca viitorului copil incepeau chiar din timpul sarcinii femeii, care trebuia sa respecte o serie de prescriptii, de indicatii tabu, menite a impiedica transmiterea unor defecte asupra fiintei din pantecul sau. De aceea, gravida care vedea un om urat, sau un animal pocit, trebuia "sa-si aduca aminte" de starea in care se afla pentru ca nu cumva copilul sa semene cu fiintele vazute de ea. De asemenea, nu avea voie sa puna mana pe flori si apoi pe trup, "ca sa nu aiba copilul pete" ; sa nu dea cu piciorul in caini si pisici "ca va face copilul cu par pe trup" si altele. In cazul in care uita sau incalca interdictiile, numai descantatoarele puteau sa-i vina in ajutor. Insa, cand o gravida zarea un om frumos, ea trebuia sa-i calce pe urma, zicand : "Calcu-ti urma, / iau-ti forma, / pruncul meu / in chipul tau !"

In timpul nasterii existau, de asemenea, tot felul de indicatii magice: usile sa stea incuiate "ca sa nu poata nimeni fermeca pe noul nascut" ; copilul sa se nasca pe un obiect oarecare "ca atunci pe ce gandeste se implineste"; sa nu fie nimic incuiat sau innodat in odaia de nastere si sa nu stie nimeni in sat ca pe femeie au apucat-o durerile facerii "ca naste mai usor".

Ritualurile continuau si dupa nastere : copilul era scaldat in apa cu flori "ca sa fie frumos", inainte de a fi trecut prima oara la san i se dadea apa de pe un clopot "sa-i cante gura frumos", in leagan i se puneau diferite obiecte de fier "pentru a departa spiritele rele". Contra "deochiului se anina ceva rosu. Alte credinte de origine magica se refereau la taierea buricului, aruncarea "casei copilului" (placenta), a scaldei (apa de la baia copilului) etc. Un singur substrat corect puteau contine asemenea practici venite din adancurile trecutului omenesc, anume conceptia ca inca de la nastere trebuie vegheat asupra formarii omului, deoarece atunci i se urzeste intregul fir al vietii. Trebuie mentionat aici ca in conceptia magica, oricare om are cursul vietii prestabilit de ursitoare.

Perioada magica a copilului avea o durata de sase saptamani socotite de la nastere. In acest timp se luau toate masurile pentru ca spiritele rele sa nu faca pruncului vreun rau ori sa-l schimbe cu altul. In conceptia respectiva mama trebuia sa nu stea niciodata cu spatele la copil sau sa doarma altfel decat cu fata la el "pentru ca smeoaicele sa nu il fure". Din aceleasi considerente se puneau in leagan un catel de usturoi, fier si o matura. Daca pruncul se imbolnavea, repede i se schimba numele, in credinta ca astfel se nastea o alta fiinta, care nu avea boala celei precedente. Tot in legatura cu primele momente ale vietii existau si alte reguli magice, toate ilustrand reguli de initiere stravechi, menite sa fixeze in mintea viitoarelor mame, sub forma de precepte, cerinte necesare ocrotirii foarte atente a copilului.

Practici magice stravechi a existat si in legatura cu casatoria. De altfel, acest moment solemn era precedat in satul romnesc de vraji pentru ursit si dragoste, iar celebrarea casatoriei era insotita de multe manifestari cu caracter magic, care nu respectau ritualul religios, in ideea naiva ca astfel se vor putea determina sansa conjugala, buna intelegere intre soti, bunastarea viitoarei familii, nasterea a cat mai multi copii. Inmormantarea cuprindea, de asemenea, elemente magice "pentru impacarea sufletelor mortilor cu cei vii", dar mai cu seama pentru a-i feri pe cei in viata de urmarile eventualei transformari in strigoi a defunctilor.

Magia a constituit in trecut o tehnica, a carei lipsa in activitatea umana era odinioara de neconceput. Ea era prezenta nu numai in momentele esentiale ale fiecarui om, ci si in procesul muncii. De pilda, agricultorul iesea la semanat, deci efectua o munca, dar el insotea acest travaliu cu un anumit ceremonial menit sa "apere" efortul asa cum era acela, amintit anterior, de a arunca cu ochii inchisi pe ogoare primele seminte.

O astfel de atitudine magica s-a nascut, evident, din observatia ca pasarile, prin atacul lor asupra ogoarelor sunt capabile a micsora recolta. Corelata cu constiinta ca in intuneric si cu ochii inchisi vazul nu mai este eficace sau dispare, aceasta observatie a dus la practica de magie imitativa, in speta insamantarea ogoarelor in timpul noptii. Mai practica ar fi fost instalarea unor momai, dar asemenea mijloace se vor inventa mult mai tarziu, tot ca urmare a observatiei comportamentului pasarilor.

In aceeasi categorie de manifestari intra obiceiul ca ouale puse la clocit sa aiba nume feminine (ca sa iasa puicute). Tot din perioade stravechi a ajuns pana la noi obiceiul superstitios al libatiilor, adica umplerea unei cupe cu vin, apa sau lapte, gustarea continutului, apoi varsarea acestuia in semn de omagiu adus unor forte supranaturale. Gestul, in parte transformat, s-a pastrat, de regula, la ceremoniile funerare populare, ca si in traditionala inchinare a paharului, la oricare petrecere.

De asemenea are o origine mitico-magica superstitia ca varsarea solnitei si imprastierea sarii constituie un semn al unei viitoare suparari. Sarea avea in trecut un pret enorm, utilizata fiind si ca obiect de schimb, la unele populatii, datorita greutatii procurarii ei. Romanii isi plateau soldatii si in bulgari de sare, de unde si denumirea de salariu (lat. salarium - solda, salariu). La geto-daci, potrivit cercetarilor-efectuate de D. Nicolaescu-Plopsor, sarea constituia obiect de ofranda, ea fiind depusa la altare in vase special confectionate (fructiera dacica). In asemenea conditii risipirea sarii putea sa nu declanseze iritarea ? Ceea ce nu se mai justifica astazi.

Enuntarea si explicarea exhaustiva a superstitiilor este dificila chiar in cuprinsul unei lucrari ample, cu atat mai mult efortul devine imposibil intr-un eseu succint. In orice caz, pentru omul modern, superstitia - cunoscuta fiind ca un ecou al unor credinte stravechi, al caror sens initial s-a pierdut, prin desuetudine si desacralizare - nu poate avea decat valoarea unui produs folcloric, rezervat studiului etnografiei, antropologiei, istoriei religiilor. Este clar ca atata vreme cat se cunosc sursele, geneza, evolutia si involutia credintelor care au dus la aparitia diferitelor conceptii obscurantiste, atitudinea superstitioasa nu se ma justifica in timpurile noastre.

Cercetarea stiintifica actuala demonteaza, piesa cu piesa, toate asa-zisele stiinte oculte, de la divinatie (ghicitorie), pana la spiritism si magia alba, aratand ca acestea se sprijina pe superstitie, pe care o alimenteaza in acelas timp.

Stiinta a dovedit cu deplina forta ca sta in puterea omului sa aprofundeze cunoasterea legilor naturii, sa investigheze mai temeinic materia, sa patrunda in tainele cel; mai ascunse ale vietii. Nu exista nici un domeniu in care stiinta sa nu aiba acces si mai ales sa nu rezolve problemele cunoasterii. De acest context, superstitiile care nu au nicio legatura cu realitatea, cu experienta concreta a umanitatii, se detaseaza ca un produs anacronic, de origine mistica, fara argumente cat de cat justificatoare. In fata prestigiului stiintei, a puterii ratiunii, orice gest superstitios dincolo de incarcatura sa antagonica, apare ca o expresia a ignorantei si nu numai atat, ci si ca forma penibila de respingere a valorilor gandirii umane, a produselor ratiunii obtinute cu uriase sacrificii de-a lungul indelungatei istorii a omenirii.

Gheorghe Bratescu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 29400

Voteaza:

Originea superstitiilor 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE