Originile Bisericii Africane

Cartagina, considerat al doilea mare oras din Occident dupa Roma,  detinea in secolul  IV o populatie ce depasea o suta de mii de locuitori – avand sa atinga in scurt timp cu suburbiile sale - , peste trei sute de mii de locuitori. Mare port cosmopolit, unde se intalneau religiile proveniind din Africa, Egipt ,Grecia si Orient, orasul se afla in legatura directa cu Roma, dar si cu celelalte centre economice ale Orientului. De la Roma si de langa Pouzolli, porneau principalele cai maritime  inspre Africa. Ruta africana era cea mai importanta dintre caile maritime ale Mediteranei occidentale.

Cartagina se afla in legatura cu Efesul, in Asia Mica,  dar si cu alte mari orase, precum Alexandria in Egipt si  Antiohia in Siria.

Acestea se numarau printre cele mai mari  orase ale Imperiului care detineau un rol fundamental in comertul mediteranean. Or, Alexandria si Antiohia au constituit de asemenea principalele centre de  raspandire a crestinismului. Fara indoiala, crestinismul s-a raspandit in Cartagina pe linia acestor rute.

Niciun document nu ofera un raspuns sigur cu privirea privirea rolului Bisericii Romei sau  al celor din Orient in legatura cu raspandirea crestinismului pe pamant african. Este posibil ambele curente sa fi contribuit  la evanghelizarea Cartaginei. Nu putem afirma ca ierarhia bisericeasca a capitalei Imperiului, ar fi intrevenit in mod special in aceasta misiune. In realitate, imigrantii veniti din Italia pentru a se stabili in aceasta provincie ca si colonisti si, de asmenea, comerciantii si soldatii, au fost primii dintre agentii propagarii crestinismului. Insa acestia nu au fost singurii si nici cei mai activi. Fericitul Augustin, afirma ca episcopii Cartaginei nu au fost in relatie constanta doar cu Biserica Romei, ci si cu "toate celelalte regiuni de une Evanghelia a venit in Africa” (Scrisori 43, 7). El ii acuza pe schismatici (donatisti) ca ar fi rupt legaturile care tineau unita Biserica africana cu Bisericile Orientale care au stat la baza originii sale.

Martirii Bisericii Cartaginei

Biserica Cartaginei s-a format in jurul unor cimitire comunitare,  intr-o zona crestina, pe Via Mappaliensis, strada unde a fost inhumat  si trupul Sfantului Ciprian, dupa martiriul sau.  Pe 17 iulie 180, la Cartagina, au fost judecati in fata tribunalului guverantorului doisprezece crestini si crestine originari din Scili, aflati in vizita in metropola. Refuzand sa paraseasca credinta in Hristos, au fost condamnati la moarte prin decapitare. Cu aceste Acte, ce relateaza executia a cinci femei si a sapte barbati, Biserica Africii intra in istorie. In 197, in timpul unei noi persecutii, crestinii erau judecati zilnic in tribunale. Unii dintre ei au fost torturati, altii au fost exilati in insule, altii decapitati, altii aruncati la fiare salbatice sau crucificati.

In vremea lui Septimiu Sever un alt grup de martiri, Sfintili Perpetua si Felicitas si cei ce i-au insotit, au fost dati la fiare salbatice, in amfiteatrul din Cartagina ,pe 7 martie 203. S-a consemnat apoi martiriul Sfantului Ciprian, ales episcop al Cartaginei la inceputul anului 249. Cautat de catre agentii proconsulului, el s-a intors in oras pentru a primi martiriul (14 septembrie 258).

In aceasta perioada crestinii incepeau a se intalni in case particulare care aveau sa devina noile biserici.  Cartgina crestina se intindea de-a lungul tuturor periferiilor. In aceste cartiere sarace, fara vestigii de mare amploare, sanctuarele erau singurele monumente care pot retine atentia cercetatorilor. In timpul in care Fericitul Augustin traia in oras, existau deja numeroase biserici. Incepand cu anul 400,  prin actiunea dinamica a episcopului de Hippona si impulsului unor episcopi, in primul rand Aurelius al Cartaginei, primat proconsular, marii proprietari de terenuri si aristocrati orasului au trecut la crestinism, Biserica integrand numeroase paturi sociale.

Biserica din Cartagina  in timpul lui Tertulian si al Sfantului Ciprian

Fara indoiala, crestinatatea Cartaginei a ocupat un loc de frunte alaturi de celelalte comunitati din Occident si Orient. Mai ales prin martirii sai care joaca un rol fundamental in istoria crestinismului dar si  gratie reprezentantilor sai, cei mai eminenti ai timpului. Tertulian a luptat cu vigoare impotriva acelor legi  indreptate contra crestinilor. Impotriva acestor legi, apologetul reclama respectul fata de libertatea de constiinta asupra caruia au dreptul toti oamenii.

Sfantul Ciprian al Cartaginei s-a impus prin calitatile unui om de actiune, organizator, scriitor – cu o opera teologica importanta. Acesta s-a impus prin spiritualitatea sa militanta. "Biserica este formata din episcop, cler si din crestini ramasi credinciosi”, scria Sfantul Ciprian. Laicii nu erau simpli spectatori al serviciului pastorilor, ci erau consultati cu privire la toate deciziile referitoare la comunitate: promovarea sau hirotonirea clericilor. Nicio masura nu era luata fara avizul lor. De la imjlocul sec. al III-lea, au aparut in Cartagina, ordinele urmatoare: exorcistii, acolutii, citetii, ipodiaconii, diaconii, preotii, episcop.

Colegiul episcopal era deja bine dezvoltat, incepand cu 220, episcopul orasului Agrippinus reunind un sinod la care au participat  in "mare numar” colegil sai veniti din Africa Proconsulara si din Numidia. Intre anii 236 - 240, o alta adunare s-a tinut sub Donatus,  adunand 24 de episcopi. Traditia sinodala s-a manifestat cu putere de-a lungul celor zece ani de episcopat ai lui Ciprian. Intre 251-256, sapte sinoade s-au tinut la Cartagina pentru a raspunde diverselor probleme provenite din persecutii.

Biserica din Cartagina si conducerea crestinismului african

Odata cu criza donatista, a aparut incepand cu anul 307, ca si consecinta a rivalitatilor prelatilor ambitiosi si avizi de a ocupa rolul de primat al Africii, o schisma episcopala ce avea sa rupa unitatea crestinatatii africane. Pentru a pune capat acestei schisme, imparatul Honorius pe 1 iunie 411 a deschis la Cartagina o conferinta la care au participat episcopi din ambele tabere.

Au fost prezenti la deschidere 286 de episcopi reprezentanti ai credintei traditionale si 279 donatisti, cele doua Biserici posedand sedii episcopale in mod aproximativ egal. Prezidat de un comisar imperial, Conferinta trebuia sa restabileasca unitatea crestinatatii africane in jurul invataturii universale. Ruptura a continuat sa existe, cu manifestari violente.

In 439, osata cu atacul vandalilor arieni Cartagina avea sa cada. Persecutia impotriva pastratorilor invataturii traditionale deveniti noii "eretici” a fost numita ,in mod oficial , legitima. Aproximativ cinci sute de clerici din Cartagina au fost flagelati si exilati, iar optzeci au pierit in cei doi ani care au urmat. Cartagina  nu m ai avea  episcop. Au urmat apostazii in randul clericilor, unii dintre ei primind botezul arian.

Din 533, secolul vandal a luat sfarsit si Africa a revenit sub conducerea imparatului bizantin Justinian. Episcopatul s-a reorganizat in Africa Proconsulara,  ajungand la patruzeci si opt de episcopi, din 525 pana in 646. Insa, ca revers al medaliei, eliberarea opresiunii vandale a transformat clericii in simplii executanti ai puterii.

In 1053,  in vremea Papei Leon IX in intreaga Africa se mai gaseau doar cinci scaune episcopale. Intr-o scrisoare din 1076 adresata de catre papa Grigorie VII episcopului Cartaginei Chiariac, aflam ca acesta era ultimul episcop al Africii de Nord.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

.

• Importanta unirii celor doua firi in Hristos pentru mantuire
  Publicat in : Dogma
• Preotia universala a laicilor in traditia orientala
  Publicat in : Editoriale
• Casatoria ca randuiala separata
  Publicat in : Sfintele Taine
• Sensul apelului la Parinti
  Publicat in : Religie