Duminica - ziua Domnului

Duminica - ziua Domnului Mareste imaginea.


Cinstirea Duminicii

 

Pentru implinirea planului iconomiei mantuirii lumii, Dumnezeu a descoperit treptat voile Sale in raport cu pregatirea omenirii. Primului popor ales i-a dat Legea scrisa cu institutiile sau randuielile sale, care erau numai pentru evrei. Aceste institutii erau tipuri, sau umbre (Evr. X, 1) ale celor ce aveau sa le urmeze, dupa Hristos. Legea a fost "calauza spre Hristos"(Gal. III, 24), iar El "sfirsitul ei" (Rom. X, 4). Din cand in cand insa, Dumnezeu a aratat temporalitatea Legii Vechi si nefolosul ei pentru mantuire (cf. Ps. XXIX, 9-11 ; Evr. X, 5-9), fagaduind o Lege Noua, desavarsita si universala, Legea harului, prin Hristos, cu institutiile ei corespunzatoare.

 

Astfel, cu sapte sute de ani inainte, Dumnezeu vestise prin proorocul Ieremia : "Iata vin zile, zice Domnul, cand voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda Legamint Nou. Insa nu ca Legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cand i-am luat de mana ca sa-i scot din pamantul Egiptului. Acel Legamant ei l-au calcat, desi Eu am ramas in legatura cu ei, zice Domnul. Dar iata Legamantul pe care-1 voi incheia cu casa lui Israel, dupa acele zile, zice Domnul: voi pune Legea Mea inauntru lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei imi vor fi Mie popor" (Ier. XXXI, 31-33).

Incepand propovaduirea Sa, Mantuitorul Hristos, aduce o Lege noua, cu institutii noi, corespunzatoare operei Lui mantuitoare : "Nimeni nu pune petic de postav nou la haina veche...; nici nu pun oamenii vin nou in burdufuri vechi... ; ci pun vin nou in burdufuri noi si amandoua se pastreaza impreuna" (Matei IX, 16-17).

Comentatorii sint de acord ca "haina veche" si "burdufurile vechi" simbolizeaza Legea Veche cu rinduielile sau institutiile ei, care avea sa fie inlocuita cu Noua Lege a harului, adusa de Hristos - pecetluita cu sangele Sau pe cruce (Matei XXVI, 28 ; Marcu XIV, 24 ; Luca XXII, 20 ; I Cor. XI, 25) - si de noile ei institutii , "burdufurile vinului nou".

 

Ziua Domnului in Vechiul Testament 

 

Trebuie precizat de la inceput ca desi se spune in Cartea numita Facerea (II, 2-3), ca dupa ce a terminat creatia, in sase zile, "Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile Sale in ziua a saptea pe care a sfintit-o si a binecuvantat-o", El a binecuvantat-o si a sfintit-o nu pentru Sine. Nu se vede insa nicaieri poruncita tinerea zilei a saptea pana la scoaterea evreilor din robia Egiptului. Chiar daca s-ar admite ca zilele creatiei ar fi fost de 24 ore si nu epoci -cum spune El prin proorocul Sau : "Ca o zi inaintea Domnului este ca mii de ani" (Ps. LXXXIX, 4 II Petru III, 8)- nu se poate sti ce nume a purtat ziua a saptea, fiindca n-a existat o astfel de zi pana la Moise. "Odihna" de care se aminteste, inseamna ca El a terminat toata lucrarea Sa pe care a binecuvantat-o si a sfintit-o ca sfarsit al acestei lucrari. Dealtfel, asa cum graieste El insusi prin proorocul Isaia : "Dumnezeu nu oboseste, nici nu-si sleieste puterile" (Isaia XL, 28). Deci El n-are nevoie de odihna. "Tatal Meu pana acum lucreaza ; si Eu lucrez" (Ioan V, 17), zice Domnul. Cum Dumnezeu este existenta, Viata insasi, odihna sau incetarea activitatii Lui ar insemna incetarea vietii, sfirsitul existentei lumii.

Pentru Adam, in rai, toate zilele erau sfinte, pentru ca el traia in apropierea lui Dumnezeu, in stransa comuniune cu El, sfintind numele Lui si slavindu-L zilnic, fata catre fata. Dupa alungarea lui din Eden, ca urmare a pacatului neascultarii, munca a devenit o truda pentru existenta, iar trupul a simtit nevoia de zile de odihna pentru refacerea fortelor fizice si spirituale. Totusi, nu i s-a dat atunci nici o porunca, privind serbarea zilei a saptea ; nici in rai si nici dupa alungarea din el. De atunci, Adam si urmasii lui s-au instrainat, devenind inchinatori la idoli. Le-a lasat insa fagaduinta unui Mantuitor (Fac. III, ,15) si "egea din fire", scrisa in inimile lor, "care-i invinuieste sau ii apara" (Rom. II, 14- 15). Dar de serbarea zilei a saptea nu se aminteste nimic inainte de potop si nici dupa Noe, pana la Moise.

Sabatul este instituit odata cu randuirea sarbatorii Pastilor si a mancarii mielului pascal, cu azimi, in noaptea scoaterii evreilor din robia Egiptului, dupa 430 de ani de robie (les. XII, 40), miel care preanchipuia pe Hristos "Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii" (Ioan I, 29).

Cel dintai loc din Scriptura Vechiului Testament in care se vorbeste de Sabat, ca zi de odihna, este cel din Iesire (XVI, 23). Acolo citim : "Iar Moise le-a zis : Iata ce a zis Domnul: Maine este odihna (Sabat) odihna cea sfanta in cinstea Domnului, ce trebuie copt coaceti, ce trebuie fiert fierbeti astazi si ce va ramane pastrati pe a doua zi" (les. XVI, 23). In aceasta zi nici "Mana" cereasca nu li se trimitea de sus ca s-o poata strange pentru mancare, ci trebuia sa se stranga in ziua a sasea si pentru a doua zi.

Odata cu instituirea Sabatului ca zi de odihna in pustie si in aducerea aminte a scoaterii iudeilor din robia egipteana (Deut. V, 14-15), dupa prima lui sarbatorire, Dumnezeu a randuit prin Moise asa : "Iata ce porunceste Domnul: Umpleti cu mana un omer, ca sa se pastreze in viitor urmasilor vostri, ca sa vada painea cu care v-am hranit Eu in pus¬tie, dupa ce v-am scos din tara Egiptului" (les. XVI, 32). Si s-a pastrat Mana aceasta "in chivotul marturiei" (XVI, 34), nu numai cei 40 de ani, cat au ratacit prin pustie, ci si peste veacuri, dupa aceea (Evr. IX, 4).

De remarcat ca pentru "odihna", sau zi de odihna, termenul ebraic "Sabbat" apare acum prima data (les. XVI, 23), fiindca mai inainte se numea "Hag Iahve" odihna Domnului (les. XII, 14), transcris in greceste prin plural, poate pentru a o arata ca o sarbatoare saptamanala, care se repeta.

Cu alt prilej se arata si mai precis in care scop li s-a dat aceasta sarbatoare national-religioasa, ca o aducere aminte. "Ziua a saptea este ziua de odihna a Domnului Dumnezeului tau... Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptului si Domnul Dumnezeul tau te-a scos de acolo cu mana tare si cu brat inalt si de aceea ti-a poruncit sa pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie" (Deut. V, 14-15 ; cp. les. XX, 8, 10). Aici se subliniaza precis : "de aceea ti-a poruncit sa pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie", pentru "ca sa-ti aduci aminte ca ai fost rob in Egipt, de unde Domnul te-a scos". Acesta este cel mai important text care defineste rostul si precizeaza si mai bine timpul cand a fost instituit Sabatul evreilor si numai pentru ei. De atunci calcarea Sabatului se pedepsea cu moartea (cf. les. XXXI, 14) .

Prin urmare, numita de atunci Sabat, n-a existat ca zi de sarbatoare inainte de scoaterea evreilor din robia Egiptului, Sabatul fiind insasi comemorarea desfiintarii acestei robii.

 

Ziua de odihna in Noul Testament 

      

1. Hristos si Ucenicii lui vorbesc adesea prin diferite expresii, de perimarea Sabatului si de inlocuirea lui, odata cu "sfarsitul Legii-Hristos" si al asezamintelor ei. Astfel, Domnul spune : "Legea si proorocii au fost pana la Ioan (Botezatorul) ; de atunci imparatia lui Dumnezeu se binevesteste si fiecare se sileste spre ea" (Luca XVI, 16 ; cp. Matei XI, 12-13). Prin "Lege" se inteleg si partile ei profetice, referitoare la Hristos si cele ale Lui - si institutiile ei specifice, de care s-a amintit : preotia levitica, taierea imprejur, jertfele, Sabatul, sarba¬torile si postul etc.  iar prin "prooroci" se inteleg cei care au proorocit despre Hristos si timpurile mesianice .

Iisus se supune Legii, de la nastere pana la moartea pe cruce : "ca sa se plineasca toata dreptatea" (Matei III, 15) sau : "ca sa se plineasca Scriptura" (Marcu XIV, 49 ; XV, 28) ; ori : "ceea ce s-a spus prin prooroci" (Matei XXVI, 24, 54 ; Luca XXIV, 25 etc). El s-a nascut sub Lege ca sa rascumpere, prin jertfa sa, pe cei ce erau sub Lege (cf. Gal. IV, 4-5) si sa inlocuiasca (desfiinteze) Legea cu asezamintele ei, care erau "umbra a celor viitoare" in Hristos (Evr, X, 1). Implinind Legea o desfiinteaza in cele perimate si nefolositoare (Evr. VII, 11-18), spiritualizand-o in cele necesare : "Ati auzit ca s-a zis : ...Iar Eu zic voua..." (Matei V, 20-48). Se constata apoi ca din cele zece porunci ale Decalogului se amintesc in scrierile Noului Testament direct, sau indirect de toate celelalte noua, numai de a patra, despre Sabat, nu se vorbeste niciodata , ceea ce dovedeste ca ea nu se mai serba de crestini.
 

Faptul ca Mantuitorul nu vorbeste niciodata de respectarea Sabatului, nici chiar tanarului bogat, care voia sa se mantuiasca, nu i-o recomanda (Matei XIX, 18-19) ; faptul ca El facea diferite minuni Sambata , echivala cu calcarea si desfiintarea ei, motiv pentru care iudeii cautau sa-L omoare "pentru ca dezlega Sambata (Sabatul)" (Ioan V, 16), sau, "pentru ca nu pazea Sambata" (Ioan IX, 18). La aceste invinuiri, El nu tagaduieste calcarea, sau desfiintarea ei, ci lamureste numai ca El este mai mare decat Sambata si Domn al ei. Caci "Sambata a fost facuta pentru om, iar nu omul pentru Sambata. Astfel ca Fiul Omului este Domn si al Sambetei (Marcu II, 27-28 , Matei XII, 8).

2) Chiar daca nu aflam numirea de Duminica in Evanghelii si celelalte scrieri, ea reiese clar din expresiile prin care se indica ziua invierii Domnului. Asemenea expresii sunt : "Ziua inatai a saptamanii" (Duminica) (Matei XXVIII, 1 ; Ioan XX, 9 , Fapte XX, 7 , I Cor. XVI, 2) sau "dupa ce a trecut ziua sambetei", "prima zi a saptamanii" (Duminica) (Marcu XVI, 1, 2,) ; sau "in prima zi de dupa sambata (duminica) foarte de dimineata" (Luca XXIV, 1). Revizuitorii ultimelor editii a traducerii romanesti a Noului Testament au introdus explicativ, dupa fiecare din aceste expresii, in paranteza (Duminica). Fiindca, daca pe vremea cand au scris Evanghelistii, se intelegea care era "prima zi a saptamanii", deoarece zilele se numarau dupa trecerea Sambetei, care era sfarsitul saptamanii, astazi, cand Duminica este ziua de sarbatoare si ea incheie zilele saptamanii oricine va intelege prin "prima zi a saptaminii", luni si nu Duminica.

3. Ziua de Duminica a fost prezisa si prin prooroci.

Ea a fost prezisa prin proorocul David sub diferite expresii.  "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea" (Ps. CXVII, 24), text care dupa talcul Sfintilor Parinti este referit la Duminica ; de aceea si apare el in stihurile de la cantarile Pastilor in ziua invierii. De "o zi", deosebita de Sabat, vorbeste si proorocul Zaharia (XIII, 1).


4) Duminica a inviat Hristos si ea a devenit sarbatoarea cultica a Noului Testa¬ment. Marturie despre aceasta este faptul ca :

a)  In ziua invierii, dupa ce s-a aratat Mariei Magdalena,  mironositelor si lui Petru, Mantuitorul s-a aratat apoi si celor zece Apostoli, lipsind Toma. Atunci, dupa salutul si bi-necuvantarea : "Pace voua!" le   acorda   definitiv   harul   apostolatului, transmitandu-le din Apostolia si Preotia Lui, ca Arhiereu (cf. Evr. III, 1) Caci zice : "Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : "Luati Duh Sfint; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor ii tinute" (Ioan XX, 21-23).

b)  In aceeasi zi, Domnul s-a aratat si celor doi ucenici - Luca si Cleopa - care mergeau spre Emaus, dar care nu L-au recunoscut. Si, desi cand le talcuia Scripturile "ardea in ei inima" lor (Luca XXIV, 32), abia dupa savarsirea primei Euharistii L-au cunoscut:   Si cand a stat cu ei la masa, luand El painea, a binecuvantat si frangand le-a dat lor. Si li s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut  iar El s-a facut nevazut de ei" (v. 30-31).

c)  Tot Duminica,  a opta zi, dupa inviere, s-a aratat Iisus iarasi Apostolilor cand era si Toma cu ei , si cand , desi nu se arata in Evanghelie, i-a dat desigur si lui harul apostoliei prin Sfantul Duh, har de care el nu putea fi  lipsit. 

5)  Duminica a fost si ziua in care s-a produs si Pogorarea Duhului Sfint, la Cincizecime

6)  Duminica Pogorarii Duhului Sfint se numeste si Duminica cea Mare pentru ca in aceasta zi ia nastere oficial Biserica lui Hristos.

 

Marturii despre serbarea Duminicii dupa epoca apostolica  

 

Cel dintai document, care vorbeste de Duminica este "Didahia", sau "Invatatura a celor doisprezece Apostoli" - scrisa dupa ultimele cercetari, intre anii 50-70. Aici se arata ca in aceasta sarbatoare crestina se savarsea Sfanta Euharistie si se impartaseau credinciosii. "Cand va adunati - zice -in Duminica Domnului frangeti painea si multumiti dupa ce mai intai v-ati marturisit pacatele voastre, ca jertfa voastra sa fie curata" .

Un alt document este Epistola lui Barnaba (scrisa intre anii 70-130). In ea se spune despre crestinii carora le era adresata : "Noi sarbatorim cu bucurie ziua a opta, dupa sambata, in care Hristos a inviat". "Ziua a opta, dupa sambata", in care a inviat Domnul este Duminica.

Sfantul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei - martirizat in anul 107, cand Traian si-a sarbatorit biruinta asupra dacilor - vorbeste de asemenea despre Duminica, in scrisoarea sa catre Magnezieni, scrisa in drum spre Roma martiriului sau. Intre crestinii din Magnezia - nu departe de Efes - se vede din scrisoare ca erau unii proveniti dintre evrei, care mai tineau inca si legea mozaica si pe care-i indeamna : "Asadar - zice el - cei care au trait in randuielile cele vechi, si au venit la nadejdea cea noua, sa nu mai tina sambata, ci duminica, in care si viata noastra a rasarit prin El (Hristos) si prin moartea Lui, pe care unii o tagaduiesc" (cap. IX, 1-2). Iar in capitolul urmator (X, 3) spune la adresa acestora : "Este o nebunie sa vorbesti de Hristos si sa traiesti ca iudeii".

In Canonul 19, Sinodul VI ecumenic aminteste indatorirea episcopului si a preotului de a invata poporul Duminica ; prin Canonul 66, acelasi Sinod atrage atentia cum trebuie sa serbeze toti crestinii Duminica.

 

16 Iulie 2012

Vizualizari: 14426

Voteaza:

Duminica - ziua Domnului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE