Anatema sau blestemul Bisericii

Anatema sau blestemul Bisericii Mareste imaginea.

Din Sfanta Scriptura aflam ca este nefiresc ca din aceeasi gura sa iasa binecuvantarea si blestemul (Iacov 3, 10). Traditia si istoria ne stau insa drept marturie ca blestemul a fost una din formele de manifestare ale autoritatii bisericesti inca din primele veacuri crestine. Unii oameni ar putea spune ca Biserica da dovada de "fatarnicie” in aceasta situatie. Dorim sa aratam pe ce anume se intemeiaza acest demers al Bisericii, care desi este unul extrem, nu este nicidecum lipsit de fundament.

Dintru inceput, trebuie sa spunem ca, in Biserica, blestemul este indreptat catre diavol. Acest lucru este evident in rugaciunile intocmite special de catre Sfintii Parinti pentru indepartarea demonilor si a lucrarii acestora. Cel mai cunoscut exemplu sunt Molitfele Sfantului Vasile cel Mare: “Te blestem pe tine, incepatorul rautatilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului”.

A doua situatie in care Biserica se foloseste de blestem are in vedere erezia, perceputa ca un puternic mijloc prin care diavolul cauta sa aiba o influenta asupra Bisericii.

In acest sens, cea mai grea pedeapsa pe care o poate da Biserica este anatema. Ea presupune excomunicare, blestem, afurisanie si reprezinta actul religios prin care Biserica inlatura din randurile sale pe cei care se fac vinovati de grave incalcari ale doctrinei si dogmei crestine. Excluderea se face pe timp limitat (pana la indreptarea si ispasirea greselii) sau se face pentru totdeauna. Ea se aplica atat clericilor cat si mirenilor.

Acest act se intemeiaza pe cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos: "De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau. Iar de nu te va asculta, ia cu tine inca unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca tot cuvantul. Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames.” (Matei 18:15-17).

Sinodul IV Ecumenic a hotarat insa ca "niciun om credincios crestin, sa nu-si zica anatema”, deoarece acest drept apartine Bisericii. Se intelege ca, la randul nostru, trebuie sa fim foarte atenti cand folosim termenii "erezie" si "eretic", la adresa semenilor nostri, atat timp cat ne lipseste capacitatea de "a grai adevarul in iubire" (Efeseni 4, 15) pe care o aveau Sfintii Parinti.

Anatema in Sfanta Scriptura

In Septuaginta, anatema a fost folosit cu doua sensuri: (1) ceva care este inchinat lui Dumnezeu si (2) ceva care este indepartat din cauza pacatului, a raului. In Levitic 27:28 anathema este traducerea ebraicului herem, un termen ce face referire la un ceva interzis, intangibil pentru oameni; caci jertfele aduse lui Dumnezeu nu puteau fi folosite pentru alt scop, erau dincolo de atingerea oamenilor. Astfel, anatema a ajuns sa insemne, in timp, mai degraba ceva separat, exilat, de neatins, decat jerfa propriu-zisa.

In Noul Testament anatema avea sa insemne indepartare, cum ar fi in Faptele Apostolilor 23:12, 23:14, 23:21 sau in Epistola catre Galateni 1:8-9.

Anatema in istoria Bisericii

In primele secole crestine, iar mai apoi in definitiile sinodale, anatema avea sa insemne o sanctiune severa indreptata spre cei care profesau comunitatilor crestine erezii. Dreptul de anatema din sanul Bisericii crestine a ereticilor si a celor ce nu respecta invatatura morala si dogmatica a fost stabilit de Sinoadele Ecumenice prin formula: “Sa fie anatema”.

Primul sinod unde este folosit cuvantul anatema e Sinodul de la Elvira din anul 306.

Un alt exemplu il reprezinta anatemele Sfantului Chiril al Alexandriei impotriva lui Nestorie din anul 431.

Cel mai cunoscut exemplu de anatematizare este cel care a stat la baza separarii dintre Biserica crestina din Rasarit si cea din Apus, prin actul de excomunicare (anatema) dat de papa Nicolae I (858-867), in 863, impotriva lui Fotie, patriarhul de la Constantinopol, deoarece acesta nu recunoaste Filioque. Fotie, la randul sau, excomunica (anatematizeaza) pe papa Nicolae I intr-un sinod tinut la Constantinopol, in 867 si nu-l mai recunoaste ca papa, condamnand in aceslasi timp si Biserica Romei, pentru ca trimisese misionari catolici in Bulgaria si introdusese si aici, in Simbolul credintei, formula Filioque. Conflictul si anatema reciproca au persistat pana la jumatatea sec. XX, cand papa Paul al VI-lea si Patriarhul Ecumenic Atenagora au cautat o cale de mediere intre cele doua biserici. Prin hotararile Conciliului Vatican II, din decembrie 1965, atat papa, in catedrala Sfantul Petru, cat si patriarhul Atenagora, in catedrala ortodoxa din Constantinopol, in acelasi timp, au ridicat anatema ce plana asupra celor doua Biserici din sec. al IX-lea.

In unele biserici, s-a pastrat pana in zilele noastre practica de a fi citit de catre un ierarh, Sinodiconul Ortodoxiei, in prima duminica a Postului Mare, care proclama anatemele impotriva ereticilor iconoclasti.

Anatematizarea urmareste indreptarea

Sensul propriu al cuvantului anatema, in greca veche, desemna ceva care a fost separat spre a fi ridicat. Cuvantul este compus din "ana" - o prepozitie ce indica o miscare ascendenta -, respectiv "thema" – parte separata.

Proclamarea anatemei in Biserica are in vedere pe de-o parte, paza celor dinlauntrul Bisericii de invataturile gresite, iar pe de alta, salvarea ereticilor, pocainta si mantuirea lor. Acest aspect este evidentiat si de finalul unui text de anatematizare a unui eretic, din Pravila Bisericeasca: "Sufletul lui diavolul sa-l ia, cu care s-a imprietenit si caruia i-a slujit, ca sa-l duca in focul cel vesnic [...] Acolo sa se chinuiasca in veacul veacului, potrivit cu faptele sale, afara de cazul ca se va dezmetici inainte de moarte, scaldandu-se si curatindu-se de lacrimile amarei pocainte, ceea ce si noi dorim s-o faca cat mai curand, caci acesta este scopul pentru care si Dumnezeu ii lungeste viata, ca el sa inteleaga si sa se pocaiasca. Amin!”

Anatema lui Hristos

Tot mai multi oameni percep anatematizarea ca fiind un act "fundamentalist” al Bisericii. Din contra, noi spunem ca reprezinta un act fundamental, care, ca si in cazul unui organism viu, asigura mentinerea imunitatii interioare, pastrarea sanatatii.

Oricat de neplacut sau de dur ar suna in urechile omului modern - care si-a luat prostul obicei de a vorbi despre Ortodoxie ca despre ceva greu si plicticos - trebuie sa acceptam realitatea: in Biserica, "mladita” uscata este taiata, "smochinul neroditor” este blestemat. Daca nu in istorie, de catre Biserica, atunci, in mod sigur, de catre Hristos la Judecata Universala: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25, 41).

Radu Alexandru
 

28 Ianuarie 2014

Vizualizari: 14536

Voteaza:

Anatema sau blestemul Bisericii 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • gabriel dan david Postat la 2012-02-04 17:03

    ...stimate domn Marius Mihai ! de ce este necrestinesc articolul ?...este doar o prezentare punctuala a unor idei. nu putem face un concurs intre acrivie si pogoramant , intre iubita dreptate si dreapta iubire! Dumnezeu este Bun, dar este si Drept! Biserica , ca trup tainic a Lui Hristos este precum orice organism viu in care daca un madular sufera, sufera tot intregul! insa orice element strain, element nefiresc , sau contrar acestui trup aduna in jurul sau puroi ...prin care mai devreme sau mai tarziu este eliminat....(sau crezi ca poate puroia la nesfarsit ?)iar ca raspuns la intrebarea dumneatale referitor ca cine aplica judecata intre oameni(in sanul bisericii) , raspunsul e simplu: Biserica prin slujitorii ei , in conformitate cu dogmele specifice. simt cumva o repulsie fata de autoritatea bisericeasca ?...

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE