Abundenta

Abundenta Mareste imaginea.

Lipsa din inima belsugului

Traim intr-o lume abundentei. Aproape ca nu exista lucru pe care sa ti-l doresti si care sa nu poata fi gasit undeva pe piata. Nu ne sunt toate la indemana, dar aproape niciunul nu e imposibil de atins. Iar impresia este ca sunt prea multe lucruri care ni se propun, care ne atrag atentia, care se vor cumparate, folosite, vor sa-si ocupe locul lor in viata noastra. Intr-o societate a abundentei de marfuri si servicii, cel putin in magazine daca nu in proprietatea noastra, ne lipseste totusi ceva: masura.

Nu mai stim sa ne oprim, sa punem hotar cautarilor noastre sau sa le orientam catre ceea ce ne-ar linisti. Intr-o lume in care l-am alungat pe Dumnezeu, si care a devenit astfel integral umanizata, pierdem masura umana a existentei, nu mai stim incotro s-o apucam.

Totul e prea mult, mai mult decat avem nevoie, mai mult decat putem consuma dar si cu mult mai mult decat putem achizitiona. Ceea ce ni se ofera intrece ceea ce putem primi. Ne muncim sa facem fata situatiei, dar suntem mereu in deficit. Suntem tentati de lucrurile care cer atentia noastra, raspundem docil stimulilor pe care ni le trimit reclamele de la televizor, ne aflam intr-o goana continua dupa acumulare. Insetam iar si iar dupa apa care provoaca sete, pentru ca „apa cea vie” e prea departe de noi.

Sunt mai multe carti bune decat vom putea citi vreodata, mai multe filme decat putem vedea, dar si mai multe feluri de mancare pe care nu le vom putea consuma (capacitatea stomacului, chiar daca e in crestere, ramane totusi limitata), locuri pe care nu le vom putea vizita, masini pe care nu le vom conduce. Fiecare te imbie in felul ei si stii ca doar o mica, extrem de mica parte din toate acestea vor fi in posesia ta. Ai vrea sa te expandezi cumva, dar nici in cazul asta nu ai acumula foarte multe in plus. Traim in deficit si in tanjire dupa ceea ce nu putem avea.

Nevoia de a acumula cat mai multe bunuri este asemeni patimilor, dupa cum le definea parintele Staniloae: o sete fara margini care-si cauta astampararea si nu si-o poate gasi. Iar aceasta neputinta e cauzata de obiecte, ca fiind limitate, cat si de om care, nefiind infinit, are totusi aspiratii nemarginite. Ramane la obiecte, asteapta de la ele o implinire pe care nu i-o pot da. Se restrange la o arie prea mica si tot cauta s-o largeasca, nevrand sa priceapa ca solutia este nu extinderea pe orizontala, ci inaltarea pe verticala.

Grecii aveau un termen, sophrosyne, cu sensul de masura in toate, stapanire de sine, cumpatare, imparatire a cugetului peste partea poftitoare din om. Cand aceasta virtute a dreptei masuri se pierde, atunci omul cade in hybris, orgoliu nemasurat, supraapreciere a fortelor proprii. Iar tocmai in acest stadiu se pare ca s-a ajuns in lumea de azi. Am parasit masura normalului in alergarea dupa himerele care ni se promit.

Lucrurile n-au stat de la inceput asa. Daca ne dorim tot mai multe lucruri este pentru ca suntem stimulati sa le dorim. Nevoile noastre vitale si reale nu sunt atat de mari cat le face lumea aceasta care si-a pierdut masura sa fie. Nu exista o nevoie fundamentala de smartphone, dar e o rusine sa nu ai unul astazi. Chiar daca esti un om normal dupa toate standardele sociale, nu esti in randul lumii daca nu posezi un asemenea instrument. Trebuie sa ai, se naste dorinta imperioasa de a avea pentru ca vezi reclamele care se fac si ii vezi pe cei din jur. Nu putem sa ignoram chipul lumii in care suntem, nu putem sa nu vrem sa fim asemeni lumii. Stim ca in felul acesta ne deformam, dar acceptam cu buna stiinta deformarea pentru a fi asemeni semenilor nostri.

De aceea in om se naste dorinta de acumulare, concomitent cu frustrarea tot mai mare ca nu poti sa le ai pe toate. Traim intr-o continua goana nebuna dupa lucruri. Stim ca totul este, in ultima instanta, o goana dupa nimic, ca tot ceea ce dorim noi lumeste piere odata cu lumea, sau chiar inaintea ei, dar nu ne mai putem abtine. Am luat-o pe o panta descendenta si nu mai suntem in stare sa ne oprim. Am desfiintat toate piedicile care ne-ar fi putut retine din aceasta alunecare accelerata. Avem un motiv pentru fiecare din lucrurile dupa care alergam in aceasta goana dementa. Dar nu mai vedem care e sensul global al acestui drum.

Pana una-alta vrem bani cu orice pret ca sa ne putem satisface poftele. Asta ne reduce la ceea ce poate fi obtinut material, la ceea ce poate fi cuantificat. Traim in limitele masurabilului, in ceea ce poate fi prins in topuri si clasamente, nestiind, nesocotind ca ceea ce e important in viata nu poate fi prins in acestea.

Avem, din belsug, si operele Sfintilor Parinti si telenovele. Fiecare isi alege ce vrea si dupa cat il tin buzunarele, intre Beethoven si Adi Minue, intre Dostoievski si Sandra Brown in uriasul supermarket care a devenit planeta noastra. Pare ca fiecare poate fi multumit, isi poate gasi linistea savurand placerile pe care si le doreste. Asa sa fie oare?

Daca ne uitam bine cultura de calitate e tot mai rara. Predomina gustul masselor, kitsch-ul, traim intr-o societate de consum in care cele mai multe tendinte consuna ca sa sporeasca consumul. Cultura de calitate este o sustragere de la spiritul vremii. Are trecere doar ceea ce stimuleaza simturile, instinctele, nu ceea ce il ridica pe om, ii deschide perspective, sensuri, il apropie de valori. Lucrurile valoroase pot exista, dar ele sunt doar tolerate.

Este si o sansa in acest ocean de oferte. In postura de consumatori putem largi oricat de mult limitele lacomiei noastre. In schimb insa, ca producatori, ne dam seama ca ceea ce ofera fiecare devine insignifiant. Cine sunt eu ca sa ma incred in produsele mintii si muncii mele? Daca ma apuc sa caut in jur, voi gasi intotdeauna altele la fel de bune, iar foarte multe mult mai bune decat ceea ce produce mintea si mainile mele. Ceea ce fac eu este dispensabil. Daca sunt cat de cat lucid nu e cazul sa-mi fac iluzii. Ramane sa-mi continui treaba in liniste si modestie, fara sa-mi supra-apreciez rezultatele. Privind cu atentie lumea, tot ce pune ea la dispozitie in raport cu ce pot aduce eu, nu mai pot avea orgolii. De aceea, in ciuda faptului ca sunt cultivate peste tot orgoliile, avem circumstante serioase sa ne smerim.

Cu ce sa ma laud daca ceea ce fac eu e doar o piucatura intr-un ocean? Realizez ca sunt in mult mai mare masura un consumator de resurse decat un producator al lor. Astfel ca pot sa stau linistit si recunoscator si sa-mi vad de treaba pe care o am.

Vedem ca abundenta de produse nu coincide cu o abundenta de sens. Ba chiar lucrurile par sa scape de sub control. Sau cel putin nu mai par sa fie sub controlul unei minti rationale si constiente. E o directie confuza, iar noi nu prea ne dam seama incotro ne indreptam. Nu doar ca nu stim incotro e nordul, dar nici nu mai intelegem la ce ne-ar trebui sa stim. Ne-am pierdut reperele, dar daca ar veni cineva sa ne puna pe directia cea buna, l-am respinge indarjiti.

Omul, odata ce alunga orice transcendenta, intr-un belsug ametitor, facand apel doar la rationalitatea proprie, nu-si regaseste adevarata umanitate, asa cum se asteptau si ne promiteau Iluministii. Pentru ca asa ceva, un om autonom, e o utopie, ajungem sa cadem in patimi irationale ca animalele si sa ne asemanam lor. Suntem lipsiti de consecventa, de coerenta, de umanitate, in ultima instanta.

In masura in care vrem sa ne indreptam, nu avem decat de regasit calea milenara a ascezei crestine. Sa ne limitam consumul la ceea ce stim ca e nevoie, sa nu mai raspundem prompt la toate excitatiile pe care lumea ni le trimite neincetat, sa ne constientizam natura adevarata si trebuintele ei reale. E normal sa existe o achizitie de bunuri, dar e greu sa pastrezi masura reala printre atatea tentatii. Trebuie sa reinvatam cumpatarea, sa practicam abtinerea pana la momentul in care vom obtine, din nou, pacea si echilibrul sufletesc. Vom reinvata sa ne infranam, sa selectam din noianul de oferte doar ceea ce ne este de folos, ca sa putem trai in pace cu noi insine, cu lumea si cu Dumnezeu.

Paul Curca

.

Despre autor

Paul  Curca Paul Curca

Senior editor
78 articole postate
Publica din 07 Aprilie 2011

27 Noiembrie 2013

Vizualizari: 4986

Voteaza:

Abundenta 5.00 / 5 din 4 voturi. 1 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

abundenta lacomia

Comentarii (1)

  • ion staniciPostat la 2013-12-07 15:42

    Cat de adevarata este aceasta expunere de cuvinte si idei! Traim intr-o lume a huzurului , proveniti parca din familii regale, cu grade si pretentii de comandanti, fara ca sa fi facut parte din vreuna din aceste categorii.Nu mai avem limite si nici nu ne dorim. Tindem catre o viata tumultoasa in locul uneia linistite. Am uitat sa traim, sa fim umani! Vedem un batran ca sta in picioare langa noi in autobuz si ne vine greu sa-i oferim locul! Oare chiar nu mai avem reguli? Cat despre principii si repere ce sa mai spun! Alergam in continuu dupa averi si putere, in loc sa traim prezentul! Uitam sa iubim si sa lasam a fi iubiti! Ce semanam aia vom culege!Felicitari pt articol!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE