Bunul simt

Bunul simt Mareste imaginea.

Nu de putine ori mi-a fost dat sa nu reusesc sa compostez biletul in mijlocul de transport in comun, pentru ca deasupra perforatorului era lipita guma de mestecat. Am avut sansa de a nu avea parte de control. Nu m-am bucurat ca am ramas cu o calatorie, ci ca am scapat de explicatii inutile si de ce nu, poate si de o amenda.

Se intampla sa merg pe trotuar si sa fiu inecat de praf. Nu trebuia sa ma supar, cineva facea curatenie, scutura de la balcon presul de la intrarea in casa. Oricum mai bine prafuit, decat sa calci in rahatul cainilor plimbati de stapani. Asa ca mi-am zis ca nu trebuie sa ma intristez, ci mai degraba sa ma bucur ca nu am mers privind in sus.

Platesti destul de bine niste meseriasi ca sa-ti puna gresie. Dupa ce termina, observi ca usa nu se mai inchide. Si ca sa nu ai parte de un derapaj serios, spui ca e bine si asa, nu am pus decat pe hol.

Te duci sa te odihnesti si surpriza, nu reusesti pentru ca vecinii nu mai tin cont de ora, folosesc la doua noaptea masina de spalat, fac dus avand televizorul dat la maxim, chipurile sa nu piarda ceva din transmisie sau pregatesc carnea pentru un snitel, o bat ca sa fie frageda. Pentru ca ai mai fost patit, nu mai alergi sa dai telefon la politie, sa astepti o ora pana sosesc, ci apelezi la o metoda care nu aduce deranj, iti pui in urechi dopuri. La inceput te jeneaza mai rau decat vecinii, dar ce nu faci pentru liniste.

Sunt doar cateva ganduri, asa ca nu voi mai aminti de cum esti tratat de functionari, de gropile din sosele, de mizeria pe care o intalnesti in multe locuri, de gesturile obscene si actele de violenta. Si in toate aceste cazuri nu-i vorba de nestiinta, ci de lipsa bunului simt.

Bunul simt este un nume general pentru relatiile cinstite, sincere, lipsite de ganduri de inselare. A fi lipsit de bun simt, inseamna a fi “lepra”, adica o persoana de care ceilalti trebuie sa se fereasca. Lipsa bunului simt il face pe om capabil de orice, caci pentru el nu mai exista nimic demn de respect. Cruzimea, desconsiderarea, calcarea in picioare a celorlalti, sunt doar cateva atribute ale celui fara de bun simt. Dar asta inseamna golirea omului de tot ce este sfant in el, adica gatirea de suferinta vesnica.

Adrian Cocosila

Pe aceeaşi temă

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 10264

Voteaza:

Bunul simt 5.00 / 5 din 2 voturi. 17 review utilizatori.

Comentarii (17)

  • Maria Stanciu Postat la 2010-09-04 08:29

    Daca un tatic intra intr-o scoala cu mainile (adanc) infipte in buzunare, sapca pe cap si mestecand guma, ce pretentii avem de la copiii?! Sau mamicile care isi conduc odoarele pe scara porfesorilor, dand peste acestia (se grabesc, doar) si oprindu-se mirate atunci cand sunt salutate (departe de domniile lor intentia de a saluta, dar sa fie salutate?! De ce?! Cu ce au gresit?!) Sau acei parinti care isi introduc "suav" capusorul pe usa clasei, in timpul orei si striga "X-ulescu". Nu le trece prin suavul capsor ca ar trebui sa bata, sa ceara scuze pentru deranj, sa ceara permisiunea de a-si chema princiara odrasla... Ce sa mai spun despre pungile de gunoi, foile de ceapa, cartoanele de impachetat si muuulte alte lucruri nefolositopare aruncate peste geam. Sau despre hartiile aruncate din mana pe strada. Cadn sunt "scapate", tot e ceva, denota ca persoana se gandeste macar ca fac o greseala. A, dar in biserica?! In biserica intra oameni cu frica de Dumnezeu, deci oameni cu bun simt, nu? Mai ales batranele, care au trait o viata si au dobandit intelepciunea. De aceea au pretentia ca toata lumea sa se dea la o parte pentru ca ele vor sa ajunga la altar cu pomelnicul, desi Liturghia a inceput de multisor, poate se rosteste "Tatal nostru" sau se citeste Evanghelia sau este chiar Epicleza. Ce daca ele ar trebui sa ne invete pe noi, cei tineri, ca cei care dorm mai mutisor sau isi rezolva alte treburi trebuie sa ramana acolo unde spatiul le permite fara a-i deranja pe ceilalti din rugaciune?! Sau sa ne invete ca pentru inchinat (sarutat) exista icoane asezate pe tetrapoade (suporturi) pentru a nu trebui sa curatam foita de aur si culoarea de pe icnosotas (catapeteasma), mai ales ca nu ne este ingaduit sa calcam pe solee (acolo unde podeaua este putin inaltata, care este o parte a altarului, de altfel) decat atunci cand ne impartasim, Nu mai vorbesc despre vamesul si fariseul, ca am intra in alte expuneri... A, dar noi, cei bisericosi, vorbim despre bun simt.... Poate ar trebui sa dam exemplu mai mult? Nu ma refer la autorul articolului, ci la unii "postatori". Este adevarat ca ne trebuie mai multa iubire si iertare (mai ales mie) decat judecata, dar, daca tot judecam, ne mai uitam si in oglinda? Alina V.

  • lidia capitanescuPostat la 2010-08-29 15:36

    sa ai bun simt in zilele noastre este ceva fff rar ,nu numai cei sapte ani sunt lipsa ,dar si interesul invatatorului si profesorului , din primele clase.... nu suport oamenii fara bun simt si sunt din ce in ce mai multi

  • filomena mariaPostat la 2010-08-28 15:34

    ar mai fi multe de adaugat, de ex discoteca player care are autorizatie pe piler de la chiliman si este in aer liber si se aude de la 2 km, saracele spitale cfr2 si elias ce or face acei sarmani bolnavi....

  • daniel badulescuPostat la 2010-08-27 09:10

    Cu prostul nescolarizat te lupti un pic si ai scapat , dar duci o lupta colosala cu prostul care are scoala. Cred ca ce-a mai mare parte a bunului simt vine de la parinti. Daca ei isi invata copiii sa injure , se dea in ala , sau in ala....

  • Alexandru Cosciug Postat la 2010-08-27 00:28

    Voi vorbi de bunul simţ în termenii managementului cunoaşterii şi calităţii totale. Trasabilitatea elementelor unui sistem este esenţială în management, iar virtualizarea este un procedeu tehnic ingineresc, utilizat în proiectare şi numit “flow chart”, prin care se transformă informaţional caracteristicilor fluxurilor fizice concrete dintr-un sistem fizic lucrativ într-o diagrama de fluxuri de imagini şi cuvinte, asemeni grafurilor de fluenţǎ utilizate în teoriile matematice. În astfel de diagrame se simulează interacţionarea inteligibilǎ şi neconflictualǎ “între/şi cu” aceste fluxuri materiale din sistem sau cu alte sisteme lucrative, fizice sau virtuale, cu care interacţionează sistemul proiectat. Virtualizarea imagineazǎ crearea unei singure structuri fizice, funcţionalǎ perfect în tot ansamblul ei (exemplu - universul material), pentru a determina crearea şi selectarea calitativǎ şi cantitativǎ a elementelor fizice necesare şi suficiente funcţionǎrii la modul individual ca mai multe maşinǎrii fizice perfecte (exemplu - omul şi natura), integrabile neconflictual în acest ansamblu funcţional. Teoretic această perfecţiune poate fi realizată prin legi morale şi fizice şi prin respectarea lor (asemănător circulaţiei auto pe drumurile publice). În România marea problemă nu este legea fizică (materială), chiar dacă uneori este proastă, ci legea morală, care, sub semnul libertăţii totale, conduce omul către practicarea celor mai năstruşnice moravuri şi năravuri. Dacă ne uităm la informaţiile transmise prin mass-media, observăm că aceste moravuri şi năravuri sunt cele care umplu ecranele televizoarelor şi paginile revistelor, deoarece fac "rating" într-o populaţie din ce în ce mai needucată şi mai haotică. Conform principiilor incertitudinii, din mecanica cuantică, şi relativităţii, hazardul este guvernatorul haosului. În haos singura lege de supravieţuire este bazată pe teoria lui Darwin, în care rezistă cel mai oportunist în a-şi rezolva problemele individuale şi cel mai nesimţit la problemele globale. Relativitatea şi incertitudinea sunt rezolvabile numai prin decizia oamenilor de a le identifica şi de a le elimina. E cam greu să învingi haosul într-o lume fără Dumnezeu, preocupată doar de propria lui libertate de manifestare. În rest, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne păzească de cel rău (oportunist, nesimţit, etc.)!

  • Tudor StefanPostat la 2010-08-26 20:00

    Poate nu aţi auzit că nu se mai spune: "Să moară şi capra vecinului" ci se spune: "Să moară vecinul ca să-i iau capra". Această schimbare de paradigmă este apanajul omului nou, a unui om care nu se bazează pe principii morale care provin din religia pe care şi-a asumat-o, sau din sistemul propriu în cazul în care este liber-cugetător, ci pe principiul eficienţei. Câştig un ban din chestia aia? Nu?! Păi nu sun eficient! În momentul în care punem câştigul material sau propriul confort mai presus decât virtuţile morale avem generaţia de azi, generaţie care consideră normal să flămânzească majoritatea oamenilor pentru ca lor să le fie bine. Acum că ei sunt acolo, în poziţia de putere, tocmai pentru a uşura traiul oamenilor, ... "Te mai uiţi?!" Să câştige cu 33% mai puţin bugetarii, să le diminuăm pensiile "nesimţite" (aici cred că ar putea fi vorba despre pensii sub 1.000 lei) dacă nu e constituţional prin reducere directă, măcar să mai aplicăm impozit şi pe ceea ce am acumulat ca stat şi nu am plătit la rândul meu nici o dobândă... Să mai vorbim despre bunul simţ?! Copii ne spun că i-am educat greşit, că cei fără bun simţ sunt cei adaptaţi lumii în care trăim şi deci noi, cei cu bun simţ, nu ne adaptăm corespunzător societăţii în care trăim şi deci, ne lipseşte inteligenţa care ar trebui să ne ajute în a folosi condiţiile şi cunoştinţele proprii tocmai pentru a ne adapta cât mai bine lumii în care trăim. Dar, de fapt, cine a mai auzit de legea: "Să ai bun simţ?" Pînă la urmă a avea bun simţ sau nu este o chestiune subiectivă. Spunea un sfânt părinte că cei care se depărtează de Dumnezeu devin mai puţin simţitori, mai nesimţiţi. "24. Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare? 25. Isus le-a zis: „Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători. 26. Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce slujeşte." Smerenie, smerenie, smerenie...

  • Radu TrandafirPostat la 2010-08-26 18:17

    A fost odata ca niciodata bunul simt...

  • maria tarniceruPostat la 2010-08-26 17:40

    Bunul simt e o floare rara pe cale de disparitie , uneori daca ai aceasta floare esti considerat "prost ",pentru ca cei fara "te calca in picioare "trec peste orice si ajung sus, sus de tot de unde te privesc deja cu un aer de superioritate .Tu stai jos umil iti mangai floarea ta de "bun simt"si ramai cu ea .

  • ana anaPostat la 2010-08-26 13:57

    eheee.... ce cuvant "demodat". in ziua de azi daca vrei "sa te razi" spune-i unuia ca n-are bun simt. unii nu stiu ce inseamna, altii o iau ca pe o jicnire, de ce? nu stie nimeni. mi-e groaza ce educatie vor da tinerii de azi copiiilor lor. Doamne ajuta!

  • Duiliu-Iancu Dragomir Postat la 2010-08-26 13:21

    Nu cred ca am ce comenta, din pacate. In zilele noastre in care toate valorile s-au rasturnat, bunul simt a murit. Nu e normal sa fie liniste, nu e normal sa respecti o slujba la biserica, nu e normal sa nu folosesti mobilul in timpul slujbei, nu e normal sa te imbraci civilizat ca sa nu ti se vada dedesubturile, nu e normal sa poti asculta slujba de la cap la coada fara ca sa nu fi obligat sa asculti obscenitati. Nefericirea face ca cel mai urat vorbesc fetele si femeile si nu poti sa nu te intrebi ce cauta in Sf. Lacas asemenea specimene . Oare parintele sau oricine altcineva ar avea puterea sa le scoata din biserica ? Sunt nepot de preot. Cand incepea slujba (la tara e drept) si pana se termina nu mai auzeai decat eventuale stranuturi sau tuse. Si Parintele nu facea observatii nimanui.

  • sanatean elenaPostat la 2010-08-26 12:10

    Bunul simt , a devenit un lucru rar,in zilele noastre,unii au foarte multa ,,scoala'' ,nu carte si se poarta mai rau ca unii care de abia au reusit sa termine citeva clase, sa nu va mire faptul ca inca mai sunt copii care din lipsa saraciei nu mai merg la scoala,dar in schimb merg la biserica unde invata adevatata scoala.

  • Rodica MurariuPostat la 2010-08-26 11:55

    Bunul simt sau mai bine zis cei sapte ani de acasa ne insotesc pretutindeni in viata- pentru ca in toate actiunile noastre de mai tarziu lasam sa se vada educatia pe care am primit-o in casa parinteasca. Restul se adauga, dar fundamentul acesta este- zestrea spirituala a familiei din care vii.

  • Rodica MurariuPostat la 2010-08-26 11:54

    Bunul simt sau mai bine zis cei sapte ani de acasa ne insotesc pretutindeni in viata- pentru ca in toate actiunile noastre de mai tarziu lasam sa se vada educatia pe care am primit-o in casa parinteasca. Restul se adauga, dar fundamentul acesta este- zestrea spirituala a familiei din care vii.

  • Mirel NPostat la 2010-08-26 10:21

    Asta-i tara noastra dragi concetateni, insa nu tara e de vina ci conducatorii nostri dragi, luminai-ar Dumnezeu.

  • windorin Postat la 2010-08-26 09:37

    Pentru lipsa de bun simt a zilelor noastre, inaintea lui Dumnezeu, cea mai mare seama o vor da mamele si tatii, care nu au facut ceea ce trebuia in acei "sapte ani de acasa". Multi "stiu" din alte parti, decat din educatia primita de la parinti, de aceea "nu au bun simt", insa cine "stie" de la parinti, acela va si "simti bine", adica va discerne faptele.

  • IULIAN VASILE IUGAPostat la 2010-08-26 09:13

    Iartă-i, Doamne, pentru că nu ştiu ce fac! Este bine ca noi să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne dea răbdare şi să lea dea înţelepciune celor care greşesc!

  • Ana-Maria LupuPostat la 2010-08-26 00:14

    tragico-comic :)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE