Da. Şi cuvintele au un preţ. Ele sunt marfa pe care o vinde scriitorul. Iar preţul lor este direct proporţional cu preţuirea lor de către scriitor. Din această ecuaţie rezultă şi preţuirea scriitorului. Se mai poate însă vorbi de preţuirea scriitorului în ziua de azi? Cu siguranţă nu. Dimpotrivă. Cine să-l preţuiască şi pentru ce?

Când prin limbajul imoral, vulgar pe care îl foloseşte, scriitorul de azi reface oglinda societăţii în care trăieşte, omul nu simte nevoia să se privească în această oglindă, nu vrea să se vadă, pentru că se cunoaşte mai bine decât îl oglindeşte scriitorul. Aici e problema. Scriitorul ar trebui fie să creeze o altfel de lume, una ideală dacă se poate, în care ceea ce-i lipseşte omului aici să găsească acolo, să se regăsească, adică, într-o lume în care ar vrea să trăiască şi nu poate, fie să-l facă să se descopere pe sine, să se cunoască în orice fel de lume ar trăi.

Pentru că ele, cuvintele, spre deosebire de celelalte mărfuri, au darul de a transmite un mesaj, de a trasa o cale, de a îndruma. În acest dar este adevărata lor valoare. Când nu îţi transmit nimic, când nu îţi dau de gândit, când nu te determină să-ţi schimbi viaţa, când nu te îndeamnă să te cunoşti, să fii, ele sunt doar vorbe în vânt. Despre valoarea lor, în acest caz, nu mai poate fi vorba. Şi nici despre valoarea scriitorului.

Dacă nu preţuim cuvintele, cum am putea preţui Cuvântul? În opinia mea, scriitor adevărat este doar acela care a devenit el însuşi din Cuvânt, prin Cuvânt şi pentru Cuvânt, cel care se cunoaşte pe sine, cel care este, cel care te îndeamnă să fii. Dar cine mai crede astăzi în Cuvânt, când nimeni nu mai crede nici măcar în propriile cuvinte, în puterea lor?

Până nu demult, scriitorii erau închişi, ucişi pentru cuvintele lor, pentru că ele, cuvintele, aveau o putere mai mare decât puternicii zilei. Şi aveau această putere pentru că încă mai exista credinţă în valoarea lor. “Unde vei găsi cuvântul/ Ce exprimă adevărul?”, se întreba, la 1883, Mihai Eminescu.

Astăzi, totul parcă se reduce la o vorbărie goală, la o textare/textuire fără sens, cu pretenţii de estetică. Într-o lume fără valori morale, nimic nu mai are preţ. Trebuie, aşadar, să schimbăm foaia, să preţuim din nou cuvintele, pentru ca ele să redobândească valoarea şi puterea pe care le-au avut dintotdeauna.

Nicolae SILADE

• Dumnezeu Cuvantul, sfinteste creatia prin cuvantul si fapta Sa omeneasca si a omului
  Publicat in : Dogma
• Despre dificultatea oamenilor de a auzi Cuvantul lui Hristos
  Publicat in : Dogma
• Despre cuvantul lume
  Publicat in : Credinta
• Cuvantul in viata noastra
  Publicat in : Credinta
• Cuvantul Lui
  Publicat in : Duminica a 21-a dupa Rusalii