Cunoscuta fericire adresată Sfântului Apostol Toma de către Mântuitorul lisus Hristos şi, prin Sfânta Scriptură, tuturor oamenilor, constituie prilej de meditaţie atât din partea creştinilor, cât şi a celorlalţi, indiferent de baricada aleasă. Care este mesajul acesteia: îndemn spre ignoranţă, opiu pentru popoare, formă de manipulare psihologică?

Recunoaştere a condiţiei umane limitate şi sfat în a nu ne depăşi statutul, ca formă de încremenire?

Cunoscut luptător împotriva creştinismului, Celsus (sec. al II-lea) acuza pe adepţii învăţăturii Domnului lisus Hristos că promovează ignoranţa, manipulând pe cei naivi; se presupune că sintagma „crede şi nu cerceta” ar avea originea în ipotezele sale, creştinismul promovând prostia şi indolenţa. Intr-o viziune îngustă a unei persoane superficiale, poate fi invocat versetul biblic „(Pe) cele mai presus de tine nu le căuta şi (pe) cele mai tari decât tine nu le iscodi” (Ecclesiasticul 3, 20), ca argument în favoarea amorţirii minţii. Aceste abordări sunt însă extrem de departe de adevăr, ba chiar împotriva lui, neavând susţinere nici măcar într-o virgulă a textului Sfintei Scripturi, ori în vreo cugetare teologică. Oare astfel de „învăţătură” a propovăduit Cel Care, după mărturia adversarilor, vorbea cum nu a vorbit niciun om, vreodată (loan 7,46)? Cel supranumit „Invăţătorule” şi recunoscut ca atare, care a închis gurile acuzatoare ale fariseilor, irodianilor şi saducheilor (lecţia de înţelepciune predată de Fiul lui Dumnezeu a „ars“ orgoliul acestora prin argumente imbatabile, episod consemnat în Evanghelia după Matei, cap. 22) a îndemnat la ignoranţă? Făcătorul tuturor, înţelepciune mai presus de orice minte, poate conduce spre slăbirea minţii, cât timp mărturisim că El le-a făcut şi le proniază pe toate cu mare înţelepciune? Cuvântul lui Dumnezeu poate sfătui omul spre necuvântare şi spre minte de necuvântătoare?

Răspunsul este oferit tot de Sfânta Scriptură şi dovedit cu prisosinţă de tezaurul imens al scrierilor sfinte şi al întregii Sfinte Tradiţii. întreaga carte a înţelepciunii lui Solomon c o dovadă de căutare, de frământări ale spiritului. Ce să mai spunem despre toate cărţile Noului Testament, pline de mesaje şi sfaturi dumnezeieşti? Foarte multe din ideile, sfaturile şi întâmplările din paginile Sfintei Scripturi sunt puncte de inspiraţie pentru opere şi capodopere artistice, literare, lecţii de pedagogie şi psihologic, vindecare şi ridicare. Sfatul lăsat de Domnul lisus Hristos e foarte concret, sfătuind cercetarea Sfintelor Scripturi, acestea fiind cele care mărturisesc despre El (loan 5,40). Cum se poate ajunge undeva fără o pregătire, fără ştiinţa drumului? Sfântul loan Teologul mărturiseşte în evanghelia sa că „aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe lisus Hristos pc Care L-ai trimis11 (loan 17, 3). Or, cunoaşterea nu vine stând, ci lucrând, căutând, după cum ni se spunea la facultate: „inspiraţia nu suplineşte transpiraţia!”.

Marii sfinţi şi teologi au fost oameni valoroşi ai timpului lor nu numai în domeniul teologic, ci cuprindeau la un nivel înalt cunoaşterea vremii lor. Ei au studiat domenii interesante ale ştiinţei, creând adevărate punţi prin care au câştigat mulţi oameni pentru Dumnezeu. Amintesc de Părintele Constantin Galeriu (deşi numărul unor astfel de persoane este atât de marc, că au umplut chiar şi cerul): vasta sa pregătire, dublată de înţelepciune şi triplată de vie rugăciune, a făcut să se apropie de Biserică mulţime de oameni de cultură. Dacă nu ar fi dobândit o mare cunoaştere, ar mai fi focalizat în jurul credinţei atâtea minţi luminate?

In imnul acatist al Sfântului Ciprian, la ultima rugăciune, Dumnezeu este rugat să izbăvească pe om de multe neputinţe şi păcate, printre care şi cel al prostiei, ca o mare lipsă care răpeşte omului frumuseţea unei înalte creaturi dumnezeieşti. Şi totuşi: de ce se promovează în anumite medii ideea că Biserica îndeamnă la „crede şi nu cerceta”?

In primul rând, cea mai simplă modalitate de a scădea valoarea cuiva e discreditarea. Aruncarea în derizoriu scade credibilitatea oricui; biserica ar fi locul de întâlnire a celor limitaţi, care se mulţumesc cu poveşti. Interesant este că tot mai mulţi oameni cu pregătire înaltă caută pe Dumnezeu şi Biserica Sa. însă cei superficiali sunt mulţumiţi cu propria autosuficienţă, deturnând atenţia de la lipsurile lor şi aruncând-o asupra celorlalţi (care nu sunt asemănători cu ei în ignoranţă) pentru a-şi masca lipsa de cunoaştere. Apărarea necunoaşterii se face prin atac asupra cunoaşterii. Vorba distinsului prof. Nae lonescu: „feriţi-vă de copilul de clasa a VI-a; este cel mai deştept om din lume!”. Paradoxul culturii şi al căutării este că acestea trezesc frământări, deschid noi orizonturi, provocând la recunoaşterea propriei limitări, care se raportează totdeauna la universul infinit de cunoaştere.

Cei care au căutat adevărul nu l-au primit inerţi. Sfântul Pavel, Nicoale Steinhardt (şi mulţi alţii) au căutat şi au descoperit adevărul cu eforturi serioase. Creştinul viu nu poate fi ignorant; ignorantul e, de cele mai multe ori, necredincios. Replica patristică a ipoteticului „crede şi nu cerceta” este îndemnul activ: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească!”.

Preot dr. Ovidiu DINCA
Baraganul ORTODOX - mai 2017

• Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
  Publicat in : Sfantul Maxim Marturisitorul
• Cunoasterea lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie
• Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
  Publicat in : Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi
• Cunoasterea lui Dumnezeu prin nevointa desertarii si a plangerii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti