Filocalie si psihanaliza - Valoarea spiritualitatii filocaliei

Filocalie si psihanaliza - Valoarea spiritualitatii filocaliei Mareste imaginea.

Filocalie si psihanaliza - Valoarea spiritualitatii filocaliei

Cuvantul "filocalie" inseamna "iubire de frumusete", a unei frumuseti care este totodata si bunatate, si sfintenie, adica o frumusete care nu implica doar o dimesiune estetica, ci una spirituala si morala, si care isi afla expresia deplina in Dumnezeu.

Efortul omului spre asemanarea cu Dumnezeu este inteles ca o aspiratie a omului spre frumusetea nobletei de sus, cum spune Sfantul Grigore de Nazianz. De altfel, Sfintii Vasile cel Mare si Grigore de Nazianz au fost primii care au folosit acest termen pentru o antologie din scrierile lui Origen.

Cu vremea termenul s-a extins la lucrari cu continut asemanator, devenind o mare colectie de scrieri ascetice si mistice rasaritene, alcatuite de Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti intre veacul IV si XVI.

Colectia a fost intocmita si tiparita la Venetia in 1872 de cunoscutul scriitor bisericesc din veacul al XVIII-lea, Nicodim Aghioritul, care si-a petrecut viata ca monah in muntele Athos, precum il arata si numele, murind in 1809.

In versiune romaneasca, "Filocalia" cuprinde 12 volume, date la iveala si traduse de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, textul fiind insotit la subsol de ample comentarii teologice ale traducatorului.

Una din constantele majore ale culturii europene rezida in separatia dualista dintre res cogitans si res extensa, adica dintre suflet si trup, dintre constient si subconstient, dintre spirit si materie. Cu toate ca si spiritualitatea filocalica s-a confruntat cu acest dualism, care isi are originea in filosofia antica, a reusit totusi sa-l depaseasca fiindca a ramas credincioasa Revelatiei supranaturale, adica Sfintei Scripturi, si nu revelatiei naturale, adica filosofiei.

De aceea, in loc sa dea nastere unei conceptii spiritualiste a mantuirii, intemeiata pe dominarea si reprimarea violenta a trupului, asa cum s-a intamplat cu secta flagelantilor, pentru ca sufletul eliberat de legaturile subconstiente ale trupului sa poata contempla in mod intelectualist pe Dumnezeu, filocalia propune ca scop al vietii crestine transfigurarea omului intreg, constient si subconstient, suflet si trup, in Biserica, prin lumina necreata a Duhului Sfant, in Hristos.

Lupta filocalica nu se duce impotriva trupului ca atare, fiindca este opera lui Dumnezeu, ci impotriva patimilor. Prin puterea Duhului lui Hristos, care patrunde in adancul subconstientului uman, ca foc purificator, fiecare crestin este chemat sa converteasca patimile, ca miscari irationale ce duc la dezintegrarea omului, in virtuti rationale, care duc la transfigurarea omului si comuniunea lui cu Dumnezeu.

Filocalia este o analiza duhovniceasca a etapelor prin care crestinul converteste patimile in virtuti, prin puterea energiilor necreate ale Duhului lui Hristos.

Astfel, daca conceptia spiritualista a mantuirii a inteles sa se ocupe de constientul uman si sa lase subconstientul pe seama stiintei sau psihanalizei, favorizand trecerea abrupta de la reprimarea trupului la idolatrizarea lui, de la puritanism la sensualism, spiritualitatea filocalica a avut in vedere nu numai constientul uman, ci si subconstientul, fiind expresia unei autentici psihanalize crestine, care tinde spre transfigurarea omului si a creatiei in Duhul lui Hristos. Sa insistam putin asupra acestui lucru.

In viziunea filocalica, omul constituie prin sufletul si trupul sau inelul de legatura intre lume si Dumnezeu. Menirea lui a fost aceea de a se inalta cu lumea spre Dumnezeu, ca sa participe astfel la eternitatea Creatorului, sa nu moara.

Dar, in loc sa dea curs acestei vocatii, sa nazuiasca spre frumusetea cea de sus, netrecatoare, s-a aplecat catre frumusetea trecatoare a lumii de aici, cunoscand stricaciunea si moartea. In felul aeesta s-a produs un transfer al calitatii de placere de pe planul spiritual pe cel bilogic. Omul si-a mutat placerea prin mijlocirea simturilor spre cele sensibile.

Caracterul pervertit al caderii se arata in faptul ca simturile nu lucreaza singure, ci mintea sau cugetarea se pune in slujba lor, nascocind moduri de placere din contactul lor cu suprafata materiala a lucrurilor.

In starea de curatie, mintea e prezenta in simtire, dar si deasupra ei, conducand simtirea din interior. Acum e coborata cu totul in simtire, este chiar sub ea, fiindca e condusa de aceasta, in mod irational. Omul e mai jos decat animalul, pe care l-a intrecut in irationalitate, mutand ratiunea cea dupa fire in ceea ce e contrar firii, contribuind la subminarea fiintei proprii.

Dupa ce omul a devenit sclavul simturilor si materialitatii lumii, pierzandu-si libertatea interioara, Logosul divin a intreprins sa-l scape, coborandu-Se, prin intruparea Sa, pe campul de lupta in care omul zacea invins.

Prin intruparea, jertfa, invierea si inaltarea Sa cu trupul la cer, Hristos a transfigurat la maxim natura Lui umana, facand-o sa devina, prin Duhul, izvor de eliberare si transfigurare a omului in Biserica. El a procurat prin firea Lui intarita, imunizata impotriva patimilor, un aluat care a ramas in solidaritate cu toata framantatura firii omenesti.

Fiecare om, daca sta prin credinta in legatura cu Hristos, poate castiga aceasta tarie, aceasta imunitate. Aceasta e cu putinta mai ales prin faptul ca Hristos insusi se coboara in el, ajutandu-l la lupta de intarire a firii, spre eliberarea de patimi, adica spre restabilirea ratiunii si mintii ca organe de unire cu Dumnezeu.

Intreg efortul duhovnicesc al filocaliei este un efort ascetic menit sa "retraga mintea din simtire". Multe si felurite sunt etapele acestei formidabile epopei crestine, pe care trebuie sa o traiasca fiecare credincios pentru a se elibera de sub dominatia materialitatii acestei lumi si sa progreseze catre asemanarea cu Dumnezeu, spre frumusetea nobila de sus.

Ca etape de capetenie raman insa trei.

Prima dintre ele este aceea a curatirii de patimi si dobandirea virtutilor. Ea se realizeaza "prin duh" sau "in duh", adica prin puterea Duhului Sfant care patrunde in adancul spiritual al omului, in subconstient si constient, intarind ratiunea si curatind lucrarea simturilor.

Aceasta faza nu suprima simtirea, dar o face sa devina lucrare de cunoastere, libera de placere sau durere. Prin virtute, omul e ridicat din starea contrara firii, in cea dupa fire. Viata conforma cu firea nu e o viata din puterile exclusive ale naturii umane, ci o viata care izvoraste din taria primita de la Hristos in Duh.

In faza aceasta, de viata conform ratiunii firii, un rol considerabil revine ratiunii ce calauzeste simtirea ca un factor de judecata obiectiva, o ratiune insufletita de trezvie.

De pe treapta aceasta, care e o prima ridicare a omului din temnita simtirii oarbe spre Logosul dumnezeiesc prin ratiune, omul se inalta pe treapta a doua, care este vederea ratiunilor divine in lume.

Acum, Ratiunea divina nu mai lucreaza ascunsa sub virtuti, ci se arata prin straveziul naturii si al Scripturii. Legatura omului cu Logosul divin devine mai vadita si deci si mai puternica. Cunoasterea acesteia, inteleasa ca o contemplatie naturala, nu e atat o cunoastere prin rationament deductiv, ci o ridicare a omului prin har de la ratiunea discursiva, la cunoasterea intuitiva a mintii.

In sfarsit, in ultima faza, omul e ridicat deasupra sa insusi, umplandu-se exclusiv de lucrarea dumnezeiasca necreata, devenind adica Dumnezeu dupa har. Prin asceza, omul s-a curatit de tot ce este rau in miscarile lui trupesti si cugetatoare, s-a golit de continutul reprezentarilor create ale mintii, ca sa se poata umple numai de Dumnezeu.

Din Hristos, ca om indumnezeit, se revarsa in omul care a crescut in El prin credinta, virtute si contemplatie, continutul transfigurator el energiilor necreate, care il inalta pe om la comuniunea cu Dumnezeu in Treime.

Psihanaliza cauta si ea sa scoata omul din inchisoarea egoista si individualista care il izoleaza de semeni, cautand sa stabileasca punti de comunicare intre el si medicul curant; dar ramane neputincioasa in fata patimilor, socotind adesea ca nevrozele sunt consecinta nesatisfa-cerii lor, de unde si explozia erotismului in societatea contemporana. In fond, aici este vorba de o justificare a patimilor care il transforma pe om in sclavul unor placeri care ii pustiesc viata spirituala.

Filocalia este si ea o "psihanaliza": una care pune in evidenta inlantuirea progresiva a patimilor ce transforma omul in sclavul acestei lumi, dar si analiza virtutilor care se inlantuiesc unele dupa altele pentru a inalta omul spre frumusetea cea de sus.

Calea care duce la aparitia patimilor implica mai intai momeala, adica gandul necurat adus in minte de vrajmas, apoi insotirea, care duce la primirea gandului strecurat de vrajmas, iar patima este rezultatul lucrarii gandului rau in fiinta omului.

Lupta impotriva patimilor se realizeaza prin respingerea gandului rau din minte si prin rugaciune, fiindca fara Hristos nu se pot birui patimile.

Filocalia considera ca adevarata cauza a patimilor sau nevrozelor nu rezida doar in subconstientul uman ca rezultat al refularii, ci este rezultatul influentei pe care fortele personale ale intunericului o exercita asupra omului, dupa cum defularea sau transfigurarea se realizeaza nu numai prin puteri naturale, ci, inainte de toate, cu puterea luminii necreate care vine din Hristos.

Procesul eliberarii credinciosului din robia patimilor dobandeste astfel amploarea unui adevarat razboi nevazut, in centrul caruia se afla Logosul intrupat, Iisus Hristos, care confera credinciosului posibilitatea, prin lucrarea Duhului Sfant, sa converteasca patimile in virtuti, pentru ca omul sa progreseze spre asemanarea cu Dumnezeu.

Filocalia nu se multumeste sa faca apel la teoria defularii pentru vindecarea nevrozelor, prin mijloace simplu naturale, ci nazuieste spre transfigurarea patimilor in virtuti prin puterea Sfantului Duh, prin har, credinta si fapte bune, pentru ca omul sa intre in comuniunea de iubire a Sfintei Treimi.

Interpretata in acest sens, Filocalia este calea pe care trebuie sa o parcurga fiecare credincios, prin trezvie sau introspectie, pentru regasirea Paradisului pierdut.

pr. prof. Dumitru Popescu

Pe aceeaşi temă

08 Februarie 2022

Vizualizari: 7649

Voteaza:

Filocalie si psihanaliza - Valoarea spiritualitatii filocaliei 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE