Ispitirea lui Hristos in pustiu

Ispitirea lui Hristos in pustiu Mareste imaginea.


Ispitirea lui Hristos in pustiu

Dupa teofania de la Botez, care a insemnat primul moment de proslavire a Fiului, urmeaza cel mai misterios episod relatat de Evanghelie: ispitirea lui Hristos de catre diavol. Este semnificativ ca intalnirea dintre Cuvantul cel intrupat si spiritul raului are loc dupa ce Iisus fusese descoperit ca Dumnezeu, dupa ce primise plenitudinea Duhului si pusese astfel temeliile imparatiei, incepand lucrarea de rascumparare a omului.

Desi victoria Fiului lui Dumnezeu era inevitabila, infruntarea dintre El si spiritul cel rau trebuia sa aiba loc, pentru ca natura umana din Iisus sa poata infrange ispita si sa aleaga liber alternativa smereniei si a jertfei. Ceea ce va urmari satana sa realizeze cu ajutorul ispitirilor va fi tocmai anularea implinirilor de la Botez. Abia la Botez a aflat cel rau - dupa cum afirma mai multi Sfinti Parinti, printre care Origen si Sfantul Ioan Hrisostom - ca Iisus era Fiul lui Dumnezeu. Insa in clipa in care el intelege ca imparatia sa se clatina, ca timpul sau s-a scurtat, face incercarea suprema de a-L amagi pe Iisus.

Toti evanghelistii sinoptici mentioneaza episodul ispitirii, insa Marcu extrem de sumar, pe cand ceilalti doi precizeaza in ce au constat incercarile la care a fost supus Domnul. El consemneaza ca dupa Botez Iisus a fost dus de Sfantul Duh in pustiu. Este tulburatoare participarea Duhului Sfant la aceasta lucrare. De-a lungul intregii existente terestre a lui Hristos se observa actiunea conjugata a Fiului si a Duhului, dar in acest moment, atat de enigmatic, prezenta Sfantului Duh surprinde. Matei precizeaza: "A fost dus de Duhul in pustiu, ca sa fie ispitit" (Matei 4, 1). Duhul urmarea deci sa impuna lui Iisus teribila incercare.

Evanghelia noteaza ca Mantuitorul a ramas in pustiu patruzeci de zile si patruzeci de nopti, timp in care a postit neincetat, fara sa se atinga de vreo hrana. Conform relatarii lui Marcu si a celei facute de Luca, ar rezulta ca in tot acest interval El a fost ispitit de catre spiritul cel rau. Origen crede ca ispitirile au durat patruzeci de zile si, parafrazandu-l pe Ioan Evanghelistul, spune ca daca ceea ce s-a petrecut in acele zile hotaratoare ar fi fost consemnat in scris, lumea nu ar fi putut purta o asemenea taina. Reiese deci ca cele trei intrebari, mentionate de Matei si de Luca, nu sunt decat punctele culminante ale unui dialog care s-a prelungit timp de sase saptamani.

Prezenta unei perioade de patruzeci de zile, durata mentionata de atatea ori in cursul istoriei lui Israel, este plina de semnificatie. Acest interval sacru a fost totdeauna legat de o etapa purificatoare, care preceda o renastere spirituala: patruzeci de zile a curatit Dumnezeu pamantul prin apele potopului, dupa care a urmat incheierea legamantului cu Noe, patruzeci de zile a ramas Moise pe Sinai inainte de primirea Legii, patruzeci de zile a mers Ilie pana la Horeb Toate patruzecimile din traditia universala sunt, dupa cum a remarcat Kovalevski, perioade de curatire care pregatesc un cer nou si un pamant nou. Este semnificativ ca, si dupa Inviere, Domnul va mai ramane pe pamant tot patruzeci de zile, urmand ca la finele acestei perioade sa Se inalte la cer cu trupul Sau indumnezeit.

Trebuie de asemenea subliniat ca Iisus posteste dupa Botez, si nu inainte de acest act esential pentru implinirea actiunii de rascumparare a omului. La Hristos postul nu a avut un caracter purificator, ci a facut parte din chenoza Sa, de aceea el nu a precedat Botezul, cum va fi cazul ulterior in practica crestina a catehumenatului. Totusi, dupa cum remarca Origen, postul a constituit si un mijloc de intarire a lui Iisus in lupta grea pe care o avea de purtat. Daca, in ultima instanta, biruirea ispitelor se va realiza prin supunerea vointei umane fata de cea divina, acest efort de a struni pornirile omenesti firesti si de a le subordona unor aspiratii mai presus de fire era menit tocmai sa intareasca vointa omeneasca, element esential in aceasta infruntare. In viata Domnului, lupta cu diavolul si postul sunt organic legate de Botez.

La capatul celor patruzeci de zile incarcate de incercari tainice si experiente, ce nu pot fi redate prin cuvinte, evanghelistul noteaza ca Iisus a flamanzit. In acest moment de slabire a puterilor trupesti, dar in stare de maxima trezvie spirituala, Domnul este incoltit de ispititor care, apropiindu-se de El, ii arunca provocarea: "De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini" (Matei 4, 3). Trebuie subliniat de la inceput ca, daca din punct de vedere fizic Hristos era slabit, plenitudinea darurilor Sfantului Duh, primite la Botez, ii conferea o arma de neinvins. Sfantul Ioan Hrisostom afirma ca darul suprem I se acordase tocmai in vederea acestei cumplite lupte. "Armele se dau -spune el - spre a lupta, nu spre a ne odihni".

Raspunsul Domnului reteaza cu hotarare nadejdea spiritului rau de a-L atrage: "Scris este: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4). Prin aceasta prima ispitire, satana incearca, indemnandu-L pe Iisus sa-Si astampere foamea, sa preschimbe afectul firesc intr-o pofta dezordonata. Duhul inselaciunii Ii propune o minune menita sa confirme ca El este Mesia, precum si sa verifice valabilitatea darului primit. Sfantul -Ambrozie spune: "Astfel ispiteste ca sa cerceteze, astfel cerceteaza ca sa ispiteasca", exprimand cu subtilitate caracterul ambiguu al acestei prime provocari, menite atat sa scruteze in adancurile personalitatii lui Hristos, ramasa atat de misterioasa pentru duhul minciunii, cat si pentru a-L face sa uzeze de puterea Sa divina intr-un scop strict egoist.

Toate ispitirile vor avea, de altfel, acest scop dublu; ele vor tinde sa-L convinga pe Iisus sa afirme vointa Sa omeneasca, incercand s-o puna in stare de revolta fata de cea divina, si totodata vor constitui un mijloc de a-L face sa reveleze ceva din puterile si din taina Sa. Se ignora in modul acesta unirea ipostatica a firilor, prin care natura omeneasca din Hristos nu este de sine statatoare, ea primind puterea de a exista de la Logos, asa dupa cum a aratat Leontie de Bizant.

Satana cere si el o minune-semn, doveditoare a divinitatii lui Hristos si destinata sa afirme autonomia elementului uman, dar tocmai acest semn, de natura negativa, ii este refuzat. Minunile savarsite de Hristos vor constitui tot atatea semne purtatoare de mantuire, pe cand minunile revendicate de cel rau sau de evrei, sub influenta aceluiasi spirit iscoditor, nu ar fi putut fi decat semne aducatoare de moarte.

Ceea ce izbeste in aceasta prima ispitire este caracterul minor al minunii pe care satana I-o cerea lui Hristos. In vederea potolirii unei necesitati momentane, cat ar fi fost ea de imperioasa, cel rau vrea sa-L faca pe Iisus sa piarda vesnicia, pentru El si pentru tot neamul omenesc. Este mereu aceeasi alternativa care se va pune continuu in cursul istoriei si al vietii atatora dintre noi: a opta pentru clipa prezenta, cu riscul de a pierde vesnicia. Raspunsul Domnului: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu", raspuns imprumutat de altfel din Scriptura Vechiului Testament (Deut. 8, 3), nimiceste nadejdea desarta a celui rau si cuprinde o intreaga doctrina. Cuvantul divin, cand patrunde in suflete si este primit, descopera omului adevarul, il fereste de ratacire si de amagirile celui rau, care se dovedeste a fi izvorul minciunii, al inselatoriei pe plan cosmic.

Respingand prima ispita, Hristos a repudiat pentru vecie orice tendinta de a subordona spiritualul elementului material din om si din lume, si chiar daca, in cursul istoriei, omenirea a sucombat de zeci de ori acestei tentatii, asa cum subliniaza Marele Inchizitor din Fratii Kammazov, biruinta finala a spiritului va fi fost pentru totdeauna castigata.

O minune savarsita de Mantuitorul cu un an inainte de Patimi s-ar parea ca ar contrazice cele afirmate in raspunsul dat satanei. Este vorba de inmultirea painilor, minune similara celei solicitate de cel viclean. Aceasta minune, desi perfect reala, este insa impregnata de semnificatii spirituale, fiind o anticipare a Sfintei Euharistii. Mobilul ei este cu totul altul decat cel ce ar fi stat la baza minunii pe care o solicita spiritul cel rau. Mantuitorul inmulteste painile pentru a astampara foamea multimilor, care nu venisera la El spre a se satura, ci spre a asculta cuvantul lui Dumnezeu. Ele fusesera manate in acele locuri pustii nu de speranta de a-si potoli foamea trupeasca, ci din dorul de a-L asculta pe Iisus. Domnul are grija ca aceia care acordau intaietate spiritualului sa nu duca lipsa nici de cele neaparat necesare pentru a duce viata in trup: "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua" (Matei 6, 33). Prefacand pietrele in paini, Iisus ar fi folosit puterea Sa divina in scop egoist, pe cand la Betsaida El va savarsi minunea din dorinta de a veni in ajutorul celor care il urmau si spre a le deschide ochii mintii, aceasta minune fiind izvor de invataturi duhovnicesti.

Ar mai ramane o nedumerire tulburatoare: Cum s-a putut ca satana sa fi ales drept piatra de poticnire pentru Hristos tocmai painea, care avea sa devina Sfanta Euharistie, centrul de reunificare a creatiei sfasiate prin pacat? Se poate deduce de aici ca toate elementele lumii create pot deveni prilejuri de pierzanie sau trepte spre mantuire, in functie de semnificatia care li se atribuie si de modul in care sunt folosite. in clipa cand painea devine un scop in sine, omul aspirand la dobandirea ei mai presus de orice, ea devine pricina de cadere.

Domnul va alege painea, elementul principal care sustine viata noastra biologica, pentru a o sfinti si a o preface in propriul Sau trup. In modul acesta El va dovedi ca elementele creatiei nu trebuie sa ramana in seama celui rau, deoarece, fiind sfintite prin har, ele pot deveni pentru om mijloc de rascumparare.

Dupa ce Hristos a inlaturat prima ispita, satana a revenit cu tentatii mai subtile, mai greu de talmacit. El L-a dus pe Hristos la Ierusalim, pe acoperisul templului, iar la ultima incercare Il va duce pe un munte. Este stranie aceasta ingaduinta acordata spiritului rau de a se apropia pana intr-atat de Iisus si de a-L sili sa mearga in locurile alese de el. Trebuie totodata sa reamintim ca Sfantul Duh L-a dus pe Iisus in pustii spre a se impotrivi acolo ispitei. S-ar parea deci ca in acest duel s-au infruntat nu numai Iisus cu satana, ci si Sfantul Duh cu spiritul cel rau.

Asadar, Hristos este dus la Ierusalim, si anume chiar la templu, unde se afla sanctuarul iudaismului, si aici este pus in situatia de a indeplini o minune care s-ar fi aflat in concordanta cu modul in care Israel si-L inchipuia pe Mesia. Ispititorul il indeamna sa se arunce de pe acoperisul templului lui Irod, spre a dovedi astfel invulnerabilitatea Sa divina: "Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: "ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau"" (Matei 4, 6).

Este infricosator faptul ca in aceasta provocare cel rau citeaza Scriptura, si anume din Psalmul 90. Spiritul inselator cunoaste Cuvantul lui Dumnezeu, dar il talmaceste in favoarea scopurilor sale negative. La aceasta provocare insinuanta si ambigua, Mantuitorul raspunde tot cu cuvinte imprumutate din textul sacru: "Iarasi este scris: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau"" (Matei 4, 7).

Dintru inceput se remarca insistenta cu care satana revine, cerand lui Iisus sa confirme daca este Fiul lui Dumnezeu. Iisus este indemnat sa verifice darul primit la Botez si sa Se manifeste asemenea unui Dumnezeu. Mantuitorul va respinge insa continuu minunea gratuita, solicitata numai pentru a dezvalui dumnezeirea Sa. Minunile de natura exterioara ar fi insemnat violentarea libertatii omului, constrans prin miracole spectaculoase sa I se inchine lui Hristos. Un astfel de miracol ar fi fost inrobitor, si nu eliberator, deoarece ar fi facut intoarcerea omului la Dumnezeu dependenta de existenta unor semne menite mai degraba sa uimeasca decat sa converteasca.

De-a lungul intregii Sale vieti, Mantuitorul va evita sa savarseasca minuni fata de cei ce nu credeau sau care manifestau ostilitate fata de El. La insistentele repetate ale evreilor, care cereau semn spre a se convinge ca este Mesia, El a raspuns printr-un refuz sistematic de a face un miracol, menit sa confirme dumnezeirea Sa. Minunile Sale Iisus le va indeplini din dragoste si mila fata de suferintele oamenilor. Niciodata nu va urmari prin ele punerea in evidenta a persoanei Sale - de atatea ori va recomanda celor vindecati de El sa nu aminteasca Cine i-a lecuit - si totdeauna va savarsi minunea in comuniune cu Tatal si in impreuna lucrare cu Duhul.

Minunea pe care I-o cerea spiritul intunericului ar fi avut caracterul unei provocari adresate Tatalui, al unei sfidari, care presupunea ruperea comuniunii treimice. Iisus S-ar fi situat intr-o pozitie exterioara fata de Tatal, de la Care ar fi cerut o dovada sensibila a iubirii Sale ocrotitoare, si in modul acesta ar fi iesit din comuniunea iubirii, inlauntrul careia nu este loc pentru asemenea iscodiri. De aceea Mantuitorul a respins pe cel rau cu cuvintele: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau". Ceea ce I se cerea era tocmai sa ispiteasca pe Dumnezeu, sa incerce pana unde mergea dragostea Sa fara de margini pentru Fiul cel iubit, asa cum rasunase glasul din cer pe malul Iordanului.

Dupa ce ispititorul a fost astfel respins de Iisus, el revine cu ispita suprema prin care se descopera cu totul si-i dezvaluie intentiile. Din nou indrazneste sa se apropie de Domnul si Il duce de aceasta data pe un munte foarte inalt. Evanghelistul spune ca din acel loc cel rau I-a aratat lui Iisus "toate imparatiile lumii si slava lor" (Matei 4, 8). El reda astfel o experienta misterioasa, inaccesibila posibilitatii noastre de cunoastere. Este probabil ca in acea clipa de maxima incordare, in care destinul omului si al intregii creatii a atarnat de rezultatul teribilei confruntari, celui rau i s-a ingaduit sa proiecteze pe un unic ecran sinteza gloriei lumesti, adevarat rezumat al tuturor punctelor de atractie proprii lumii acesteia. In fata unei asemenea privelisti, pe care spiritul intunericului o socotea ademenitoare, el ii spuse lui Hristos: "Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si mi Te vei inchina" (Matei 4, 9). De aceasta data nu mai recurge la ispitiri subtile si ocolite, ci merge direct la tinta, aruncand provocarea suprema menita sa-l faca sa castige sau sa piarda totul.

Exista o gradatie in formularea ispitirilor. Toate tind insa sa-L rupa pe omul Iisus de Tatal, sa-L puna in stare de revolta fata de Parintele ceresc, dar aceasta intentie este camuflata in primele doua ispitiri, pe cand in ultima ea apare exprimata direct. Lui Iisus I se cere sa inceteze a-L adora pe Tatal si sa Se inchine celui rau. Omenirea se va afla, in repetate randuri, in fata acestei alternative, optand uneori pentru a doua.

Fata de aceasta ultima incercare a diavolului, Mantuitorul raspunde cu o violenta nemaiintalnita la El: "Mergi inapoia Mea, satano, caci scris este: "Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti"" (Matei 4, 10). Indignarea Sa este pricinuita de indrazneala fara de margini a spiritului celui rau, care a crezut, in orbirea lui, ca ar putea desparti pe Fiul de Tatal, ca ar putea scinda personalitatea teandrica a Fiului. De aceea il goneste atat de energic, stiind totodata ca in acea clipa cel rau epuizase ciclul ispitirilor - Luca spune: "Si diavolul, sfarsind toata ispita, s-a indepartat de la El, pana la o vreme" (4, 13) -, ca aceasta este ultima veriga din lantul, poate mai lung decat incercarile relatate de Evanghelie, al tentatiilor cu care el il asaltase. Si de aceasta data Iisus raspunde cu un citat din Scriptura, anume din Deuteronom (6, 13; 10, 20), prin care afirma pentru totdeauna primatul vointei Tatalui, respingand ispita de a pune pe prim plan vointa Sa. El nu urmareste sa dobandeasca putere si glorie lumeasca, ci doar sa slujeasca Tatalui, supunandu-Se intru totul Parintelui ceresc.

Prin respingerea acestei ultime incercari, Iisus a optat ferm pentru misiunea de Mesia suferind, inlaturand tentatia de a deveni acel Mesia biruitor pe care Il astepta Israel. Din clipa in care l-a biruit pe cel rau, Mantuitorul a acceptat in deplina luciditate misiunea Sa, ce-si va avea implinirea pe Golgota, si a intuit prezenta Crucii inaltate la orizontul constiintei Sale.

Dupa ce ispititorul se indeparteaza de Iisus, Evanghelistul Matei noteaza: "Si iata ingerii, venind la El, ii slujeau" (4, 11). Acest detaliu este important si semnificativ; Marcu va adauga: "Si era impreuna cu fiarele, si ingerii ii slujeau" (1,13). Prezenta ingerilor si a fiarelor alaturi de Iisus arata ca o data cu infrangerea duhului celui rau imparatia este pe cale sa se realizeze. Dupa cum s-a mai accentuat, biruinta asupra fortelor intunericului este una din premisele intemeierii imparatiei. impacarea dintre om si celelalte fapturi, precum si impreuna vietuirea acestor fiinte, care apartin unor planuri de existenta diferite - ingeri, oameni, fiare -, constituie o trasatura principala a cosmosului transfigurat, de la sfarsitul veacurilor. Acolo, in pustiul Carantaniei, s-a anticipat impacarea omului cu faptura care sufera de urmarile caderii, precum si reunirea cerului cu pamantul.

Prin raspunsurile pe care Hristos le-a dat la provocarile venite din partea inselatorului, El a indicat omului calea pe care o va avea de urmat, stabilind si adevarata ierarhie a valorilor de care acesta va trebui sa tina seama pentru a ramane in comuniune cu Dumnezeirea. in modul acesta a fost definitiv afirmat primatul spiritualului si s-a evidentiat faptul ca omul nu se va mantui decat prin renuntare la vointa sa, prin lepadarea egoismului si prin adorarea smerita a lui Dumnezeu, Caruia trebuie sa-I consacre toate roadele stradaniilor sale.

De-a lungul agitatei sale istorii, omenirea a nesocotit de nenumarate ori aceste indemnuri si s-a angajat mai des pe calea sugerata de ispititor decat pe aceea deschisa de Hristos. Si totusi, pentru ca acolo, in pustiu, Mantuitorul l-a invins pe dusmanul neamului omenesc, instaurand astfel o noua etica a raporturilor dintre om si Dumnezeu, muritorii nu vor mai fi niciodata singuri in lupta cu ispita si creatia nu va mai fi in pericol de a fi inghitita de neant.

Natalia Manoilescu Dinu

Extras din articolul "Ispitirile" ("Iisus Hristos Mantuitorul - In lumina Sfintelor Evanghelii " - Ed. Bizantina)

Cumpara cartea Iisus Hristos Mantuitorul - In lumina Sfintelor Evanghelii

 

07 Ianuarie 2015

Vizualizari: 12954

Voteaza:

Ispitirea lui Hristos in pustiu 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Banica Valentin CatalinPostat la 2011-05-31 21:04

    foarte frumos rezumatul si totodata indrumator pentru viata contemporana.Doamne ajuta !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE