Parintele purtator de microfon

Parintele purtator de microfon Mareste imaginea.

Suflul innoirii s-a facut simtit si in parohia din care fac parte. Acum catva timp, intr-una din duminici, pe cand patrundeam ca de obicei in biserica, atentia mi-a fost atrasa de un fasait misterios, incontinent si omniprezent, incat s-ar fi zis ca insasi "pneuma" (duhul) isi freaca fiinta indicibila de scoarta de ulei a zidurilor pictate de marele Costin Petrescu. Apoi am observat ca, atat in dreptul pangarului, la ie­sire, cat si in fata, la un metru de iconostas, glasul preotilor rasuna cu aceeasi tarie, vuind in urechile credinciosilor sporit si autoritar, ca la petrecerea unui miting.

Credinciosii priveau in sus descumpaniti si se straduiau pe furis sa localizeze in spatiu vocea asurzitor-familiara care plana ca o zeitate castratoare undeva, deasupra cres­tetelor lor. In plus, in timpul ecteniilor, ori la vohodul mic, sau la clatinarea Sfantului Aer, se intampla ca diafania la­casului sa fie fulgerata de diverse trosnituri, pacanituri, tiuituri stranii si distorsionari suspecte, ca si cum legiuni de diavoli s-ar fi inversunat taman atunci sa bruieze oficiul liturgic.

Intr-un tarziu, m-am dumirit si am priceput ca dez­legarea enigmei se afla in altar. Am sarutat grabit icoana Arhanghelului Gavriil, zugravite pe usa din stanga altarului, dupa care, destul de ingrijorat, m-am strecurat inauntru. Nici n-am apucat bine sa schitez cuvenita inchinaciune si am si reperat moderna scula clipind impudic in semiobscuritatea unui raft din absida - o strasnica statie de amplificare, presarata cu o puzderie de butoane si butonase.

Din cand in cand, pesemne atunci cand li se parea opor­tun, unul sau altul dintre preoti se apropia incetisor de bordul sofisticat al masinariei, invartind competent anumite butoane, fie pentru a potrivi acordajul, fie pentru a corecta impedanta sau pentru a exploata cu indoit folos duhovnicesc binefacerile tehnice ale circuitului Dolby.

De­ja ambianta altarului sugera mai degraba comanda unui modul bizar, ratacind pe aripile harului si care doar prin in­termediul undelor mai tine legatura cu pamantescul credinciosilor, ramasi de cealalta parte a iconostasului.

Ulterior, cercetand in amanuntime interiorul lacasului, am reusit sa depistez si droaia de difuzoare negre risipite pe tot intinsul bisericii, agatate perfid pe spinarea mai intunecata a zidu­rilor, pitite in penumbra vreunei coloane sau in dosul vre­unui capitel. Diversitatea acestor relee, cat si a microfoa­nelor raspandite si ele te miri unde, printre frunzele de acant cioplite, in spatele icoanelor, incolacite ca iedera pe bratele candelabrelor sau prinse discret in ciucurii drape­riilor - reusisera sa realizeze ceva la care cu siguranta nici Sfantul Ioan Gura de Aur nu va fi indraznit sa viseze: o Liturghie stereo.

E drept ca, mai demult, mi-a fost dat sa vad un lucru si mai surprinzator. Aflandu-ma cu treaba intr-un vesel orasel de provincie, s-a intamplat sa particip la o Liturghie mai putin obisnuita, oficiata de un important sobor de ierarhi. Dincolo de kitsch-ul irezistibil care se instapanise asupra in­tregului lacas - o uriasa biserica-catedrala ai carei ctitori ti­nusera mortis sa impace intr-o sinteza unica toate izbanzile arhitectonice, de la grotele Altamirei si pana la Casa Popo­rului - slujba avea totusi destula maretie duhovniceasca.

Imediat am observat prezenta unui ins in sutana, miscandu-se aferat incoace si incolo prin altar, si care izbutea sa propteasca microfonul in dreptul gurii ierarhilor oficianti exact in clipa cand acestora le venea randul sa rosteasca formula liturgica. Cand protosul a zis: "Acesta este Trupul Meu...", parintele cu pricina a executat inspre ierarh o im­presionanta fandare, plina de solemnitate si de eleganta sacerdotala, intinzand mana cu microfonul, ca o antena grijulie, gata sa culeaga intreg polenul cuvantului dumne­zeiesc. Brusc m-am simtit cuprins de un val de recunos­tinta, gandindu-ma ca, gratie progresului tehnic, o noua slujire a luat nastere in cadrul Bisericii noastre, si anume parintele microfonofor - purtatorul de microfon.

Si totusi, mai in gluma, mai in serios, nu poti sa nu te intrebi cum de-au putut pierde unii parinti simtamantul cuvantului faptuitor, minunata strategie de a-l darui corect inimii credincioase? Sa fi uitat, oare, preotii ca doar cuvantul sleit de sfintenie sau vocabula satanizata de-a binelea folosesc mirajul psyhedelic si vraja sonoritatii stereo?
In biserica, dimpotriva, omul credincios primeste cuvantul dum­nezeiesc direct dinspre altar. Dinspre directia acestui topos sfant (nu din alta parte si in nici un caz de pretutindeni) se prelinge inspre crestini intelepciunea izbavitoare a Mantuitorului. Doar asa capeti constiinta deplina ca El si nu al­tul este Cel Care iti vorbeste.

Pe de alta parte, trebuie luata in considerare si tainica alcatuire lingvistica a formulei liturgice, care face ca aceasta sa nu cuprinda doar un inteles simplu, unidimensional, conceptual, destinat exclusiv constiintei teoretice.

In timpul Liturghiei, cuvantul se desprinde de pe buzele preotului cu o pecete aparte, miraculoasa, cu totul deosebita si mult mai bogata decat semantica retoricii poetice sau a verbo­zitatii metafizice. In biserica, intelesul lui isi croieste drum catre sufletul credincios incapsulat in aura negraita pe care i-o confera metalimbajul rostirii liturgice.

De aceea, conteaza enorm sa stii precis de unde purcede cuvantul, apoi sa-l vezi in carne si oase pe cel care-l distribuie, sa-l vezi pe preot cum se misca, sa-i cercetezi chipul si cautatura, sa-i urmaresti gesturile, timbrul si inflexiunile vocii. Fiecare dintre acesti stimuli duhovnicesti transporta intelesul dum­nezeiesc inspre tine, cel care te stradui din rasputeri sa crezi. Releele sufletesti care leaga inima credincioasa de intelesul formulei liturgice nu sunt, cum se crede, numai de natura intelectuala; ba s-ar putea ca, fata de restul puterilor sufletesti mobilizate, puterea intelectului sa conteze cel mai putin.

De altfel, oricine poate lesne observa ca, daca majoritatea oamenilor aud cuvantul dumnezeiesc, iar o minoritate "il baga la cap", putini sunt insa cei in stare sa-l strecoare in inima! Cuvantul care exprima Adevarul - e bine sa nu uitam - nici nu inrobeste, nici nu constrange; el propune doar evidenta unui inteles. Aceasta evidenta, insa, este coplesitoare si n-are nici in clin nici in maneca cu nevointele stereofonice ale unor fete bisericesti. Cine are urechi de auzit...

Sorin Dumitrescu

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 3634

Voteaza:

Parintele purtator de microfon 0 / 5 din 0 voturi. 8 review utilizatori.

Comentarii (8)

  • alecsandrina neaguPostat la 2010-02-13 12:59

    Sa-mi fie cu iertare ,dar sunt de acord cu ceea scrie d-l Onofrei,nu consider ca folosirea microfonului este un pacat ,sau sau ar diminua cu ceva trairea duhovniceasca a credincisilor,cred ca e un lucru necesar in conditiile in care,de exemplu la hramul unei biserici ,credinciosii neavand loc in biserica stau afara si ce ar insemna sa stai asa fara sa auzi nimic,multi oameni batrani nu mai aud bine si in acest caz iar este util..Doamne ajuta .

  • Nelu CroitoruPostat la 2010-02-13 02:41

    Buna ziua tuturor . Buna tehnica in biserica , dar precum stim cu totii ,tehnica nu are nimic dea face cu trairea sufleteasca ...parerea mea este ca nu este absolut necesara . Cine vine cu drag la biserica , sta linistit si nu susoteste ,chiar daca nu aude sau nu intelege tot ce zice preotul ...dar este acolo cu inima si duhul . Ce se crede ....? Ca cu cat sunt difuzoarele mai mari ,cu atat este mai mare credinta in sufletele enoriasior , sau ca se induhovnicesc mai mult ? Nu cred ... . Asa suntem cei mai multi dintre noi ,,,ne ocupam doar de partea exterioara a bisericii ,pentru a ne putea linisti constiinta . Domnul sa ne pazeasca . Aceasta este doar o parere personala

  • Andrei CiocanPostat la 2010-02-13 01:21

    Desi se "lauda" ca intra in Altar, Sorin Dumitrescu cred ca nici nu stie ce este acolo. Microfonul / difuzoarele in biserica sunt un bun castigat. Din articol se vede clar cum Sorin Dumitrescu intra in altar fara nicio treaba, si cand nu ai treaba iti faci una, ca, nu este asa, "nu da frumos" sa te uiti pe peretii ( Altarului).

  • Frandes DorinPostat la 2010-02-12 11:09

    Ma alatur parerii d-lui Chiriţă Dan Din nefericire s-a ajuns la nevoia apelului la tehnica de amplificare din cauza mândriei unor obşti care de-a lungul vremurilor au inceput sa echivaleze gradul de spiritaulitate cu dimensiunile lacasului de inchinare. S-a ajuns astfel la imensele supercatedrale in care te pierzi, nu mai auyi Cuvântul, şi îţi pierzi identitatea. Mult mai de folos ar fi cheltuirea banilor spre înălţarea de biserici mici sau mijlocii cât mai multe, în care enoriaşii să poata să stea într-o relaţie nemijlocită şi nemediată tehnic cu mesagerul lui Dumnezeu. Megabisericile s-au transformat în săli de congrese luminate de reflectoare şi tapetate cu difuzoare. Până nu demult eram îngroziti de amestecul microfoanelor (securitătii) în fiecare colţişor al vieţii noastre. Acum l-a introdus în cea mai intimă relaţie, cea cu slujitorul Domnului. Un excelent articol. Poate ar mai fi fost de adăugat faptul că sistemele electronice de mediat sunetul nu doar amplifica ci si toaleteayă, cosmetizeaza sunetul care ajunge la urechile ascultatorului. Asa ca o voce care in realitate este pitigaiata poate suna profund si reverberat sau invers. Cine are nevoie de minciuna in Casa lui Dumnezeu, chiar si doar in planul sonorului ?

  • Cristian Onofrei Postat la 2010-02-12 09:10

    Cu parere de rau, observ ca dl. Sorin Dumitrescu, cu toata pregatirea sa, a pasit pe un teren inca necunoscut indeajuns domniei sale. Sau poate influentat de scena redata la inceput l-a facut sa exagereze(mai mult decat este ingaduit). Ca sa iau doar trei puncte din ceea ce a fost expus in acest articol, voi incepe cu "pretentia" domniei sale ca glasul preotului sa strabata pana in pridvor si in usa bisericii, ba chiar si afara, fara a se folosi o statie de amplificare. Poate ca stand prea mult in altar(dupa cum imi dau seama din articol) a uitat de sarmanii credinciosi care de multe ori indura frig si ploaie pentru ca biserica de care apartin e neincapatoare in mai toate sarbatorile, si totusi isi jertfesc timpul (si nu numai) pentru a asculta si a se impartasi din cuvintele preotului slujitor. In al doilea rand, statia de amplificare se afla de cele mai multe ori in altar atat pentru a feri credinciosii de ispita imprastierii gandurilor(daca ar vedea pe cineva butonand de zor in apropierea lor), cat si pentru ca nu-si permit multe parohii angajarea(colaborarea)unui inginer de sunet. Tocmai in relatarea de mai sus se vede ca parohia mentionata nu si-a permis asa ceva, de vreme ce era nevoie de ajustari permanente. Apoi cu referire la preotul "micronofor" - a facut tot ce i-a stat in putinta pentru ca slujba sa se desfasoare cat mai decent, sa se auda slujba cat mai coerent in conditiile unor lipsuri materiale(asa imi explic faptul ca slujitorii nu au avut fiecare lavaliera - unde mai pui ca in acest caz se cerea achipament audio destul de costisitor, plus cineva avizat sa se descurce cu el). Voi incheia prin a aminti ca de cele mai multe ori, in bisericile de parohie, de la jumatatea naosului spre pridvor si mai departe spre exterior, oamenii nu mai au contact vizual optim cu altarul, asa ca se multumesc cu "a asculta" slujba, si a-l vedea pe preot doar la cadiri, eventual la vohodul mare cu Sf. Evanghelie, si la iesirea cu Cinstitele Daruri(daca e obiceiul ca in Moldova). Cat despre "timbrul si inflexiunile vocii", acestea sunt foarte bine redate de amplificatoarele audio, mult mai bine decat daca preotul ar trebui sa ridice tonul pentru a fi auzit pana la intrarea in biserica. "Releele sufletesti care leaga inima credincioasa de intelesul formulei liturgice" nu vor functiona daca formula liturgica nu e redata si apoi auzita corect; iar aceasta se face tocmai prin "moderna scula clipind impudic in semiobscuritatea unui raft din absida" - cum este numita atat de plastic. Nu vreau sa cred ca trairea sufleteasca a autorului acestui articol se datoreaza unor ecouri nedeslusite, si nu cuvantului ziditor de care a avut parte datorita unor imprejurari de care nu se mai bucura azi multa lume. Asadar, a scrie articole nefundamentate atat ideologic cat si practic nu mi se pare o activitate care sa creasca sufleteste (si intelectual) pe cineva.

  • Corneliu APostat la 2010-02-12 04:19

    Draga Sorin, din pacate nu sunt de acord cu tine... Toate argumentele tale pica in momentul in care dimensiunile bisericii sunt mari. Oricat te-ai stradui sa auzi predica nu ai s-o poti face daca te afli la intrarea in biserica sau in afara ei. Eu consider un lucru bun folosirea microfoanelor in biserica. Si iti mentionez ca apartin cultului crestin ortodox... Doamne ajuta!

  • maria branPostat la 2010-02-12 04:17

    nu vrau sa judec cele scrise , dar cred ca este necesar microfonul in timpul slujbei, mai ales daca sonorizarea e buna ,pt. sun foarte multi care nu aud tot ce se spune si incep sa susoteasca "ce spune parintele"? si uite asa nu mai aud nici cei care aud ,in acest mod glasul prin microfon acopere susotelile si cei care au urechi de auzit ...aud ,cei care vin sa se mai intalneasca unii cu altii...e treaba lor .doamne ajuta-ne sa auzim ce e bine de auzit!

  • CHIRITA DAN-LIVIUPostat la 2010-02-12 04:09

    Este adevarat ce se desprinde din acest articol: nu in orice situatie minunatiile create de mintea umana sunt si utile. totul trebuie folosit cu intelepciune pentru a nu altera frumusetea si adincul inteles al lucrurilor si trairilor noastre

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE