Septuaginta este cea mai veche traducere a Vechiului Testament in limba greaca, limba dominanta in estul bazinul mediteranean din vremea lui Alexandru cel Mare (356-323 i.Hr). Traducerea in limba greaca a textului original ebraic al Vechiului Testament a fost facuta in mai multe etape, in cadrul secolelor III-II i.Hr, in Alexandria, Egipt, varianta finala fiind prezentata inainte de anul 132 i.Hr.
Septuaginta este numita, in multe scrieri, cu cifrele romane "LXX" (70). Numele acestei traduceri a fost luat de la cuvintele latine "interpretatio septuaginta virorum", care inseamna "interpretarea celor saptezeci de barbati", potrivit traditiei alcatuirii lucrarii.
Septuaginta a fost deosebit de cinstita inca din vremurile antice, astfel incat scriitori precum Filon din Alexandria si Iosif Flavius au indraznit chiar sa spuna ca traducatorii acesteia au lucrat sub inspiratie divina.
Alaturi de celelalte versiuni latine ale textului, Septuaginta constituie o baza principala a variantelor biblice de mai tarziu (slava, siriaca, vechi armeana, vechi georgiana, copta). Septuaginta este citata in Noul Testament si in scrierile Parintilor Apostolici. Actuala traducere a Vechiului Testament, in Biserica Ortodoxa, a fost facuta dupa Septuaginta.
Septuaginta - LXX - Traducerea celor Saptezeci si Doi
Istoria alcatuirii Septuagintei este mentionata in "Scrisoarea lui Aristeas" (sau "a lui Filocrates"), care este cea mai veche marturie cunoscuta despre originea acestei traduceri. Din aceasta aflam ca Ptolemeu al II-lea Filadelful, regele Egiptului (285-247), a luat legatura cu marele preot Eleazar, din Ierusalim, cerandu-i sa-i trimita cei mai buni traducatori din ebraica in greaca. Astfel, preotul Eleazar a ales cate sase traducatori din fiecare dintre cele doisprezece neamuri ale lui Israel. Mai apoi, cei 72 de barbati intelepti au luat calea Alexandriei.
Traducatorii au fost chemati de spre a traduce numai Pentateuhul, din limba ebraica biblica in limba greaca. Regele dorea ca Biblioteca din Alexandria sa insumeze intreaga intelepciune a vechilor religii ale lumii antice. Astfel, scopul traducerii in greaca a Pentateuhului era de a-l include in Biblioteca din Alexandria. Initiativa regelui poate fi motivata, potrivit altor pareri, si de dorinta lui de a cunoaste codul de legi al comunitatii evreiesti din Egipt.
Apucandu-se de lucru, cei saptezeci si doi de barbati au tradus, pentru inceput, numai Pentateuhul, adica cele cinci carti ale Legii lui Moise; mai apoi, in decursul urmatoarelor secole, acestor carti li s-au adaugat si celelalte ale Vechiului Testament.
Unele dintre lucrarile mai noi, numite "anaghinoscomena" (necanonice), nu sunt incluse in canonul evreiesc al Vechiului Testament. Printre acestea se numara "I Macabei" si "Intelepciunea lui Ben Sirah". De asemenea, varianta unor carti din Septuaginta, precum "Daniel" si "Estera", sunt mai lungi decat cele din Textul Masoretic. Unele dintre cele adaugate mai tarziu, precum "Intelepciunea lui Solomon" si "II Macabei", nici nu au fost traduse, ci direct compuse in limba greaca.
Filon din Alexandria vorbeste si el despre cei 72 de traducatori evrei adusi in Alexandria, din Ierusalim, spre a traduce scrierile lui Moise. El adauga faptul ca acestia au fost asezati in camere diferite, spre a traduce individual scrierile ebraice. In nu mai mult de 72 de zile, fiecare barbat a terminat de tradus lucrarea in varianta proprie, iar traducerile erau aproape identice.
O varianta a acestei istorii se pastreaza si in Talmudul Babilonian (9a-9b), care aminteste 15 traduceri diferite facute de-a lungul vremii; doar doua dintre acestea se regasesc in lucrarea completa LXX. "Regele Ptolemeu a adunat odata 72 de batrani. El i-a asezat in 72 de camere, fiecare in camera lui, fara a le spune de ce i-a adunat. Mai apoi, el a intrat pe la fiecare, zicand: "Scrie pentru mine Legea lui Moise, invatatorul tau." Dumnezeu a pus atunci, in inima fiecaruia, aceeasi traducere." (Talmud)
In vremea Mantuitorului Iisus Hristos, Septuaginta era cartea folosita de toti evreii elenisti (vorbitori de limba greaca). Apostolii insisi, cand au citat scripturile Vechiului Testament, in propriile lor scrieri, au folosit Septuaginta. Septuaginta (LXX) a fost si a ramas textul canonic al Vechiului Testament, in Bisericii Ortodoxe.
Canonul ortodox (din Septuaginta) si canonul latin (din Textul Masoretic)
Intre canonul ortodox al cartilor Vechiului Testament si canonul latin exista mai multe diferente. Biserica Ortodoxa urmeaza canonului din Septuaginta. Romano-catolicii si protestantii au inclinat mai mult spre varianta Textului Masoretic, inferior insa celui din Septuaginta. Exista multe diferente intre Septuaginta (greaca) si Textul Masoretic (ebraica).
Textul Masoretic nu contine urmatoarele carti: "I Ezdra", "Rugaciunea lui Manase", "Tobit", "Iudita", o parte din "Estera", "Intelepciunea lui Solomon", "Intelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah" (Ecleziasticul), "Baruh", "Epistola lui Ieremia" (adica "Cantarea celor trei tineri", "Susana" si "Istoria omorarii balaurului"), "Psalmul 151" si cele patru carti ale "Macabeilor".
Desi, in numerotarea cartilor canonice ale Vechiului Testament, traditia romano-catolica s-a folosit in special de Vulgata (latina), care urmeaza Septuaginta (greaca), incepand cu Conciliul II Vatican insa, ea s-a apropiat mai mult de Textul Masoretic (ebraica).
Canonul apusean (latin) al Vechiului Testament nu contine mai multe carti cuprinse in Septuaginta. In canonul latin, cartea "Psalmi" numara 150 de psalmi, in vreme ce Septuaginta numara 151 de psalmi; numerotarea acestora este si ea diferita, latinii folosindu-se de Textul Masoretic, chiar daca Vulgata foloseste enumerarea din Septuaginta.
Intre cartile din Septuaginta si cele din Textul Masoretic exista si multe diferente interne. In cartile din Septuaginta se simte un accent hristologic, aspect radical si voit evitat in scrierile Textului Masoretic, alcatuite de masoreti evrei (anti-crestini). Acesta este si unul dintre motivele pentru care Apostolii au folosit Septuaginta.
Manuscrisele de la Marea Moarta cuprind mai multe exemplare ale Vechiului Testament, unele folosite in vremea Mantuitorului, iar altele cu mult mai vechi. Datorita acestor descoperiri s-au observat puternice asemanari intre Septuaginta si textele ebraice pre-masoretice (originale). Mai multi savanti au ajuns la concluzia ca "multe texte ebraice (pastrate pana astazi) constituie textul de baza pentru traducerile din Septuaginta", lucru ce arata ca "traducerile din Septuaginta sunt intr-adevar de incredere", astfel acordandu-se "o autoritate noua traducerilor grecesti, in fata textului masoretic".
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Necesitatea prezentei Sfintei Traditii alaturi de Sfanta Scriptura
Publicat in : Revelatia -
Sensul cuvantului "credincios" in Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Religie -
Sfanta Scriptura
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.