Stilul de viata al Postului

"Stilul de viata" al Postului

Urmand slujbele liturgice, postind si chiar rugandu-ne periodic, nu epuizam nevointele noastre pentru savarsirea Postului. Sau, mai degraba, pentru ca acestea sa devina lucratoare si pline de sens ele trebuie impletite cu intreaga noastra existenta. Cu alte cuvinte, au nevoie de un "stil de viata" care sa nu fie in contradictie cu ele, care sa nu duca la o vietuire "scindata" . In trecut, in tarile ortodoxe, acest sprijin era dat de societatea insasi: acesta reprezenta acel complex de datini, schimbari exterioare, legiuiri, ceremonii publice si particulare pe care il acopera cuvantul rusesc "byt" si care este partial redat in cuvantul englezesc "culture" . De-a lungul Postului, intreaga societate primea un anumit ritm de viata, anumite randuieli, care continuau sa-i tina treji pe membrii acelei societati in perioada Postului. De exemplu, in Rusia, nu se putea uita de Post chiar si numai pentru ca la vremea acestuia clopotele bisericii bateau, teatrele erau inchise, iar in vremurile mai vechi tribunalele isi suspendau activitatea. Prin ele insele, aceste lucruri exterioare erau in mod evident incapabile sa forteze omul spre pocainta sau catre o viata religioasa mai activa. Dar creau o anumita atmosfera - un fel de climat de post - in care ostenelile individuale erau incurajate. Fiind slabi, avem nevoie de aduceri aminte exterioare, de simboluri si de semne. Bineinteles ca exista mereu pericolul ca aceste simboluri exterioare sa poata deveni scopuri in sine si, in loc de a fi simple aduceri aminte, sa devina, in opinia populara, adevaratul sens al Postului. Acest pericol a fost deja mentionat mai inainte, cand am vorbit despre obiceiuri si ceremonii exterioare, care inlocuiesc adevaratele straduinte personale. Totusi, intelese in mod adecvat, aceste datini reprezinta acea "curea" ce leaga nevointele duhovnicesti cu viata in totalitatea sa.

Noi nu traim intr-o societate ortodoxa si - prin urmare - nu putem crea un "climat" de post la nivel social. Cu post sau fara post, lumea dimprejurul nostru, a carei parte integranta suntem, se schimba. Prin urmare, aceasta cere din partea noastra un nou efort de reconsiderare a realitatii religioase necesare intre "cei din afara" si "cei dinauntru" . Drama religioasa a secularizarii este aceea care ne impinge catre o adevarata "schizofrenie" religioasa, divizand viata noastra in doua parti cea religioasa si cea seculara- care sunt din ce in ce mai putin relationate. Astfel, este necesar un efort duhovnicesc pentru a transpune in practica mostenirile si datinile traditionale care reprezinta tocmai mijloacele nevointei noastre. Intr-o maniera experimentala si inevitabil schematica, aceasta nevointa poate fi apreciata in termenii vieturii acasa si afara din casa.

In viziunea ortodoxa asupra lumii, caminul si familia constituie prima si cea mai importanta zona a vietii crestine, de aplicare a principiilor crestine in existenta de zi cu zi. Nu scoala, nici chiar Biserica, ci caminul, adevaratul stil si spirit al vietii de familie, este acela care modeleaza viziunea noastra fundamentala asupra lumii, care modeleaza in noi o orientare esentiala de care, multa vreme, poate ca nici nu suntem constienti dar care va deveni in cele din urma un element hotarator. Staretul Zosima al lui Dostoievski - in Fratii Karamazov - spune: "Un om care isi poate aminti lucrurile bune din copilarie este mantuit pentru toata viata sa". Este foarte semnificativ faptul ca face aceasta remarca dupa ce a rechemat-o pe mama sa pentru a-l duce la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, la frumusetea slujbei, la cantarea nepereche a Postului Pastelui: "Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta ... " Minunatul efort al educatiei religioase, ce se face astazi in scolile bisericesti va avea o semnificatie minora daca nu va fi inradacinat in viata caminului, in viata familiei. Deci, ce se poate si ce ar trebui sa se faca acasa in timpul Postului? Intrucat este imposibil sa acoperim aici toate aspectele vietii familiale, ma voi concentra asupra unuia dintre acestea.

Oricine va fi de acord, fara indoiala, ca intregul stil al vietii familiale a fost radical schimbat de radio si televiziune. Aceste mijloace de "comunicare in masa" influenteaza astazi intreaga noastra viata. Nu este nevoie "sa iesim" pentru a "fi afara". Lumea intreaga este permanent aici, la indemana mea. Si, putin cate putin, experienta elementara a vietuirii intr-o lume interioara, a frumusetii acestei "interioritati" pur si simplu dispare din cultura noastra moderna; daca nu este televiziune este muzica. Muzica a incetat sa mai fie ceva pe care sa o asculti; ea devine rapid un fel de "fundal sonor" pentru conversatie, lectura, scris etc. De fapt, aceasta nevoie de muzica permanenta descopera incapacitatea omului modern de a se bucura de liniste, de a o intelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simpla absenta, ci tocmai ca pe o prezenta si ca pe o conditie pentru orice prezenta reala. Daca crestinul trecutului a trait in mare masura intr-o lume linistita, care-i oferea largi posibilitati pentru meditatie si viata interioara, crestinul de astazi trebuie sa faca un efort deosebit pentru a regasi acea esentiala dimensiune a linistii care ne poate pune in legatura cu realitatile cele mai inalte. Astfel, problema radioului si a televiziunii de-a lungul Postului nu este una marginala, ci in multe aspecte este o problema de viata sau de moarte duhovniceasca. Trebuie sa realizam faptul ca nu este posibil sa impartim, pur si simplu, viata noastra intre "tristetea stralucitoare" a Postului si "ultimul show" . Aceste doua experiente sunt incompatibile si, in cele din urma, una o va distruge pe cealalta. Totusi, este foarte probabil ca, fara sa faca un efort deosebit, "ultimul show" sa aiba o mai mare sansa in lupta cu "tristetea stralucitoare" decat invers.

Deci, un prim "obicei" ce se sugereaza este acela al reducerii drastice a folosirii televiziunii si radioului in timpul Postului. Nu indraznim sa nadajduim nici pentru un post "deplin" , ci numai pentru unul "ascetic" care, dupa cum stim, inseamna, intai de toate, o schimbare a alimentatiei si o reducere a acesteia. De exemplu, nu este nimic gresit in a continua sa urmaresti stirile sau in a selecta programe serioase, interesante si de imbogatire intelectuala sau duhovniceasca. Ce trebuie oprit in timpul Postului este consumul programelor T.V. - transformarea omului intr-o "leguma" in fotoliu, lipit de ecran care accepta pasiv orice vine dinspre acesta. Cand eram copil (aceasta se intampla inaintea aparitiei televiziunii) mama obisnuia sa incuie pianul in timpul primei, celei de a patra si celei de a saptea saptamani din Post. Imi amintesc de aceasta mai intens decat de slujbele lungi ale Postului si chiar si astazi un radio in functiune in timpul Postului ma socheaza aproape ca o blasfemie. Aceasta amintire personala este numai o ilustrare a impactului pe care unele decizii exterioare le pot avea in sufletul unui copil. Nu este vorba aici de un simplu obicei sau de o randuiala izolata, ci de experienta Postului ca vreme aparte, ca ceva care este permanent prezent si care nu trebuie pierdut, mutilat sau distrus. Dar totusi, aici, ca si in cazul postirii, nu este suficienta doar o simpla abtinere sau abstinenta; aceasta trebuie sa-si aiba omologul sau pozitiv.

Linistea creata prin absenta zgomotelor acestei lumi, oferite noua prin intermediul mijloacelor de comunicare in masa, va fi plinita cu continut pozitiv. Daca rugaciunea ne hraneste sufletul, intelectul nostru are nevoie de propria sa hrana, intrucat chiar intelectul omului este acela ce se distruge astazi prin "bombarda rea" necontenita a televiziunii, a radioului, a ziarelor si a revistelor ilustrtare etc. Sugeram atunci pe langa efortul duhovnicesc si unul intelectual. Cate opere, cate roade minunate ale gandirii, imaginatiei si creativitatii omenesti le neglijam neincetat in viata noastra pentru ca, pur si simplu, este mult mai usor ca, intorcandu-ne acasa de la lucru, intr-o stare de oboseala fizica si mentala sa deschidem televizorul sau sa ne afundam in vidul perfect al unul magazin ilustrat? Se presupune oare ca trebuie sa ne "planificam" Postul? Iar aceasta inseamna ca trebuie sa ne facem dinainte o lista rezonabila a cartilor pe care sa le citim de-a lungul Postului? Nu este necesar ca toate sa fie carti religioase; nu toti oamenii sunt chemati sa fie teologi. Totusi, exista atat de multa "teologie" implicita in anumite opere literare si orice rod al adevaratei creativitati omenesti care imbogateste intelectul nostru este binecuvantat de Biserica, iar acesta, folosit corespunzator, capata o valoare spirituala. Duminicile a patra si a cincea ale Postului Mare sunt inchinate pomenirii a doi mari invatatori ai spiritualitatii crestine: Sfantul Ioan Scararul si Sfanta Maria Egipteanca. Sa intelegem aceasta ca un indrumar general ca ceea ce Biserica doreste sa facem in timpul Postului este sa cautam imbogatirea duhovniceasca si intelectuala a lumii noastre interioare, sa citim si sa meditam la acele lucruri ce ne vor ajuta sa redescoperim acea lume interioara si bucuria ei. Despre acea bucurie, despre adevarata vocatie a omului, despre cel ce se plineste inauntru si nu in afara, "lumea moderna" nu ne ofera nimic; fara aceasta intelegere a Postului ca si calatorie in adancul umanitatii noastre, Postul isi pierde sensul.

In al doilea rand, care ar putea fi semnificatia postului in orele lungi pe care le petrecem in afara caminului, facand naveta, stand la birou, ingrijindu-ne de obligatiile noastre profesionale, intalnindu-ne cu colegii si prietenii nostri? Desi nu se poate da aici o "reteta" corecta, ca de altfel in nici un alt domenii, sunt posibile, totusi, cateva consideratii foarte generale. In primul rand, Pastele este vremea potrivita pentru a cantari caracterul incredibil de superficial al relatiilor noastre cu oamenii, cu lucrurile si munca. Lozincile "zambeste" si "ia-o usor" sunt, intr-adevar, marile "porunci" care sunt respectate cu bucurie si care inseamna: nu te implica, nu te problematiza, nu aprofunda relatiile tale cu ceilalti; respecta regulile jocului, care combina o atitudine prietenoasa cu totala indiferenta; judeca totul prin prisma castigurilor, profiturilor si progresului material; fii, cu alte cuvinte, parte a lumii ce foloseste permanent expresii marete precum: "libertate", "responsabilitate", "grija" etc., dar care, de facto, urmareste principiul materialist ca omul este ceea ce mananca! Postul este vremea cautarii intelesului : intelesul vietii mele profesionale in lumina vocatiei, intelesul relatiei mele cu ceilalti, intelesul prieteniei, intelesul responsabilitatii mele. Nu exista slujba, vocatie, care sa nu poata fi "transformata" - fie numai in parte - nu in termenii unei mai mari eficiente sau ai unei mai bune organizari, ci in termenii valorilor umane. Este nevoie aici de acelasi efort al"interiorizarii" tuturor relatiilor noastre, pentru ca suntem fiinte libere, care au devenit prizoniere ale sistemului ce, progresiv, a dezumanizat lumea. Iar daca exista un sens pentru credinta noastra acela trebuie sa fie inrudit cu viata, in toata complexitatea ei. Mii de oameni cred ca schimbarile necesare vin numai din afara, din revolutii si modificari ale conditiilor externe. Noi, crestinii, trebuie sa dovedim ca, in realitate, totul vine din interior - din credinta si din viata conforma cu aceasta. Biserica, atunci cand a patruns in lumea greco-romana, nu a denuntat sclavia, nu a chemat la revolta. Credinta sa, noua sa viziune asupra omului si a vietii au facut, incetul cu incetul, ca sclavia sa devina imposibila. Un "sfant" - si sfant inseamna aici pur si simplu un om care-si ia credinta in serios tot timpul - va face mai mult pentru schimbarea lumii decat o mie de programe tiparite. Sfantul este singurul si adevaratul revolutionar in aceasta lume.

In cele din urma, si aceasta este ultima noastra remarca generala, Postul este vremea de a controla cuvintele noastre. Lumea noastra este incredibil de verbala, iar noi suntem permanent inundati de cuvinte care si-au pierdut sensul si, deci, puterea. Crestinismul descopera sacralitatea cuvantului - un adevarat dar dumnezeiesc pentru om. Din aceasta cauza, cuvintele noastre sunt inzestrate cu puteri uriase, fie pozitive, fie negative. Din aceasta cauza, vom fi judecati si dupa cuvintele noastre:

"Va spun ca pentru orice cuvant desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua Judecatii. Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit" (Matei XII, 36-37). Paza vorbirii inseamna sa redescoperi seriozitatea si sacralitatea sa, sa intelegi ca uneori o gluma "inocenta" pe care o rostesti fara macar sa te gandesti la ea poate avea urmari dezastruoase - poate fi "paiul" ce impinge un om catre deznadejde si distrugere totala. Dar cuvantul poate fi, de asemenea, o marturie. O conversatie intamplatoare peste birou, cu un coleg, poate sa faca mai multe pentru comunicarea unei conceptii de viata, a unei atitudini catre aproapele sau despre munca decat predica formala. Ea poate semana samanta unei intrebari, a posibilitatii unei abordari diferite a vietii, a dorintei de a cunoaste mai mult. Nu stim cum, de fapt, influentam permanent pe aproapele prin cuvintele noastre, prin adevarata "tonalitate" a personalitatii noastre. Si, in cele din urma, oamenii sunt convertiti la Dumnezeu nu pentru ca cineva a putut sa le dea explicatii stralucite, ci pentru ca au vazut in el ca lumina, bucuria, profunzimea, seriozitatea si iubirea, singurele care dezvaluie prezenta si puterea lui Dumnezeu in lume.

Si astfel, daca Postul este, asa cum am spus la inceput, redescoperirea de catre om a credintei sale, este si regasirea vietii sale, a sensului ei divin, a profunzimii ei sfinte. Prin oprirea de la mancare, redescoperim dulceata ei si invatam din nou cum sa o primim de la Dumnezeu cu bucurie si multumire. Prin "reducerea" muzicii si a distractiilor, conversatiilor si a relatiilor sociale superficiale redescoperim valoarea fundamentala a relatiilor umane, a muncii si artei omenesti. Si redescoperim toate acestea pentru ca, foarte simplu, Il redescoperim pe Dumnezeu Insusi - pentru ca ne reintoarcem la El iar prin El la toate acelea pe care ni Le-a daruit in nesfarsita Lui dragoste si milostivire.

Si astfel in noaptea de Paste cantam:

"Acum toate s-au umplut de lumina si cerul si pamantul si cele de dedesupt. Deci sa sarbatoreasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care s-a intarit ... "

pr. Alexander Schmemann, "Postul cel Mare", Editura Doris, Bucuresti, 1998.

04 Martie 2014

Vizualizari: 8657

Voteaza:

Stilul de viata al Postului 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • FULEA DanPostat la 2010-02-16 12:21

    Reducerea cantitatii de marfa receptionata de pe canalele tv si radio, cat si filtrarea ei in timpul postului sunt o reactie fireasca a unuia care a inteles cat de cat ce este postul. Cred ca deasemenea ar trebui redusa si filtrata toata informatia-marfa de pe toate canalele media, adica ziare, reviste, NET, etc. Tot ce parvine pe aceste canale trebuie privit cu doza de rezerva ce o apreciaza fiecare pentru asi asigura o imunitate spirituala. Nu trebuie uitat ca fiecare secment media prelucreaza informatia prin acelasi mecanism si anume: culege cat si cum poate, prelucreaza cum poate si "cum vrea" si o distribuie cui vrea si cum vrea. Culmea ca o face tot pe banii nostri. Nu trebuie uitat ca pragul de la adevar si corectitudine la revers este foarte mic si inducerea in eroare este la ea acasa. Postul poate fi un bun prilej de rafinare si redimensionare a receptiei informatiei-marfa si deci un antivirus spiriitual bine dimensionat pentru fiecare. Danful

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.