Se vorbeste mult despre toleranta. Si mai mult, din motive binecuvantate sau rau-cuvantate, despre intoleranta si, mai concret, despre intoleranta romanilor.

Una dintre problemele abordarii acestui subiect este raportarea noastra la notiunea de “roman” sau, si mai complicat, la cea de “romani” sau “popor roman”. Aceasta, consider, vine din faptul ca de cele mai multe ori, pentru multi din cei ce se pronunta asupra subiectului, “romanul” nu este niciodata el insusi. Probabil ca, pentru multi, romanul sau romanii despre care vorbeste sunt cei care ii iau locul de parcare, care nu-i dau prioritate la trecerea de pietoni sau il inghesuiesc in metrou.

Facand insa aceasta, orice astfel de judecator al problemei se pozitioneaza in mod opus “romanului”. El, pare-se, nu face parte din aceasta categorie decat in mod abstract. Si de aceea chiar daca vorbeste despre “cat de intoleranti sunt romanii”, el insusi se dezvaluie ca un adevarat intolerant.

Toleranta adevarata, insa, nu se lasa siluita. A fi tolerant inseamna, in primul rand, a arata o anumita doza de dragoste si de compasiune fata de celalalt. Inseamna a nu vedea intr-un homosexual un bandit absolut, ci o fiinta umana al carei chip a fost schimonosit de pacat si de a carui vindecare se vor bucura “toti ingerii din cer”, dupa cum ne asigura Hristos. Inseamna, de asemenea, a nu-l injura pe cel care nu iti da prioritate cand aceasta “ti se cuvine”, gandindu-te ca, intr-un fel sau altul, in spatele actiunii lui “nedrepte” se ascunde cu siguranta o suferinta, fie ea concreta si palpabila, fie, mai probabil, o suferinta sufleteasca care i-a deformat modul de manifestare.

Din acest punct de vedere, mi se pare ca poporul nostru a dat dovada, dintru inceput si pana astazi, de o toleranta extraordinara, de o dragoste de aproapele aproape nemaiintalnita in lume. Pentru a intelege acest lucru trebuie sa ne gandim numai la situatia din Dobrogea, unde sute si chiar mii de ani oameni de toate rasele, religiile si natiile au convietuit in pace si liniste, tolerandu-se unii pe altii fara dusmanie. Sau ne mai putem aduce aminte de modul in care acesti tarani romani, care au trait mereu pe marginea sfinteniei (si care poate de aceea au fost atat de urati de comunisti si de neo-marxistii de astazi), modul minunat in care acestia i-au tratat pe pilotii americani care le bombardau orasele si casele in al doilea razboi mondial. Cum i-au ingrijit, cum i-au ascuns de germani, cum le-au aratat o dragoste pe care urmasii acelor piloti o rasplatesc astazi cu superioritate si dezgust.

Nu in cele din urma, ce poate fi mai marturisitor pentru toleranta chiar extrema a acestui popor decat faptul ca tolereaza in sanul lui multimea de “militanti” si “luminatori” ai ideologiilor seculare de toate provenientele, in conditiile in care acestia au ca scop limpede distrugerea fundatiilor cele mai sfinte ale romanilor? Au venit si ei, ca si “Darius al lui Istaspe”, cerand “pamant si apa” la fel ca si acela, si poporul roman nu i-a urat, cum nu l-a urat nici pe marele cuceritor persan despre care vorbeste Eminescu. Dar, la fel cum Darius s-a intors “cu buza umflata” din campania sa impotriva tracilor de la nordul Dunarii, nici acesti inainte-mergatori ai dezumanizarii umaniste nu vor avea in cele din urma succes, atata vreme cat pe acest pamant se vor mai gasi sfinti cu trecere la Dumnezeu.

Dar nu trebuie sa uitam faptul ca Dumnezeu iubeste aceasta toleranta atata vreme cat ea nu se transforma in ignoranta, in ignorarea pacatului si efectelor propovaduirii acestuia. Toleranta este toleranta atata vreme cat ea are in vedere binele celui tolerat. Atunci cand eu il “tolerez” pe celalalt doar pentru ca sa ma cuibaresc in “caldurica” ignorarii soartei aproapelui, atunci nu se mai numeste toleranta, nu mai este bineplacuta lui Dumnezeu ci reprezinta o incalcare flagranta a datoriei noastre de a ne iubi aproapele.

Despre transformarea acestei “tolerante” prost intelese intr-o veritabila zeitate moderna care stapaneste tarile si societatile moderne cu o mana de fier s-a scris mult si se va mai scrie. Trebuie doar sa remarcam ca, daca a rezistat atatea mii de ani pe aceste meleaguri, si daca s-a invrednicit de dragostea lui Hristos, una dintre caracteristicile acestui popor a fost ca nu a imbratisat aceasta falsa toleranta, ci a transformat-o prin ospitalitate in dragoste care duce la indreptare. De aceea, in cumintenia sa, poporul nostru a condamnat fara echivoc, intotdeauna (poate acum mai putin explicit, din pacate), pacatul si l-a combatut, dupa expresia Sfantului Apostol Pavel, “pana la sange”.

Fara aceasta lupta, fara sa aratam dragoste fata de aproapele si fata de viitorul copiilor nostri, fara sa aratam adevarata toleranta care merge pana la sacrificiul personal pentru binele celuilalt, fara acestea nu vom putea ramane “popor crestin”, asa cum am fost pana acum. Poporul acesta, si vigoarea sa, nu se intemeiaza ca in cazul altor “state” pe principii rationale laice (cum ar fi “libertate, egalitate, fraternitate”, oricat de nobil ar suna), ci pe jertfelnicia sfintilor care au trait si au murit (de multe ori ca martiri) pe acest pamant. Se intemeiaza pe evlavia dulce a poporului, care se rasfrange atat de minunat in colindele romanesti, se intemeiaza pe eroismul si credinta domnitorilor nostri jertfelnici la care ne uitam acum ca la niste adevarati intemeietori de neam (Neagoe Basarab, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.) si se mai intemeiaza pe cresterea copiilor in duhul dragostei lui Hristos, educatie naturala autentic crestina si imbisericita care a existat mereu in acest neam, de la crestinarea lui.

De aceea nu ne putem permite sa le pierdem pe acestea in numele unei idei abstracte de “toleranta” in spatele careia se ascunde de fapt adevarata intoleranta, atee, fara Dumnezeu, fara mama, nascuta nu din traire ci din ideologie.

Nadajduind deci ca cei tolerati de noi in sanul nostru (precum secularistii) vor intelege ce dar imens le face acest popor iubitor de straini, nadajduim de asemenea ca vom avea puterea sa spunem lucrurilor pe nume, sa le dorim deci tuturor mantuire de rautate, iar nu perpetuarea acesteia. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Paul Cocei

Despre autor

Paul Cocei

Colaborator
115 articole postate
Publica din 29 Decembrie 2011

• Iubirea semenilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Iubirea semenilor
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: