Transplantul de organe

Sfantul Apostol Pavel spune ca in momentul in care un organ sufera in corpul uman, toate celelalte sufera impreuna cu el (I Corinteni 12, 26). Mergand mai departe, el spune ca impreuna cu Hristos alcatuim un singur organism, Biserica, al carei Cap nevazut este Mantuitorul. Asadar, daca Biserica este un trup, trebuie sa afirmam ca toate celelalte madulare (persoane) sufera sau ar trebui sa sufere atunci cand cineva este in durere.

Potrivit statisticilor, zilnic, doisprezece pacienti mor pe listele de asteptare din Europa. Intr-o astfel de situatie, Biserica trebuie sa fie vie. Daca ea este indiferenta fata de aceste suferinte, atunci ajungem sa vorbim de o biserica muribunda, caci este clar ca nu mai putem vorbi de un corp viu, atat timp cat madularele acestui trup nu mai slujesc unele altora, nu se mai sprijina intre ele. Ajungem sa fim lipsiti si de Hristos, daca tinem seama ca El Se identifica cu orice om aflat in nevoi (Matei 25, 31-46).

Biserica nu este impotriva transplantului de organe. Ea accepta ca donatorul poate sa fie viu sau mort. Dar atunci cand vorbim de un donator viu, Biserica afirma ca acea persoana trebuie sa o faca in deplina libertate si constienta de ceea ce face, sa nu fie constransa de niciun fel de circumstante, inclusiv cele banesti. Ea trebuie sa aiba constiinta ca donarea unui organ reprezinta o jertfa pentru aproapele sau.

Dar in momentul in care vorbim de un donator mort, lucrurile se complica, pentru ca medicii trebuie sa se pronunte asupra momentului in care persoana a murit. Deci, rezolvarea acestei probleme ramane pe seama medicilor.

Nu trebuie sa fim impotriva transplantului de organe, pe motiv ca la invierea de obste, trupul nostru nu va fi complet. Trupul la invierea de obste va fi un trup duhovnicesc, transfigurat, spiritualizat (I Corinteni 15, 40-44).

Amintim ca Biserica Ortodoxa Romana a respins tentativa de a se introduce consimtamantul prezumat, deoarece acest consimtamant anuleaza principiul daruirii de sine si exclude rolul familiei in cazul persoanelor aflate in moarte cerebrala sau decedate (daca acestea nu si-au exprimat clar acordul in timpul vietii).

In concluzie, Biserica Ortodoxa Romana este de acord cu transplantul "atata vreme cat, prin transplant, se rezolva criza determinata de lipsa altor solutii de vindecare si se reda viata normala unei persoane, fara insa a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis pentru ca altcineva sa traiasca".

Adrian Cocosila

02 Aprilie 2012

Vizualizari: 7684

Voteaza:

Transplantul de organe 0 / 5 din 0 voturi. 20 review utilizatori.

Comentarii (20)

  • Cezar MihaiPostat la 2012-01-19 23:19

    Singura mea retinere in a dona cuiva din organele mele ar fi ca ar putea ajunge intr-un trup desfranat. Cel ce se alipeste de desfranata este un trup cu ea si pacatuieste in insusi trupul sau, asa cum ne spune Sf Ap pavel. Dorinta de a trai a oamenilor, cu orice pret, nu denota o stare duhovniceasca a omului respectiv. Deci am putea face trupul nostru arma a desfranarii.

  • Cami Postat la 2011-09-22 14:51

    Sunt perfect de acord cu ceea ce a spus d-na Mariana Paraoanu, daca prin rugaciune si credinta multa, Dumnezeu nu vindeca pe cel bolnav inseamna ca stie El de ce, transplantul total de organe mi se pare intr-un fel neincrederea in Dumnezeu si incercarea omului de a-si lungi viata peste vointa Lui.

  • felicis felicisPostat la 2011-09-01 16:07

    Transplantul este uneori o ultima solutie salvatoare a vietii.Ea nu reprezinta un subterfugiu medical,ea devine o realitate probata ,ca organul care trebuie inlocuit nu mai functioneaza. Avem deci de-a face cu un primitor si un donator. In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre. Deci, esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare). La noi in tara, primul transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de catre profesorul doctor Eugen Proca, in 1980, primul transplant renal, iar in anul 1981, la Spitalul Judetean Timisoara, o echipa de medici condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul transplant cu un rinichi luat de la un cadavru. Legea nr. 2/1998, elaborata tinandu-se cont de reglementarile internationale si avandu-se in vedere principiile si regulile incidente in aceasta materie, stabileste regimul juridic al prelevarii si transplantului de tesuturi si organe umane. Inca din primul articol al legii se prevede diferenta intre prelevare si transplant, ca si notiunile de donator si primitor

  • Peter DincaPostat la 2011-02-26 03:48

    Nu sunt de acord cu recoltarea de organe pentru transplant de la o persoană în viaţă (CHIAR DACĂ ESTE ÎN MOARTE CEREBRALĂ), deoarece moartea cerebrală nu înseamnă moarte (au existat cazuri de oameni care şi-au revenit dintr-o asemenea stare). Şi chiar Biserica Ortodoxă spune: ,,nimeni nu trebuie ucis pentru ca altcineva să trăiască''. În plus, este inuman şi revoltător să chinuieşti o fiinţă care îşi trăieşte ultimele clipe de viaţă. De aceea nu pot cu niciun chip să înţeleg rudele apropiate care acceptă să fie prelevate organe de la o persoană dragă aflată în această situaţie, la propunerea medicilor.

  • g mPostat la 2011-02-18 00:03

    @Alexandru Cosciug: fantastic! fascinant!

  • Mircea Suta Postat la 2011-02-12 02:53

    Dragii mei, Cel (cei) care au scris articolul acesta prezentind donarea de organe ca pe o Jertfa din Dragoste, nu trebuie neaparat sa aiba dreptate ! Eu zic ca Adevarul il putem afla fie de la un parinte cu viata sfanta (inima despatimita) fie sa intrebam pur si simplu pe Dumnezeu ! In acest caz insa trebuie sa fim detasati complet de iubirea pentru noi insine si de parerile noastre, detasati complet de lucrurile acestei lumi trecatoare, de sinele nostru, sa fim in mod sincer gata sa acceptam orice raspuns de la Dumnezeu ! DOAMNE AJUTA ! Mircea

  • Miaunescu MamonaPostat la 2011-02-10 21:08

    Problema in cauza nu tine de dogma si nu pune in pericol apartenența la biserica asa ca nu ma intereseaza ce cred reprezentantii de astazi ai bisericii. Eu personal sunt total impotriva transplantului cu toate implicatiile de rigoare, si ma gandesc doar ce poziție ar fi avut sfintii parinti in raport cu acest subiect.

  • Cacovean AdrianPostat la 2011-02-09 21:29

    Asa da, transplantul de organe si tesuturi ca dar si act de iubire fata de celalalt. Transplantul nu poate constitui sursa de profit pentru nici un vames al zilelor noastre.

  • Constantin BernathPostat la 2011-02-09 19:59

    Interesant punctul de vedere al Sfintei Drepte Credinte. Felicitari pentru articol.

  • Sandu-Gabriel VasilePostat la 2011-02-09 17:16

    buna ziua, modo grosso, transplantul de organe (interne?- poate trebuie specificat) trebuie privit ca fiind ceva bun. evident, fara a leza alta persoana (viata acesteia). stricto sensu, nu sunt lamurit. este adevarat ce spune d-na/d-ra mariana paraoanu?... sfintii nu au donat organe. asa este d-na/d-ra (sau mai corect asa stiu si eu). dar s-ar putea sa ca acest lucru sa fie o conditie necesara, dar nu si suficienta in vederea elucidarii acestui aspect. de semenea, aceiasi d-na/d-ra afirma ca "acceptarea bolii, a suferintei face parte din sansa noastra de mantuire". aici sunt de acord 100% cu dansa. S-A UMPLUT RAIUL DE OAMENI, DEOARECE PE PAMANT AU SUFERIT DE CANCER (sau alte boli grave) spunea parintele PORFIRIE. SA LASAM BOLILE LUI DUMNEZEU? REPREZINTA BOLILE TRUPESTI EFECTUL PACATELOR NOASTRE???

  • vanda tudose Postat la 2011-02-09 14:55

    Imi cer scuze, am modificat numele d-lui Liviu Popa, botezandu-l Popescu.

  • Icleanu AnamariaPostat la 2011-02-09 14:37

    Interesant! Doamne ajuta!

  • vanda tudose Postat la 2011-02-09 14:34

    Buna ziua, As raspunde d-lui Liviu Poescu, cu pilda Samarineanului Milostiv, din scriptura, Samarinean, care fiind considerat pagan de poporul lui Israel, a facut mila cu aproapele lui. Iar Iisus, tocmai asta ii pune in vedere invatatorului de lege care incerca sa il ispiteasca, sa faca si el asemenea, pentru a se mantui. Nu conteaza cui donezi, ci iubirea de aproape cu care donezi. Doamne Ajuta!

  • florica floricaPostat la 2011-02-09 14:20

    "DA" donarii de organe! "moarte cerebrala" inseamna ca creierul a murit, iar respiratia si bataile inimii sunt sustinute doar de aparate. Si exista semne bine stabilite ca o persoana se afla in moarte cerebrala. Daca donam un organ unui musulman, facem milostenie, Dumnezeu ne invata ca daca ii iubim doar pe fratii nostrii, nu suntem mai buni decat paganii, trebuie sa-i iubim pe toti, chiar si pe dusmani, deci sa-i ajutam sa ajunga la dreapta credinta. Transplantul de creier nu este posibil, este primul organ care este lezat si care moare din cauza lipsei de oxigen (max 6 min.)

  • Alexandru Cosciug Postat la 2011-02-09 11:23

    Intervin in aceasta discutie deoarece este o tema pe care o cunosc bine din punct de vedere organic si, cred eu, si spiritual. In 2008 am participat la Heidelberg la prima conferinta mondiala despre centrozom, centrul celular (spindle pole body) unde are loc diviziunea celulara, proces ce dureaza 40-50 de zile. In cadrul acestei conferinte, cercetatorii de la Universitatea Michigan au anuntat criza celulelor stem, conform careia exista riscul ca un organ produs prin aceasta tehnologie sa se reimbolnaveasca dupa 40-50 de zile de aceeasi boala cu cea a organului extirpat, datorita existentei in atmosfera a unor bacterii care contin informatia despre boala (!!!?????). Nu voi intra in amanunte tehnice, dar informatia din trup este memorata in suflet si repatrunde in trup, cu o precizie de invidiat, exact acolo unde ii era locul, indiferent de tehnologia de transplant. Cu siguranta exceptiile pozitive sunt cele in cazuri de accidente sau de reorientare a omului bolnav catre Dumnezeu, Daca medicii nu privesc cu ratiune sufletul uman si nu vor lua in seama cuvantul lui Dumnezeu, transmis noua prin cel mai bun Manual de Management din lume, BIBLIA, atunci truda noastra este zadarnica. Analizati, va rog, cu mintea dumneavoastra cuvintele lui Pavel din Evrei 4.12. In opinia mea, locul indicat de Pavel este apendicele xifoid, unde se afla ADN-ul mitocondrial paternal, Adam mtDNA, prin intermediul caruia se pot orienta elementele figurate ale sangelui, care se produc numai in maduva sternului, in functie de orientarea omului, Daca te orientezi catre armonia divina, orientarea celulara este divina. Daca nu, nu!

  • Liviu PopaPostat la 2011-02-09 11:10

    Un crestin ortodox, botezat , cedeaza unui musulman inima , sau invers .In planul spiritual cum se impaca lucrurile ? Daca cel aflat in moarte clinica este sfant iar inima (ficatul) este preluata de un pagan , se va sfinti acesta? O lume noua, un secol cu un duh , care pune la incercare credinta crestina !

  • costel popescu Postat la 2011-02-09 10:13

    Se spune ca nu este acceptat transplantul de creier, ca acest transplant distruge identitatea personala. Din cate stiu, inima este cel mai adanc loc din fiinta omului, si cu toate acestea se accepta transplantul de inima fara a distruge identitatea.

  • AELITA AELITAPostat la 2011-02-09 10:01

    foarte frumos articol!

  • Mariana Paraoanu Postat la 2011-02-09 09:34

    Suferinta tratabila cu organele fratelui care este declarat mort desi traieste (moarte cerebrala) este de fapt crima la care ne facem partasi prin accept. Traficul de organe face multe victime in numele salvarii vietii prelungite de multe ori peste voia lui Dumnezeu. Acceptarea bolii, a suferintei face parte din sansa noastra de mantuire....dati exemplu de sfinti care au primit organe sau au donat.

  • Dumitru Simion Postat la 2011-02-09 08:55

    Frumoasă comparaţiaîntre corpul uman şi Biserică.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.