Bioetica - etica traita

Bioetica - etica traita Mareste imaginea.

Bioetica crestina nu e un set de reguli. Face parte integranta dintr-o viata liturgica ce duce spre o unire cu un Dumnezeu pe deplin transcendent. Intrucat diferenta intre creat si necreat este ultima, bioetica crestina traditionala contrasteaza fundamental atat cu bioetica secularista, cat si cu bioetica crestina post traditionla. O bioetica crestina traditionala a reproducerii trebuie abordata in interesul propriilor ei presupozitii epistemologice, metafizice, sociologice, axiologice, narative si autoritative. Chestiuni privitoare la sexualitatea umana, la contraceptie, la reproducerea asistata de o a treia parte, la donare si avort pot primi un raspuns deplin si potrivit numai atunci cand sunt considerate in interiorul preocuparilor-cadru cu mantuirea, cainta si unirea cu Dumnezeu.

Mai intai, epistemologia crestina nu-si intemeiaza pretentiile ei morale si teologice nici in experienta sensibila, nici in argumentele rationale discursive, ci intr-o experienta noetica [duhovniceasca] a lui Dumnezeu. Aceasta epistemologie nu e nici empirica, nici rationalista, ci noetic-empirica. Se bazeaza pe o experienta dobandita printr-o intoarcere ascetica de la sine spre Dumnezeu ca sa fie deschisa harului Sau, una cu experienta Bisericii primelor veacuri.

In al doilea rand, desi Dumnezeu e deplin transcendent, El este experiat drept personal. Bioetica crestina arc un caracter personal, se refera la relatiile persoanelor intre ele in cautau-.i unei relatii cu Dumnezeu.

In al treilea rand, dezvaluirea sfinteniei si experientei lui Dumnezeu sunt urmarite in cult si iubire, care sunt corect orientate numai din punctul de vedere al Liturghiei euharistice.

In al patrulea rand, preocuparile morale privitoare la drepturi, valori si virtuti sunt transformate si reamplasate in termeni de cautare a sfinteniei si unirii cu Dumnezeu. Actiunea corecta sau dreapta nu e suficienta pentru mantuire si poate fi urmarita coerent numai atunci cand e orientata spre sfintenie. Accentul nu este pus in primul rand pe cine are un drept de a face ceva, ci pe ceea ce ajuta la cautarea imparatiei lui Dumnezeu. In al cincilea rand, cautarea sfinteniei are loc in istorie: cautarea individuala a sfinteniei e situata in istoria mantuirii in care e situata orice realitate. In fine, daca autoritatea de a calauzi o au episcopii, autoritatile in ce priveste acest mod de viata, teologii prin excelenta sunt cei care fac experienta lui Dumnezeu, sfintii parinti si sfintele maici de-a lungul vremilor. Toate acestea sustin o bioetica in contrast viguros cu o bioetica secularista sau alte bioetici religioase. Chestiunile privitoare la bioetica crestina sunt abordate mai intai evocand prezentarile scripturistice si liturgice ale reproducerii, nasterii, suferintei si mortii umane asa cum au fost ele intelese de Parinti si in rugaciunile Bisericii de-a lungul veacurilor.

Bioetica crestina nu e legalista. Etica crestina a reproducerii nu e doar un set de reguli si principii. Raspunsurile ei la chestiuni privitoare la conduita corecta sau gresita nu trebuie intelese pe baza modelului unor determinari juridice ale vinovatiei sau nevinovatiei, ci mai degraba in termenii aducerii oamenilor mai aproape de unirea cu Dumnezeu. Punctul crucial pe care se pune accentul nu sunt niste reguli anume, ci schimbarea noastra de sine pentru a ne intoarce de la noi insine spre Dumnezeu. Totusi, desi crestinii „nu mai sunt sub lege, ci sub har" (Rm 6, 14), exista limite morale reale puse actiunilor. Chestiunea e polivalenta. Pe de o parte, accentul e pus pe desavarsire, pe sfintenie, pe cautarea imparatiei lui Dumnezeu. Pe de alta parte, e recunoasterea faptului ca toti fara exceptie nu reusim sa atingem aceasta tinta si de aceea e nevoie sa ne bizuim pe cainta si pe harul mantuitor al lui Dumnezeu. Bioetica crestina e absolutista intrucat face parte integranta din raspunsul la chemarea lui Hristos: „Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (M 5, 48). Bioetica crestina va aparea si laxa: cu o cainta sincera iertarea e mereu accesibila. Se cere totul; se iarta totul. Accentul pe cainta si desavarsire resitueaza preocuparile bioeticii in interiorul angajamentului de a duce o viata crestina traditionala de iubire, nazuinta ascetica, cainta, iertare si mantuire.

Acest accent pe unirea cu Dumnezeu are implicatii cardinale determinand caracterul unei bioetici crestine a reproducerii: bioetica crestina a reproducerii nu poate fi pe deplin inteleasa in afara unei vieti crestine traditionale. Nu numai in afara unei vieti crestine bioetica reproducerii va fi unilateral si incomplet inteleasa. Intr-un mod mai fundamental inca, morala si bioetica crestina se intemeiaza pe experienta unui Dumnezeu transcendent, astfel incat pentru cineva din afara bioetica crestina poate aparea doar ca o perspectiva orientata profund eronat spre lumea de dincolo. Intrarea in aceasta lume a experientei crestine traditionale nu se poate realiza prin argumente sau prin analiza unor principii cadru, ci numai prin asceza, iubire, cainta, rugaciune si cult. In acest fel, prin casatorie sexualitatea si reproducerea umana intra in calatoria omului spre sfintenie; ele sunt transformate de har si orientate spre Imparatia lui Dumnezeu. Astfel transformate, ele nu mai pot fi privite in termeni pur biologici sau cu referire la preocupari pur umane. Toate trebuie resituate cu referire la lupta pentru sfintenie.

Desi o viata indreptata spre unirea cu Dumnezeu nu poate fi redusa la un set de principii morale discursive, intrucat acea viata e un intreg indreptat dincolo de moralitate spre sfintenie, pot fi oferite unele observatii religios morale generale. Aceste observatii nu trebuie confundate cu niste principii ca surse sau fundamente pentru pretentii morale. Termenul de principii risca sa induca in eroare cu privire la ceea ce este un intreg fara cusaturi. Cu acest avertisment pot fi date ca indrumari cateva observatii morale generale cu privire la o bioetica crestina traditionala a sexualitatii:

1. Oamenii sunt in esenta lor, adica in mod ontologic, parte barbateasca si parte femeiasca atat inainte de cadere si dupa cadere, cat si dupa mantuire. De exemplu, Maria, Maica lui Dumnezeu e Theotokos pentru totdeauna. Insasi fiinta ei e pe veci legata de maternitatea ei. Trupul inviat al lui Hristos ofera toate indiciile dupa care poate fi recunoscut ca masculin. Existenta noastra ca parte barbateasca si parte femeiasca dainuie. „Dintru inceput Dumnezeu i-a facui barbat si femeie" (Mc 10, 6). In aceasta relatie exista o ordine, o ierarhie intre egali, caci asa cum spune Sfantul Ioan Hrisostom, „dintr-un inceput a facut o singura stapanire, punandu-1 pe barbat peste femeie". Datorita acestei ordini a masculinului si femininului, a lui Adam si a Evei, preotul si episcopul ca icoane ale celui de-al Doilea Adam, Hristos, sunt intotdeauna barbati. Prezidand adunarea crestinilor ei oglindesc aceasta autoritate a lui Adam.

Egalitatea barbatilor si femeilor plasata intr-o ierarhie de autoritate se exprima in modul cel mai desavarsit in casatorie, in Biserica sub episcopi si in admiterea doar de barbati la toate treptele preotiei. Toate expresiile genotipice si fenotipice ale diferentei lor sexuale dezvaluie, oricat de inadecvat, aceasta realitate ontologica mai profunda a diferentei intre masculin si feminin. Intrucat diferenta sexuala fenotipica si genotipica e mai profunda decat constructia sociala a genului, barbatii si femeile sunt de la inceput diferiti ontologic in realizarea de catre ei a umanitatii.

2. Casatoria e o institutie stabilita de Dumnezeu pentru ca barbatul si femeia sa dobandeasca mantuirea in iubire si insotire reciproca. Caracterul ei trupesc are drept scop procrearea si cresterea de copii iubitori de Dumnezeu. Barbatii si femeile pot intra in casatorie si pentru ca altfel nevoia lor de insotire ar fi o ofensa la adresa castitatii. Aceasta insotire atinsa de sexualitatea trupeasca isi gaseste singura ei expresie potrivita in casatoria monogama intre un barbat si o femeie.

3. Sexualitatea trupeasca poate fi practicata si in alte scopuri decat reproductive (pastrarea castitatii prin dezvoltarea legaturii intre sot si sotie). Se pot incheia casatorii si fara a avea in vedere procreatia (de exemplu, dupa varsta reproductiva obisnuita sau dupa ce o boala a facut reproducerea imposibila) ca mijloc pentru cautarea reciproca a mantuirii, cum atesta binecuvantarea de catre Biserica a primei casatorii a unor persoane trecute de varsta reproductiva.
4. In Biserica, casatoria e o Sfanta Taina ce duce spre sfintenie. La modul ideal ea este o unire unica ce nu trebuie repetata de nici unul dintre soti, chiar si dupa moartea unuia dintre ei.

5. Orice sexualitate trupeasca si reproducere umana trebuie intreprinse in interiorul casatoriei dintre un barbat si o femeie, excluzand, asadar, ca pacatoase nu numai pornografia si imprejurarile si imaginile care evoca o sexualitate extra-conjugala, dar si masturbarea, desfraul, adulterul, actele de homosexualitate si actele de bestialitate [zoofilie].

6. Pentru a-i ajuta pe cei care sufera de porniri contrare unirii intre barbat si femeie, cum sunt cele care angajeaza in acte homosexuale sau zoofile, e potrivita folosirea consilierii ca si a unui tratament psihologic si psihiatric care-i poate ajuta sa-si indrepte dorintele sexuale spre uniri heterosexuale care pot fi binecuvantate de Biserica. Daca unele stiluri de viata sexuala nepotrivite sunt determinate genetic si involuntare, ele vor ramane pacatoase ca pacate involuntare care cer pocainta prin lupta ascetica.

7. Terte parti nu trebuie implicate in actele sexuale sau reproductive ale sotilor.

8. Chiar si in casatorie sexualitatea trebuie situata in interiorul luptei ascetice in vederea unirii cu Dumnezeu; nimic, inclusiv sexualitatea conjugala, nu trebuie sa se abata de la iubirea lui Dumnezeu cu toata inima. In loc de a concentra atentia pe Dumnezeu, etosul contraceptiv o concentreaza pe desfrau si permisivitate si abate de la Dumnezeu. In insotirea ei desfatata, casatoria poate conduce, chiar si in aceasta viata, dincolo de carnalitate spre viata ingerilor care e destinul tuturor casatoriile (M 23, 30; Mc 12, 25; Lc 20, 36).

9. Luarea unei vieti omenesti, chiar si a vietii copiilor nenascuti pentru a salva viata mamei e intotdeauna incompatibila cu cautarea sfinteniei; avortul e intotdeauna rau. Persoane sunt nu numai cei care pot actiona acum ca agenti morali, ci toti cei chemati sa slujeasca lui Dumnezeu vesnic.

10. Dat fiind caracterul cazut al lumii si faptul ca „inchipuirea inimii omului se pleaca spre rau inca din tineretea lui" (Fc 8, 21), pastrarea legaturii casatoriei si protejarea vietii umane pot implica actiuni care se indeparteaza, chiar daca nu de tot, de la tinta nepastrand pe deplin intimitatea unica a unirii intre barbat si femeie indreptata ascetic spre Dumnezeu, cu alte cuvinte dincolo de iubirea de sine in satisfacerea de sine spre o iubire curata a sotului sau sotiei si a lui Dumnezeu. Acest fapt trebuie deplans in mod serios prin cainta, asceza si rugaciune. Reflectia morala pe teme bioetice ia adeseori caracterul oferirii unei calauziri pentru cei care au intrat pe teritorii primejdioase duhovniceste si care nu sunt dispusi sa se recurga la calea sigura de a pune toate in mainile lui Dumnezeu, dar care doresc sa evite pericolele cele mai rele. O atare reflectie morala produce o cartografie a lumii noastre cazute in pacat si a unora din caile mai putin ideale de a-i raspunde.

Acest manunchi de intelegeri care plaseaza fara exceptie toata sexualitatea trupeasca in casatorie si exclude in mod categoric avortul e propriu crestinismului inca de la inceputurile lui. Il gasim intr-un text de la sfarsitul secolului I, in asa-numita Didahie: „Sa nu ucizi, sa nu faci adulter, sa nu strici baieti, sa nu fi desfranat, sa nu furi, sa nu folosesti bauturi magice, sa nu faci farmece si sa nu ucizi copil in pantece, nici sa-1 ucizi pe cel nascut". Il gasim si intr-o lucrare din secolul II, asa-numita Epistola a lui Barnaba: „Sa nu desfranezi, sa nu savarsesti adulter, sa nu strici copii..., sa nu ucizi copil in pantece, nici sa-l ucizi pe cel nascut". Crestinismul abordeaza sexualitatea, reproducerea, nasterea si avortul in interiorul unei dense intelegeri a conduitei potrivite si nepotrivite, a ceea ce duce la Dumnezeu si a ceea ce departeaza de la unirea cu Dumnezeu.

Tristram Engelhardt jr

Pe aceeaşi temă

27 Ianuarie 2014

Vizualizari: 1914

Voteaza:

Bioetica - etica traita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE