Maica Domnului - Nascatoarea de Dumnezeu

Maica Domnului - Nascatoarea de Dumnezeu


Maica Domnului - Nascatoarea de Dumnezeu

Evangheliile canonice nu dau prea multe amanunte despre viata Fecioarei Maria. Ea este fiica unica a lui Ioachim si a Anei (Evanghelia apocrifa a sfantului Iacov), care o consacra serviciului religios din templu. De fel din Nazaret, in Galileea (Lc. 1, 26-27), ea este logodita cu Iosif, nume mentionat in genealogia redata de Evanghelia dupa Matei (1, 16), cu scopul de a arata ca Iisus apartine dupa nasterea Sa fizica poporului iudeu, inscriindu-Se in linia de descendenta davidica. Din cauza acestei logodne, Iisus a fost considerat fiul Iui Iosif si al Mariei (Lc.

3, 23 ; 4, 24 ; In 6, 24), desi Iosif are o paternitate legala asupra Lui, nu una fizica (Mt. 1, 20- 25). Aici primeste vestea cea buna de la ingerul Gavriil (Lc. 1, 26-38), fiind salutata apoi de Elisabeta, mama lui Ioan Botezatorul (Lc. 1, 42-45). Dupa nasterea Fiului sau, cel Unul-Nascut, in Betleem (Lc. 2, 4-16), ea este alaturi de Iisus in toate marile momente ale vietii si activitatii Lui: taierea-imprejur, prezentarea la templu, fuga in Egipt, predica in templu, minunea din Cana (In 2, 1), in timpul Patimilor, dupa care Fecioara este incredintata apostolului Ioan (In 19, 25). Dupa inaltarea la cer a lui Iisus (Fapte 1, 14), Fecioara impreuna cu fratii lui Iisus si femeile care au urmat pe Hristos fac parte din cercul apostolic.

Pana in secolul al IV-lea, lipseste o literatura proprie despre Fecioara Maria, cu toate ca scrierile apocrife se refera deseori la scene din viata ei. De pilda, cartea Petrecerii Prea Sfintei Fecioare, atribuita episcopului Meliton de Sardes, mentioneaza ca apostolii, care au inconjurat, pe Fecioara in ultimele clipe ale ei, au dus trupul sau spre ingropare in valea lui Iosaphat, dar aici, in fata mormantului, a fost inaltata la cer.

In Biserica apuseana, incepand cu episcopul Epifanie de Salamina, cultul Maicii Domnului ia o mare amploare. Printre altele, sarbatoarea Adormirii este deja amintita de Grigorie de Tours (+ 594) in "Tratat despre minuni". Sub papa Grigorie (590-604) sarbatoarea era comemorata la Roma la 15 august (in vechile martirologii la 18 ianuarie). Papa Sergiu I (687-701) prescrie anumite rugaciuni pentru sarbatorile mariale (Nasterea, Bunavestirea, Curatirea la Templu si Adormirea). O serie de parinti si scriitori din Rasarit au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii si in special omilii si imne, ca de pilda: Ioan Damaschin, Gherman de Constantinopol, Modest de Ierusalim, Andrei de Creta, Teodor Studitul. Literatura cul-tica este plina de rugaciuni si doxologii referitoare la persoana si rolul Maicii Domnului in iconomia intruparii Fiului lui Dumnezeu.

Invatatura ortodoxa despre Fecioara Maria poate fi rezumata in cateva nume sau titluri principale :

- "Mireasa, pururea Fecioara". Termenul aiparthenia -: pururea-fecioria - apare pentru intaia oara la sfantul Ignatie (Epistola catre Efeseni XIX, 1), care considera nasterea virginala a Mantuitorului ca unul din marile mistere ale mantuirii, de unde va fi reluat de intreaga traditie patristica pentru a de semna zamislirea fara prihana a lui Hristos din sanul Fecioarei, fara interventia omului. Cuvantul insusi, prin puterea Duhului Sfant, este Cel care isi asuma trup omenesc adevarat din trupul Fecioarei: "intelepciunea si-a zidit casa" (Pilde 9, 1). In viziunea rugului care nu se mistuia (Ies. 3, 2-3), comentatorii disting para de foc, simbolul maternitatii si ramurile, simbolul fecioriei. In cartile liturgice, ea este numita "poarta vietii", "fecioara neintinata", "usa Domnului neumblata, prin care singur Cel prea inalt a trecut si pe tine insati pecetluita te-a pazit". Ea "a zamislit fara samanta si a nascut in chip negrait pe Dumnezeu Cuvantul", "cu curatia fiind pecetluita si cu fecioria pazita", astfel incat mai inainte de nastere a fost fecioara si in nastere fecioara si dupa nastere iarasi a ramas fecioara (parthenos).

- Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului. Numele propriu-zis al Fecioarei Maria, inscris pe icoane cu initialele MR-THU, este - Mater Domini - Maica Domnului (Lc. 1, 43). Titlul theotokos - a fost adoptat de catre al III-lea Sinod ecumenic (Efes, 431), impotriva ereziei lui Nestorie, ca o dezvoltare a invataturii ortodoxe despre unirea celor doua firi in Iisus Hristos, dar Biserica nu le-a introdus in crez.

Fecioara "a nascut cu trup pe Unul din Treime, Hristos Dumnezeu", de aceea ea e Nascatoare de Dumnezeu : "Pe Cel ce S-a nascut mai inainte de veci din Tata fara de maica, pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, in anii cei de apoi L-ai nascut intrupat, din curate sangiurile tale, fara barbat, de Dumnezeu-Nascatoare". Ea nu este maica dumnezeirii, ci a unui Fiu care este Dumnezeu, "zamislitoare in chip de negrait a trupului lui Hristos". Prin ea, Cel nevazut Se face vazut. Fiul insusi Si-a luat din Maria firea Sa omeneasca, trup si suflet, prin procesul maternitatii si zamislirii fara de pacat, de la Duhul Sfant: "Cuvantul Tatalui cel necuprins, din tine, Nascatoare de Dumnezeu, S-a cuprins, intrupandu-Se".

Nestorie, care separa in Fiul lui Dumnezeu intrupat doua persoane, cea dumnezeiasca si cea omeneasca, sustinea ca Iisus este un simplu om in care Fiul a venit si a locuit si cu care formeaza o unitate foarte stransa. Impotriva acestei erezii, Sinodul de la Efes va proclama ca Fecioara nu a nascut un om, sau un om unic, ci pe Fiul lui Dumnezeu insusi, care Si-a luat din ea firea omeneasca desavarsita. Astfel, a fost recunoscuta maternitatea ei dumnezeiasca, impreuna cu fecioria ei.

- "Cea plina de har" (Lc. 1, 28), "Prea Sfanta" (panagia), Imparateasa. Vechiul Testament vorbeste deja de preaslavirea Maicii Domnului (Ps. 44). Ea este identificata cu scara dintre cer si pamant, din visul lui Iacov (Fac. 28, 12), prin care Dumnezeu a luat firea noastra umana, pe care ingerii lui Dumnezeu se suie si se pogoara. In traditia patristica, Mana este comparata cu Eva, fiind chipul unei noi umanitati. Dupa cum Eva a luat parte la caderea si moartea lui Adam, tot asa Mana a participat la "intoarcerea" chipului celui intinat la chipul cel dintai. Pe de o parte, ea a castigat aceasta stare prin umilinta sa (Lc. 1, 47-48), pe de alta parte, ea a fost sfintita prin salasluirea Cuvantului, devenind izvor de curatie si nestricaciune. Sfantul Ioan Damaschin, in "Omilie la Adormire", o numeste "templul Cuvantului". Sfanta mai presus decat toti sfintii, "mai cinstita decat heruvimii si mai preamarita decat serafimii", ea este acoperitoarea, aparatoarea, mijlocitoarea si ajutatoarea credinciosilor. Mare solitoare a crestinilor, ea inalta rugaciunile acestora la tronul lui Dumnezeu si Fiul sau: "Tu esti rugatoarea cea fierbinte catre Fiul tau si Dumnezeul nostru, ca rugaciunile Maicii mult pot spre imblanzirea Stapanului". In acest rol ea este invocata la liturghie, cantata in imnologie si reprezentata in iconografie.

Biserica Ortodoxa n-a acceptat cele doua dogme mariologice promulgate de magisteriul romano-catolic pe temeiul pietatii mariale din Biserica apuseana = zamislirea imaculata a Fecioarei (1854) si inaltarea cu trupul (1950). Cele doua dogme strica raportul dintre om si intruparea lui Dumnezeu, dar si dintre Iisus Hristos si iconomia mantuirii. Dupa har "nascatoare de Dumnezeu", Fecioara Maria este dupa nastere fiica lui Adam si numai astfel ea reprezinta umanitatea care asteapta mantuirea: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul Tau". De aceea si indumnezeirea ei este rodul intruparii

Cuvantului, care e unica sursa a nestricaciunii. Inaltarea cu trupul poate avea sensul de glorificare a firii omenesti, dar ea nu anuleaza rolul de unic mijlocitor si rascumparator al lui Iisus Hristos caci Hristos este cel care ii inalta trupul la cer. Desigur, chipul Fecioarei neprihanite si pururea mijlocitoare pentru Biserica este adanc imprimat in pietatea ortodoxa.

Pr. Prof. Dr. Ion Bria

.

21 Noiembrie 2007

Vizualizari: 18444

Voteaza:

Maica Domnului - Nascatoarea de Dumnezeu 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact