Epistola catre Efeseni           

Autorul si autenticitatea                                    

Epistola catre Efeseni apartine Sfantului Apostol Pavel caci autorul se numeste, chiar de la inceputul ei, cu numele si calitatea sa: "Pavel, Apostol al lui Iisus Hristos, prin vointa lui Dumnezeu" (1, 1). Autenticitatea epistolei este confirmata de o serie de marturii interne si externe. Astfel din analiza cuprinsului observam ca atat limbajul cat si ideile sunt pauline. Stilul cu caracteristicile sale apartine Sfantului Pavel, desi aici este mai calm, mai lipsit de spirit polemic. Doctrina Epistolei se aseamana in liniile sale generale cu aceea din epistolele pauline, recunoscute ca autentice, cu toate ca ea are doctrina sa specifica.

Marturia Traditiei este unanim favorabila autenticitatii Epistolei catre Efeseni. Parintii Apostolici: Clement Romanul, Sf. Ignatiu de Antiohia si Policarp al Smirnei, au folosit Epistola considerand-o autentica. De asemenea, citeaza din ea Sf. Iustin Martirul, Sfantul Irineu, Clement Alexandrinul si Origen. Fragmentul Muratori o citeaza printre cartile canonice. Cele mai vechi traduceri ale Sfintei Scripturi (siriaca si latina), ca si codicii biblici de indiscutabila valoare documentara, o enumera intre scrierile pauline.

Locul scrierii este Roma, pe la sfarsitul primei sale captivitati, adica anul 63.

Destinatarii  - Cu privire la destinatarii Epistolei s-au emis trei ipoteze:
a) Epistola catre Efeseni a fost destinata numai Bisericii din Efes;
b)Epistola catre Efeseni a fost adresata tuturor Bisericilor crestine din Asia Minor (circulara);
c) este identifica cu Epistola catre Laodiceni, amintita in Col. 4,16.

Cei mai multi dintre exegeti considera ca Epistola a fost adresata la inceput Bisericii din Laodiceea, despre care se aminteste in Epistola catre Coloseni (4, 16), insa aceasta Biserica a cazut in grave pacate, precum se arata in Apocalipsa (3, 14-16), pentru care motive Biserica din Asia, drept pedeapsa, i-a sters numele, atribuind-o celei mai mari Biserici, adica Efesul.

Motivele si scopul - Alcatuirea ei se datoreaza aceleiasi imprejurari care a dus la intocmirea Epistolei catre Coloseni. Epafras, intai statatorul Bisericii din Colose, sosit in preajma Sfantului Pavel (cf. Col. 4,12), l-a informat despre starile din Asia Mica. Astfel scopul Epistolei pleaca din dorinta de a combate influentele pagubitoare atat din partea mediului corupt pagan si a infiltratiilor gnostice (pe care le combate in Epistola catre Coloseni), cat si din partea iudaizantilor. Ca sa reinvioreze constiinta apartenentei lor la Biserica lui Hristos si sa le aprinda ravna de a se purta cu vrednicia corespunzatoare inaltei chemari de care s-au facut partasi, Sfantul Apostol Pavel scrie aceasta epistola si i-o inmaneaza lui Tihic, care si asa avea drum intr-acolo.

Cuprinsul - Epistola cuprinde sase capitole si se imparte in doua parti.
Partea I (cap. 1-3) doctrinara, precedata de un prolog (1; 1-14), este o scurta expunere a invataturii crestine despre marile binefaceri ale mantuirii aduse lumii de Domnul Hristos, prin care El a infiintat Biserica, devenind cap al ei, iar crestinii, membrii trupului Sau. Din Biserica fac parte acum si paganii si iudeii, caci Mantuitorul a desfiintat peretele dintre ei, facand din amandoi un singur trup (2, 16).
Partea a II-a (cap 4-6) morala cuprinde o serie de sfaturi aratand crestinilor cum trebuie sa vietuiasca in lume ca membri ai Bisericii, pentru a fi la inaltimea Capului Bisericii, Domnul Hristos.

Importanta Epistolei

Fiind scrisa aproape de sfarsitul activitatii Sfantului Pavel, Epistola catre Efeseni constituie
o sinteza doctrinara si incununare a intregii sale invataturi.

Probleme dogmatice intalnite: existenta cetelor ingeresti (1,21); Domnul Hristos cap al Bisericii al Carei trup este iar crestinii madularele ei (1, 22-23); cele trei conditii ale mantuirii: har, credinta si fapte bune, iar credinta vine tot prin harul lui Dumnezeu (2, 8-10); Sfintii sunt prietenii si casnicii lui Dumnezeu (2,19). Domnul Hristos, piatra unghiulara a Bisericii, Apostolii, temelia iar crestinii membrii ei (2, 20-22);  taina nuntii (5, 32), ca o antologie a unitatii tainice a lui Hristos cu Biserica.

Ca norme morale amintim : desavarsirea crestina avand ca model pe Domnul Hristos (4, 13); datoriile sotilor intre ei (5, 22-31); datoriile copiilor fata de parinti (6, 1-3), ale parintilor fata de copii (6, 4) a slujitorilor fata de stapani (6, 5-8) si a stapanilor fata de slujitori (6, 9);se recomanda o lupta neincetata impotriva influeatei lui Satan prin insusirea virtutilor crestine (6, 13-16).