Convertirea lui Petre Tutea sau "De pe calea omului pe calea lui Dumnezeu"
Petre Tutea a implinit astazi 88 de ani (6 octombrie 1996). Nu da importanta evenimentului, insa vin cativa tineri care incearca sa-i ofere o bucurie pe care el nu o are. Varsta nu-l bucura; varstele lumii da, insa nu a lui, care se simte din ce in ce mai depasit de ritmurile unei vieti pe care n-o mai poate umple cu prezenta lui organizatoare, ci doar cu o prezenta contemplativ-meditativa. Dar cat de mult avea sa insemne aceasta prezenta...
- In tinerete ati fost director de studii in Ministerul Economiei Nationale si puteti spune ca aveati atunci o meserie. Astazi, la 88 de ani, ce meserie credeti ca aveti in cetatea romaneasca? Doar nu sunteti un pensionar...
- Daca exista o stiinta a natiunii, eu sunt de meserie roman!
- Rezumand, viata v-a fost impartita in doua perioade distincte: una de stanga, cand scriati articole induiosatoare si descriati soarta celor sarmani si «prosti», si una de dreapta, a nazuintelor nationale, cand v-ati apropiat si de credinta.
- Uite, cu prostii m-ara lamurit. Eram odata cu Iancovescu, actorul. Vorbeam despre prosti. Prostii, zic, reprezinta ideea de repetitie goala: o iau totdeauna de la inceput. Sunt invariabili ca orice lucru neinzestrat, nu au culoare. Dar Iancovescu imi spune: Prostii sunt foarte variabili. Eu am un prieten - si de cate ori il intalnesc e mult mai prost decat il stiam.
- Cum ati facut trecerea de la ateism la credinta?
- Nu am fost ateu ca atare, nu am avut curajul asta, insa exista doua cai: calea omului si calea Domnului. Cea a omului e batatorita de filozofie, stiinte si tehnica. Pe calea Domnului, omul este insotit de rugaciune. Iar eu am mers multa vreme doar pe calea omului.
- De fapt, ca prima consecinta a acestei treceri, ati descoperit adevarata libertate...
- Evident. Singura zona in care actioneaza libertatea absoluta a lui Dumnezeu este ritualul crestin din Biserica. Acolo nu exista teroare, forta coercitiva, ci eliberare absoluta a omului de legile pamantului, carnii si spiritului material. Acolo, omul nu are vecin decat pe Hristos. Iisus Hristos este eternitatea care puncteaza istoria.
- Ati avut momente cand prezenta lui Dumnezeu in viata dumneavoastra a fost evidenta?
- Ar fi o mare indrazneala sa afirm prezenta lui Dumnezeu in viata mea, dar si o mare bucurie sa spun ca am simtit aceasta prezenta.
- Daca politic trecerea de la stanga la dreapta a fost posibila fara prea mare durere, sub aspect ideatic trecerea de la pasivism religios la credinta cred ca a avut un plus de tragedie.
- Sigur. Mi-am dat seama ca singura definitie completa a omului este data de teologie: omul este fiinta religioasa. Filozofia si stiintele sunt ancore in calea omului. Singura credinta este descoperitoarea caii adevarate, care este calea spre Dumnezeu. De aceea, am un mare regret: regretul de a nu fi fost teolog; regretul ca nu am realizat in mine un mare teolog. In afara de teologie, se face onanie de prestigiu.
- Initial, ati plecat de la convingerea ca efortul cunoasterii e un efort strict individual. Nu aveati, atunci, nevoia unei invecinari transcendente.
- Nu te poti cunoaste singur. Cunoasterea vine numai prin revelatie, iar aceasta vine de la Dumnezeu. Anticii intuiau un mare adevar, cand spuneau: zeul este creator, iar omul este imitator. Insa mitologia este preistorie. Este omul infantil, care plasmuieste, dar e incapabil sa primeasca.
- Credinta e un mod pur de a gandi?
- Intrebat fiind cum intelege gandirea, in forma pura sau in exemple, Nae Ionescu a raspuns: exemplele au fost lasate de Dumnezeu pe pamant pentru a fi sesizate senzorial si de prosti!
- Puritatea imprumuta ceva si din frumusete.
- Da. Bulgakov a fost intrebat de ce il iubeste pe Dumnezeu. Pentru ca a raspuns: «Dumnezeu este o frumusete crestina», a fost acuzat de erezie.
- In credinta, care este "erezia" dumneavoastra?
- Erezia mea e sistemul clasic. Mai precis: aspiratia catre sistem. Cand gandesc un sistem, ma pun pe lista de candidati la parlament. De fapt, raportul dintre om si teoria ideilor e de la subiect la absolut, deoarece ideile sunt arhetipuri, modele nepieritoare si perfecte. Cand gandesc, nu gandesc cuvintele purtatoare de concepte, ca idei, ci gandesc in idei. Acum, am redefinit radical sistemul. L-am increstinat! "Erezia" ar consta deci intr-un preaplin de idei... Da.
- Ati trait si alte ispite in viata. Printre acestea, tensiunea dintre politic si economic v-a preocupat multa vreme.
- Pai, am fost in Ministerul Economiei Nationale... Politicul este legat de setea de putere, iar economicul este lupta de interese. Stii cum vad eu diferenta dintre omul politic si cel economic? Omul politic este vulturul de sus, iar jos, omul economic, negustorul, o rata care se uita la el.
- Perioada stangista din tinerete - am putea s-o trecem si pe ea printre "erezii"?
- Stiu eu? in vremea mea circula o vorba: daca cineva pana la treizeci de ani nu e democrat si de stanga, nu are inima; daca peste treizeci de ani nu e conservator si de dreapta, e tampit!
- Cum va apare imaginea lumii de astazi, la 88 de ani?
- Eh... Societatea noastra de astazi este, evident, un turn al lui Babel. Oamenii traiesc in turnul lui Babel pentru ca sunt oameni. Omenescul nu e firesc. El reprezinta o mutatie biologica, urmare a caderii in pacat. Si cu toate acestea, crestin vorbind, intre Kant si Adam nu e nici o deosebire... De! E regretabil ca timpul trece. Eficacitatea timpului doare. Cand simti ca timpul e eficace, te ia maiculita dracului! Simt un vid interior. Cred ca sunt pierdut. Drama este ca acum ma simt numai om... Pana acum am pendulat, ideatic, intre supraom si neom.
- Drama de a fi om e de fapt drama de a urma cursul vietuirii acestuia, care culmineaza in moarte...
- Nu ma tem de moarte. Ma tem de insingurare. Eu, care am fost prezent la toate tragediile si victoriile acestei tari, ma simt ca un par in mijlocul furtunii. Singura nadejde este ca, om cum sunt, Dumnezeu ma iubeste si asa...
Tutea trecea in revista acea umanitate peregrina cu calmul si bucuria cu care parintele isi numara copiii. Se perindau nenumarate intrebari, disperari sau comoditati, insa nici o intrebare nu a fost luata ca atare, nici o disperare nu a fost sporita si nici o comoditate incurajata.
Pus in fata unei varietati naucitoare, Tutea gasea repede un limbaj care, general, invatator, consolator, patrundea dincolo de interogatii, de zbateri sau linisti.
Fara un program fix, haotica in aparenta, viata cu Tutea era o permanenta asteptare. Abia pleca cineva si astepta pe altcineva; pe altcineva, pentru ca mai avea ceva de adaugat, de spus in plus, intru o si mai mare intarire.
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.