IPS Iustinian Chira - Un gand de recunostinta si pretuire, la ceas aniversar

IPS Iustinian Chira - Un gand de recunostinta si pretuire, la ceas aniversar Mareste imaginea.

Un gand de recunostinta si pretuire la ceas aniversar - Inaltpreasfintia Sa Iustinian Chira, la implinirea a nouazeci de ani de viata pamanteasca, slujitoare si pilduitoare.

Inaltpreasfintite Parinte Arhiepiscop Iustinian,

Ziua de 28 mai a fiecarui an ne duce cu gandul la ziua de nastere a inaltpreasfintiei voastre, moment si evenimet care in acest an este mai special sau mai deosebit deoarece ati ajuns la o frumoasa varsta, rotunda – cea de 90 de ani de viata pamanteasca, slujitoare si pilduitoare!... Prilej pentru a va transmite, in numele familiei mele si al meu personal, urarile noastre de multa sanatate, de multa putere de munca in continuare, de mult succes, de mult spor si de multe impliniri duhovnicesti, toate incununate cu un sincer si calduros "La Multi si Fericiti Ani!”

Cuprins fiind de emotie, respect si recunostinta m-am tot gandit, pret de mai multe zile cum sa-mi pot exprima, cat mai bine, in cateva randuri, aceste stari si sentimente fata de inaltpreasfintia voastra acum, la implinirea a douazeci de ani de slujire apologetica, jertfelnica si marturisitoare, cu timp si fara timp, in spiritul bunei noastre intelepciuni si cumintenii traditionale si autentice a poporului nostru romanesc!...

Constat, cu oarecare strangere de inima, ca nu este usor sa faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine care va cunosc de, relativ, putina vreme adica de, numai douazeci de ani, adica de cand sunteti slujitorul si arhipastorul duhovnicesc, a preotilor si credinciosilor, ce vietuiesc in cuprinsul celor doua judete – Maramures si Satu Mare - care apartin acestei vrednice eparhii!...

In viziunea, in mintea si in inima mea personalitatea inaltpreasfintiei voastre se contureaza si se identifica prin cateva trasaturi si calitati distincte si anume: in primul rand prin maturitatea si bogata experienta sau intelepciune pastorala si duhovniceasca, prin atasamentul fata de valorile spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul dummneavoastra de a fi foarte firesc si mai putin sofisticat sau complicat; dupa aceea prin tenacitatea si perseverenta, prin dispozitia pe care o aveti spre intensificarea eforturilor in vederea rezolvarii unei probleme, atunci cand situatia o cere; prin cultura teologica, duhovniceasca si nu numai cu care sunteti inzestrati datorita muncii si tenacitatii inaltpreasfintiei voastre – deoarece sunteti un autodidact innascut si foarte consecvent cu dumneavoastra de-a lungul intregii vieti; prin luciditatea si spiritul critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma prin spiritul de disciplina si buna randuiala, in primul rand cu propria dumneavoastra persoana, revelat cu fiecare slujire ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte accesibil si intelept, coerent (dar) si consistent, in diferite imprejurari sau cu diferite ocazii!... De asemenea, mai aveti si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun care iti inspira foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile eterne ale spiritualitatii noastre romanesti si ortodoxe!...

Ati ajuns la o varsta si la o maturitate sau experienta la care, probabil, va ganditi mai mult la ce a fost in urma, facandu-va tot felul de bilanturi desi, eu personal va sugerez sa nu renuntati, nici de aici inainte, la aspectele, diverse si variate ale activitatii dumneavoastra, care este foarte folositoare multor oameni – slujitori ai altarelor sau credinciosi ai Bisericii noastre dreptmaritoare!...

Cugetand la activitatea si la personalitatea inaltpreasfintiei voastre care este foarte bine conturata si cat se poate de autentica si de fireasca, ma gandesc la darul omului providential cu care v-a inzestrat Creatorul si Stapanul nostru al tuturor – Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Marele Arhiereu, pe care inaltpreasfintia voastra l-ati cinstit si l-ati slujit intotdeauna cu toata sinceritatea, dragostea si abnegatia!...

M-as bucura sa stiu, Inaltpreasfintia Voastra, ca atat contemporanii cat si posteritatea va vor acorda, totdeauna, cinstea, recunostinta si pretuirea cuvenita pentru tot ce ati facut, pentru ceea ce sunteti si insemnati in constiinta si in memoria noastra colectiva, care, ma rog lui Dumnezeu sa nu fie alterata si o spun aceasta cu mare infrigurare fiindca, din pacate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita, foarte repede binefacatorii si inaintasii nostri dar incerc, totusi, sa–mi fac un act de incurajare si de optimism si sa cred ca ori de cate ori va fi pomenit numele dumneavoastra va fi pronuntat cu veneratie si respect pentru tot binele pe care l-ati facut atator oameni si care fapte, fiti sigur, ca sunt consemnate de catre Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Vesnic in Imparatia Sa cea cereasca si vesnica de care, ne rugam Lui, sa aveti parte!...

Asadar, fiti incredintat, Inaltpreasfintite Parinte Arhiepiscop Iustinian, ca sunt foarte multi oameni de rand, credinciosi si slujitori ai Bisericii noastre stramosesti, care se roaga Bunului Dumnezeu, sa va daruiasca multa liniste si pace in suflet, multa bucurie sufleteasca si sa va raspleteasca pentru faptul ca i-ati facut pe ei sau pe copiii lor oameni cu scoala teologica inalta, incheiata, si pe care, apoi i-ati hirotonit preoti si diaconi, dupa care i-ati instalat in parohiile incredintate lor spre pastorirea turmei celei cuvantatoare, spre Slava lui Dumnezeu – Pastorul cel Bun; apoi ati tarnosit si binecuvantat atat de multe biserici si lacasuri de inchinare – fapt care nu poate fi uitat in istoria acestor locuri - marcate de prezenta si activitatea inaltpreasfintiei voastre atat de prodigioasa si care s-a desfasurat, si inca se desfasoara, pe parcursul atator ani; rugaciuni carora ma alatur si eu, dorindu-va, inca odata sa ne traiti intru multi, folositori si roditori ani!...

Adaugam si anexam, in cele ce urmeaza, (si) un interviu realizat cu Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Iustinian Chira al Marameruselui si Satmarului, care s-a nascut la 28 mai anul 1921 in localitatea Plopis, judetul Maramures:

- Inaltpreasfintite Parinte ArhiepiscopIudtinian, acum, la vartsta si experienta dumneavoastra, spuneti-ne, va rugam, ce inseamna sa fii arhiereu?

- Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop Justinian Chira: Am intrat in manastire cu hotararea sa-mi daruiesc lui Dumnezeu toata viata: trupul si sufletul; apoi am fost tuns in mona¬hism, am fost hirotonit intru preotie, am devenit staret, am ajuns episcop. Toate acestea au fost din mila lui Dumnezeu, nu pentru meritul meu si nici pentru ca am cautat eu anume. Cand Sfintii Parinti au stabilit ca episcopul trebuie sa fie monah, nu a fost o problema formala, ci reala. Acum unii dintre ierarhi, din necesitate, au fost tunsi in monahism peste noapte pentru a se indeplini o formalitate, urmand ca a doua zi sa poata fi ridicati la rangul de ierarh. Nu este gresit, insa cel care, chiar din necesitate, a depus voturile monahale are obligatia sa le respecte cu sfintenie pana intra in mormant. Nu uit niciodata, nici in cele mai fericite clipe ale slujbei ce o indeplinesc ca arhiereu, ca sub mareata si frumoasa haina de arhiereu port rasa calugareasca, crucea si paramanul. Eu ma voi intoarce in sanul pamantului ca monah. Slujba inmormantarii exista pentru copii, mireni, preoti, monahi. Arhiereii sunt inmormantati cu slujba monahilor; in acest vesmant ingeresc de monah ne vom prezenta in fata lui Dumnezeu. Omoforul si mitra arhiereasca trebuie sa se astearna peste voturile monahale si asceza. De asemenea arhierei are nevoie Biserica Lui Iisus Hristos!

- Care este rolul parintilor duhovnicesti, in sensul cel mai inalt al cuvantului, in viata unei Biserici?

- Am rezistat - nu se pot pune in paranteza atatia ani - si datorita rugaciunilor marilor nostri duhovnici, stiuti sau nestiuti. Preotul are trei meniri: sfintitor, conducator si invatator. Exista latura administrativa a Bisericii, unde cei cuprinsi in sfera aceasta, aici si in Apus si in toate partile, au facut concesii veacului, statului, dar nu concesii care sa compromita corpul, trupul Bisericii. Exista insa si sfera duhovniceasca, mistica, ascunsa, nestiuta. Aceasta este forta cea mare a Bisericii. Aici si pretutindeni exista mari rugatori, cei mai multi nestiuti. In istoria Bisericii sunt pomeniti asa-numitii "nebuni pentru Hristos", despre care lumea zice ca-s prosti ori nebuni; insa ei sunt mari duhovnici, sfinti, iar lumea nu-si da seama. Rugaciunile lor sunt atat de placute lui Dumnezeu, incat pentru ruga acestora tine Dumnezeu lumea. Pana cand vor exista asemenea fapturi nu-si va retrage Dumnezeu binecuvantarea de pe pamant. Sa stiti ca mare rol are aceasta elita a vietii spirituale crestine! Este destul uneori sa le vezi numai chipul, ca sa te zideasca, sa-ti indrepte viata. Se spune ca in momente de cadere grozava morala, de rascruce sociala, cand mania lui Dumnezeu se ridica uriasa sa-i pedepseasca pe oameni, se prezinta in fata lui Dumnezeu, ca si Moise pentru poporul evreu, se ridica aceste fapturi in straiele lor cernite si-i cer lui Dumnezeu iertare pentru oameni. Totul este raspunsul iubirii reciproce.

- In alta ordine de idei, Inaltpreasfintite Parinte Arhiepiscop, Uniatia mai ramane inca o rana deschisa, indeosebi aici, in Ardealul de Nord?

- Ingrozitoarele temnite de la Aiud si Gherla sunt construite de imparateasa Maria Tereza tocmai atunci cand s-a facut uniatia. Au fost aruncati in ele cei care nu acceptau actul uniatiei. Sigur, a fost trimisa si armata din imperiu, cu generalul Bukov, care a distrus peste 150 de manastiri, act de gravitate si totodata un compromis teribil al Bisericii Catolice, apusene. Odata cu distrugerea acestor manastiri, a disparut ce-am avut mai de pret in Ardeal. Acestea erau tezaure de cultura si spiritualitate autentica. Existau acolo manuscrise, documente vechi, icoane, vesminte, toate s-au facut scrum la 13 iunie 1762. Masura a fost atat de cruda, incat s-a ingrozit si clerul catolic, nefiind de acord cu asemenea distrugere. Demolarea bisericilor de catre comunisti a fost, pentru noi, intr-un fel, repetarea dezastrului de la anul 1762. Si totusi, in vremea noastra, preotii se straduiau sa construiasca biserici, cu voia sau fara voia stapanirii. Foarte straniu, in timp ce in alte parti erau demolate bisericile, in Maramures se construiau unele noi. Maramuresul este un spatiu miraculos, avand sansa ca sa se dezvolte in credinta crestin-ortodoxa foarte de timpuriu. A fost mai izolat si tocmai aceasta l-a ajutat, dupa cum spune si marele istoric Nicolae Iorga.

- Inaltpreasfintia voastra, care sunt principalele indatoriri ale unui preot in zilele noastre?

- Exista in mod deosebit doua datorii ale preotilor: sa pas¬treze dreapta credinta, cuvantul lui Dumnezeu curat, nefalsifi¬cat, ajutandu-i si pe ceilalti sa-l cunoasca. Apoi este grija de a pastra integritatea unitatii Bisericii. Pe Nistru voievozii romani au construit cetati care sa ne delimiteze, sa ne apere de puhoaiele ce veneau din adancurile pustelor, stepelor siberiene. Spre apus nu s-au putut construi cetati, dar au existat nenumarate altare ortodoxe, acestea fiind cetatile care ne-au aparat de instrainare. Am fost de multe ori peste Tisa, i-am vazut pe crestinii din localitatile Slatina, Apsa de Sus, Apsa de Jos; asadar, imediat dincolo de granita exista un popor roman de o frumusete sufleteasca iesita din comun. Vorbesc o limba frumoasa, pastreaza datinile, fiindca au fost feriti de asimilare de maica neamului romanesc, de Biserica Ortodoxa. La noi s-a pastrat cu sfintenie invatatura primara, celelalte confesiuni care s-au departat de aceasta au intotdeauna spre ce indrepta privirea, au la ce se raporta. Biserica Ortodoxa nu are nevoie, pentru a-si justifica existenta, sa falsifice ori sa rastalmaceasca Sfanta Scriptura, asa cum fac catolicul, protestantul si neoprotestantul. Pastrarea invataturii ortodoxe autentice este in folosul intregului crestinism. Daca si Biserica Ortodoxa ar fi dusa in eroare, atunci n-ar mai ramane nimic pe pamant, decat haosul. Prima grija a unui preot care conduce o corabie a lui Iisus Hristos este sa pastreze cu sfintenie dreapta invatatura. Cu o bucurie extraordinara ca este in acest loc autentic al lui Iisus Hristos si fara sa priveasca cu indiferenta si cu aroganta, fara triumfalism, fara mandrie, ci cu smerenie, fara dispret fata de celelalte confesiuni. Toate valorile ce le avem nu sunt meritul nostru, ci al lui Dumnezeu. Triumfalismul este propriu confesiunilor care s-au abatut de la dreapta credinta. Dispretul si mandria il stapanesc numai pe sectar.

- V-am auzit in cateva randuri rostind in fata multimii de credinciosi aceste cuvinte care, presupun ca va stau foarte mult la suflet: "Dumnezeu este cu noi!"

- "Dumnezeu este cu noi" nu este o expresie, ci o marturisire de credinta. Noi ne declaram crestini, credinciosi. Nu suntem chiar evlaviosi. Insuficienta ne este nu credinta, ci certitudinea prezentei lui Dumnezeu. Cand eram episcop vicar la Cluj, stateam de vorba seara si spuneam: iata, voi va duceti si va culcati pe un pat de spini, iar eu ma culc pe un pat de crini. De ce? Cand te culci, toate gandurile si imaginatia zboara pe toate coclaurile, bune, rele, te chinuiesc. Eu ma duc si ma culc pe un pat de crini, si am certitudinea ca nu sunt singur, ca ochiul lui Dumnezeu priveste pana in adancurile gandurilor mele si mi-e rusine de Dumnezeu sa accept ganduri ticaloase, rautacioase sau de dusmanie. In Cluj, la miezul noptii, deschideam geamul si stateam cu fata la oras, gandindu-ma la fratii mei, la toti cei ce purtau chip de om, indiferent de credinta sau necredinta lor, caci in jurul meu traiau 400.000 de oameni. Mii de inimi bateau intr-un ritm, de parca se misca orasul. Simteam cum treptat adorm pasiunile, gandurile lor si Duhul lui Dumnezeu pluteste peste toate. Ma gandeam si la bolnavul care-si da duhul la spital, si la doctorul de la capataiul lui, si la militianul care sta la coltul strazii, si la brutarul care pregatea painea pe maine, si la cel ce statea in beciurile securitatii, si la cei ce erau in cercetari, ma transpuneam in situatia fiecaruia. Se spune ca in timpul sfintei slujbe, dimineata, la Sfanta Liturghie, omul traieste mai atent, mai curat; dar pentru pamantul acesta a randuit Dumnezeu ca in fiecare ceas pe glob sa fie Sfanta Liturghie asa incat in toata vremea se inalta rugaciuni - este un echilibru pe care nu-l realizam traind intr-o societate unde auzim numai urlete si injuraturi. Dar dincolo de acestea exista, clipa de clipa, rugaciunile catre Dumnezeu. Da, asa strigau apasat si repetat tinerii la Cluj in fata Catedralei in zilele Revolutiei: "Dumnezeu este cu noi". Era coplesitor! De unde stiau ei aceasta, daca nu de la Biserica care nu i-a abandonat in nici o vreme?

- Inaltpreasfintite Parinte Iustinian, cum vedeti implicarea intelectualilor in viata Bisericii?

- Intelectualul ar trebui sa fie un om cu buna invatatura. Un om intelept, care sa poata face mai corect decat oricine deosebirea intre bine si rau, pentru el, personal, si pentru societate. Este obligatia constiintei lui profunde sa fie un factor de echilibru, de moralitate. Cand judeci un om simplu pentru un pacat ii dai o pedeapsa mai usoara, pe cand unui om invatat pedeapsa ii este mai grava, deoarece si responsabilitatea sa este mai mare. Un intelectual nascut intr-o societate crestina, care a fost botezat, cununat, care nu concepe sa fie inmormantat ca un animal, fara asistenta spirituala si sacramentala a Bisericii, ar trebui sa fie in societate un model. Inima, caracterul, personalitatea sa ca intelectual sa fie stalp de lumina - si nu spun prea mult. Ca sa ajungi aici, trebuie sa-L cauti pe Domnul nostrum Iisus Hristos. Este greu sa fii om, sa rezisti tentatiilor si patimilor cand n-ai nici un fel de sprijin religios. O morala fara religie nu exista. Morala are doua suporturi: pistolul Securitatii, asta-i morala proletara, sub amenintarea pistolului Securitatii, si este morala crestina. Un om religios nu din frica de Dumnezeu traieste viata corect, ci din respect si din iubire fata de El. Mie imi este mila de unii intelectuali carora li s-a imprimat in suflet indoiala, nu necredinta, caci nu exista om ateu. Nici cel ce se declara liber-cugetator! Este un moft! Nici el nu crede asa ceva! Este si orgoliul acesta omenesc, deseori: crezi ca-i mai elegant sa te declari liber-cugetator. Nu este elegant deloc, sau este foarte elegant, daca vrei. A fi liber-cugetator inseamna a fi liber sa gandesti drept, nu ca un hot, a avea o cugetare sanatoasa, de care sa te folosesti liber. O ratiune sanatoasa este intotdeauna cheia spre Dumnezeu.

- Care sunt categoriile sociale cele mai napastuite in vremea noastra si catre care ar trebui indreptata, cu precadere, atentia milostivirii noastre?

- Mereu ni se spune "sa va fie mila de batrani, copii, bolnavi", dar n-am pomenit pana acum sa se spuna "sa va fie mila de tineri". Ei sunt o categorie foarte chinuita astazi. In primul rand fata de copii avem obligatia sa le dam dreptul sa se nasca, dreptul la viata. Apoi trebuie sa organizam societatea intr-un fel sau altul, astfel incat sa le dam speranta, curaj si incredere tinerilor. Ma uit la ei cand merg prin sate si-i vad ca pe niste oi ratacite, au facut scoala si nu mai stiu ce sa faca cu ea, au imbracat haina de orasean si acum nu pot sa imbrace hainele de taran. Trebuie sa le redam speranta in viitor. Viata omului se imparte in trei etape: copilaria, tineretea impreuna cu barbatia si batranetea. Lumea, desi aceeasi, este vazuta de fiecare data in alte culori, sufletul o reflecta diferit, in copilarie - pentru mine este un spatiu de basm - nu uiti niciodata sarbatorile, frumusetea lor. Copilul devine apoi barbat cu responsabilitati, traieste cu demnitate, are o maretie in imparatia sa, care este gospodaria lui, casa lui, sotia lui, copiii lui. Traieste plenar viata, dar nu incantat de ea, ci incarcat de obligatii si datorii. Si traieste toata dulceata realizarilor lui. Vine batranetea, care este un amurg stralucit. Totdeauna mi-au fost dragi zilele de toamna, de iarna, amurgul, ce are un farmec aparte. Si batranetea are un farmec al ei: ai posibilitatea ca, din capatul drumului, sa privesti fericit spre barbatie si copilarie. Exista si cazuri nefericite, in care batranetea este un chin, daca omul a avut o viata netrebnica si n-a tinut seama de poruncile lui Dumnezeu. Este insa stralucitor amurgul vietii. De ce? Acum se simte ca s-a apropiat usa. Ce-i dincolo de usa? Te asteapta o lume misterioasa, miraculoasa si reala. Te asteapta stramosii, prietenii care au plecat, sfintii, ingerii, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Adevaratul Dumnezeu. Este momentul cand omul, dupa o lunga si obositoare calatorie, se apropie de casa, unde stie ca-l asteapta Dumnezeu cu bratele deschise, Tatal, cetele ingeresti bucurandu-se ca "mort a fost si a inviat". Fiindca viata noastra trece de la moarte la Viata – Adevarata Viata.

- Inaltpreasfintia Voastra, acum in acest context, la acest moment si ceas aniversar, al varstei patericale, cum vedeti viata dumneavoastra s ice va mai doriti de la ea?

- Dragul meu, de acum, o vad ca pe un pelerinaj, un drum si o calatorie ajunsa spre sfarsit, adica spre amurg si sprea marea trecere si intalnire si judecata. De la ea nu-mi mai doresc decat sa-i pot intelege, indragi si iubi pe toti!...

- Inca odata va doresc un sincer si calduros “La Multi si Fericiti Ani”, adresandu-va totodata, calde si sincere multumiri pentru tot!...

Cu aleasa pretuire si deosebita consideratie,
Stelian Gombos - Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

24 Iulie 2012

Vizualizari: 7322

Voteaza:

IPS Iustinian Chira - Un gand de recunostinta si pretuire, la ceas aniversar 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE