Principalele reguli crestine care stau la temelia familiei

Principalele reguli crestine care stau la temelia familiei Mareste imaginea.

Principalele reguli crestine care stau la temelia familiei

Parintele Ioanichie Balan in dialog cu Prea Sfintitului Ioan Mihaltan.

Parintele Ioanichie Balan: Care sunt principalele reguli crestine care stau la temelia familiei ?

Prea Sfintitul Parinte Ioan Mihaltan: - Ma intrebati de reguli ce trebuie respectate inainte sau dupa casatorie. Am o repulsie contra numarului prea mare de reguli in orice scop ar fi date. Le aseman mereu cu marele numar de porunci din Vechiul Testament. Cred intr-o singura regula. Lupta contra pacatului, atat cat e posibil omeneste. Cand zic pacat nu ma gandesc la oarecari caderi, uneori inevitabile, ci la impatimirea in una sau mai multe dintre cele trei mari patimi: "pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii". Lupta nu se poate reduce doar la timpul dinaintea casatoriei sau dupa casatorie, ci la toata viata, pentru ca si diavolul toata viata " umbla ca un leu racnind pe cine sa inghita". Un tanar neimpatimit, sau doi soti neimpatimiti de nici una din cele trei mari patimi, cred cu toata puterea ca vor face fata vietii, oricare ar fi incercarile ce vin peste ei. De ce? Pentru ca pacatul este dusmanul, ucigasul fiintei umane, iar lipsa de impatimire da acea sanatoasa vigoare spirituala sotilor, acel dinamism ce-i face sa paseasca in viata cu credinta si curaj peste greutatile ce vin.

La slujba cununiei ni se aduc atatea exemple biblice de familii pline de curajul sanatatii spirituale, ca modele pentru tinerii ce pasesc pragul vietii familiale. Astazi, din pacate, avem atatea exemple tragice de familii paralizate sufleteste din cauza caderii membrilor lor in una sau mai multe din aceste patimi. Si daca suntem sinceri, trebuie sa recunoastem ca cele mai multe tragedii familiale vin numai si numai din caderea unora din membrii lor in unele impatimiri. Se cunosc si familii cu o viata armonioasa, echilibrata, datorita straduintei lor pe calea virtutilor. As mai dori sa adaug ceva. S-ar parea ca impatimirile sunt mai multe si mai mari dupa casatorie si mai rar intalnite in viata tinerilor, incat n-ar fi rau daca dupa casatorie ani ramane tot asa de curati sufleteste ca inainte casatoriei.

- Cum trebuie sa fie considerati copiii in sanul familiei crestine ?

- Pentru familie, copiii sunt o binecuvantare divina, dar cred ca pentru cresterea lor cat de cat crestineasca se cere si o angajare serioasa, o transpiratie continua. Pe drept cuvant, Sfantul Ioan Gura de Aur sustine ca titlul de tata nu se da pentru nastere, ci pentru jertfelniciile cresterii. Faptul ca copiii sunt puterea care leaga si intareste comuniunea dintre soti, aceasta comuniune contribuie la temeinicia familiei. Ei sunt cei ce completeaza treimea familiala, dupa afirmatia parintelui profesor Staniloae.

-Cum trebuie sa traiasca cei doi soti ca sa aiba pace duhovniceasca, armonie si bucurie in familie? Ce reguli sunt datori sa respecte ei, dupa Sfanta Evanghelie si Sfintii Parinti ?

- Punand aceasta intrebare poate va ganditi la un raspuns privind diferite reguli de infranare si abstinenta trupeasca a sotilor. Socotesc ca regulile trebuie sa fie conduse de o intelepciune, care sa aiba in vedere o cumpatare integrala si in orice timp, nu numai in anumite zile. Cand zic integral, ma gandesc mai ales la infranarile unor porniri rele, legate de psihologie ca: manii, pisme, dispret, injosire, care dauneaza comuniunii familiale mai mult decat neinfranarile trupesti. O buna cumpatare a aces tora duce, implicit, si la o inteleapta infranare a celor trupesti. Iar ca regula de baza li se cere sa se roage lui Dumnezeu cat mai mult, sa mearga la Biserica, sa aiba un duhovnic bun de care sa asculte si sa citeasca carti sfinte.

-Spuneti-ne ceva in legatura cu zamislirea, nasterea si cresterea copiilor, problema fundamentala a familiei crestine.

- M-a preocupat o viata intreaga aceasta problema a zamislirii, fiind legata de responsabilitatea Tainei Spovedaniei. Mereu la aceasta taina mi se spunea: "ne ferim sa avem copii". Tanar si acrivist, ca orice preot incepator, aveam multe nopti albe si tulburari sufletesti ori de cate ori se apropiau sfintele posturi si spovedaniile. Era vorba de o constiinta responsabila in fata lui Dumnezeu. Am inceput drumul cercetarilor diferitilor duhovnici. Unul dintre ei, cu experienta pastorala, mi-a adus o oarecare lumina mai linistitoare, sustinand ca este o deosebire intre ferirea de a nu avea copii si intre avort, deoarece avortul este distrugerea unei zamisliri, pe cand ferirea nu e o zamislire. O data cu zamislirea se fundamenteaza si chipul lui Dumnezeu in om, deci eu nu sunt proprietarul celui nou zamislit, ci numai coautor, de aceea, nu am drept deplin asupra lui, nu am drept sa-l ucid. Pentru avort eram mai acrivist din toate punctele de vedere. Pe cei care se fereau, uneori ii dezlegam alteori nu, dupa sfatul unor duhovnici mai incercati. Am vazut in aceasta privinta si o mare satisfactie si anume: Oamenii se marturiseau cu o adanca umilinta:" Stim ca nu facem bine ceea ce facem, dar facem". Aceasta sincera umilinta ma linistea in scaunul spovedaniei, mai ales ca dupa cartile filocalice umilinta, recunoasterea si cainta pacatelor sunt socotite mama virtutilor. Am inceput sa fiu mai intelegator fata de neputinta omeneasca. Insusi Mantui-torul tine cont de neputinta noastra. in cartea de despartire data de Moise se spune:" La inceput nu era asa, dar din pricina slabiciunii voastre a dat Moise cartea de despartire". Apoi, o rugaciune de dezlegare zice printre altele:" Doamne, Tu care cunosti slabiciunea firii omenesti".

Mi s-a spus de catre cei casatoriti si mai apropiati sufleteste ca rezolvarea nasterii de prunci nu e simpla, ca un casatorit, daca vrea, poate avea 10-15 copii. Ori de abia au unul sau doi. Deci, toti cei casatoriti trebuie sa se umileasca intr-un adanc de smerenie pentru aceasta abatere, sa-si marturiseasca pacatele si sa-1 paraseasca.

Am mai ajuns si la o alta constatare si anume ca si cei ce se lauda ca fac copii, tot nu-i fac nici ei pe toti. Deci, si ei tot cu capul plecat in adanc de smerenie se cade a fi. De multe ori, insa, cei cu mai multi copii se uita plini de sine la cei ce au mai putini copii, cu o oarecare injosire. Or, aceasta e si mai grav, ca nu fac ce trebuie si sunt si plini de sine. Atunci mi-am dat seama si mai bine ca mantuirea sta in smerenie, dupa cuvantul Cuviosului Antonie cel Mare. Corect ar fi sa se pastreze in viata conjugala o stare de infranare a sotilor, spre desfatarea unor inalte frumuseti spirituale mai presus de minte si de cuvant. Insa fiinta omeneasca e puternic inclinata spre placere si, in acelasi timp, nu si-ar lua asupra sa jertfirile ce se cer cresterii copiilor.

Dumnezeu sa ne poarte de grija cu marea Sa iubire de oameni, sa ne dea adevarata intelepciune, infranare si umilinta a inimii, iar copiii pe care ii avem sa ne straduim a-i creste in credinta tare, feriti de orice patima, pentru a deveni crestini cuminti si cu frica de Dumnezeu, folositori Bisericii si neamului nostru romanesc.

- Care sunt cele mai bune metode de educatie crestina a copiilor in sanul familiei ?

- Totdeauna am avut convingerea ca trebuie tinuti mereu intr-un fel de reflector al purtarii de grija. O astfel de educatie este grea. Se sustine ca cei mici trebuie educati. Este drept, dar socotesc ca atentia trebuie sa devina mai incordata la varsta pubertatii. Atunci apar si ispitele mai mari si mai felurite. Regula principala este supravegherea in toata vremea, dar o supraveghere inteleapta, nu militareasca, ci parinteasca, prietenoasa chiar, ca sa se poata ajunge la un fel de confesiune sincera intre parinti si copii. Iov cel din Vechiul Testament ramane un exemplu viu, graitor. Se scula dis-de-dimineata si aducea jertfe pentru copiii sai, socotind in sinea sa ca poate fiii sai sa fi gresit in intalnirile lor. Cata constiinta si frica de Dumnezeu la dreptul Iov !

Avem si un exemplu negativ in confesiunile Fericitului Augustin, in care el marturiseste ca tatal sau cheltuise bani grei, mult mai multi decat alti bogatasi din oras pentru ca Augustin sa devina mare retor, insa niciodata nu s-a interesat de starea sa morala. Exemplul e zguduitor. Il intalnim destul de des si azi. Parintii, uneori, se intereseaza mai mult de pregatirea profesionala a copiilor lor, se bucura de inteligenta lor, dar poate mai putin de starea lor morala. Sunt mai preocupati de functia copiilor din lumea aceasta decat de mantuirea lor. Or, toate acestea se dau peste cap cand copiii nostri uita de Dumnezeu, nu mai merg la Biserica, nu mai asculta de parinti si se impatimesc, cazand in tot felul de pacate sufletesti si trupesti.

In educarea copiilor mare rol are citirea cartilor bune. Apoi prezenta regulata la Biserica si incredintarea lor unor preoti si duhovnici buni.

- Ce rol hotarator are sfanta rugaciune in viata de familie ?

- Rugaciunea in viata de familie are un mare rol, dar nu ma gandesc numai la rugaciunile de seara si de dimineata. E prea putin. Ma gandesc la o trezvie a constiintei, la o veghe continua asupra gandurilor si la indreptarea lor dupa voia lui Dumnezeu. Socotesc de mult folos pentru realizarea celor de mai sus, chemarea continua a numelui lui Dumnezeu, predicand dupa rugaciunea lui lisus. Nu e simplu, nici usor a te ruga in acest fel in comparatie cu simplele rugaciuni de seara sau de dimineata, de multe ori formale si in graba. Nu sunt impotriva acestor rugaciuni, dar ele cuprind un spatiu de timp prea limitat. E important cu ce umplem timpul de dimineata pana seara. Acest fapt conditioneaza rugaciunile de seara si de dimineata. De aceea, se cade a ne stradui sa umplem acest spatiu de timp cu ganduri si simtiri curate, chemand mereu in ajutor numele lui Dumnezeu, fie ca suntem la lucru, sau stam, sau calatorim.

- Ce alte virtuti crestine au o importanta majora in viata de familie, pentru o cat mai buna si durabila educatie a copiilor ?

- Toate virtutile sunt folositoare, dar mai ales exemplul personal permanent al parintilor. Realitatea iubirii, ca virtute esentiala, nu se poate realiza fara pazirea unor porunci fie ele chiar mici, pentru ca si poruncile mici nepazite, pot duce la o stare de nepasare si, ca urmare, la o slabire a iubirii. Iubirea nu este o simpla virtute, ci mai degraba un buchet armonios, format din frumusetea mai multor virtuti sau, mai bine zis din mai multe nuante ale iubirii. Deci, orice fapta buna ce contribuie la infrumusetarea buchetului iubirii se cade a fi luata in seama.

- Faceti-ne o mica paralela intre familia crestina din trecut si cea din zilele noastre.

De multe ori se crede ca azi oamenii ar fi mai rai ca altadata. Sa nu uitam ca primii frati s-au ucis unul pe altul. Ne gandim la Cain, la Sodoma si Gomora. Cand proorocul Ilie socotea ca el a ramas singurul drept, i s-a raspuns ca mai erau inca sapte mii de barbati care nu s-au plecat inaintea lui Baal. Si de ce sa nu ne gandim ca intre cei doisprezece Apostoli a fost si Iuda Iscarioteanul ? Socotesc ca nu e potrivit sa se avanseze ideea ca azi lumea ar fi mai rea ca altadata, pentru ca aceasta idee ar duce la o nostalgie pentru trecut si la un pesimism pentru prezent.

Noi trebuie sa realizam aici si acum familia crestina, stapaniti de un dinamism optimist in actiune, bazandu-ne pe credinta noastra ca " Iisus Hristos si ieri si azi si in veci este Acelasi". Si azi intalnim destule familii crestine de omenie si altele cu parti negative. Asa a fost si altadata. Se cade sa tinem cont si de proportia negativa a numarului de azi a familiilor.

As mai dori sa mentionez ceva. Crestinii autentici nu fac propaganda, nu fac galagie si, de aceea, se pare ca nu exista. Pe cand cei rai sunt guralivi, incat fac impresia ca sunt numai ei, cu rautatea lor, acoperind pe ceilalti, dar in realitate nu este tocmai asa.

- Ce alte probleme de educatie religioasa mai ridica familia crestina de astazi?

- Problemele unei familii crestine sunt aceleasi din totdeauna, chiar daca" azi s-a schimbat tehnica, dar fundamentul omului a ramas acelasi". Acelasi Dumnezeu. Aceleasi ispite. Aceeasi ravna sfanta ne trebuie si azi ca si ieri si ne va trebui si maine. Exemplul cel mai ziditor ramane Biserica. A trecut prin atatea forme statale, dar oare si-a schimbat ceva din fundamentul fiintei sale? E drept ca in intelepciunea ei, ca rod al Duhului Sfant, a stiut sa gaseasca un " modus vivendi" cu orice oranduire statala. Oare ispitele nu sunt aceleasi? Tot asa ne-am maniat si ieri si azi si ne vom mania si maine. Ca unele patimi par a fi mai mari azi ca altadata, se poate, dar avem si posibilitatea de a face mai usor binele prin mijloacele tehnice mult mai avansate astazi. Si chiar si ieri si maine ne trebuie o tot mai mare atentie la despatimire si atunci toate sunt bune.

- Ce rol important are Spovedania regulata, postul si duhovnicul in viata familiei crestine, in trecut si in prezent?

- Rolul spovedaniei este foarte impoitant in urcusul spre desavarsire si mantuire al credinciosilor. Sfantul Ioan Scararul zice: " Ma indoiesc ca se va mantui cineva, daca n-ar fi Spovedania!". Explicabil, deoarece haina Sfantului Botez "nu o pastram curata", arata o rugaciune a Bisericii. Spovedania nu va face din noi sfinti facatori de minuni, dar ne asigura iertarea pacatelor si mentine ceva foarte necesar pentru mantuire, trezvia constiintei, si aceasta inseamna foarte mult, atat pentru viata vremelnica, cat mai ales pentru cea vesnica. Fara o sincera spovedanie si ca urmare fara trezvia constiintei, cadem in impietrirea inimii care este pacat impotriva Duhului Sfant. Nu inseamna ca acest pacat nu se poate ierta, dar impietritul la inima nu face pocainta si fara pocainta nu este iertare de la Domnul.

Dureroasa este constatarea ca noi, preotii, ne spovedim atat de rar, desi impartasania o facem foarte des. Nu cumva sa ajungem si noi la impietrirea inimii si, astfel, sa cadem in pacstal coritra Duhului Sfant. in viata mea m-am spovedit foarte des, uneori chiar si de doua ori pe saptamana, la orice preot. Cred in puterea preotiei pe care o are orice preot. Duhovnicul ? E greu sa devii un mare duhovnic, un mare doctor al sufletelor, in spovedanie vad doua elemente principale: sinceritatea celui ce se spovedeste si dezlegarea ce o da preotul.

Mi-a ramas ceva in minte in legatura cu Spovedania de la Sfantul loan Iacob. Adica, mai muit in legatura cu canonul cc-I primim la Spovedanie, intr-o zi, sfantul zareste de la geamul chiliei sale un om ce se misca pe linga Iordan, nu cu ganduri hune. Sfitatui iese din chilie si din discutii afla ca omul avea in plan sa se sinucida, aruneindu-se in Iordan. Cauza? S-a spovedit si i s-a dat im canon pe care nu-i poate implini. Nimeni nu-l dezlega de pacatele sale, nici chiar patriarhul Ierusalimului si, ca atare, ramanea si necuminecat. Ornul socotea, in slabiciunea sufletului sau, ca nu avea rost sa mai traiasca. Sfantul il imbarbateaza si ii zice:" Te cuminec si canonul ti-l fac eu". Asa l-a izbavit de moarte si de osanda vesnica Cuviosul loan lacob. Ce mare duhovnic, ce mare psiholog, cs mare parinte ! Un model de duhovnic, dar si un mare sfant !

In privinta postului socotesc ca e greu de realizat si uneori chiar greu de inteles. El nu se refera doar la anumite zile, care sa fia socotite sile de mai multa harnicie spirituala, ci tine toata viata, Desigur, ma gandesc ia postul integral, de la infranarea pornirilor trupesti, la infranarea limbii si pana la stavilirea gandurilor inimii. Inteles in acest fel, socotesc ca si ziua de Pasti este de post. Fara un astfel de post ne impatimim, murim sufleteste si nu mai simtim ca Hristos a inviat.

- Care sunt marile boli sufletesti ale familiei crestine care ii faramiteaza unitatea si ii macina vlaga si scopul pentru care a fost creata de Dumnezeu?

- In orice timp bolile sufletului sunt cauzate de pacat, el insusi fiind de fapt boala. De la primul pacat a aparut prima tulburare, prima boala sufleteasca, ce a imprimat in sufletul lui Adam frica si golirea fiintei sale de frumusetile duhovnicesti, de robustetea sufleteasca, de curajul atat de necesar pe cararile vietii. Imi vine in minte o asemanare. Pacatul e ca o bomba care cade asupra unei cladiri de o rara frumusete arhitectonica. O risipeste ramanand doar ruinele. Nu in zadar Sfanta Scriptura ne atentioneaza aproape la fiecare pagina de primejdia ce o aduce boala pacatului.

De ce copiii dau dovada de o asa robustete, de comuniune si sunt plini de viata ? Noi suntem tentati sa raspundem ca n-au greutati. Oare e justa afirmatia ? Pentru ca n-au greutati, sau pentru ca n-au fiinta impatimita de faradelegi ? Nu intalnim la copii pesimism pentru ca nu intalnim la ei faradelegi.

- Ce patimi deosebite lovesc societatea crestina si destrama familia din zilele noastre?

- Numarul patimilor este, a fost si va ramane acelasi, adica intre ita impatimire: desfranarea, lacomia, mandria. Cu ele a fost ispitit insusi Mantuitorul, cu piine, avere si trufie. Dar cat de categoric a fost El in fata lor. Sfantul loan Evanghelistul stia de ce le repeta " pofta trupului, pofta ochilor, trufia vietii". Biserica le numeste "intreitele valuri ale pacatelor". Sunt trei, dar fiecare cu nuantele lor. E drept ca uneori suferim de una sau de alta din ele sau de doua, sau de toate trei. Ar fi dureroasa aceasta constatare. in unele epoci ale istoriei, unele din aceste patimi erau mai in floare decat celelalte. Ca traitori ai veacului ne dam seama de aceste impatimiri. Mai dureroasa ar fi constatarea cand si in noi, preotii, clocoteste vreuna din patimi. Depinde de atitudinea ce o avem fata de ele, cu cata seriozitate le privim, aceste adevarate cancere ale sufletului, prin care se polueaza atmosfera sufleteasca a celor din jur.

- Cum ar putea fi combatute aceste vicii mai cu succes?

- Cum ar putea fi combatute? E una din cele mai serioase probleme de rezolvat astazi. Ca e greu de rezolvat aceasta problema sta dovada si decalajul intre teologie, teorie si ortodoxie, adica practica. Cu toata sinceritatea tin sa fac o marturisire. Azi, cand bibliotecile sunt asa e bine puse la punct, e cu mult mai usor sa elaborezi o teza, fie ea si de doctorat, decat sa-ti indreptezi viata dupa principiile moralei ortodoxe.

Este explicabil. Daca esti dotat cu o inteligenta precoce, stand intr-o biblioteca cu zeci de mii de volume, comod, conspectand, scriind, socotesc ca nu e asa de greu sa ajungi la o teza. De aceea, se pare ca avem mai multi teologi teoreticieni, chiar savanti, decat practicanti.

Asa mi-am explicat prapastia dintre ortodoxie si ortopraxie Mereu am avut dorul si am insistat pe linga tanara generatie de teologi ca sa incerce a nivela prapastia ce desparte cele doua realitati ca sa se ajunga la teologi ortodocsi autentici, integrali. De aceasta si-a dat seama si cuviosul din Pateric care zice: " Daca reusesc sa fiu stapan peste patimi siut imparat si rege". Cunostea practicarea teologiei si foloasele ei. Sa nu uitam ca diavolul este un inteligent teolog, dar nu si practicant.

Ca sa revenim la subiect, le putem, combate in timp si cu multa transpiratie, stiind cat de inclinata este firea omeneasca spre comoditate. Nefastele urmari ale patimilor pe care le intalnim mereu in societate pot fi un memento care sa ne tina mereu treji. Vorba unui credincios de-al nostru: " Stiti ca e greu?". Avem si un exemplu istoric. Atata vreme cat romanii au avut soldati austeri au cucerit lumea. Molesiti de patimi au fost cuceriti de o mina de oameni. indraznim, totusi, pentru ca nu luptam singuri, ci ajutati de Bunul nostru Dumnezeu.

Parintele Ioanichie Balan si Prea Sfintitul Ioan Mihaltan

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 14249

Voteaza:

Principalele reguli crestine care stau la temelia familiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE