Cantarea bisericeasca si conceptia consumista

Cantarea bisericeasca si conceptia consumista Mareste imaginea.

In ultimele decenii, mai ales prin noile mijloace tehnice de difuzare a muzicii - radio, discuri, benzi si casete, CD-uri etc. - "presiunea lumeasca“ asupra urechilor noastre a devenit mult mai importanta, cel putin cantitativ. Daca analizam „grilele de program“ ale canalelor de radio si de televiziune, ca si oferta comerciala de inregistrari muzicale pe discuri si casete, vom observa ca muzica bisericeasca reprezinta un procent cu totul nesemnificativ, probabil sub 1% si tinzand uneori spre 0 (zero). - Nu discutam acum despre raportul dintre „cerere si oferta“ care se spune ca guverneaza aceasta productie mediatica; cel mult putem aminti ca cererea pentru tot felul de „productii“ discutabile poate fi provocata (ispitita ) si artificial, in mod insidios sau persuasiv... daca nu pur si simplu desantat.

Aceasta situatie nu rama ne fara urmari in viata noastra de toate zilele. De plictis, sau ca „fond muzical“ pentru activitatile curente, casetofonul, radio-ul sau difuzorul lasate deschise au devenit ceva „normal“. Si astfel s-a putut vorbi despre o „poluare sonora“ si in domeniul muzical...

Dar efectele sunt si mai adanci, pentru ca repetarea naste invatare si deprindere, obisnuire - si mai ales invatarea si deprinderea inconstienta, de care nu prea iti dai seama. Din acest punct de vedere, „repetarile si exersarile“ pe care le propun de obicei pentru invatare sistemele „clasice“ de educatie (de la gradinita la universitati) si care mai necesita si efort (deci sunt „neplacute“) palesc - din punct de vedere al numarului, al cantitatii - in fata torentelor incontrolabile de „clisee“ mass-mediatice (supra-repetate, ca de aceea sunt „clisee“), „placute“, „atragatoare“, „interesante“ etc., care ne „formeaza“, ne „in-formeaza“, finalmente ne manevreaza modul de ga ndire si de rostire, gesturile comportamentale... - spre exemplu, poate nu o sa ne mai spunem in curand „buna ziua“ ci „o zi buna (in continuare)“, cum se spune pe unele posturi de TV, ceea ce inca nu este chiar asa de grav...

Si, in cazul particular al muzicii ni se creeaza, inevitabil, un bagaj de obisnuinte sonore, care incep sa ni se para firesti, „normale“ - ca daca „peste tot“ se aude asta... Poate mai putin in cer, dar cerul e departe si cei care au zburat inspre acolo cu avionul sau rachetele erau prea ocupati sa asculte radio-ul - si mai era si zgomotul motoarelor... Muzica, intre multe (toate, daca se poate), devine astfel (doar) ceva „de consum“, o ascultam pana ne „saturam“ si apoi, resturile, la gunoi, eventual la reciclarea gunoaielor pentru viitoare „productii placute de consum“ spre „saturare“, si iar la gunoi, si iar altceva „placut“ si tot asa... Este adevarat ca este o conditie de vierme, dar daca asa e totul la televizor...

Cei pentru care cele ale Bisericii sunt doar „traditii“ intre alte traditii, de consum ocazional in viata - si oferta „culturala“ de „traditii“ e pestrita si bogata, ca si negustorii lor - atunci cand mai intra in Biserica este firesc sa fie contrariati de faptul ca lucrurile sunt cu totul altfel decat „obisnuitul de afara“. Din punct de vedere muzical, unde mai sunt cele „placute“ si „atragatoare“, pe care le auzim la radio si la TV ? Reactiile in fata „disconfortului“ resimtit sunt interesante si seamana cu acelea ale turistilor din tarile bogate care merg in tari straine minunate, dar sarace.

Adica fie nu mai vad decat cele rele si defectele - preotii si credinciosii ortodocsi sunt asa si asa, ceea ce uneori poate fi adevarat, pentru ca cine este fara de pacat ?!..., iar muzica este invechita si cantaretii batrani... - fie incearca sa aduca cu ei tot ceea ce li se pare ca „lipseste“ dintre „binefacerile“ lumii moderne: ca ntari noi, „de efect“, sau cu efect lacrimogen sigur, sau de ce nu s-ar reusi „show“-uri moderne si in biserici ? - ca doar prin alte parti s-a incercat... Cu ce roade ? Felul acesta de reactii, datorate in ultima instanta unei orbiri spirituale, duhovnicesti, pot sa ascunda cu totul ceea ce este valoros si important. Oricat de important ! „Calea, Adevarul si Viata“ (Ioan 14,6) pentru noi toti, Fiul lui Dumnezeu Cel ce s-a Intrupat in aceasta lume si va fi cu noi „pa na la sfa rsitul veacului“ (Mat.28,20).

Intr-o lume a zarvei si agitatiei capricioase si schimbatoare a trupurilor si sufletelor, cu ochelarii negri sau roz ai sticlei de televizor, este intr-adevar greu sa mai „vezi“ ceva adevarat in cele din jur sau sa te reculegi si sa-ti reamintesti ca in spatele sau, mai bine spus, deasupra la toate este Dumnezeu. Si nu un Dumnezeu capricios si schimbator ca noi, pentru ca daca ar fi asa, si El si-ar intoarce fata Sa, toate „in tarana se vor intoarce (Ps.103,30). Ori, la Dumnezeu „nu este schimbare sau umbra de mutare“ (Iac. 1,17), si la fel sunt si toate cele ale Bisericii - si cantarea sa – care toate sunt porti si ferestre mereu deschise spre cer...

Iar schimbarea si miscarea Duhului "care sufla unde vrea“ (Ioan 3,8) este cu totul altceva si are cu totul alte ritmuri decat  "lumea (care) trece, si pofta ei (I Ioan 2,17). Lucrarea Duhului in cresterea si schimbarea Bisericii este mult mai puternica si mai asemanatoare cresterii grele si indelungate a vietii in firul de iarba ce razbeste prin piatra sau a nasterii tainice a vietii pruncului in pantecele mamei.

Si in muzica - la fel ca in toate domeniile vietii - lumea ratacita iubeste artificiile si exploziile stralucitoare, cat mai puternice si mai rapide, mai imediate, care „iau ochii“ (o, intelepciunea limbii, a cuvantului !). Dar in urma acestora mairama ne altceva decat distrugere si durere, moarte si pustiu ? Pentru a auzi viata tainica, sau cantarea tainica a vietii celor create de Dumnezeu trebuie multa liniste, si reculegere. Linistea si tacerea fac parte din muzica, din cantare. Paradoxal, tacerea este chiar inceputul muzicii si cuvantului, nimicul in care se naste sunetul, dar ea mai este totodata si sfarsitul acestora, atunci cand Duhul cantarii o ridica pe aceasta si pe cantareti deasupra starii pamantesti grosolane, pnevmatizand-o spre cantarea ingereasca, a Imparatiei. Unde se mai cultiva tacerea si linistea, linistirea plina de reculegere smerita, in alta parte decat in Biserica ? Pe canalele de radio si TV tacerea este „contra-productiva“, pana si pauzele trebuie umplute de „actiune“ muzicala si/sau vizuala, „sa se intample ceva“ care sa atraga... Tacerea inseamna in cel mai bun sau mai rau caz  "defectiune tehnica“.

Si chiar eforturile moderne sau exotice de concentrare intru tacere ale multor discipline „psihice“ individuale sunt de cele mai multe ori doar o alta extrema a agitatiei oarbe si ambitioase... Tacerea pare lumii moderne a fi un semn al mortii, al inexistentei, care trebuie deci evitata. Si poate asa si este cu tacerea acestei lumi. Tacerea si linistea din Biserica este, din contra, plina de viata, de viata Duhului, „Datatotul de viata“ al tuturora. In tacerea Bisericii rasuna cantarea tainica pe care, dupa spusele Sfantului Vasile cel Mare, corul intregii creatiuni o inalta spre slava Facatorului a toate. Iar cantarile Sfintelor Slujbe nu sunt decat un simbol, o intrupare sacramentala a acesteia. Inspiratia lor este adevarata, vesnica si curata si este foarte diferita de inspiratiile „originale“ si orgolioase ale „creatorilor“ mai „noi“. Acest orgoliu, ca si pretentia „copy-right“-ului si preocuparea comerciala (pentru casigarea cator mai multi „arginti“) par semnul inspiratiei altor duhuri...

Lupta, batalia muzicii se da azi mai ales in jurul sufletelor tinerilor. Cand este sufletul mai deschis, mai adevarat, mai sensibil, mai gata sa primeasca, decat la tinerete, la iesirea din curata copilarie ? Tineretea este gata sa primeasca, sa imbratiseze intreaga lume, cu toate cele bune, dar si cele rele ale sale. Insa in graba primirii se poate uita uneori ca amestecul celor rele cu cele bune le strica, le face rele si pe cele bune - binele adevarat nu are amestec cu raul.

Aceasta disponibilitate pentru primire poate fi terenul cel mai propice pentru viitoarea „consumatie“, daca nu merge impreuna cu nevoia de daruire si cu discernamantul stapanirii de sine, stapanirea adevarata de sine (ce da puterea renuntarii, atunci cand trebuie) si nu cea ilustrata si indusa de „durii“ filmelor ieftine de aventuri.

Iar in cazul muzicii, ca si in cazul tuturor celorlalte aspecte ale vietii, nu este vorba numai de succesul trecator al unei melodii sau al alteia, doar de un moment sau de altul, ci de o viata intreaga de „muzica“, ce incepe cu cantecul de leagan - si de iubire - al mamei, se continua in cantarea tacuta si linistita a familiei crestine cu parinti cuminti, in cuvintele cantarii dascalilor intelepti si a conducatorilor curati si adevarati ai unei societati nu „caldute“, ci care stie, are intelepciunea atat de tragic dobandita „a cunostintei binelui si raului“(Fac.2,9; 3,22), cunoscand si Calea spre singurul Bine, sadita in Biserica de Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Aceasta este cantarea care rasuna in Biserica, o cantare care preface si intoarce spre bine cantarea lumii, o cantare a tuturor, nu numai a tinerilor sau numai a batranilor, ca in „modele“ si „modelele“ lumii, ci o cantare vesnica, a batranilor si a tinerilor impreuna, a dreptilor ca si a pacatosilor ce se caiesc, a celor plecati dintre noi, a ostilor ingeresti, a iluminarii de sus - a Dumnezeirii.

Parintele Vasile Grajdian

14 Iunie 2012

Vizualizari: 1705

Voteaza:

Cantarea bisericeasca si conceptia consumista 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE