1. Cele mai vechi imne crestine
Primele imne crestine deosebite de cele din Sf. Scriptura au fost cele alcatuite pe baza celor biblice si dupa modelul acestora, ca de ex. doxologia mica ("Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh") si cea mare, in forma ei mai dezvoltata ("Slava intru cei de sus lui Dumnezeu..."), care are la baza cantarea ingerilor din noaptea Nasterii Domnului (Luca2, 14).
Aparitia ereziilor si nevoia combaterii acestora a grabit alcatuirea imnelor bisericesti de inspiratie crestina, imne deocamdata cu caracter dogmatic, in care se formula, pe scurt si in chip simplu, invatatura ortodoxa (corecta) de credinta. Unul dintre cele mai vechi imne de acest fel, pastrate pana astazi, in cultul crestin-ortodox, este "Lumina lina", din randuiala Vecerniei, imn cu continut trinitar si hristologic in acelasi timp, pe care Sf. Vasile cel Mare il atribuie Sfantului Antinoghen, episcopul Sevastiei din Asia Mica, martirizat in persecutia lui Diocletian, la inceputul sec. IV.
2. Formele si denumirile poeziei imnografice intrebuintate in cantarile bisericesti din cultul ortodox
Formele fundamentale ale poeziei imnografice liturgice sunt trei : troparul, condacul si canonul.
a)Cea mai veche, mai mica si simpla forma a poeziei imnografice intrebuintate in cultul ortodox este troparul. In limba greaca, troparul avea forma (structura) de vers sau strofa poetica, respectnd legile cunoscute ale compozitiilor poetice (ritm, rima, numar de silabe, etc). Prin traducerea in limba romana a cartilor de slujba, aceasta forma poetica nu s-a mai putut pastra, ci a trebuit sa fie sacrificata in interesul cuprinsului (fondului), care a fost redat in proza.
Astazi, denumirea de tropar prin excelenta se da numai acelor compozitii imnografice izolate, care infatiseaza pe scurt si canta chipul sau icoana vietii unui sfant (unor sfinti), ori descriu sensul si importanta unui eveniment din viata Mantuitorului sau din istoria sfanta a mantuirii, comemorat in principalele sarbatori din cursul anului bisericesc. Aceste tropare se cnta la sfrsitul Vecerniei, la inceputul si sfarsitul Utreniei, la vohodul cel mic al Liturghiei, precum si la Ceasuri.
Tot tropare, in sens mai larg, sunt numite in cartile de ritual acele compozitii scurte care se canta (sau se citesc) in randuiala unor sfinte slujbe, ca cele de la inceputul Aghiazmei Mari : "Glasul Domnului" sau de la inceputul Aghiazmei mici : "Ceea ce ai primit bucurie prin inger...", sunt precedate de un stih scurt de invocare, numit pripeala (de la cuvantul slav : pripela -cantare grabita), ca de ex. "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi" (la troparele din randuiala Aghiazmei mici).
Tot tropare sunt si acele compozitii imnografice in forma de versuri sau strofe, grupate in serie, care in cartile noastre de ritual poarta astazi denumirea de stihiri si care se canta la Vecernie (la "Doamne, strigat-am" si la Stihoavna), la Utrenie (la "Toata suflarea" si la Stihoavna), la Liturghie (la Fericiri), sau in randuiala unora dintre Sfintele Taine si ierurgii. Ele se numesc asa atat pentru ca la origine sunt de fapt (ca structura externa) versuri sau strofe, cat si pentru ca ele sunt precedate de cate un stih sau verset din psalmi, care se canta recitativ si care reprezinta de fapt resturi din psalmii ce se cantau odinioara in intregime si care au fost inlocuiti cu timpul sau dislocati de stihirile (troparele) mai noi, ale poeziei imnografice intrate in cult.
O grupa aparte de stihiri (tropare) sunt cele numite Sedelne, Sezande sau Catismele care se canta la Utrenie, dupa "Dumnezeu este Domnul...", printre catisme, sau dupa peasna a treia a Canoanelor din diferite slujbe. Ele se numesc asa pentru ca la Utrenie sunt intercalate printre catismele (grupele de psalmi) randuite sa se citeasca dimineata la Utrenie, in timpul carora credinciosii pot sta jos in strani.
O stihira izolata este si cea numita Ipacoi sau subascultator. Denumirea aceasta se dadea in vechime raspunsurilor cantate de popor, in cantarea responsoriala a psalmilor, constand fie din anumite versete de psalmi, fie din unele formule liturgice cunoscute si consacrate in uzul liturgic care se repetau, ca un refren, dupa fiecare verset al psalmului, asa cum au ramas pana astazi in melodia finalurilor din cantarile Treimei, in cntarea cuvintelor finale din icoasele si condacele Acatistelor.
Niste tropare mai scurte, in serie, sunt si antifoanele care se canta la Utrenia sarbatorilor inainte de Evanghelie. Ele sunt alcatuite de fapt din versetele unor psalmi sau din alte cantari biblice vechi-testamentare, destinate sa fie cantate alternativ pe cele doua coruri sau strane. Ca text ele sunt niste cantari intermediare intre cantarile de origine biblica si cele de origine noua cu text.
O categorie aparte de stihiri sau tropare izolate, care si-au gasit consacrarea in randuiala Utreniei, sunt Luminandele care se canta inainte de Laude. Ele se numesc asa, fie pentru ca odinioara se cantau in momentul cand incepea sa se lumineze de ziua, fie pentru ca, in mai toate cantarile care poarta aceasta denumire, e vorba de lumina.
b) O strofa poetica izolata este astazi condacul, care figureaza in Mineie, Octoih si Triod, dupa cntarea a treia, sau a sasea a Canoanelor si care se canta la Liturghie, dupa troparele de la Vohodul mic, precum si in randuiala Laudelor mici (Ceasuri, Pavecernita, Miezonoptica). Condacul de astazi din cartile de ritual nu e insa decat un rest din condacele de odinioara care erau niste compozitii poetice mai mari, un fel de poeme imnograf ice, compuse fiecare din cate 18-24 de strofe sau tropare.
Primul autor de condace dintre cei pe care ii cunoastem si totodata cel mai vestit si mai productiv dintre ei este Sf. Roman Melodul din sec.VI, iar cel mai cunoscut condac compus de el, este Condacul Craciunului: "Fecioara, astazi, ipe Cel mai presus de fiinta naste..." Acest condac, in afara de strofa "Fecioara astazi...", avea 24 strofe de cate 21 versuri scurte (prima dintre ele e icosul de astazi al Craciunului). Epoca de inflorire a condacului in imnografia bisericeasca este sec. VI si VII. In aceasta vreme au trait si alti autori de condace ca : Grigorie, Cosma, Chiriac, Demetrius, Anastasie, Helias, s.a. Cei mai multi imita sau prelucreaza condacele mai vechi ale lui Roman Melodul. Singurul dintre poemele sau condacele mai vechi care s-a pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) si se intrebuinteaza inca in serviciul bisericii, in extensiunea lui de odinioara, este Acatistul Maicii Domnului sau al Bunei-Vesliri, care se citeste de obicei in randuiala Utreniei din Sambata a cincea a Postului Mare (denia de Vineri seara). Compozitia lui e atribuita patriarhului Serghie al Constantinopolului din sec. VII (+ 638), dar probabil ca apartine tot lui Roman Melodul.
c) Canonul este o compunere de mai multe cantari care formeaza impreuna un intreg. Numele de canon l-a luat de la regula dupa care partile lui componente se aduna intr-un tot. Canonul complet e format din noua ode ; el poate fi insa si numai de trei ode sau doua.
In formarea canoanelor imnografice au intrat cele 9 imne (ode) biblice care au fost reproduse textual sau in interpretare alegorica de catre poetii imnografi crestini. Astfel oda intai a canonului imita cntarea lui Moise "dupa trecerea Marii Rosii, a doua oda imita cantarea lui Moise cand a incredintat levitilor Legea (si slujirea la templu) si asa, dupa modelul celor noua cantari biblice, se alcatuiesc si cele noua ode ale canoanelor imnografice. Cantarile biblice s-au mentinut numai in slujba Triodului, cand se citesc combinate cu Canoanele din Triod si Minei, dupa regula de la sfarsitul Psaltirii, unde gasim textele acestor cantari.
Partile componente ale Canonului au o semnificatie simbolica : Cele noua ode simbolizeaza cele noua cete ingeresti si sunt imitate de Biserica pamanteasca si ea impartita tot in atatea categorii ierarhice (cete) : arhierei, preoti, diaconi, ipodiaconi, citeti, cantareti, clerici inferiori, monahi si mireni (credinciosii laici).
Catavasiile sunt un fel de rezumat sau extras al canoanelor din care fac parte. Catavasia are inteles de pogorare, care vine de la faptul ca in vechime, ori in manastiri si azi, cantaretii celor doua strani, dupa ce cantau troparele din oda, coborau din strani si veneau in mijlocul bisericii unde cantau impreuna irmosul adica troparul de la inceput.
-
Teologia imnelor din slujba inmormantarii
Publicat in : Viata liturgica -
Imnografi si melozi
Publicat in : Cantarea -
Epoca de inflorire a condacului in imnografia bisericeasca
Publicat in : Cantarea -
Canonul Sfantului Andrei Criteanul
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.