Bucuria in Ortodoxie

Bucuria in Ortodoxie Mareste imaginea.

Introducere

Inca de la nasterea sa, crestinismul a fost proclamare a bucuriei, a singurei bucurii posibile pe pamant. Fara proclamarea acestei bucurii, crestinismul ar fi inexplicabil. Numai ca bucurie a triumfat crestinismul in lume, si el a pierdut lumea cand a pierdut bucuria, cand a incetat sa-i fie martor. Contextul fundamental al Bisericii este "marea bucurie" (Luca 2,10; 24, 52), de unde isi trage si dobandeste semnificatia tot ceea ce inseamna crestinism.

Bucuria este una dintre cerintele cele mai de seama ale vietii omenesti. Dupa ea alearga sufletul omenesc, dupa cum alearga cerbul dupa izvoarele apelor cristaline. Suntem facuti pentru bucurie precum suntem facuti pentru viata, caci viata fara bucurii este intunecata, apasatoare si pustie.

Bucuria este o senzatie de reuniune sau implinire, de dorinta suspendata cel putin temporar, de un bine care tocmai se intampla pentru o clipita sau parca urmeaza sa se petreaca.

Bucuria este incantarea minții in legatura cu un bine care tocmai se intampla pentru o clipita sau parca urmeaza sa se petreaca. Adesea ea reprezinta senzația de reuniune sau implinire, de dorința suspendata cel puțin temporar. Bucuria este ceea ce simțim, si stim ca simțim de vreme ce suntem ființe autoreflexive, in anumite situații, reale sau imaginare, in care ceea ce s‐a pierdut s‐a gasit, ce ne lipsea primim inapoi, ce ne sufoca dispare, ce ne dorim se iveste, sau ceea ce ne apare in cale ne satisface o dorința pe care nici nu stiam ca o avem.

Bucuria lumeasca e trecatoare, oricat am dori-o noi sa tina, dar prin faptul ca se leaga de firea lucrurilor care e trecatoare si stricacioasa, si aceasta bucurie la fel este. Te bucuri de un obiect nou, sau de o realizare, sau de ceva ce ai asteptat si ai primit, te bucuri, dar nu tine acea bucurie mult timp ca te ia ingrijorarea de ce va fi cu acel ceva in viitor, prin insusi faptul ca se raporteaza la lucruri stricacioase, dar si pentru ca omul doreste o si mai mare bucurie decat cea primita, neajungand la plinatatea ei.

Credinta noastra ortodoxa este "izvor de bucurii", crestinismul ortodox fiind "religia bucuriei". Domnul nostru Iisus Hristos le-a spus ucenicilor sai: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11).

Starea de bucurie duhovniceasca este o rugaciune continua. Inseamna sa apartii mai mult cerului decat pamantului. Caci oricare ar fi motivul intristarii crestinului aceasta este de la draci, ne spune parintele arhim. Arsenie Papacioc. Suntem fiinte rascumparate de Dumnezeu, avem pe Dumnezeu in inima noastra, avem putere de a ne sfinti, de a ne indumnezei, de a deveni fii ai lui Dumnezeu dupa har, si de a mosteni viata si bucuria cea vesnica.

Nu este un subiect usor si nici de epuizat in cateva randuri sau intr-o rubrica de ziar. Oricat de frumoase ar fi cuvintele, mai important este sa-ti ajuti aproapele sa cunoasca si sa regaseasca aceasta stare de spirit care aduce atat de mult confort si iradiaza acest nobil si necesar sentiment. De aceea, in acest eseu am sa incerc o descriere a bucuriei din punct de vedere crestin, si anume, cum apare in Sfanta Scriptura si cum este descrisa de sfintii parinti si de diversi teologi, dar mai ales as dori sa observ sensul adevarat al bucuriei in teologia si spiritualitatea ortodoxa.

Capitolul I

Bucuria in Sfanta Scriptura

in aceste vremuri pline de incercari, suferinte si confuzii, de uitare a vocatiei sfinteniei si saracire a intelegerii de simtirea tainei dumnezeiesti, cuvantul "bucurie" este adesea fie luat in deradere, fie identificat cu satisfactia pasagera, superficiala, a implinirii poftelor lumesti.

Pierderea sensului sau duhovnicesc echivaleaza cu o intrare in raza tristetii si deznadejdii, maladii sufletesti tot mai raspandite in vremurile de acum. Printr-o imanentizare reductionist-instrumentala a comunicarii se pierde ades tocmai "calea de la inima la inima" in lumina chipului si harului divin. Omul "suferind" al zilelor noastre are, in intelegerea crestina, o teribila nevoie de roua cereasca a bucuriei, ca intaritor pe cale si pregustare a tainei invierii.

intr-adevar, dupa inviere Mantuitorul le intampina pe femeile mironosite, care mergeau sa vesteasca ucenicilor, spunandu-le: "Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat" (Mt. 28, 9, I Pt. 4, 13).

Bucuria crestina este in primul rand darul intalnirii cu Hristos cel inviat, bucuria invierii Domnului. Este bucuria de eshatologia inaugurata in Trupul inviat, indumnezeit al lui Hristos, plamada imparatiei lui Dumnezeu din care ne izvoraste Viata necuprinsa de moarte. Lepadarea de sine si urmarea lui Hristos sunt sustinute de incredintarea acestei bucurii a simtirii tainei: "Asemenea este imparatia cerurilor cu o comoara ascunsa in tarina, pe care, gasind-o un om, a ascuns-o, si de bucuria ei se duce si vinde tot ce are si cumpara tarina aceea" (Mt. 13, 44).

Bucuria este roada a Duhului Sfant ce straluceste in Fiul si ne revarsa harul dumnezeiesc: "Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta" (Gal. 5, 22). Bucuria in suferinte este o stare primitoare a cuvantului si voii lui Dumnezeu: "si voi v-ati facut urmatori ai nostri si ai Domnului, primind cuvantul cu bucuria Duhului Sfant, desi ati avut multe necazuri" (I Tes. 1, 6).

Ea straluceste din dragoste si credinta: "Pe El, fara sa-L fi vazut, il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preamarita" (I Pt., 1, 8), in taina impreuna-zidirii in Hristos: "si avand aceasta incredintare, stiu ca voi ramane si impreuna voi petrece cu voi cu toti, spre sporirea voastra si spre bucuria credintei" (Filip., 1, 25).

Bucuria si pacea revarsate din insasi simtirea prezentei lui Dumnezeu dau consistenta nadejdii: "Iar Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta, ca sa prisoseasca nadejdea voastra, prin puterea Duhului Sfant" (Rom., 15, 13).

Ascultarea de cuvantul lui Dumnezeu si punerea in lucrare a darurilor liturghisesc accederea in intimitatea iubirii divine, loc prin excelenta al bucuriei: "Zis-a lui stapanul: Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau" (Mt. 25, 21).

Bucuria Tatalui de Fiul si a Fiului de Tatal, bucuria Duhului Sfant ca stralucire a iubirii Treimice se comunica fiilor lui Dumnezeu dupa har, modeland tainic relatiile ecleziale: "Caci care este nadejdea noastra, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, daca nu chiar voi, inaintea Domnului nostru Iisus, intru a Lui venire? Caci voi sunteti slava si bucuria noastra" (I Tes., 2, 19-20).

Prin insasi esenta sa, bucuria impartasita adanceste comuniunea: "si v-am scris voua aceasta, ca nu cumva la venirea mea sa am intristare de la aceia care trebuie sa ma bucure, fiind incredintat despre voi toti ca bucuria mea este si a voastra a tuturor" (II Cor, 2, 3). Bucuria deplina are o conditie soborniceasca, fiind rod al unitatii madularelor in Trupul lui Hristos, dupa chipul imparatiei Cerurilor: "Faceti-mi bucuria deplina, ca sa ganditi la fel, avand aceeasi iubire, aceleasi simtiri, aceeasi cugetare" (Filip., 2, 2).

La cuvantarea de despartire dinaintea mergerii spre patimire, Hristos ii intareste pe ucenici intru bucurie ca o arvuna a slavei invierii: "Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea sa fie in voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 15, 11).

Bucuria ce vine din fagaduinta vederii Domnului in slava Sa vesnica: "Facutu-mi-ai cunoscute caile vietii; cu infatisarea Ta ma vei umple de bucurie" (Fapte 2, 28), ii intareste pe ucenici inaintea momentelor in care credinta lor avea sa fie incercata: "Femeia, cand e sa nasca, se intristeaza, fiindca a sosit ceasul ei; dar dupa ce a nascut copilul, nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut om in lume. Deci si voi acum sunteti tristi, dar iarasi va voi vedea si se va bucura inima voastra si bucuria voastra nimeni nu o va lua de la voi (…) Pana acum n-ati cerut nimic in numele Meu; cereti si veti primi, ca bucuria voastra sa fie deplina" (Ioan 16, 21, 22, 24).

Jertfelnicia dragostei fratesti exprimata in faptele milosteniei sporesc, ne spune Sf. Apostol Pavel, bucuria in chiar miezul incercarilor: "Ca in multa lor incercare de necaz, prisosul bucuriei lor si saracia lor cea adanca au sporit in bogatia darniciei lor" (II Cor. 8, 2). Bucuria iradiaza din incredintarea de sine iubirii lui Hristos si patimirii de bunavoie pentru El, aceasta fiind comoara statornica peste orice pierdere aparenta si trecatoare: "Caci ati avut mila de cei inchisi, iar rapirea averilor voastre ati primit-o cu bucurie, bine stiind ca voi aveti o mai buna si statornica avere" (Evr., 10, 34) Este exact ceea ce afirma Pr. Nicolae Steinhardt prin cuvintele: "Daruind vei dobandi".

impreuna cu curatia inimii, bucuria odihneste impartasirea ucenicilor Domnului de tainele dumnezeiesti: "si in fiecare zi, staruiau intr-un cuget in templu si, frangand painea in casa, luau impreuna hrana intru bucurie si intru curatia inimii" (Fapte 2, 46). Bucuria impartasirii si simtirea harului sunt nedespartite: "si ucenicii se umpleau de bucurie si de Duh Sfant" (Fapte, 13, 52).

Masura bucuriei celor ce recepteaza cuvantul lui Dumnezeu este sporita de acea vedere "fata catre fata" in care transmiterea capata o intensitate intersubiectiva maxima: "Multe avand a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin la voi si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina" (II Ioan 12).

in acelasi timp, ascultarea duhovniceasca daruieste bucurie celor ce au slujirea de a calauzi pe altii, ajutand la bunul mers al lucrarii sobornicesti: "Ascultati pe mai-marii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama, ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos" (Evr., 13, 1).

Aceasta bucurie covarseste greutatile intampinate pe cale: "Multa imi este increderea in voi! Multa imi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mangaiere! Cu tot necazul nostru, sunt covarsit de bucurie!" (II Cor. 7, 4). Bucuria parintelui ca fiii duhovnicesti "umbla intru adevar" intrece pe oricare alta (II Ioan 1, 4).

Rugaciunea pentru aproapele, ne spune Sf. Apostol Pavel, este un izvor de bucurie duhovniceasca: "Caci totdeauna, in toate rugaciunile mele, ma rog pentru voi toti, cu bucurie" (Filip. 1, 4).

Taina pocaintei este nedespartita de bucuria simtirii duhovnicesti: "El se roaga lui Dumnezeu si Dumnezeu ii arata bunatatea Sa si-i ingaduie sa vada fata Sa cu mare bucurie si astfel ii da omului iertarea Sa" (Iov 33, 26).

Darul bucuriei se revarsa imbelsugat la nasterea Domnului: "si vazand ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte" (Mt., 2, 10). De asemeni, in timpul propovaduirii Mantuitorului: "Deci insusi David il numeste pe El Domn; de unde dar este fiul lui? si multimea cea multa il asculta cu bucurie" (Mc. 12, 37). Apoi in momentele aratarilor lui Hristos de dupa inviere: "Iar plecand ele in graba de la mormant, cu frica si cu bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui" (Mt., 28, 8); "Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El le-a zis: Aveti aici ceva de mancare?" (Luca 24, 41). De asemeni, dupa inaltarea cu trupul la cer a Domnului inviat: "Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare" (Luca 24, 52).

in taina credintei, suferinta si bucuria nu se mai opun ca in cugetul miscat de iubirea de sine si celelalte patimi ce arunca viata omului intr-o continua forfecare, ci oglindesc relatia dintre taina crucii si cea a invierii lui Hristos: "Ci, intrucat sunteti partasi la suferintele lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la aratarea slavei Lui sa va bucurati cu bucurie mare" (I Pt., 4, 13).

Sf. Apostol Iuda indeamna spre zidirea in credinta prin rugaciunea in Duhul Sfant, pazirea in dragostea lui Dumnezeu Tatal si asteptarea cu nadejde a milostivirii Domnului nostru Iisus Hristos (Iuda 1, 20, 21). in finalul epistolei sale, Sf. Iuda aduce slava "singurului Dumnezeu, Mantuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru", Cel Care "poate sa va pazeasca pe voi de orice cadere si sa va puna inaintea slavei Lui, neprihaniti cu bucurie mare" (Iuda 1, 24).

Capitolul II

Bucuria duhovniceasca

a. Ce este bucuria?

Pacatul a adus in lume durere si suferinta. Cea mai mare durere pricinuitoare de pacat este insa despartirea omului de Dumnezeu, este moartea cea vesnica (Romani 16, 23). Prin intruparea. Domnului Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe Cruce si prin invierea Sa ne-a dat posibilitatea de a fi iarasi fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai imparatiei Cerurilor.

Invierea Domnului ne-a redat bucuria pe care se intemeiaza credinta si nadejdea in Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Unde iti este, moarte, boldul? Unde iti este, Iadule, biruinta? A inviat Hristos si se bucura ingerii...", iar noi intram intru bucuria pe care ne-a adus-o Hristos.

Despre bucurie unii afirma ca este pacea inimii. Altii spun ca bucuria este indulcirea, surasul si desfatarea sufletului. Altii mai spun ca bucuria este numele adevarului si al vietii vesnice; cand aflam adevarul si traim in sanul adevarului, traim in bucurie, in viata vesnica fericita. Altii, in sfarsit, mai spun ca bucuria este iubirea si fericirea unirii. Fericirea locuieste in iubire, iubirea in bucurie si bucuria in tainele si adancurile inimii. Deci este fericire numai unde este bucurie.

Sf. Maxim Marturisitorul spune ca bucuria este "saltarea sufletului pentru bogatia virtutilor". In adevar, orice fapta de virtute face sufletul sa tresalte de bucurie. Dar bucuria sufletului nu se naste numai din implinirea sau dobandirea virtutilor, ci si prin primirea darurilor de la Dumnezeu (Lc. 1, 26-58), din impartasirea cu Sfintele Taine, din primirea bunurilor ceresti si pamantesti. Asa incat putem intregi definitia Sf. Maxim si sa spunem ca bucuria este indulcirea, surasul, incantarea si saltarea sufletului pentru bogatia virtutilor si a darurilor primite de la Dumnezeu; este o stare sufleteasca de multumire, impacare si tresaltare fata de sine, fata de aproapele, fata de natura si fata de Dumnezeu.

Bucuria e fericirea de a te veseli de orice floare, de orice fir de iarba, de orice raza de lumina; de orice veste si fapta buna; de orice munca folositoare, de orice masa indestulatoare, de orice haina curata, de orice carte buna si de orice petrecere frumoasa; e starea sufletului cand nu-1 mai atinge niciun rau, nicio patima, nicio durere. Bucuria e incantarea sufletului ajuns pe muntele fericirilor, deasupra tuturor vailor si prapastiilor, de unde poate privi cu liniste zarea, firea si cerul, aproape de toti sfintii si de Dumnezeu.

Bucuria este o mare putere a sufletului si o mare trebuinta a vietii. Cum avem trebuinta de sanatatea trupului ca sa muncim, tot asa avem trebuinta de bucuria sufletului ca sa simtim roadele si foloasele muncii. Adanci si multe intelesuri are bucuria; bucuria "este impacarea launtrica, implinirea tuturor gandurilor si nazuintelor, linistea duhului dupa primirea lucrului dorit, inlaturarea primejdiilor, infrangerea piedicilor vietii. Bucuria este simtul vietii pline, care nu cunoaste nicio meteahna, niciun cusur. Bucuria este pacea sufletului netulburat si neclatit de nicio teama si nici de simtirea caintei amare".

b. Bucuria invierii si a mantuirii

Sfanta Scriptura, ca si viata, ne invata ca sunt bucurii care se nasc din suferinte, din rugaciuni, din pocainta; bucurii care se nasc din primirea harului, din implinirea poruncilor si altele din dobandirea virtutilor. Toate laolalta formeaza marea bucurie a invierii si a mantuirii.

Pentru noi crestinii, exista mai presus de toate o bucurie a mantuirii din suferinta si a invierii din moarte. Mantuirea vine cu bucurie, invierea vine cu bucurie, biruinta vine cu bucurie.

Exista o bucurie a mantuirii din pacat. Neascultarea poruncilor si calcarea legilor lui Dumnezeu trezeste in suflet neliniste, dezbinare, mustrare, tristete, durere si dorinta de mantuire. Dupa bucuria mantuirii din pacat striga, ca si regele David, fiecare pacatos: “Da-mi, Doamne, bucuria Mantuirii" (Ps. 50, 13), bucuria iertarii pacatelor, bucuria primirii harului curatitor, luminator si sfintitor. Darul, puterea aceasta a dezlegarii si iertarii pacatelor, s-a dat apostolilor in Ziua invierii (In. 21, 19-23). Ea umple de bucurie nu numai pacatosii care se intorc prin credinta si pocainta la Dumnezeu, dar si ingerii din cer - care se bucura de mantuirea pacatosilor - si pe Insusi bunul Dumnezeu. “In ce chip mirele se veseleste de mireasa, asa se va veseli de tine Dumnezeul tau" (Is. 62, 5). Pildele despre oaia cea ratacita, despre drahma cea pierduta si despre fiul cel risipitor, sunt marturii despre bucuria aceasta ingereasca si dumnezeiasca (Lc. 15).

Mai exista o bucurie a mantuirii din moarte, bucuria invierii trupurilor, bucuria vietii si a fericirii vesnice, pe care ne-o daruiesc Pastile. Iisus Hristos a primit crucea, a rabdat suferinta si a prevestit invierea pentru ca a cunoscut dinainte bucuria biruintei asupra mortii. Prin inviere, Iisus Hristos, purtatorul Crucii si biruitorul mortii, daruieste lumii viata noua, lumina, iubirea, pacea, virtutea, harul, mantuirea, desavarsirea, bucuria si fericirea vesnica. El da femeilor mironosite, dupa inviere, porunca cea dintai: “Bucurati-va!" (Mt. 28, 9).

Sunt si bucurii amare, gresite, false, inchipuite, nelegiuite, mustratoare, pacatoase. In dorinta de a ajunge oricum si cat mai in graba la bucurie, omul nu-si alege totdeauna mijloacele prin care sa-si creeze si sa-si inmulteasca fericirea. Si atunci alearga, cu nesatiul patimii, la petreceri, la jocuri, la betii, la fumat si la alte mijloace artificiale si imorale ca sa-si creeze placeri si bucurii, care la inceput par dulci, iar la urma sunt amare.

Biserica nu osandeste bucuriile, ci pacatele; placerile si pacatele injositoare. Nu ne opreste sa ne bucuram, sa radem, ca viata fara bucurie ar fi prea trista; ea ne opreste de la vorbe care fac obrazul sa roseasca de rusine (Ef. 5, 4), care fac multe suflete sa cada si sa-si piarda bucuria.

c. Bucuria intalnirii cu Dumnezeu

La bucuriile mari ale mantuirii din suferinte, din pacat si din moarte, se adauga altele si mai mari: bucuria trairii in virtute si har, bucuria cercetarii Bisericii, bucuria intalnirii cu Dumnezeu, in imparatia Lui, in suflet si in viata cea vesnica.

Este curata, sfanta si mare bucuria trairii in virtute. Orice infrangere a unei patimi, orice lucrare morala, orice fapta de virtute, umple sufletul de bucurie. Un sfat bun, un ajutor la timp, o mana intinsa unui om care se ineaca, cea mai mica jertfa pentru binele si fericirea semenilor, este o pricina de indulcire si saltare a sufletului, pricina de bucurie sufleteasca. Oricand faci o fapta buna, de virtute, iti vine sa strigi, sa alergi, sa joci, sa cauti sau sa plangi de bucurie. Nu mai putin curata, sfanta si mare este bucuria trairii sub lumina, caldura, ploaia si adierea dumnezeiescului har.

Curata, sfanta si mare este bucuria cercetarii Bisericii, veselia petrecerii si a reculegerii in casa lui Dumnezeu, placerea sufletului de a se scalda in lumina si caldura Duhului Sfant. Este placut sa ne rugam oriunde, caci Dumnezeu este pretutindeni de fata ca sa ne asculte soaptele, dorintele si suspinele inimii. Este placut si suntem datori sa ne rugam si acasa, in camara ascunsa a inimii, caci Dumnezeu, Cel ce vede in ascuns, va rasplati rugaciunea la aratare (Mt. 6, 6). Dar si mai placut este sa cercetam insasi casa lui Dumnezeu, Biserica, si acolo - in aerul cel curat al Duhului Sfant, in fata sfantului si sfintitorului altar (Mt. 25, 17-19) - sa ne unim cugetul si glasul cu al semenilor, ca si mai puternica sa se inalte in slava flacara rugaciunii, asa cum a facut Insusi Mantuitorul inca de la varsta de doisprezece ani, din ravna pentru sfintenia ei, a aparat Biserica, cand a trebuit, cu puterea cuvantului si a bratului Sau.

Cea mai curata, mai adanca si mai sfanta bucurie, pe care ne-o trezeste in suflet Biserica, este bucuria intalnirii cu Dumnezeu, inca aici pe pamant. Aici e raiul iubirii, raiul bucuriei, raiul fericirii, bucuria mantuirii, bucuria Taborului si a Invierii. Intalnirea cu Dumnezeu este bucuria tuturor bucuriilor, bucuria cea mai aleasa a tuturor sufletelor evlavioase. A fi cu Dumnezeu este a fi fericit si curat, ca sfintii, a fi cu Dumnezeu este a fi aproape si luminat de El, ca ingerii; a fi cu Dumnezeu este a fi plin de bucuria Duhului Sfant, bucurie cautata si cantata de iubitii si alesii lui Dumnezeu, inca din Vechiul Testament.

Intalnirea cu Dumnezeu, in Biserica, deschide in inimi raiul bucuriei, inca de aici, de pe pamant. Odihna si bucuria sufletului se afla acolo unde este sfintenia. Sfintenia, mai mult decat oriunde pe pamant, se afla in casa lui Dum-nezeu care sfinteste darurile si sufletele (Mat. 23, 17-19). De aceea o cautam si o iubim din tot sufletul, si ne bucuram de cate ori o cercetam si ne rugam in fata altarelor ei.

d. Bucuria trairii in Dumnezeu

Sfanta Scriptura ne cheama la bucurie: “Slujiti Domnului cu frica si va bucurati inaintea Lui cu smerenie" (Ps. 2, 10). Iisus Hristos mareste suma bucuriilor si a fericirilor omenesti si din inaltimea muntelui ne striga: “Bucurati-va si va veseliti..." (Mt. 5, 12).

Cu gandul la bucuriile fericirilor Evangheliei, apostolii ies din sinedriu, fericiti ca au patimit pentru Hristos (F.Ap. 5, 41). Tot cu gandul la aceste bucurii sfinte scrie Sf. Pavel corintenilor ca, desi intristati, slujitorii lui Dumnezeu, apostolii, pururea se bucura (2 Cor. 6, 4-10); si tesalonicenilor: “Bucurati-va pururea" (1 Tes. 5, 16); si Filipenilor: “Bucurati-va intru Domnul" (Filip. 3, 1). “Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va" (Filip. 4, 4).

Sf. Antonie cel Mare glumea adeseori cu fratii sai din manastire, caci zicea el: “Arcul intins peste masura, se frange. Asa e si la lucrul lui Dumnezeu: daca peste masura vom intinde cu fratii, degrab se rupe".

Tot anul, Sf. Serafim, staretul de la Sarov, saluta pe crestini cu "Hristos a inviat" si numea pe vizitatori: "Bucuria mea". Stareta unei manastiri din Apus, adeseori zicea: "Nimic nu ma inspaimanta mai mult decat sa vad surorile noastre pierzandu-si bucuria mimii".

Vointa si harul, sfintenia si bucuria merg paralel. De aceea crestinul nu trebuie sa fie trist. Scopul religiei e iubirea, bucuria, fericirea.

Viata in Dumnezeu si cu Dumnezeu este o traire in bucurie. Viata crestina este o viata de bucurie duhovniceasca. Bucuria - ca si pacea, iubirea, bunatatea, credinta - este rodul si plinatatea Duhului Sfant in om (Gal. 5, 22), dovada, aratarea Duhului lui Dumnezeu in om. Cei ce s-au invrednicit sa ajunga fii ai lui Dumnezeu, adica cei nascuti din Duhul Sfant, cei ce au viu in inima lor pe Iisus Hristos si cresc in Hristos; cei ce au devenit din oameni trupesti oameni duhovnicesti, dupa cum zice Sf. Macarie cel Mare - sunt ametiti ca de o bautura; beti de bucurie, in Duhul Sfant; de bautura tainelor divine, duhovnicesti.

Pentru oamenii duhovnicesti bucuria de pe pamant e treapta a bucuriei din ceruri. Pentru unii ca acestia, lumea intreaga si cerul nemarginit e paradisul bucuriei. In starea de bucurie curata, de fericire negraita (de extaz), omul duhovnicesc (misticul) simte ca este liber, ca traieste in lumina, ca e stapan peste toata lumea si vede tot adevarul. In sufletul unit cu Dumnezeu e mereu primavara, mereu viata, iubire, bucurie.

Bucuria trairii in Dumnezeu intoarce pe pacatosi la virtute si pe necredinciosi la religie, caci nu este bucurie celor necurati si faradelege (Is. 57, 21). Bucuria trairii cu Dumnezeu, ca si frumusetile culmilor, rascumpara ostenelile urcusului spre culmile desavarsirii duhovnicesti. Bucuria trairii in Dumnezeu ne face sa iubim oamenii si sa le impartasim si lor bucuriile noastre. Bucuria trairii in Dumnezeu ne face sa credem in fericire si in nemurire, in ceea ce ne este drag si scump, in ceea ce avem sau dorim. Dar bucuria trairii in Dumnezeu, cea mai mare bucurie si singura statornica aprinde in noi nu numai flacara iubirii si a credintei, ci sadeste, creste si rodeste in noi si cealalta minunata floare a vietii crestine: speranta. Din sufletul plin de iubire si credinta izbucneste strigatul sperantei: “Bucurati-va cu bucuria nadejdii" (Rom. 12, 12). Bucurati-va intru nadejde si staruiti in rugaciune, "ca sa ramana in voi bunul bucuriei". “Veseli-ma-voi si ma voi bucura de Tine, cauta-voi numele Tau, Preainalte!" (Ps. 9, 2).

Capitolul III

Bucuria in gandirea Sfantului Nicolae Cabasila

De bucurat ne bucuram cand ne e drag de ceva sau nadajduim in acel ceva, cum zice Sfantul Apostol Pavel: "Intru nadejde sa ne bucuram" (Rom. 12, 12). Am putea zice chiar ca ne bucuram si ne veselim pentru unul si acelasi lucru. Si anume, ne bucuram de noi insine pentru ca ne iubim. Dar ne bucuram si de altii, pentru ca ii socotim frati ai nostri. De fapt, sunt si oameni care, pe urma purtarii lor bune, sunt socotiti in fata lumii ca buni in sine. Omul intelept intelege ca se cade sa iubeasca numai binele, iar cand se bucura de sine sau de altii, se bucura numai pentru ca vede in ei totdeauna pe vecinul sau, cu care se aseamana in purtari, iar cand se bucura de sine, o face fiindca bucuria il ajuta pe calea binelui.

Dar ceea ce este mai important e faptul ca cel drept se bucura mai ales de bucuria altora si daca vrea sa faca ceva bine, apoi alege cu toata puterea rugaciunii si a dorintei sale numai fericirea altora. Pentru ca acesta si este chipul cel mai desavarsit al bucuriei: cand lasi sufletul sa ti se umple de bucuria altuia si cand te socotesti si pe tine rasplatit prin cununa de biruinta a altora, iar nu cand iti este drag numai de tine si de dorintele tale si cand sufletul ti se leaga numai de pofta ta dupa castig.

Prin aceasta ajunge omul sa biruiasca legile firii si sa se faca asemenea lui Dumnezeu, Care e Binele nostru al tuturor. Pentru ca vezi bucuria altuia si te bucuri de ea tot asa de mult ca si el, inseamna ca iubesti binele pentru ca e bine, iar nu pentru ca iti aduce ceva folos. Daca, intre pomi, fiecare rodeste dupa soiul lui, in schimb, intre oa¬meni, aceia sunt desavarsiti care doresc binele tuturor si se bucura de fericirea oricui, dupa cum si vrednicia pomului o arata roada.

Trebuie ca aceia care ajung sa se bucure de binele altuia sa fie cei mai buni si cei mai intelepti dintre toti si, de asemenea, ca aceasta bucurie sa se salasluiasca in sufletele tuturor celor desavarsiti si intelepti. Pentru ca in chip firesc urmeaza ca, din clipa in care aceste suflete au in ele acest bine, sa-l si dovedeasca in fapte. Doar prin insasi firea sa, binele cauta sa se raspandeasca si sa se impartaseasca. Caci asa cum ravnesc oamenii dupa Bine, tot asa si Binele insusi cauta sa se reverse peste ei.
Insasi legea bunatatii cere ca omul bun sa se daruiasca si pentru altii, intocmai cum se daruieste si se straduieste pentru ei. Dragostea fata de Dumnezeu naste si aceasta bucurie fata de binele altora, iar ca prieten nu se cade sa te bucuri numai de bucuria prietenului, ci si de aceea a prietenului aceluia.

Concluzii

Dupa cum am putut observa, bucuria nu poate fi vanata sau provocata nici macar prin strategii ascetice sustinute. Daca ar fi accesibila astfel, ar implica o lipsa de smerenie primejdioasa. Bucuria incepe in noi cand Dumnezeu randuieste, in ciuda nevredniciei si putinatatii fiecaruia. Bucuria e intotdeauna un dar; dar al Duhului (Gal. 5, 22), semn al prezentei Lui, amprenta a Providentei, marturie a trairii intru Adevar.

Bucuria noastra se intemeiaza in unicul si bulversantul fapt ca Dumnezeu exista si a venit la noi, in intimitatea noastra. Dumnezeu este, si aceasta este de ajuns. A te bucura deplin de ceea ce El este si a-I multumi pentru aceasta in toata clipa si in tot locul, inseamna sa pui inceputul celei mai inalte lucrari, cea mai opusa egoismului, lepadarea de sine. Aceasta inseamna sa intri in lepadarea totala, ca a Celui ce S-a golit pe Sine nascandu-Se in iesle si sa nu mai vezi decat splendoarea slavei lui Iisus.
Bucuria e popas neprogramat pe calea pocaintei. E darul celor angajati in scoala despatimirii, al celor dispusi la jertfe. Bucuria este a celor care il cauta cu iubire pe Dumnezeu. Bucuria este caracteristica de baza a unui crestin.

Bucuria crestina este o realitate care nu poate fi descrisa usor, fiind spirituala si facand parte dintr-un mister. Filosoful si omul de stiinta francez Blaise Pascal, in faimoasa nota a convertirii sale, scria: “Bucurie! Bucurie! Bucurie deplina!" Nu risipiti aceasta bucurie ce se naste din credinta in Hristos, rastignit si inviat! Dati marturie despre bucuria voastra!"

Stefanel Gheorghe

Despre autor

stefanel gheorghe stefanel gheorghe

Colaborator
18 articole postate
Publica din 25 Februarie 2011

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 4057

Voteaza:

Bucuria in Ortodoxie 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE