Operatiile estetice

Operatiile estetice

Progresul pe care l-a cunoscut medicina, sub aspect stiintific si al tehnologiilor folosite, mai ales pe parcursul secolului trecut, aduce cu sine o serie de provocari adresate moralei crestine. In acest sens, chirurgia estetica este una din ramurile medicinei care ridica in prezent foarte multe semne de intrebare, daca ne raportam la aceasta in duh ortodox.

Inca de la inceput, trebuie sa spunem ca nu exista o pozitie oficiala a Bisericii Ortodoxe, concretizata intr-un corp de legi bisericesti sau canoane, cu privire la acest domeniu, pe motivul ca problematica este relativ noua. Operatiile estetice sunt, in mod cert, o provocare mult mai mare la adresa crestinismului contemporan, decat la adresa celui din vremea in care s-au stabilit cele mai multe din canoanele si regulile bisericesti.

Acest lucru nu insemna insa ca Biserica nu are un raspuns. Ea isi intemeiaza atitudinea pe invatatura de credinta cu privire la om si pe unele canoane care, desi nu se refera in mod expres la o asemenea problematica, au totusi o legatura tangentiala cu aceasta.

Operatiile estetice au aparut ca raspuns la unele necesitati concrete, ca act reparatoriu al unor deficiente fiziologice provenind din nastere sau in urma unor accidente. Au devenit insa in prezent, in cea mai mare parte, raspunsul dat unor simple mofturi.

Tot mai multi oameni se hranesc cu propria imagine si de pe urma propriei imagini. Or, in opinia lor, pentru a obtine profit, totul se cere cosmetizat, retusat. Unde nu mai pot produsele de machiaj, unde nu mai sunt de folos programele de prelucrare a imaginilor digitale, poate bisturiul. De aceea, de unde prisoseste, se taie, iar unde lipseste, se adauga. Totul se supune rigorilor "esteticii”.

Drama omului contemporan este aceea de a fi mai indragostit de sine insusi, decat de ceilalti oameni sau de Dumnezeu. Acesta poarta o lupta gresita cu propria natura. Sau, mai bine spus, foloseste arme gresite. Razboiul cu timpul, in care incercam sa stopam sau sa intarziem procesul imbatranirii este unul purtat in zadar. Urmele timpului lasate asupra trupului nostru, din ce in ce mai slabit si lipsit de vigoare, tot vor iesi la iveala. Mai curand sau mai tarziu, acest trup care ne este atat de drag isi va afla sfarsitul in moarte.

Parintele Teofil Badoiu adresandu-se unui monah mai tanar spunea: "tineretea cu ispite si batranetea cu neputinte.” Altfel spus, exista o vreme pentru toate. Important este sa stim cum sa intampinam si sa ne asumam fiecare etapa a vietii. In acest sens, crestinul trebuie sa vegheze neincetat asupra omului launtric. Pe acesta cauta sa il infrumueseteze prin felurite virtuti si sa il curateasca prin lacrimi de pocainta. El cauta sa nu imbatraneasca in pacat.

In Biserica, omul este chemat sa intalneasca Adevarul in Persoana lui Hristos. De aceea, omul care traieste in Hristos nu se poate minti pe sine si nici pe ceilalti. Devine el insusi adevar.

Zilele trecute, am descoperit intamplator un documentar TV in care cativa aborigeni iau parte la viata de zi cu zi a unor familii din diferite regiuni ale Statelor Unite ale Americii. La un moment dat, acestia asista la o operatie estetica, la care era supusa doamna in casa careia fusesera primiti. Unul dintre acestia, marcat parca de actul cu totul artificial la care ea era supusa, a afirmat: "Pacat, ca nu ii pot intineri si sufletul!”

Aborigenul, martor al arficilaitatii omului modern, poate este cu o mie de ani in urma, din punct de vedere al gradului de civilizatie, dar nu este mai putin intelept. Chiar si acesta nefiind crestin, in simplitatea lui, vede adevarul si ramane intru el.

Pe langa consideratiile de ordin medical si estetic, ce sunt astazi cel mai des invocate, mai sunt si sunt cateva consideratii duhovnicesti de care trebuie sa tinem seama, inainte de a apela la o astfel de procedura medicala.

Una este aspectul fiziologic (morfo-functional), unde interventia chirurgicala se impune pentru a readuce la normal  respectivul organ, si altceva este aspectul fizic. Este necesar un motiv serios si valid. Nu este de ajuns doar intentia de ne schimba infatisarea, pe motiv ca noi nu suntem multumiti de modul cum aratam. Acesta se arata, din pacate, a fi un gand care deja obesedeaza cultura noastra ce poate fi definita ca narcisista.

Multi dintre cei ce apeleaza astazi la chirurgia plastica numai din motive estetice, invoca faptul ca sunt stapani peste propriul trup. Dar Sfantul Apostol Pavel ne spune: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, Cel ce este intru voi, Cel pe care de la Dumnezeu Il aveti?; si ca voi nu sunteti ai vostri?: caci cu pret ati fost cumparati! Slaviti-L dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu! (I Cor. 6 ; 19-20)

Sa nu uitam ca intentia de a ne schimba infatisarea, in cele mai multe cazuri, fie provine din pacatul mandriei, fie conduce la el. De aceea, toate aceste situatii particulare trebuie discutate mai intai de toate cu parintele duhovnic. Altfel, ne aratam a fi doar "morminte varuite”.

Radu Alexandru

.

05 Iulie 2012

Vizualizari: 9646

Voteaza:

Operatiile estetice 5.00 / 5 din 2 voturi. 4 review utilizatori.

Comentarii (4)

  • CORINA GEORGIUPostat la 2011-05-20 01:09

    Da Costel, cred ca si daca nu ti-as vedea numele si intelegeam ca esti barbat! Cei care-si fac operatii estetice, NU vor sa dea timpul inapoi ci, doar sa imbatraneasca frumos! Eu, am constiinta mortii dar, ptr. ca am o varsta, dac-as avea banii, n-as ezita sa-mi fac ceva retusuri! Asta nu-nseamna ca ma departez de D-zeu.

  • Carmen FUNIERUPostat la 2011-05-19 23:12

    Dumnezeu nu se uită la feţele oamenilor, ci la sufletele lor. Iată un om lipsit de frumuseţe, având un cap asemănător cu al unui câine, dar care acum se veseleşte în fericirea nesfârşită a Raiului: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mucenic-hristofor-sfantul-cap-caine-88840.html

  • Vasile IonPostat la 2011-05-19 16:56

    E o sabie cu 2 taisuri ca de altfel orice in general pe lumea aceasta.... Cat timp e folosita pentru a indrepta ceva gresit, stricat, rupt, fracturat, etc (urma unui accident de ex), taie bine.... Dar cat timp e folosita spre lauda de sine si "preacurvie" (marirea sanilor pentru atragerea masculilor, nicidecum pentru casatorie...) atunci taie rau... si putem spune.... pacat ca nu poate intineri si sufletul :( (sau buna-simtirea groso-modo spus) Progres exista in toate domeniile... Problema care se pune este cu privire la directia in care este dus acest progres ... directie pozitiva (indepartarea sechelelor) sau negativa (inchinarea la creatie, nu la Creator)... Din cate stiu eu... americanii spun "Credem in Dumnezeu" - "In God we trust" dar cu ochii pe ban... (US dollar) nu cu ochii in sus, spre cer... iar cei pe care ii cunosc si traiesc in "STATE" l-au uitat pe Dumnezeu sau l-au inlocuit cu dolarul :(( probabil pentru ca asa e croita pseudo-societatea americana... Are la baza dolarul, nu pe Dumnezeu... si traind in "cocina", ori te lasi mancat de porci, ori devii unul de-ai lor. Eu am preferat sa ma intorc. Numai bine.

  • costel popescu Postat la 2011-05-19 11:30

    Oricat de mult ar incerca omul sa-si pastreze chipul trupesc tanar, nu va reusi. E o alta dovada ca nu trebuie sa ne oprim la trup, caci el trece. Cand nu ai constiinta mortii recurgi la aceste operatii. Daca ai avea cosntiinta vesniciei si ai stii ca in lumea de dincolo alta va fi natura trupului, nu ai mai recurge la operatii estetice pentru infrumusetare.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact