Casatoria ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie

Casatoria ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie Mareste imaginea.

Casatoria ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie

Casatoria ca legatura naturala pe viata intre un barbat si o femeie se intemeiaza pe faptul ca barbatul si femeia numai impreuna alcatuiesc umanitatea completa. "Nu e decat o suferinta, a fi singur". Nici Dumnezeu nu e o singura persoana. Caci in acest caz n-ar fi iubire, ba n-ar fi peste tot persoana, deci Dumnezeu. De aceea nici omul n-ar fi chipul lui Dumnezeu, daca ar fi o monada inchisa. In acest caz existenta lui ar fi un chin, daca ar mai exista peste tot.

Geneza spune ca Dumnezeu a facut pe Eva pentru ca a vazut ca "nu e bine sa fie omul singur" (2, 18). Nu numai ca sa-l ajute pe Adam crease Dumnezeu si pe Eva, ci si pentru ca sa-l fereasca de singuratate, caci numai pentru ca se completeaza reciproc, ei sunt omul deplin. "Barbat si femeie i-a facut pe ei si i-a binecuvantat; si a chemat numele lui om (Adam), in ziua in care i-a facut pe ei" (Gen. 5, 2). Omul este o unitate completa, deci chip al lui Dumnezeu, pentru ca unitatea sa de om se realizeaza in dualitatea personala neuniforma, ci complementara de barbat si femeie: "Si a facut Dumnezeu pe om, dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut pe el, barbat si femeie i-a facut pe ei" (Gen. 1, 27). "Vorbind de doi, Dumnezeu vorbeste de unul singur", noteaza Sfantul Ioan Gura de Aur. Iar Sfantul Chiril din Alexandria spune: "Dumnezeu a creat coexistenta".

Scoaterea Evei din Adam inseamna ca Eva a fost cuprinsa virtual in Adam si inainte de aducerea ei distincta la existenta. Dar a fost in Adam nu ca ceva identic cu el si deci ea nu e rezultatul unei simple dezvoltari a lui. Omul e bipolar in sine insusi. Numai asa e fiinta dialogica.

Partenerii in dialog trebuie sa aiba si ceva comun, dar si ceva deosebit, mai deosebit decat are un individ de acelasi sex fata de alt individ. "Adam a fost totdeauna Adam-Eva". "Se poate spune ca aceste doua aspecte (masculin si feminin) ale omului sunt in asa masura inseparabile in iubirea lui Dumnezeu, ca o fiinta umana, luata izolat si considerata in sine, nu e deplin om. Nu e, asa zicand, decat o jumatate de om, intr-o existenta izolata de complementarul sau". Nu e decat o jumatate neuniforma cu cealalta jumatate.

Deosebirea complementara trupeasca reda si conditioneaza o diferenta complementara sufleteasca. Aceasta nu face pe fiecare mai putin om. Dar umanitatea este traita de fiecare in alt mod si intr-o completare reciproca. Fiecare e la fel de om, dar integritatea umana si-o traiesc numai impreuna, in completarea reciproca. Cu alte cuvinte, aceasta unitate umana diferentiata si complementara este o unitate conjugala. "Fiinta umana este o fiinta conjugala". Perechea umana din rai era o pereche conjugala. "Aceasta era casatoria paradisiaca, avandu-si baza in natura umana duala". Dar ea avea si un har.

Pentru a fi o unire desavarsita, casatoria comporta o iubire desavarsita. De aceea ea trebuie sa fie indisolubila. Astfel, casatoria avea de la inceput atributele unitatii si indisolubilitatii. Barbatul avea, in mod deplin, in unirea desavarsita cu o femeie, tot ce-l completa esential; si femeia la fel. Trecerea de la legatura cu o femeie la legatura cu alta, sau de la un barbat la altul, nu procura nici unuia completarea deplina printr-o unire desavarsita. Femeiescul e mereu cautat fara sa fie gasit deplin, in acea daruire a lui deplina si pentru toata viata; si barbatescul la fel. Fiecare jumatate ramane mai mult sau mai putin un individ necomplet ca om, mai mult sau mai putin intr-o singuratate.

Unirea deplina intre un barbat si o femeie, corespunzand unei iubiri desavarsite, e netrecatoare. Caci fiecare a gasit in celalalt nu un obiect, ale carui posibilitati de satisfacere sunt limitate si care se ascunde ca persoana atunci cand e tratat ca obiect, ci o persoana inepuizabila si vesnic noua in capacitatea si imaginatia ei de autodaruire.

Cei doi se iubesc pentru ca se completeaza, pentru ca nu-si sunt uniformi. Iubirea nu se naste intre doua suflete care suna la fel, ci care suna "armonic", spune Schiller. Iubirea este un schimb de fiinta, o intregire reciproca. Iubirea imbogateste pe fiecare pentru ca primeste si daruieste la nesfarsit, pe cand ura saraceste, pentru ca nu da si nu primeste nimic.

Barbatul gaseste in femeie o taina indefinita. Ea isi cunoaste niste insuficiente care se cer dupa o intregire prin barbat, de aceea il iubeste pe barbat; si barbatul, la fel. Casatoria e in acelasi timp dragoste si ajutor, bucurie de celalalt si rabdare a lui. Pentru toate acestea se da celor doi ce se casatoresc harul dumnezeiesc. Iubirea uneste uimirea in fata tainei celuilalt si rabdarea neputintelor lui si ajutorarea lui in ele. In iubire, amandoi devin tari.

Casatoria ca legatura naturala a fost slabita si desfigurata in multe forme dupa cadere, prin egoismul descatusat si dezvoltat de cadere. Ea a pierdut prin aceasta harul legat de starea primordiala. Totusi ea n-a fost desfiintata in esenta. Caci nici natura umana n-a fost distrusa.

Barbatul se intregeste asa de mult prin femeie, deoarece ea este cealalta jumatate a speciei si numai impreuna cu ea barbatul formeaza omul intreg si numai in unire cu ea se realizeaza ca barbat. Si femeia la fel. Caci barbatul e cel ce completeaza femeia, si viceversa. Si daca barbatul nu completeaza de fapt femeia si nu e completat de ea, nu se realizeaza ca barbat, precum nici femeia, ca femeie. In felul acesta, in femeia lui, barbatul are toata cealalta jumatate a speciei, si viceversa, incat nici unul nu are nevoie de alt barbat sau de alta femeie.

Dar orice barbat sau femeie e nu numai un exemplar uniform al unei jumatati a speciei, ci poarta si caracterele unice ale unei persoane nerepetate. Vietuind impreuna, cele doua persoane se configureaza una dupa cealalta, incat barbatul se completeaza si ca persoana prin femeie, si invers. Fiecare devine un fel de co-persoana si amandoi o unitate co-personala.

De aceea, barbatul care ar trece de la o femeie la alta nu se mai realizeaza ca persoana, definita prin convietuirea cu o singura persoana ca femeie. Trasaturile lui personale vor deveni fluide, nedefinite. Propriu-zis el va deveni mai mult un individ-specie, caci cel ce e lipsit de o adevarata si permanenta comuniune personala, e mai mult un individ uniform al speciei decat o persoana. In el se dezvolta mai mult pasiunile speciei, nearmonizate si neinfranate in trasaturile unei persoane cu caractere spirituale reliefate in mod propriu.

Prin educatie caracterele lor personale imbinate le capata si copiii lor; sau si cei doi se resimt cu vremea de trasaturile personale ale copiilor. Asa se pregatesc oamenii sa devina o universala comunitate co-personala in imparatia cerurilor. Aceasta reciproca configurare personala n-a lipsit cu totul nici dupa cadere, ba ea a fost ajutata intr-un fel chiar de legea naturii.

Slujba ortodoxa afirma: "Nici pacatul de la inceput, nici potopul n-au stricat sfintenia casatoriei". Sfantul Efrem Sirul adauga: "De la Adam pana la Domnul, iubirea conjugala autentica era Taina desavarsita". Mai precis vorbeste Fericitul Augustin, spunand la randul sau: "Hristos a intarit la Cana ceea ce a instituit in rai".

Totusi atributele naturale ale casatoriei, unitatea si indisolubilitatea, erau de multi si chiar de multe popoare intregi nesocotite. Dar constiinta ca ea e una si indisolubila persista intre oameni. Din aceasta constiinta pun fariseii lui Iisus intrebarea: "Se cade, oare, omului sa-si lase femeia sa pentru orice pricina?" (Mt. 19, 4).

Intarirea si inaltarea casatoriei de catre Hristos

Hristos intareste din nou legatura casatoriei dintre barbat si femeie si o inalta, din ordinea naturii, in ordinea harului, invaluind-o, prin participarea Sa la nunta de la Cana, in ambianta harica ce iradia din Persoana Sa. Savarsind acolo cea dintai minune, prin puterea Sa mai presus de fire si dand perechii ce se casatorea sa bea din vinul iubirii entuziaste turnate de El prin harul Sau, El vrea sa arate ca incepe inaltarea vietii omenesti in ordinea harului de la intarirea si inaltarea casatoriei.

El afirma apoi direct trebuinta revenirii casatoriei la unitatea si indisolubilitatea ei de la inceput. La intrebarea fariseilor, de ce Moise a permis parasirea femeii, El raspunde: "Fiindca Moise, dupa invartosarea inimii voastre, v-a dat voua voie sa va lasati femeile voastre, dar la inceput n-a fost asa. Ci Eu va zic voua: Oricine va lasa pe femeia sa - nu pentru desfranare - si se va insura cu alta, preacurveste, si cine s-a insurat cu cea lasata, preacurveste" (Mt. 19, 8-9).

Iisus considera ca adulter pe cel ce-si lasa femeia sa si ia pe alta, sau pe cel ce o ia pe cea parasita, deoarece socoteste ca legatura casatoriei nu s-a desfiintat intre cel ce si-a lasat sotia sa, prin faptul ca a parasit-o. Aceasta o spune si direct mai inainte, raspunzand la intrebarea daca e permis cuiva sa-si lase femeia sa, pentru orice pricina, in afara de cea a adulterului.

In acest raspuns, El afirma unitatea celor casatoriti, bazat pe faptul ca Dumnezeu a facut pe om ca barbat si ca femeie si deci cel ce se uneste cu o femeie se completeaza in mod atat de total cu ea, incat alcatuiesc o unitate. Barbatul a devenit omul integ prin aceasta femeie sau viceversa. Dumnezeu insusi i-a impreunat prin faptul ca a facut pe om barbat si femeie, deci prin faptul ca fiecare devine omul intreg in unirea cu celalalt, iar aceasta unitate pe care si-a gasit-o fiecare nu se poate dezintegra si reface cu alt partener.

Nemai-respectandu-se unul pe altul ca persoana, ci tratandu-se ca obiecte de placere care nu tine mult, acestia cad din demnitatea de om, pe care au primit-o prin creatie: "Raspunzand, El a zis: Oare n-ati citit ca Cel ce i-a facut de la inceput, barbat si femeie i-a facut? Si adauga: Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Mt. 19, 1-6).

Bazata pe cuvantul Mantuitorului, Biserica ortodoxa nu divorteaza pe cei casatoriti, decat in cazul cand unul din ei a rupt unitatea dintre ei prin adulter. Dar nu cununa pe cineva mai mult decat de trei ori. Pentru a doua casatorie impune o pocainta si o oprire de la Sfanta Impartasanie pe timp de doi ani, iar pentru a treia - pe timp de cinci ani. Iar in rugaciunile de la aceasta casatorie se cere iertarea pacatelor celor ce se cununa: "Stapane, Doamne Dumnezeule.. iarta faradelegile robilor Tai, chemandu-i pe dansii la pocainta, si dandu-le lor iertarea greselilor, curatirea pacatelor.. celor de voie si celor fara de voie, Cela ce stii neputinta firii omenesti". Dar cand unul din soti a decedat, celalalt e admis la casatorie fara divort bisericesc, caci casatoria se considera stinsa (Rom. 7, 2).

Dar unitatea aceasta indisolubila, alcatuita intre barbat si femeie, fiind o unitate in planul uman, nu e atat o unitate organica, fiziologica, ci o unitate prin iubire. Ea se bazeaza pe iubirea intre doua existente umane ce se completeaza nu numai pe planul trupesc, ci si pe cel spiritual. Pentru aceasta ea primeste in Biserica un har. Ca atare, el nu trebuie primit pasiv, ci dezvoltat activ de cei doi. Astfel indisolubilitatea implicata in fire si refacuta prin har e si o opera a vointei celor doi.

Daca o concep numai ca mijloc de satisfacere a poftei trupesti, cei doi se plictisesc repede unul de altul. Casatoria incepe cu o iubire in care se sintetizeaza atractia trupeasca si cea spirituala, cu o iubire in care fiecare pretuieste taina celuilalt si afirma in iubirea sa disponibilitati nelimitate de a-l respecta ca persoana, de a accepta toate jertfele si oboselile pentru el.

Dar sinteza acestei iubiri totale initiale e o legatura ce se actualizeaza in fapte, aspectul spiritual capatand un loc tot mai important in ea. Fiecare din cei doi inscrie in fiinta sa tot mai multe semne de atentie, de intelegere, de slujire si de jertfire din partea celuilalt, iar acestea ii leaga tot mai strans, ii fac sa se cunoasca si sa se pretuiasca tot mai mult, iar aceasta "memorie" spirituala vie, care inalta pe fiecare din cei doi ca persoana, inaltandu-l pe unul prin celalalt, face sa se penetreze de tot mai multa spiritualitate si familiaritate actele lor de iubire trupeasca.

Trupul fiecaruia devine pentru celalalt un transparent al spiritualitatii lui, capata o adancime spirituala tot mai mare, devine un loc evident al spiritului lui; fiecare devine pentru celalalt o taina tot mai cunoscuta si tot mai indefinibila in acelasi timp. Iar aceasta taina a fiecaruia se vadeste deplin numai celuilalt, se realizeaza numai prin el si pentru el. Taina fiecaruia dintre ei se imbina cu a celuilalt intr-o taina unica, caci fiecare poarta tot mai mult din celalalt in persoana sa. Astfel casatoria este o adevarata taina vie a dualitatii sau a unitatii duale, care incepe sa se simta si sa se realizeze din momentul unirii celor doi in casatorie, sau si de mai inainte, dar isi actualizeaza virtualitatile in tot cursul vietii lor, fara sa se plictiseasca unul de altul.

Un rol important in aceasta spiritualizare treptata a legaturii dintre ei il are exercitiul si cresterea responsabilitatii unuia pentru altul. Iubirea creste din exercitiul responsabilitatii reciproce, si responsabilitatea creste din iubire. Iubirea intre fiintele conditionate de atatea nevoi ale vietii in trup nu e numai o fericita contemplare a frumusetii trupesti si apoi o tot mai traita contemplare si a celei sufletesti a celuilalt, desi este si aceasta; ci ea e motorul unor nesfarsite acte de responsabilitate pentru acela. Iar aceasta se imprima ca un important factor de spiritualizare in actele de iubire trupeasca.

Responsabilitatea aceasta se manifesta in fapte in mijlocul societatii, caci familia proprie nu poate fi slujita fara implinirea unor indatoriri in societate. Harul dat celor casatoriti are astfel efecte in societate si in Biserica. "Atata timp cat privim casatoria numai in legatura cu aceia care se casatoresc, si nu o raportam la Biserica intreaga si prin aceasta la lumea intreaga, nu vom intelege niciodata caracterul sacramental al ei, acea mare Taina de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel: "Iar eu vorbesc in Hristos si in Biserica".

In acest sens, Taina Casatoriei este mai cuprinzatoare decat familia. Este Taina iubirii dumnezeiesti, Taina cuprinzatoare a existentei peste tot, si acesta e motivul pentru care ea intereseaza toata Biserica si, prin Biserica, intreaga lume". O familie sanatoasa e o celula sanatoasa a edificiului Bisericii si a societatii.

In exercitiul acestei responsabilitati omul isi dobandeste toata seriozitatea si gravitatea lui. El devine cu adevarat om, care inseamna "om pentru altii". Responsabilitatea aceasta il face cu adevarat persoana, factor de mare eficienta constienta in viata celuilalt si a societatii, dar ea se sustine si din respectul celuilalt ca persoana. Prin reciproca jertfelnicie, fiecare din cei doi isi accentueaza caracterul si il accentueaza si pe al celuilalt; unirea lor se accentueaza tot mai mult ca o comuniune personala, in care fiecare persoana creste spiritual pe masura unirii intre ele. Fara trairea si exercitarea acestei responsabilitati, omul ramane intr-o stare vecina cu inconsistenta, deosebindu-se de copil doar prin lipsa de inocenta a acestuia.

In responsabilitatea aceasta se face tot mai stravezie, pentru fiecare prin celalalt, prezenta lui Dumnezeu cel personal ca factor care da valoare nemasurata partenerului de casatorie. Pe masura ce celalalt isi descopera adancimea, devine mai transparent pentru Hristos care-i garanteaza valoarea lui eterna de om, prin faptul ca El insusi S-a facut om. Iar aceasta sporeste responsabilitatea fiecaruia pentru celalalt.

Fiecare e pus astfel prin celalalt intr-o relatie directa cu Hristos, fara ca valoarea si consistenta lui sa se diminueze. Fiecare traieste pe Hristos intr-un mod specific prin celalalt, ca transparent unic.

Amandoi traiesc pe Hristos ca pe Cel ce apare prin celalalt ca printr-un mediu transparent si unic al revelarii Sale complete si ca Cel ce impune niste responsabilitati speciale in legatura cu acela. Amandoi traiesc pe Hristos ca pe Cel ce l-a dat pe fiecare celuilalt, ca mediu special de revelare si de dezvoltare a comuniunii si a persoanelor, prin slujirea lor reciproca.

Prin aceasta fiecare se descopera celuilalt in umanitatea lui cea mai profunda si mai tainica, mai cuceritoare. Nici unul din ei n-ar putea trai pe Hristos intr-un mod tot mai adanc si intr-o atat de accentuata responsabilitate si nici un alt barbat sau alta femeie nu s-ar revela atat de deplin in taina lui si in taina comuniunii personale continuu adancita, daca s-ar desparti de celalalt sot, daca ar realiza uniri trecatoare, cu alt barbat, sau cu alta femeie. In acest caz, fiecare unire ar fi o unire mai mult trupeasca, incapabila sa progreseze la nesfarsit in unirea si in cunoasterea reciproca a spiritualitatii lor profunde in Hristos.

In modul acesta Taina unirii indisolubile intre un barbat si o femeie, ca unire care se spiritualizeaza intr-o tot mai adanca comuniune, este Taina in Hristos. Unirea lor in Hristos este o Biserica mica, dupa cum arata Sfantul Ioan Gura de Aur, sau o parte a Bisericii. Caci si Biserica se constituie din astfel de unitati ale celor casatoriti prin Duhul Sfant, Care sufla in Biserica. "Taina aceasta mare este, iar eu zic in Hristos si in Biserica", spune Sfantul Apostol Pavel (Ef. 5, 32). "Casatoria este un chip tainic al Bisericii", spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Clement Alexandrinul zice: "Cine sunt cei doi sau trei adunati in numele lui Hristos, in mijlocul carora este si Domnul? Nu sunt barbatul si femeia uniti in Dumnezeu?". Iar Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Cand barbatul si femeia se unesc in casatorie, ei nu mai sunt ceva pamantesc, ci chipul lui Dumnezeu insusi". Iar Teofil de Antiohia zice: "Deci a creat pe Adam si pe Eva pentru cea mai mare iubire intre ei, ca sa reflecte taina unitatii dumnezeiesti".

Femeia este omul cel mai apropiat de barbatul ei, si, viceversa. Si este aceasta, pentru ca il completeaza. Barbatul are in femeie umanitatea ajunsa la intimitatea suprema cu el. Si viceversa. Ei isi sunt unul altuia deplin descoperiti, intr-o totala sinceritate; fiecare ii este celuilalt ca un alt "eu", ramanand totusi un "tu" care ii este necesar pentru a se descoperi.

Fiecare se uita pe sine, facandu-se eu-ul celuilalt. Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Cel iubit este pentru cel ce iubeste identic cu sine. Insusirea iubirii este de asa fel, ca cel ce iubeste si cel iubit nu mai par sa formeze doua persoane deosebite, ci un singur om". Iar altadata spune: "Cine are un prieten are o alta sine".

Prin aceasta fiecare din cei doi soti realizeaza starea dupa care nazuieste si se realizeaza ca persoana in reciproca comuniune. Dar se realizeaza numai cand dragostea trupeasca e penetrata de cea spirituala si coplesita de ea.

Cand femeia i-a ajuns barbatului o astfel de umanitate intima si curata prin coplesirea dragostei trupesti de catre cea spirituala, el poate privi cu ochi curati orice femeie, si femeia, orice barbat. Casatoria este astfel un drum spre spiritualizarea celor doi soti nu numai in relatia unuia fata de altul, ci si in toate relatiile cu ceilalti oameni.

Toate femeile primesc o adancime spirituala pentru barbatul ajuns aci, in persoana femeii sale, si toti barbatii, pentru femeie, in persoana barbatului ei. Atunci fiecare cunoaste pe toti in dimensiunea lor spirituala. Dar barbatul ramane unit cu femeia lui, pentru familiaritatea lui cu unicitatea ei, pentru realizarea sa ca persoana si pentru cunoasterea lui Hristos prin mediul acestei unicitati. Si femeia la fel. Aci se arata din nou importanta sociala a casatoriei.

Dar trebuie precizat ca si cunoscand aceasta mare importanta a casatoriei, crestinismul ramane totusi realist. El nu dispretuieste trebuinta unirii trupesti intre barbat si femeie. Rugaciunile de la cununie nu evita deloc sa vorbeasca despre ea. Dar socoteste ca numai in casatorie ea devine un mijloc de unire sufleteasca completa, sau o adanceste tot mai mult pe aceasta. Deci aproband casatoria pentru satisfacerea trebuintei de unire trupeasca intre barbat si femeie, considera aceasta unire in acelasi timp ca mijloc de promovare a unirii sufletesti.

De aceea el nu cunoaste decat doua atitudini drepte fata de pofta trupeasca: sau infranare totala de la ea in afara casatoriei, sau o folosire a satisfacerii ei ca mijloc de unire sufleteasca si de inaintare in ea. Aceasta e neprihanirea patului de care vorbesc rugaciunile de la cununie, sau castitatea conjugala.

Biserica atribuie si casatoriei o castitate si o considera ca un drum spre o tot mai mare castitate. Ca si castitatea monahala, si ea este o libertate a spiritului. Si pentru amandoua se cere o lupta spirituala. Satisfacuta in afara casatoriei, pofta trupeasca il robeste pe barbat in asa masura, ca nu mai vede in femeie decat un instrument al satisfacerii ei, si viceversa. Aceasta se poate intampla insa si in casatorie, dar numai unde cei doi nu fac efortul de a transfigura si spiritualiza prin unirea sufleteasca unirea lor trupeasca. Si aceasta se intampla aproape totdeauna acolo unde lipseste harul credintei. In acest caz, pofta trupeasca plictisita repede de o femeie sau de un barbat, isi cauta satisfactia in alta parte.

Din intelegerea realista a neputintei celor mai multi de a stapani cu totul pofta trupeasca si din intelegerea casatoriei ca unic mijloc de transfigurare a ei, de transformare a ei prin penetrarea unirii trupesti de unirea sufleteasca intre barbat si femeie, rezulta marea cinste ce o acorda Biserica Tainei Nuntii.

E drept ca Sfantul Apostol Pavel a spus: "e bine pentru om sa nu se atinga de femeie. Dar ca paza impotriva desfraului, fiecare barbat sa-si aiba femeia lui si fiecare femeie sa-si aiba barbatul ei. Daca insa nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca decat sa arda." (1 Cor. 7, 1, 2, 9).

Dar prin acest cuvant el n-a inteles casatoria numai in sensul negativ, de remediu al manifestarii dezordonate a concupiscentei, ca mijloc tolerat de satisfacere a unei porniri pacatoase, fara efectele de dezordine sociala, pe care le are cand e satisfacuta in afara casatoriei. El a aratat in alte locuri inaltul continut pozitiv al unirii dintre barbat si femeie, in casatorie (Ef. 5, 28-32).

Altii, trecand peste justificarea casatoriei ca remediu contra concupiscentei, au considerat ca ea isi justifica existenta numai prin nasterea de prunci. Dar in aceasta se include si mai vadit intelegerea ei ca o unire mai mult decat trupeasca. Intre reprezentantii de seama ai acestei intelegeri a casatoriei trebuie mentionat fericitul Augustin. Pavel Evdokimov, combatand aceasta interpretare, considera legatura casatoriei sublima in ea insasi, neavand nevoie pentru a se justifica de nasterea de prunci. El dezaproba cu dreptate indoielile privitoare la calitatea morala ireprosabila a legaturii trupesti.

De fapt, Sfantul Apostol Pavel nu accepta satisfacerea poftei trupesti in afara casatoriei. Deci o considera ca pacat cand e satisfacuta in afara casatoriei. Dar de ce e pacat in afara casatoriei? Desigur nu numai pentru dezordinea sociala pe care o provoaca, ci si pentru netransfigurarea ei printr-o unire sufleteasca, produsa de iubirea spirituala din casatorie.

De fapt, cine nu stie ca cel ce priveste femeia din afara casatoriei o vede ingustata la calitatea unui obiect carnal de placere epidermica? Numai in casatorie ea se descopera ca persoana cu toata complexitatea de probleme, in care are nevoie sa fie ajutata, sa nu fie singura, cum are nevoie si barbatul; numai casatoria ridica legatura intre barbat si femeie la prietenie si adanca responsabilitate practica reciproca, in care fiecare trebuie sa se angajeze total.

In felul acesta, casatoria este nu un simplu remediu tolerat pentru satisfacerea unei pofte ce ramane mai departe pacatoasa, ci un mijloc care face ca legatura dintre barbat si femeie sa fie cu adevarat o legatura completa, o legatura a unei comuniuni totale intre persoane, in care se realizeaza fiecare complet ca persoana, sau ca om adevarat, ajutandu-l si pe celalalt in acest scop, asa cum a voit-o Dumnezeu cand a creat pe om ca barbat si femeie, spre o completare reciproca.

In acest sens, Biserica concepe legatura sotilor ca o legatura completa, trupeasca si sufleteasca. In casatoria adevarata ei progreseaza in unirea sufleteasca, pentru ca de fapt numai in aceasta se poate progresa. Acest progres trebuie sa-l ajute ei si cu vointa. In acest sens li se da harul acestei Taine. Ei trebuie sa aiba constiinta ca, daca legatura lor se reduce la satisfacerea poftei trupesti, aceasta aluneca spre pacat si e pandita de destramare.

Fara sa conteste importanta legaturii trupesti, crestinismul nici n-o justifica in exclusivitatea ei. Cand Sfantul Apostol Pavel declara casatoria ca un remediu impotriva arderii dificil de suportat, sau a satisfacerii ei dezordonate, el include in acest rost al casatoriei pe acela de mijloc de transfigurare a unirii trupesti.

Acest inteles se include si mai vadit in cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, in care atribuie casatoriei si rostul nasterii de prunci. "Sunt doua motive pentru care a fost instituita casatoria.. pentru a face pe om sa se multumeasca cu o singura femeie si pentru a face copii. Dar motivul principal e cel dintai. Cat despre procreare, casatoria nu o antreneaza in mod absolut. Dovada sunt multele casatorii care nu pot avea copii. Iata de ce prima ratiune a casatoriei este sa reglementeze viata sexuala, mai ales acum cand neamul omenesc a umplut tot pamantul". Ca el atribuie casatoriei si rostul realizarii unei uniri spirituale, o arata in alte dati, cand o prezinta ca chip al unitatii.

De fapt, un mijloc important care ajuta pe cei doi soti sa inainteze spre o unire sufleteasca tot mai adanca este nasterea si cresterea de prunci. Actele de unire trupeasca se imbiba prin asumarea acestei responsabilitati de un element spiritual si mai accentuat.

In felul acesta, in faza intai a casatoriei un mare rol in transfigurarea legaturii trupesti, care detine un loc mai mare in unirea dintre soti, il are asumarea raspunderii nasterii de prunci, ca in partea a doua aceasta legatura sa fie in mare masura depasita in fiinta ei de unirea spirituala in care sotii au progresat. E adevarat ca in textul de mai sus, Sfantul Ioan Gura de Aur declara ca o casatorie e realizata si cand se implineste numai scopul ei principal: reglementarea sexualitatii, fara implinirea scopului al doilea: nasterea de prunci. Dar el adauga ca ea e realizata fara nasterea de prunci, cand pruncii lipsesc nu din vointa sotilor, ci fara voia lor. Caci cand nasterea de copii e evitata cu voia, legatura intre soti cade intr-un simplu prilej de satisfacere a poftei trupesti, ce trece astfel la acte pacatoase.

Copiii nascuti si crescuti nu iau loc in afara legaturii dintre soti, ci ei sporesc in mod esential comuniunea dintre soti, prin responsabilitatea comuna, in care ei se unesc, deci adancesc esenta casatoriei, care fara copii se saraceste de substanta spirituala interioara. Sotii devin in acest caz de cele mai multe ori o unitate egoista in doi, poate de un egoism mai accentuat decat cel de unul singur, pentru ca un sot are in celalalt aproape tot ce-i trebuie pentru a se satisface in ordinea material-trupeasca si pentru a nu suferi nici de singuratate atat de mult ca cel inchis in egoismul de unul singur.

Prin copii sotii depasesc acest egoism, deschizandu-se spre altii. Prin copii se deschid mai mult spre societate in general, de care au nevoie pentru cresterea copiilor, pentru incadrarea lor in societate. Prin ei intra in relatii mai bogate cu societatea. P. Florensky spune ca societatea - deci si Biserica - este formata din unitati duale, nu din indivizi; am zice din molecule, nu din atomi. Dar o familie care nu are copii nu e necesara in sens deplin societatii. Familia promoveaza coeziunea sociala, bisericeasca, nu indivizii. Celula familiei, desi nu se dizolva in organismul bisericesc sau social, trebuie sa fie intr-o comunicare cu celelalte celule prin "sangele" comun al lor, prin copii.

Desigur nasterea si cresterea de prunci, slujirea Bisericii si a societatii, ca infranare a egoismului in doi (sau in mai multi; cu copii cu tot), inseamna o cruce. De aceea se canta la slujba cununiei un imn inchinat mucenicilor. Sotii care nu-si infraneaza egoismul in doi vor deveni pana la urma netransparenti chiar si lor insisi. Vor constitui un egoism de instincte, de mic grup animalic, grupul insensibil la altii al familiei de tip biologic, un grup inchis ca o cetate in zidurile proprii si capabil numai de iesiri acaparatoare, nu si de iesiri daruitoare.

"O casatorie care nu-si rastigneste statornic lacomia si autosuficienta proprie si nu se depaseste pe sine prin aceasta nazuinta", nu e familie crestina. Dupa invatatura crestina, pacatul propriu al familiei de azi este nu divortul sau lipsa de "acomodare", sau "salbaticia spirituala", ci autoadorarea familiei, refuzul de a vedea casatoria ca orientata spre imparatia lui Dumnezeu.

Exista o pornire de a face "totul pentru familie", daca trebuie, chiar a fura. Familia nu mai este spre slava lui Dumnezeu; ea a inceput sa nu mai fie o intrare sacramentala in prezenta Lui. Nu lipsa de sfiala sfanta fata de familie face ca divortul sa apara ca un proces aproape natural, ci aceasta autoidolatrizare a familiei face ca familia moderna sa se sfarame asa de usor; este acea identificare a familiei cu succesul si cu refuzul de a purta crucea.

O casatorie crestina se incheie intre doua persoane, iar fidelitatea comuna a celor doi fata de al treilea - Dumnezeu - ii pastreaza pe acestia intr-o adevarata unitate intre ei si cu Dumnezeu". Propriu-zis Hristos este cel care savarseste Taina casatoriei, dar o savarseste unindu-i pe cei doi in Sine si ca atare El ramane permanent ca mijloc de unire intre ei. Daca ei se despart de El, se slabeste si unitatea intre ei.

Infranarea acestui egoism in doi include si infranarea de a folosi legatura casatoriei pentru o simpla placere, cu evitarea nasterii de prunci.

pr. prof. Dumitru Staniloae

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 27004

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Comentarii (1)

  • cosmin alecuPostat la 2011-03-18 11:24

    foarte frumos...din ce carte a parintelui este acest fragment?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE