Parintele Miron Mihailescu

Parintele Miron Mihailescu Mareste imaginea.


Parintele Miron Mihailescu

Miron Mihailescu este un parinte, un parinte din Ocna Sibiului, un vestit predicator, duhovnic si pictor de icoane. "Ca purtator neobosit al darului preotiei, Parintele Miron Mihailescu si-a pus inima la binele si greul vietii omenesti, secand lacrima de la toata fata truditului om, aducandu-i lumina si bucuria ca fiecare traieste din darul lui Dumnezeu." Arhimandritul Teofil Paraian l-a numit "un om odihnitor de oameni", aceste cuvinte rezumand intreaga sa viata, simpla si retrasa.

Parintele Miron Mihailescu - o viata inchinata lui Hristos si oamenilor

Parintele Miron Mihailescu s-a nascut in data de 22 ianuarie 1914, in localitatea Strungari, raionul Sebes-Alba, Regiunea Hunedoara, azi judetul Alba.

Intre anii 1926-1933, a urmat cursurile la liceul "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, studii intrerupte in anul 1933 din lipsa posibilitatilor materiale.

Intre anii 1934-1938 a urmat studiile de teologie la "Academia Teologica Andreiana" din Sibiu, obtinand licenta in anul 1938, avandu-l printre profesori pe Parintele Dumitru Staniloae, caruia in anul 1939 i-a fost si secretar, pana la hirotonirea si numirea in parohie si-i va ramane un apropiat si iubitor colaborator si prieten. In timpul facultatii si dupa aceea a legat o stransa prietenie cu marii duhovnici ieromonahi: Parintele Arsenie Boca, Parintele Teofil Paraian si Parintele Serafim Popescu.

S-a casatorit in anul 1939 cu Florica Popa, nascuta in localitatea Secasel, judetul Alba, avand impreuna patru copii: Mihail-Miron, Lucian-Ioan, Felicia-Maria si Teofil. Impreuna cu sotia, preoteasa Florica, au convietuit intr-o casnicie model ce a numarat 58 de ani de greutati si bucurii, in care jertfa s-a ridicat la rangul de principiu.

A fost hirotonit preot pentru parohia Barghis, in apropiere de orasul Agnita, judetul Sibiu, la 24 octombrie 1939, unde a pastorit pana in luna septembrie a anului 1942. Dupa aproape trei ani de slujire, din anul 1942 este transferat in orasul Ocna Sibiului, unde va sluji pana la 11 septembrie 1998, zi in care s-a mutat la cele vesnice, pregustate inca de pe pamant printr-o vie prezenta slujitoare in biserica cu hramul "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul" din Ocna Sibiului.

                     Parintele Miron Mihailescu

Zilnic, timp de aproape 60 de ani, a fost prezent in biserica intr-o continua rugaciune si slujire la Sfintele Slujbe, mai ales a Sfintei Liturghii, sustinut fiind de credinciosii din parohie si din localitate. In memoria celor care l-au cunoscut, chipul de o blandete rar intalnita, ochii patrunzatori, vocea calda si calma, ravna intr-o viata traita numai impreuna cu Hristos, iubirea cu care invaluia deplin pe oricine, au ramas ca o amprenta vie, de neuitat.

Prin tot ceea ce a realizat intre oameni si pentru oameni, parintele Miron Mihailescu, asa cum l-au cunoscut parohienii din Ocna Sibiului si toti fiii sai duhovnicesti, a fost, a ramas si va dainui ca un vrednic si sfintit parinte duhovnicesc, prin slujirea de la altar si din Biserica si prin roadele cuvintelor rostite (parte cuprinse intre paginile cartilor), ramanand pilda a unei vieti pline de iubire lucratoare in Hristos pentru cei care l-au cunoscut, iubit si urmat.

Cat a vietuit printre oameni nu si-a facut publicitate. Doar vorbele celor care l-au intalnit, ramanand marcati profund, au facut ca dorinta de-al cunoaste sa devina si pentru altii implinire. Multi au venit la parintele Miron sa ceara sfaturi duhovnicesti si multi s-au folosit de acestea. "Sa-ti pui inima la dispozitia aproapelui, sa te citeasca in ea, vazand si preamarind pe Dumnezeu prin aceasta", au fost cuvinte indemn de care te puteai folosi practic doar aflandu-te in preajma sfintiei sale si vazandu-l cum cu atata normal itate le aplica. Starea de liniste, de pace sufleteasca a parintelui te molipsea, te fascina.

Cum au fost posibile toate acestea, va veti intreba, desigur? Pentru faptul ca parintele a fost sincer si profund in trairea sa in Hristos, dusa pana la sacrificiu pentru aproapele, pentru toti credinciosii. Care a fost temeiul acestei jertfe? Un dialog continuu cu Hristos in gand si fapta, adica o punere in practica a cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2, 20), in cel care implineste Taina Sfintei Liturghii, impartasindu-se continuu cu Trupul si Sangele Domnului din Santa Euharistie, cu dorinta mare, cum marturisea si Parintele Miron.

Preotul Miron a fost un om, mai intai de toate, spiritual, duhovnicesc, calauzit de adevarul dumnezeiesc. Apoi, tot ce decurge de aici: a marturisit Adevarul, a fost pasnic, delicat in manifestari, intelept (ganditor, meditativ), foarte bun, nadajduind totdeauna ca orice rautate se poate corecta. A fost un idealist. N-a avut nici un fel de asprime si a pretuit fiece scanteie de bine din fiecare om, indragindu-l, nespus, pentru aceasta. A crezut ca sfintenia omului poate fi posibila, lucrand intotdeauna cu Dumnezeu si dimpreuna cu omul pentru desavarsirea lui. Nu a precupetit absolut nimic pentru a te ajuta sa intelegi ca mintea, prin ratiunea ei de a fi, poate fi mereu inaltata, spre a cunoaste adevarul lui Dumnezeu.

Depunem marturie, cu lacrimi de uimire si recunostinta fierbinte, ca, nimeni ca sfintia lui, nu a cunoscut si' propovaduit, mai temeinic, IUBIREA LUI DUMNEZEU, aratand prin viul trairii sale ca acela care creste si ramane in iubire, poate sa daruiasca oamenilor bucurii nemarginite.

Nu a tinut cont de oboseala, nu a vrut sa stie de odihna trupului, ci doar de acea odihna prin care il odihnea pe om, facandu-i-se totul. Mancarea, mereu, i-a fost o alta decat hrana obisnuita: aceea de a pune in inimi, desavarsit, dorul Domnului nostru Iisus Hristos, de a-i face pe oameni sa-L cunoasca ca VIATA de la Tatal, "painea cea vie". "Dati-le voi, sa manance", sunt cuvintele prin care ii indemna Mantuitorul pe Apostoli si care l-au urmarit, la tot pasul, pe parintele nostru, trimiterea la aceasta misiune insusindu-si-o real.

Ca purtator neostenit al darului preotiei (Mintea preotului trebuie sa fie painea fiilor) si-a pus inima la binele si greul vietii omenesti, secand lacrima de la toata fata truditului om, aducandu-i lumina si bucuria ca fiecare traieste din darul lui Dumnezeu. Mare lucru este sa se ocupe, cineva, cu toata caldura, de bucuriile tale, invaluindu-te cu dragoste, intr-o inima straluminata de cele mai sfinte si mai bune intentii, in toata clipa.

De asemenea, mare si dumnezeiesc lucru este sa te invete cineva, fiindu-ti el, mai intai, model de viata alcatuita si sustinuta numai de iubirea lui Dumnezeu, ca printre greutatile prea complicate ale vietii, sa nu-ti pierzi taina ta, ochii tai cei buni, sa nu lasi la o parte traiul ingeresc si puritatea bunatatii.
Sfantul Evanghelist Ioan spune despre Mantuitorul ca: "Ziua era in Biserica, iar noaptea o petrecea pe munte, invatand poporul.". Aceleasi lucruri le putem spune si despre parintele Miron: noaptea si-o rezerva odihnei refacerii fortelor fizice si sufletesti in ruga si meditatie, iar ziua, daruita marilor fapte, revarsand peste noi belsug de noi si noi sensuri ale vietii: Dumnezeiasca icoana a chivernisirii timpului! intre muntele gandirii si biserica jertfirii, iata calea sufletului sau! O viata alcatuita si sustinuta numai de iubire.

Inca de pe bancile Academiei Teologice Andreiene din Sibiu, un indemn al Parintelui Profesor Dumitru Staniloae l-a urmarit continuu: "Aveti grija sa patrundeti in spiritul dogmelor". Astfel calauzit, sub indrumarea Sfantului Duh, exegeza biblica a parintelui Miron s-a axat pe profunzimea intelesurilor fiecarui cuvant al Mantuitorului Iisus Hristos din Sfintele Evanghelii. Cuvantul lui Dumnezeu este datator de viata si slujirea Cuvantului a fost viata pamanteasca a parintelui Miron Mihailescu.

Amintirile despre parintele Miron Mihailescu raman nemuritoare pentru cei carora li s-a daruit total prin slujire si rugaciune neincetata catre Dumnezeu. Cei care il vor citi si vor patrunde in adancurile duhovnicesti de o deosebita sensibilitate, se vor putea imbogati duhovniceste in functie de atentia acordata si de starea inimii. Iar celor ce vor dori sa-i urmeze indemnurile, le vom propune cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos surprinse atat de clar de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan in capitolul 17, versetele 20-23 ale Sfintei sale Evanghelii: "Dar nu numai pentru acestia ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor. Ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Si slava pe care mi-ai dat-o, le-am dat-o lor ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine. "

Si atunci, gasind pamant bun, samanta va putea rasari, aducand bucurie intru slava Prea Sfintei Treimi. Incercarea de a rezuma in cateva cuvinte personalitatea Parintelui Miron poate fi exprimata astfel: "daruire totala in Hristos, cu Hristos, ca Hristos".

Parintele Miron Mihailescu a adormit in Domnul, in anul 1998. Inalt Prea Sfintitul Teofan spune despre el: ,,Parintele Miron Mihailescu de langa Sibiu, plecat la Domnul acum cativa ani spunea ca datoria slujitorilor Bisericii era aceea de ,,a da foc lumii" aprinzandu-i inima cu flacara credintei. Arhiereii, preotii si monahii sunt "incendiatorii" lumii. Ei sunt chemati sa raspandeasca in lume focul adus de Fiul lui Dumnezeu, Hristos, pe pamant. Acest "foc" naste impotriviri, aduce sabie, nu pace. Viata crestina nu este o viata comoda. Ea cere sacrificii imense care aduc, paradoxal, cele mai adanci bucurii."

Parintele protopop Savu Popa, ucenicul parintelui, isi aminteste: "Cand te uitai la el, vedeai o fresca bizantina. Un intelectual profund si rafinat, din stirpea lui Staniloae, caruia i-a fost ani de zile asistent la catedra de dogmatica si apoi secretar personal, sfetnic si confident de nadejde. Semana mult cu luminatul sau profesor-aceeasi cultura solid asezata, aceeasi calcatura subtila a ideilor. Il astepta o stralucita cariera universitara, obtinuse chiar o bursa de exceptie la Berlin, dar brusc rusinandu-se parca de inteligenta sa iesita din comun, a renuntat la tot si a hotarat sa se retraga la tara, simtind ca vocatia lui adevarata era sa-i slujeasca pe cei umili fara pastor."

Parintele Miron Mihailescu - carti intocmite de ucenici

"Iubind ca Dumnezeu", Editura Christiana, Bucuresti, 2004
"Vorbeste Dumnezeu", Editura Christiana, Bucuresti, 2005
"Sfanta Liturghie, Painea cea de-a pururi. Predici, exegeze si comentarii.", Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2007

Parintele Miron Mihailescu - cuvinte dintr-o inima cu dragoste neclintita

Noi, preotii, nu muncim destul pentru a face cunoscut oamenilor Duhul binelui lui Dumnezeu. Sa nu ne inselam: Pana nu vezi oamenii ajunsi la starea de a nu mai putea trai fara Sfanta Biserica, cu Tainele ei - innoiti in toata gandirea lor si in fapte - sa nu socotesti ca ai reusit mare lucru!

Este o perspectiva cumplita inaintea noastra, a celor ce avem putinta de a-L ajuta pe bunul Dumnezeu sa ridice inimile la El, si nu o facem. Vom avea, in cazul acesta, soarta sarii ce nu sareaza: vom fi aruncati, lepadati. Aceasta e groaza noastra, a preotilor: unul care citeste Evanghelia, direct din inima Mantuitorului, si nu o pune mai departe, pe viata si pe moarte, la inima ascultatorilor, acesta nu are nici o cinste.

Cine e trimis catre oameni, din partea Mantuitorului, acela trebuie sa aiba aceiasi ravna a Mantuitorului, ravna dovedita pe Cruce.

Nu le dau canoane asa cum se obisnuieste, pentru ca ceea ce le cer eu insistent socotesc a fi, totodata, cel mai greu, dar si cel mai frumos canon: acela ca dimineata, cand te trezesti din somn, sa-ti aduci aminte ca esti viu, adica sa-ti reiei imediat trezvia inimii pe care ai avut-o la culcare. Pentru aceasta trebuie sa adormi la rugaciune, pentru ca Hristos lucreaza in viata ta. Sa se instaleze o comuniune de ganduri si simtaminte cu El, astfel ca omul sa stie ca nu e singur, ci purtator de Hristos. Acest canon il dau: omul sa nu uite ca e impartasit.

Prietenia consta in a face oamenii schimb de inima unul cu altul, pentru ca impreuna sa patrunda Taina lui Hristos. Numai un prieten poate fi atat de atent incat sa poata lua totul din inima altuia, sa-si insuseasca continutul inimii altuia integral si sa-l duca mai departe. Numai un prieten poate face asta, prietenul care are atentia suprema, avand incredere deplina in faptul ca cel ce-i vorbeste, din dragoste ii vorbeste. Prietenul iti crede dragostea, ceilalti mai putin.
 

.

04 Iulie 2012

Vizualizari: 5879

Voteaza:

Parintele Miron Mihailescu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE