Icoana Invierii Domnului, acest "praznic al praznicelor si sarbatoare a sarbatorilor", este, de fapt, icoana Pogorarii la iad, ultima treapta a scarii smereniei Mantuitorului, a drumului Crucii, atingere a adancului in care zaceau dreptii Vechiului Testament, impreuna cu Adam si Eva. Este icoana in care Dumnezeu-iubire se pogoara la nivelul omului pentru ca pe om sa-l ridice la inaltimea Sa.
Temeiuri si izvoare ale icoanei
Spre deosebire de alte icoane praznicare, cea a Pogorarii la iad nu-si afla un suport canonic in Sfintele Evanghelii. Faptul ca marele eveniment al iconomiei mantuirii, in fond incoronarea sa, este invaluit in tacere nu face decat sa atraga atentia asupra faptului ca ne aflam in fata unei taine de nespus, a unei anume manifestari a iubirii dumnezeiesti. Toti sfintii evanghelisti ne dau marturie despre aflarea mormantului gol, despre cele rostite de ingeri si despre aratarile Domnului Iisus Hristos de dupa Invierea Sa. Doar in epistole intalnim referiri la aceasta pogorare a Mantuitorului, dupa cum ne marturiseste Sfantul Apostol Petru: "Pentru ca si Hristos a suferit odata moartea pentru pacatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepti, ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu, omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, Cu care S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare…" (I. Petr. 3, 18-19), idee completata de Sfantul Apostol Pavel: "Pentru aceea zice: "Suindu-Se la inaltime, a robit robime si a dat daruri oamenilor". Iar aceea ca "S-a suit" - ce inseamna decat ca S-a pogorat in partile cele mai de jos ale pamantului? Cel ce S-a pogorat, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate sa le umple. (Ef. 4, 8-10).
Aceasta pogorare in adancurile iadului constituie subiectul multor scrieri patristice ale Sfantului Irineu, Sfantului Efrem Sirul, Sfantului Chiril al Ierusalimului, acesta din urma inspirandu-se dintr-un text apocrif, Acta Pilati sau Evanghelia lui Nicodim, scriere in care sunt descrise cu multe amanunte lumina care asemenea soarelui a strabatut intunericul, desfiintarea portilor de arama si eliberarea dreptilor de sub tirania mortii si a iadului. (Michel Quenot, Invierea si icoana, traducere si prefata preot prof. dr. Vasile Raduca, Edit. Christiana, Bucuresti, 1999, pp. 96-99)
Iisus Hristos, centrul si temelia icoanei
Exista o mare deosebire intre iconografia catolica si cea ortodoxa. Daca in spiritualitatea apuseana Hristos este reprezentat asemenea unui atlet sau cavaler biruitor ce iese semet purtand un steag ca semn al biruintei, in cea rasariteana El este intotdeauna reprezentat in relatie directa cu omul. Icoana marturiseste aceasta profunda dovada a iubirii dumnezeiesti care L-a determinat sa Se pogoare si sa parcurga aceasta ultima treapta a dialogului cu omul cel cazut si care nu se putea ridica singur.
In mare, iconografia ortodoxa prezinta doua variante compozitionale ale acestei teme, una in care Iisus Hristos este reprezentat in profil sau semiprofil, avandu-i pe Adam si Eva de o parte a Sa, iar cealalta in care El, intr-o pozitie frontala, se afla intre cei doi protoparinti, intinzandu-le fiecaruia cate o mana. In prima, atitudinea nesimetrica tradeaza gandirea orientala, in timp ce in a doua citim atitudinea hieratica, solemna, specifica lumii grecesti, bizantine. Intr-una Hristos se afla intr-un dialog direct cu Adam si Eva, in timp ce in cealalta El pare ca se adreseaza direct si noua, cei care in fiecare moment avem nevoie sa fim scosi din mormantul pacatelor, in oricare din variante El purtand vizibil insemnele Patimilor.
Vesmantul sau nu mai este cel din timpul slujirii pamantesti, ci este mai intotdeauna de un alb stralucitor, auriu sau cu lumini aurii, simbolizand firesc lumina Invierii, slava de care S-a bucurat Mantuitorul precum si demnitatea Sa imparateasca, manifestata plenar in acest moment al Invierii. Este momentul din care putem rosti: "Lumineaza-te, lumineaza-te, noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit" (Irmosul cantarii a 9-a din Utrenia Invierii). Tot un atribut al slavei dumnezeiesti este mandorla, un simbol al luminii, fapt pentru care ea este intotdeauna deschisa la culoare. Din punct de vedere vizual ea focalizeaza atentia asupra lui Iisus Hristos, Care a marturisit: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii." (Ioan 8,12) Mandorla este un atribut divin ce apare doar in icoanele Schimbarii la fata si ale Inaltarii, intotdeauna de forma circulara, perfectiunea specifica acestei forme estetice fiind o manifestare a perfectiunii divine si a odihnei. In icoana Invierii ea este de forma migdalata, o accentuare a verticalitatii, traseul drumului de la cer la pamant al slavei si foarte rar circulara.
Gesturile Mantuitorului sunt mai intotdeauna dinamice, variind insa de la acea simpla aplecare a Sa catre faptura cazuta pana la gestul de un extrem dinamism prezent la paraclesion-ul de la Chora, unde Hristos se misca aici cu o extraordinara energie fizica, tragandu-i pe Adam si Eva din mormantul lor, astfel incat ei par a zbura prin aer, un original mod de a exprima triumful divin.
In mana Lui Iisus Hristos se afla un filacter, semn al propovaduirii, care in anumite icoane este inlocuit cu Sfanta Cruce, ca una prin care a fost biruita moartea. In toata imnografia ortodoxa, Crucea si Invierea sunt intim legate: "Invierea lui Hristos vazand sa ne inchinam Sfantului Domn Iisus, Unuia Celui fara de pacat. Crucii Tale ne inchinam Hristoase si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim, ca Tu esti Dumnezeul nostru, afara de Tine pe altul nu stim, numele Tau numim. Veniti toti credinciosii sa ne inchinam Sfintei Invierii lui Hristos; ca iata a venit prin Cruce bucurie la toata lumea. Totdeauna binecuvantand pe Domnul, laudam Invierea Lui, ca rastignire rabdand pentru noi, cu moartea pe moarte a calcat." Asa se explica si de ce si icoana Invierii este structurata pe coordonatele orizontale si verticale ale Crucii, ca o marturie a biruintei doar prin acest semn.
Bratul orizontal al icoanei Invierii
Omenirea care Il inconjoara pe Mantuitorul reprezinta, de fapt, icoana iubirii divine, o rememorare a gestului de pe Cruce in care El, murind cu bratele deschise, a imbratisat intreaga lume. Intotdeauna apar protoparintii neamului omenesc, Adam si Eva, pe care Mantuitorul ii apuca efectiv de mana, cu un gest plin de forta, si ii ridica din mormintele in care zacusera pana atunci si din care nu puteau iesi singuri. Ei sunt reprezentati intotdeauna foarte in varsta, ca unii ce au asteptat indelung izbavirea. Uneori, Hristos il trage de mana doar pe Adam, ca o accentuare a intalnirii dintre "Adam cel vechi", cel care a cazut, si "Adam Cel Nou", Care a venit sa-l ridice. Astfel, icoana devine intalnirea tulburatoare a celor doi Adam, care coincid acum si se identifica nu atat in kenoza Intruparii, cat in slava Parusiei.
In randul dreptilor se remarca intotdeauna chipul Sfantului Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul, cel care dupa moarte a ajuns in iad, binevestind si aici apropiata venire a lui Hristos. Mai sunt prezenti si unii din profetii Vechiului Testament, David, Solomon (ca fiind unii ce au asteptat si vestit izbavirea), Moise (ca unul care ii anuntase pe evrei ca "Prooroc din mijlocul tau si din fratii tai, ca si mine, iti va ridica Domnul Dumnezeul tau: pe Acela sa-L ascultati", Deut. 18,15), dar si Abel, ca prima jertfa umana.
Bratul vertical al icoanei se regaseste in insusi sensul cuvantului anastasis, insemnand ridicare, inaltare. Uneori, chiar vesmantul Mantuitorului sugereaza aceasta coordonata verticala. Dorind a vizualiza puterea cu care El S-a pogorat la iad, iconarii au pictat uneori o parte a vesmantului fluturand in sus, urmand firesc legile fizicii, ca o indicare a drumului strabatut, dar si o subliniere a celui de intoarcere, de ridicare.
La cele doua capete ale coordonatei verticale se afla, in partea cea mai de jos, iadul, iar in partea cea mai de sus, cerul. "Pogoratu-Te-ai intru cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase; si a treia zi, precum Iona din chit, ai inviat din mormant." (Irmosul Cantarii a 6-a din Utrenia Invierii) Adancul negru ce se casca in josul icoanei reprezinta iadul, unde se citeste chipul mortii, legata de maini si de picioare si cu o funie de gat. La picioarele Mantuitorului se afla dispuse adesea pe diagonale cele doua porti ale iadului, care nu au fost doar deschise, ci desfiintate, scoase din tatani. Dupa cum consemneaza Evanghelia lui Nicodim, la pogorarea lui Iisus Hristos in iad a rasunat un glas asemenea tunetului si zvonului furtunii: "Ridicati-va portile, stapani (ai iadului), deschideti-va porti vesnice, ca sa intre Imparatul slavei…", la care stapanul iadului a zis nelegiuitelor lui slugi: "Inchideti portile de arama si puneti zavoarele de fier; luptati vitejeste". Si din nou a rasunat glasul cel de asemenea cu tunetul: "Deschideti portile, dati de o parte portile vesnice, ca sa intre imparatul slavei…". In unele icoane apar mai multe detalii legate de aceasta infrangere definitiva a mortii, lanturile sfaramate, cheile, lacatele zdrobite, ingerii care il leaga pe satana.
Cum nu doar omul a fost restaurat, ci si cosmosul intreg, e firesc ca si el sa fie prezent in icoana sub forma muntilor ce incadreaza in partea superioara intreaga scena. Faptul ca Invierea este manifestarea demnitatii imparatesti, explica prezenta slujitorilor Imparatului cerului si al pamantului, ingerii, cu atat mai mult cu cat evenimentul nu este preamarit doar de cei direct implicati, oamenii, ci si de ingeri - "Invierea ta, Hristoase Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi pe pamant ne invredniceste cu inima curata sa Te marim" - motiv pentru care in partea superioara a icoanei se afla doi ingeri, adesea tinand in maini insemnele Patimilor.
Pastele, trecere de la robie la libertate, de la moarte la viata
"Pastile cele sfintite astazi noua s-au aratat, Pastile cele noua si sfinte, Pastile cele de taina, Pastile cele preacinstite, Pastile Hristos-Izbavitorul; Pastile cele fara prihana, Pastile cele mari, Pastile credinciosilor, Pastile care au deschis noua portile Raiului, Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii." Pentru evreii Vechiului Testament, Pastele insemna trecerea de la robie la libertate. Pentru noi, el inseamna trecerea de la robia pacatului la libertate, de la moarte la viata, de la intuneric la lumina, ca un nou Exod, un drum identic cu cel al Crucii, intrucat acesta este singurul care duce catre bucuria Invierii, fapt care explica prezenta Crucii in aceasta icoana.
prof. dr. Mihaela Palade
Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 4 aprilie 2010
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.