Prima saptamana a Postului Mare

Prima saptamana a Postului Mare Mareste imaginea.

In vremea razboiului duhovnicesc, spune Sf. Maxim Marturisitorul (Rasp. Catre Thalasie, 49), luptatorul trebuie sa astupe izvoarele apelor celor dinafara cetatii si sa nu se indeletniceasca decat cu rugaciunea si cu muncirea trupului prin filosofia cea lucratoare, adica cu ostenelile trupesti.

Apele cele dinafara cetatii sunt cugetele trimise de fiecare simt din lumea sensibila, care strabat sufletul asemenea unui rau ce trece prin cetate. Fiindca diavolul se foloseste tocmai de aceste cugete ca sa ne dea razboi, de aceea in timpul luptelor duhovnicesti trebuie sa ne oprim de la contemplatia naturala si sa ne indeletnicim numai cu rugaciunea si cu nevointele trupesti. Rugaciunea indreapta mintea catre Dumnezeu, iar nevointele trupesti indreapta pofta si iutimea spre cele duhovnicesti. Astfel, toate puterile sufletesti sunt adunate la un loc si indreptate intr-o singura directie spre Dumnezeu, si omul capata mare putere impotriva vrajmasului, despre care Insusi Mantuitorul spune ca nu se poate birui fara numai cu rugaciune si cu post (Mc. 9, 29).

Randuiala de nevointa a Postului Mare si, mai ales, aceea a primei saptamani se desfasoara exact in vederea acestui razboi nevazut.

Dupa o pregatire amanuntita si cu multa grija a celor trei saptamani premergatoare, postul incepe hotarat, ca un adevarat asediu asupra vrajmasului, pe amandoua fronturile aratate de Sf. Maxim Marturisitorul: rugaciunea si nevointele trupesti.

Nevointele trupesti
Postul este total, prima masa este miercuri, iar a doua vineri, cu indemnul, pentru cine poate, sa se lipseasca de cea de miercuri. Slujbele bisericesti sunt insotite de multe metanii si inchinaciuni, care trebuie inmultite si la pravila de chilie. Slujbele se lungesc, si cu ele si privegherea de noapte. Grijile de trup sunt imputinate si toata vremea trebuie cheltuita la pravila de obste, in rugaciune, tacere si cugetare duhovniceasca.

Prin post, pofta fiind lipsita de materia care o intretine, este indreptata pe calea cea fireasca de a fi dorire aprinsa dupa Dumnezeu; iutimea, care-i avocatul poftei, nemaiavand pentru cine pleda, isi regaseste rostul firesc de putere intaritoare a dorului dupa Dumnezeu. Prin aceasta, ele sunt scoase din simtire si puse sub ascultarea mintii, care se face astfel „stapana peste patimile cele stricatoare de suflet”.

Rezultatul este imediat: prin strunirea trupului si prin usurarea lui de multimea materiei, poftele se domolesc si mintea se curateste, „supararile dracesti nu indraznesc, iar ingerii stau mai aproape de cei ce se nevoiesc cu postul”.

Rugaciunea
Celalalt front de lupta, hrana si intarirea sufletului, se inmulteste la toate slujbele si, indeosebi, se adauga rugaciunea Sf. Efrem: „Doamne si stapanul vietii mele…”, ca o pecete duhovniceasca peste rugaciunea obsteasca din aceasta vreme. Ea este epicleza acestei Liturghii de pocainta a postului, care lucreaza prefacerea omului trupesc in cel duhovnicesc.

Comoara cea bogata a Psalmilor se citeste de doua ori acum, in cursul unei saptamani. Pentru ca, dupa cuvantul Marelui Vasile: „Psalmul este alungatorul dracilor, aducator al ajutorului ingeresc, arma pentru teama de noapte, liniste pentru ostenelile zilei, fapta ingereasca, traire cereasca, mireasma duhovniceasca” (Comentarii la Psalmi).

La canoanele utreniei se adauga „Cantarile lui Moise”, cele opt cantari ale Vechiului Testament si Cantarea Maicii Domnului. Cantarea de biruinta a poporului evreu, cand a trecut prin Marea Rosie izbavindu-se de robia Egiptului, precum si cantarea celor trei tineri, care au ramas nearsi in cuptorul Babilonului ne umplu de nadejde ca asa vom scapa si noi din robia celui viclean si din cuptorul patimilor, avand pe Domnul „ajutor si acoperim spre mantuire”. Rugaciunile proorocilor Avacum, Isaia si Iona ne vestesc slava Mesiei, Care „va straluci ca soarele”, care mantuieste si scoate sufletele din iadul cel mai de jos, iar Cantarea Maicii Domnului ne arata cat sunt de mari darurile pe care le revarsa Domnul peste robii Sai cei smeriti.

Liturghie deplina in aceste zile nu se savarseste, ci numai Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, in zilele de miercuri si vineri, pentru a ne putea impartasi si intari cu Sfintele lui Hristos Taine, cu „Painea vietii si paharul mantuirii , dupa care este dezlegare si pentru hrana trupeasca. Este plina de taina aceasta Liturghie.

Dupa ce ni se atrage atentia ca „Lumina lui Hristos lumineaza tuturor”, de sapte ori staruim „sa se indrepteze rugaciunea mea, ca tamaia inaintea Ta” apoi se face iesirea cea mare, cand „puterile ceresti nevazute impreuna cu noi slujesc si Insusi Imparatul, in jertfa cea de taina savarsita, se inconjoara”.

Vohodul se face in tacere desavarsita, iar cei de fata, cu multa frica si evlavie, stau cu capetele la pamant cand Hristos trece prin mijlocul Bisericii. Este Însusi Comandantul duhovnicestii lupte, inconjurat de Puterile ceresti, Cel ce trece ca sa vada pe ostasii Sai care se lupta, sa-i intareasca, sa-i imbarbateze si sa-i asigure de biruinta, cata vreme lupta sub comanda Lui. Seara se face slujba Pavecernitei mari, la care in primele patru zile se adauga Canonul cel mare al Sf. Andrei Criteanul.

Pavecernita mare este ca o incununare a nevazutului razboi din acea zi. Batalia este in toi, iar ostasii sunt plini de putere si nadejde, pentru ca Dumnezeu Insusi lupta impreuna cu ei. De aceea si strigatul: „Intelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu; sa se auda pana la marginile pamantului, voi cei puternici plecati-va, caci veti fi biruiti si toate uneltirile voastre sunt zadarnice, caci cu noi este Dumnezeu cel tare si puternic, Domnul pacii, Ingerul sfatului cel mare, Parintele veacului ce va sa fie…” la care se adauga rugaciunea si angajamentul nostru in fata lui Dumnezeu: „Doamne al puterilor, fii cu noi, caci pe altul afara de Tine, ajutor intru necazuri nu avem; Doamne al puterilor, miluieste-ne pre noi”.

Canonul de pocainta al Sf. Andrei este mare nu numai pentru ca este cel mai lung din toata imnografia Bisericii (are 271 de tropare), ci mai ales prin puterea duhovniceasca ce-l strabate. Ca o fresca a pocaintei, aduce de la Adam si pana la Inaltarea Domnului, multime de pilde de pocainta, si de nevointa, precum si pilde ale celor ce au cazut si s-au pocait ca sa ne invete sa ne ferim de poticnire si sa alergam la Dumnezeu cu pocainta, lacrimi si fapte mantuitoare. Si este cu atata iscusinta intocmit, ca poate si pe sufletul cel mai impietrit a-l atrage spre pocainta si indreptare.

Intreaga lucrare de rugaciune din aceasta vreme este puternic strabatuta de simtamantul prezentei lui Dumnezeu, de simtamantul de mare incredere, nadejde si dragoste de Dumnezeu.

Cainta, umilinta, zdrobirea inimii nu numai ca nu sunt istovitoare, ci pline de incredere si datatoare de putere. Inca din primele zile se simte suflul biruintei asupra pacatului, vestea marii bucurii a Invierii. In canoanele si stihoavele utreniei, urmeaza in fir neintrerupt aceste indemnuri: „Sa postim de bucate si de toata patima, desfatandu-ne cu bunatatile Duhului, ca sa ne in-vrednicim toti a vedea Preacinstita Patima lui Hristos Dumnezeu si Sfintele Pasti…” „si trecand noianul cel mare al postului sa ajungem si la Invierea cea de a treia zi a Mantuitorului Iisus Hristos..”.

De aceea, la capatul unei saptamani de post aspru si nevointe grele, te simti inviorat, limpede la minte, refacut si primenit cu sufletul si cu trupul, pentru ca „omul nu se hraneste numai cu paine” (Matei 4, 4), dupa cuvantul Domnului.

Dar fiindca mintea nu poate sta prea multa vreme incordata, randuiala de rugaciune este presarata cu citiri din Sfintele Scripturi: din Prooroci, de la Facere si intelepciunea lui Solomon, precum si din cuvintele marilor nevoitori, luptatori si povatuitori duhovnicesti: Efrem Sirul, Ioan Scararul si Teodor Studitul.

Sf. Efrem Sirul, alauta Duhului Sfant, ne fericeste pentru buna indrazneala a luptei si pentru raiul care asteapta pe cei ce bine se nevoiesc. Fericeste pe toti iubitorii de virtute, ca sa nu ne indemne a-i urma si ticaloseste pe cei lenesi si nepasatori, ca sa ne plece spre umilinta, spre ravna si spre lacrimi.

Sf. Ioan Scararul, preaiscusitul in razboiul cel nevazut, ne arata ca intr-o oglinda chipul de nevointa, mestesugurile dracesti, inlantuirea virtutilor si a patimilor, cum sa ne cunoastem pe noi insine si viclesugurile celui potrivnic si cu multa iscusinta ne conduce si ne urca pe scara desavarsirii, de la cele pamantesti la cele ceresti. Iar marele povatuitor al vietii de obste, cu untdelemnul cuvintelor sale, ne povatuieste indeosebi in luptele mantuitoare ce trebuie sa le ducem in viata de obste. Astfel, mintea odihnita si luminata prin cuvintele duhovnicesti se inalta si mai cu avant la rugaciune, iar curatia prin rugaciune se adanceste mai deplin in cunoastere duhovniceasca.

Asa s-au desavarsit toti marii nevoitori ai vietii duhovnicesti si ne-au lasat cele de urmat: post si nevointe, cunostinta duhovniceasca si rugaciune, care impreuna alcatuiesc mestesugul razboiului celui nevazut, stiinta innoirii omului, care se lucreaza indeosebi in aceasta vreme. Numirea generala de „post” nu se restrange numai la o oprire de bucate, ci arata aceasta in-treaga lucrare innoitoare a omului intreg, suflet si trup. De aceea stihoavna vecerniei de luni spune: „Sa postim post primit, bineplacut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, indepartarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit”.

Iar Sf. Ioan Gura de Aur ne intreaba: “Postesti? Arata-mi-o prin fapte! Cum? Vezi un sarac, ai mila de el; un dusman, impaca-te cu el; un prieten inconjurat de nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ramanand curate de rapire si de lacomie; picioarele nealergand la privelistile cele urate, ochii neprivind cu ispitire frumuseti straine, gura sa posteasca de sudalme si de vorbiri rusinoase…”.

In sambata de la sfarsitul saptamanii se face pomenirea minunii Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, care a izbavit pe crestinii ce posteau, de la spurcarea cu jertfe idolesti, pusa la cale de Iulian Apostatul. Minunea este totodata si un fel de incheiere a saptamanii de nevointa, aratandu-ne ca prin post si rugaciune se zadarnicesc toate uneltirile vrajmasilor celor vazuti si nevazuti pentru ca „cu noi este Dumnezeu si nimeni nu poate sta impotriva noastra”.

Protosinghel Petroniu Tanase,

“Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia

Pe aceeaşi temă

27 Februarie 2017

Vizualizari: 12141

Voteaza:

Prima saptamana a Postului Mare 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE