Ce este important in post

Ce este important in post Mareste imaginea.

Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, iată că au trecut câteva zile, aproape o săptămână de când am intrat în post. De obicei, când intrăm în post, ne facem nişte socoteli de nevoinţă, pe care le ţinem sau nu le ţinem. De fapt, lucrul de căpetenie este altceva, ceva la care nu ne prea gândim.

Fără îndoială că şi nevoinţă îşi are rostul ei, pentru că dacă nu ar avea rost, nu ar fi rânduit Sfânta Biserică zile de nevoinţă anume.

Ne gândim, în primul rând, la vremea de pregătire prin post pentru Sfintele Paşti, la celelalte posturi şi la zilele de post de peste an. Cineva care nu posteşte nu poate fi numărat la oamenii care postesc. Pricini de nepostire pot fi mai multe, între care poate fi neputinţa. Sunt oameni care nu pot să postească, au ajuns la o vârstă la care nu pot să se nevoiască, sunt oameni care nu pot să postească din pricini de sănătate, de exemplu cei bolnavi de diabet. Biserica nu a avut în vedere aşa ceva în trecut. Nu pentru că nu era boala respectivă. Dar nu se ştia nici tratamentul ei şi nu se putea interveni pe atunci în situaţii de felul acesta. Trăim totuşi în nişte realităţi şi trebuie să avem în vedere nişte situaţii, care au rostul lor pentru binele omului. Şi Dumnezeu nu l-a făcut pe om să se chinuiască, aceasta e realitatea, Dumnezeu l-a făcut pe om să se mântuiască.

Ştim că Fiul lui Dumnezeu S-a răstignit pentru a noastră mântuire, ca să nu ne mai răstignim noi sau să ne răstignim altfel decât S-a răstignit El. Nouă nu ne-a bătut nimeni cuie în mâini şi nici nu o să ne bată, nu ne-a pus nimeni cunună de spini pe cap şi nici nu o să ne pună, dar avem şi noi de făcut câte ceva pentru îmbunătăţirea noastră, ca să fim mai ca Hristos, să fim cam cum e Domnul Hristos sau cum ştim noi că e Domnul Hristos. Cum e Domnul Hristos? Blând şi smerit cu inima, doritor să-i cuprindă pe oameni cum cuprinde găina puii săi sub aripi. Domnul Hristos e trecător cu vederea, este iertător. Când ne iartă Domnul Hristos? Când iertăm şi noi. Cum ne iartă Domnul Hristos? Cum iertăm şi noi. De câte ori ne iartă Domnul Hristos? De câte ori ne facem vrednici de iertarea Lui, părăsind păcatul.

Trebuie să mai recunoaştem că trăim mai mult într-un sistem, adică ne-am făcut noi nişte socoteli, pe care ni le-am rânduit şi după rânduiala Bisericii, bineînţeles, şi dacă le împlinim pe acestea, zicem că am împlinit ce trebuie. De fapt, nu e aşa. Ştiţi că Domnul Hristos, când i-a mustrat pe farisei şi pe cărturari, pe cărturari ca pe nişte făţarnici, le-a spus între altele: „Vai, vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa" (Matei 23, 23). Şi dă Domnul Hristos şi o soluţie - nu zice că nu mai trebuie să dea zeciuială din izmă, din chimen şi din mărar, dar zice Domnul Hristos o vorbă pe care noi gândim că le-a spus-o lor şi nu ne-a spus-o nouă. Dar să ştiţi că ne-a spus-o şi tot ce ştim noi din Evanghelie este şi pentru noi, şi noi putem fi cărturari şi farisei făţarnici care dau zeciuială din izmă, din chimen şi din mărar şi atunci trebuie să-L auzim pe Domnul Hristos spunând: „Pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi" (Matei 23, 23).

E post şi postim, şi e bine. E bine pentru că ne încădram în rânduiala Bisericii, e bine pentru că ne disciplinăm pentru că ştim că aşa vrea Biserica şi ştim că aşa vrea Dumnezeu.

Ce a zis Domnul Hristos către cei care îi învinuiau pe ucenicii Săi că nu postesc, ca Sfântul Ioan Botezătorul şi ca ucenicii acestuia? A zis: „Vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile" (Marcu 2, 20). Aşa că postul e o datorie, datorie pentru cine poate să-l ţină. Iar pentru cine nu poate să-l ţină, nu e o datorie. Au venit la mine, la spovedit, oameni care mi-au spus: Părinte, mie părintele Arsenie Boca mi-a spus că postul nu e pentru mine, deci că pot să nu postesc". Bineînţeles că părintele Arsenie, care avea şi dar de la Dumnezeu şi cunoştinţe medicale, şi-a dat seama că lucrurile nu sunt aşa - că mort-copt, trebuie să posteşti -, ci şi-a dat seama că sunt oameni care nu pot să postească. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să facă celelalte sau că nu trebuie să se silească în altele, mai multe decât dacă ar şi posti. Deci, s-ar părea că altceva trebuie să urmărim în mod special, şi anume pe lângă postul, cât îl facem, trebuie să ne silim pentru îmbunătăţirea sufletului. A postit Domnul Hristos, postim şi noi, nu ca Domnul Hristos, ci ca noi, după puterile noastre. Dar Domnul Hristos nu numai a postit, ci a fost şi blând şi smerit cu inima şi s-a prezentat în felul acesta, blând şi smerit cu inima. Noi nu o să ajungem să postim ca Domnul Hristos, ci postim ca noi, dar Wânzi şi smeriţi cu inima se cuvine să fim, trebuie să fim.

Domnul Hristos i-a despovărat pe oameni de învinuirile lor. Gândiţi-vă la femeia aceea, care a fost adusă în faţa Domnului Hristos, poate nu atât pentru păcatele ei, ci mai fliult pentru Domnul Hristos, ca să se vadă ce atitudine are Domnul Hristos în faţa unei astfel de situaţii. Au pus Problema Domnului Hristos aşa: Am prins pe femeia aceasta păcătuind. Legea hotărăşte ca pe păcătoase Ca aceasta să le omoram cu pietre. Tu ce zici? - L-au întrebat pe Domnul Hristos, şi El a trebuit să iasă din aceasta încurcătură şi a trebuit să o ajute şi pe femeia păcătoasă, şi a zis: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei" (Ioan 8, 7).

Ştia Domnul Hristos că nu o să se găsească nici unul care să poată face lucrul acesta, şi atunci unul câte unul au plecat. Şi a rămas Domnul Hristos cu femeia osândită de oameni şi a întrebat-o: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti". Aceasta e soluţia Domnului Hristos. Dacă L-am urma pe Domnul Hristos, am face şi noi la fel, nu i-am împovăra pe oamenii deja împovăraţi de propriile lor păcate, că orice păcat pe care îl face cineva e o împovărare, dacă simte omul păcatul ca păcat.

Şi dacă L-am urma pe Domnul Hristos, am face şi noi ce a făcut Domnul Hristos, am căuta să-l despovărăm pe cel de lângă noi cât putem noi să-l despovărăm, pentru că în sufletul omului nu putem intra, nu putem face noi ce a făcut Domnul Hristos. Noi putem doar să-i aducem o mângâiere, gândindu-ne la ceea ce a făcut Domnul Hristos, la iertarea pe care a dat-o Domnul Hristos şi la puterea, pe care a dat-o şi oamenilor, de a ierta păcatele. La toate acestea gândindu-ne, putem să fim mângâietori şi atunci ne asemănăm cu Duhul Sfânt, cu împăratul Ceresc, Mângâietorul, cu Duhul Sfânt pe Care L-a trimis Domnul Hristos ca să mângâie: „.Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl" (Ioan 15, 26).

Cât ne gândim noi la lucruri de felul acesta, cât ne reproşăm noi pentru păcatele, greşelile, răutăţile, chiar şi numai din gând, care se ivesc în fiinţa noastră? Cât ne gândim la toate lucrurile acestea ea să le desfiinţăm? Noi, cei care postim, noi, cei care vrem să postim mai mult decât trebuie, de ce nu ne gândim că a zis Domnul Hristos: pupă aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea iubire unul către altul" (Ioan 13, 35)? Unde e iubirea, unde e dorinţa de a odihni pe omul de lângă tine, unde e dorinţa de a interveni pentru binele omului pe care Dumnezeu l-a pus lângă tine şi pe tine te-a pus lângă el? Şi zicem că postim. Şi să postim că e bine, dar să nu lăsăm celelalte, mai grele, ale legii.

Aţi auzit de la strană citindu-se şi cântându-se să nu postim numai de bucate, ci să lepădăm toate răutăţile, de toate felurile, şi să adăugăm bunătatea, iertarea, trecerea cu vederea şi înţelegerea neputinţei omeneşti. Să le facem şi pe acestea, chiar dacă ni s-ar părea nouă, cu o părere greşită, că acestea sunt izmă, chimenul şi mărarul de care nu ar trebui să fim cu mare grijă. Poate că, dacă e vorba să cercetăm mai bine, mai cu luare-aminte, ne-am putea gândi că postul, mai degrabă, e izmă, mărarul şi chimenul din care dăm sau nu dăm zeciuială şi ceea ce ni se cere, mai cu seamă şi mai mult, sunt cele mai grele ale legii, şi mai ales iubirea.

Sfântul Apostol Pavel a spus şi e scris cuvântul Sfântului Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, în capitolul 13: „De aş avea credinţă atât de multă încât să mut Şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt", nu am nici o valoare.

Noi suntem obişnuiţi unii cu alţii şi trăim cam izolaţi unii faţă de alţii, fiecare cu rostul lui, fiecare cu gândurile toi, fiecare cu preocupările lui. Poate că nici nu ar putea fi altfel, dar totuşi trebuie să ne mai interesăm unii de alţii, de vecinul pe care nu l-am văzut pentru că e bolnav, de vecinul care ar avea trebuinţă de intervenţia noastră, tru că e fratele Domnului Hristos şi „Intrucât aţi unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi facut" (Matei 25, 40). Există o slujire a Domnului prin slujirea omului - dacă nu îl slujeşti pe omul de lângă tine nici pe Dumnezeu nu îl slujeşti, nici măcar atunci când zici cuvinte rânduite pentru slujire.

Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, într-una din duminicile trecute am adus aminte în cuvântul meu despre unul, pomenit în Pateric, cu nişte gânduri ale lui, şi anume se gândea el să se ducă undeva unde nu-l cunoaşte nimeni, nu ştiu de ce. Să ştiţi că mai sunt şi nişte aventuri duhovniceşti, nişte aventuri spirituale. îşi face omul nişte socoteli, pe care de fapt nu i le cere nimeni: să se ducă undeva unde nu-l cunoaşte nimeni, poate ca să nu-l respecte, poate ca să nu-l ia în seamă, deşi să ştiţi, iubiţi credincioşi, că respectul e o datorie. Dumnezeu nu l-a făcut pe om să fie singur, nu l-a făcut pe om să fie trăitor în pustie, chiar dacă mai sunt oameni pe care-i primeşte Dumnezeu şi cu lucrarea aceasta, de depărtare de lume.

Insă altfel, trăind în lume, noi suntem datori cu iubire şi cu respect unii faţă de alţii. Şi se mai gândea acel doritor de înaintare sufletească să stea de fapt în mănăstire, dar să mănânce la două zile şi să-şi petreacă viaţa în chilie, lucru pe care nu trebuie să-l gândească nimeni dintre cei care îşi duc viaţa împreună cu alţii. Orice trăitor în mănăstire -nu mă gândesc la angajaţi, mă gândesc vieţuitori, la cei care îşi doresc înaintarea în viaţa sufletească - depinde de ceilalţi, nu poate să-şi facă un program al lui, să se retragă, să facă el ce vrea să facă. Şi şi-a mărturisit acesta gândurile la un părinte duhovnicesc. Şi părintele duhovnicesc a zis: „Nici unul din acestea nu-ţi foloseşte, nici unul din gândurile acestea nu e bun" şi i-a dat drumul: „Du-te! Să ai întotdeauna în inima ta smerenia vameşului şi te mântuieşti!" Deci, dacă îţi îndeplineşti datoriile, dacă faci ceea ce ai de făcut, dacă faci ceea ce ţi se cere, dacă nu-ţi faci un program al tău în detrimentul altora, păgubindu-i pe alţii, atunci te mântuieşti.

Eu mai pun o dată accentul pe faptul acesta, că noi cei care suntem aici la mănăstire, am fost chemaţi de Dumnezeu aici şi, dacă am fost chemaţi de Dumnezeu, înseamnă că trebuie să-I slujim lui Dumnezeu aici, în locul acesta. Şi să iubim locul acesta, să fim identificaţi cu locul în care ne-a aşezat Dumnezeu, să facem ceea ce trebuie să facem. Părintele Serafim Popescu, Dumnezeu să-l odihnească, zicea: „Cine nu face faptele locului îl aruncă locul". Cuvântul acesta sigur l-a găsit în Sfânta Scriptură, în legătură cu Moise, care le spunea israeliţilor că dacă nu fac faptele locului îi aruncă locul, nu-i ţine locul.

Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, oricare ne-ar fi fost viaţa până în clipa de faţă, putem pune un început bun, gândindu-ne bine la făgăduinţele pe care le-am făcut pe locul acesta, pentru locul acesta, pentru cealaltă vreme a vieţii noastre. Să ne hotărâm, mai ales să fim buni, să fim îngăduitori, să fim iertători, dar să şi intervenim pentru binele pe care trebuie să-l facă şi alţii, în cazul în care aceştia nu-l fac.

Să nu vă închipuiţi că Domnul Hristos a fost un molatic. A fost blând şi smerit cu inima, dar a fost hotărât, a spus vorbă hotărâtă, i-a învăţat şi pe alţii să fie aşa, şi aşa trebuie să fim şi noi. Să nu ne închipuim că, dacă cocoloşim nişte lucruri, ca să nu se supere fratele de lângă noi, am făcut ceea ce trebuie să facem. Gândiţi-vă că în fiecare zi citim Psalmul 100, în care se zice: „Inaintea ochilor mei nu voi suferi nici o faptă netrebnică, pe cel ce cleveteşte în ascuns pe vecinul său, pe acela îl voi pierde, pe cel ce are ochi mândru şi inimă semeaţă, pe acela nu-l voi suferi". Să nu ne închipuim că e bine să fii nepăsător, că e bine să fii trecător cu vederea, numai aşa ca să nu-ţi faci probleme. Trebuie să fim hotărâţi pentru Dumnezeu, pentru că aşa ne cere Dumnezeu.

Poate că nu fiecare dintre noi avem competenţă în chestiunea aceasta, dar, în orice caz, să fim cu mai multă luare-aminte şi să nu ne gândim numai cum să mâncăm mai puţin, pentru că, dacă e vorba să mâncăm mai puţin, nu trebuie să ne gândim la asta numai în post. In post hrana e de aşa fel încât poţi să mănânci şi mult, că tot puţin e. Nu e vorba de asta, ci e vorba de a fi mai bun, de a cu dorinţa de mai bine, de a aduce împărăţia lui Dumnezeu aici, în mijlocul nostru. Să trăim în aşa fel încât putem fi sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Amin.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Parintele Teofil Paraian


Mănăstirea Brâncoveanu, 27 februarie 2004

Articol preluat din cartea "Cale spre bunatate", Editura Sophia

Cumpara cartea Cale spre bunatate


 

.

05 Martie 2015

Vizualizari: 5528

Voteaza:

Ce este important in post 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE