Parintele Arsenie Boca

Parintele Arsenie Boca Mareste imaginea.

Despre părintele Arsenie Boca, atât de preţuit în părţile Ardealului şi nu numai, sunt foarte multe de spus. În puţinele rânduri pe care le avem acum la dispoziţie, nu vom face altceva decât să răspundem la o întrebare: de ce l-a urmărit Securitatea pe părintele Arsenie? şi să aducem în atenţia cititorului câteva fragmente din dosarele poliţiei politice care pot ajuta la conturarea efigiei marelui duhovnic, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc astăzi 20 de ani.



Primul lucru care trebuie precizat este faptul că părintele Arsenie a intrat în vizorul autorităţilor încă de dinainte de instaurarea regimului comunist. Masele de oameni care se îndreptau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în anii celui de-al Doilea Război Mondial puteau să cuprindă şi oameni potenţial periculoşi pentru ordinea de stat, atât de fragilă în contextul istoric atât de delicat. Cum drumurile aveau drept ţintă cel mai adesea pe părintele Boca, în mod firesc organele de ordine s-au întrebat cum şi în ce fel acest călugăr poate avea influenţă asupra oamenilor. Printre miile de pelerini la Sâmbăta s-au numărat şi tineri simpatizanţi ai Mişcării Legionare, care au căutat sfat la vestitul duhovnic. La semnalele date de informatorii din preajma mănăstirii, pretinsele legături ale părintelui cu Mişcarea Legionară au fost verificate, dovedindu-se lipsa lor de fundament. În schimb, bănuiala a rămas consemnată în dosarele Siguranţei, care vor fi preluate mai târziu de Securitatea comunistă.

Un monah prea important


În vara anului 1945, părintele Arsenie a fost arestat pentru prima dată. Totul a plecat de la excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea, care, pentru a se face util guvernului Groza, promisese că va curăţa Biserica de persoanele vinovate de participarea la crime de război şi la dezastrul ţării. Printre cei „vinovaţi“ a fost considerat şi părintele Boca, care, în acea perioadă, desfăşura o amplă campanie catehetică, menită să-i pregătească pe monahi şi credincioşi să facă faţă tăvălugului comunist. Anchetatorii, care nu dobândiseră încă năravurile Securităţii, şi-au dat repede seama de eroare, iar părintele a fost eliberat, întorcându-se la Mănăstirea Brâncoveanu.

Aceasta a intrat însă curând în centrul luptei dintre forţele anticomuniste din munţi şi trupele de Securitate. Căutat de cei din rezistenţă şi urmărit permanent de agenţii regimului, părintele Arsenie a urmat în toţi aceşti ani o cale ale cărei ecouri reverberează în textele pe care le vom oferi mai jos. Suspiciunile au ajuns atât de mari, încât în anul 1948 părintele este din nou arestat şi anchetat şi din nou nu i se găseşte vreo vină.

Eliberat, părintele Arsenie nu se mai duce la mănăstirea sa de metanie, unde frământările erau prea mari, ci primeşte stăreţia unei foste mănăstiri greco-catolice, Prislopul, de care îşi va lega definitiv numele.

Calea spre Prislop. Scoaterea din mănăstire


Aici, la Prislop, Arsenie Boca încearcă să constituie o comunitate monastică model. În scurt timp, mii de oameni se îndreaptă spre mica mănăstire, aducând mari bătăi de cap securiştilor din raionul Haţeg, care se trezesc cu năpasta pe cap (din punctul lor de vedere). Nenumărate ordine de la centru cer acestor securişti de provincie să stabilească activitatea „ostilă“ regimului care se desfăşura la Mănăstirea Prislop. În mod zadarnic, deoarece nici o anchetă nu a reuşit să găsească ceva compromiţător. Cum oamenii veneau în număr tot mai mare la mănăstire, „centrul“ a găsit în cele din urmă soluţia trimiterii părintelui în colonie de muncă (la Canal), pentru reeducare, în perioada ianuarie 1951-aprilie 1952.

Această detenţie nu a făcut decât să mărească faima părintelui în rândul credincioşilor din regiunea Haţegului. Revenit la mănăstire, Arsenie Boca continuă programul său duhovnicesc, urmărit îndeaproape de securişti.

În 1955, Securitatea a crezut că l-a prins în sfârşit pe părintele Arsenie. În contextul frământărilor legate de arestările operate la Mănăstirea Vladimireşti, părintele este reţinut pentru a da mărturie că în acel loc s-au desfăşurat activităţi legionare şi că el însuşi este parte a unui vast plan al foştilor membri ai Gărzii de Fier, menit să submineze regimul comunist.

Cu toate eforturile depuse de agenţii regimului, părintele nu a putut fi găsit vinovat de ceva. Din nou, Securitatea era obligată să-l pună în libertate. Părintele revine la Prislop, însă pentru scurtă vreme, deoarece, în contextul acţiunilor premergătoare adoptării Decretului nr. 410/1959, Arsenie Boca este scos din mănăstire şi din monahism, ca un element „duşmănos“ regimului democrat-popular.

Din acel moment, părintele Arsenie nu a mai îmbrăcat niciodată haina monahală.

În lume, precum în mănăstire


În anii care au urmat, până la sfârşitul vieţii lui, părintele a continuat să fie urmărit de agenţii Securităţii, în pofida faptului că şi aceştia deveniseră convinşi că apartenenţa la legiune a lui Boca este o glumă. Mai mult, părintele renunţase la însemnele exterioare ale monahismului (rasa, barba) şi se îmbrăca elegant, ca un om de lume, aşa cum erau indicaţiile regimului, care credea că, odată schimbată înfăţişarea exterioară, şi omul va deveni altul. Cine l-a privit însă cu atenţie pe părinte a văzut în el acelaşi călugăr plin de trăire duhovnicească şi de putere în cuvânt. De aceea, oriunde l-au purtat paşii, până la trecerea la cele veşnice, o mulţime tăcută l-a urmat, în căutare de ajutor duhovnicesc.

De fapt, această urmărire absurdă de aproape cinci decenii nu a avut decât o singură raţiune: Arsenie Boca a fost o persoană carismatică, capabilă să atragă mulţimile de credincioşi. Autoritatea puternică, capacitatea de convingere erau elemente de potenţial pericol, chiar dacă niciodată părintele nu a făcut ceva dubios. Prin urmare, părintele Arsenie a fost scos din mănăstire şi ţinut sub supraveghere pentru un „posibil“ care nu s-a întâmplat niciodată şi pentru a împiedica pe oameni să se apropie de o persoană care le vorbea atât de convingător despre Hristos.

Dosarele Securităţii mărturisesc


În dosarul său, printre multele hârtii fără valoare, există şi câteva mărturii frumoase despre părinte, cu atât mai revelatoare cu cât sunt date de oameni aflaţi sub anchetă sau informatori. Una din ele datează din 1964 şi aparţine informatorului „Iulian Nicoară“, care spune despre părintele Boca următoarele: „Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase, s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puţin şi numai legume, numai de post. El dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor.

A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată, de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă, unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume. Construcţia fizică fiind puţin rezistentă - el a fost totdeauna slab, palid, anemic -, s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă.

Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el (…). Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «Sfântul» de la Sâmbăta“.

O altă mărturie frumoasă aparţine lui Nichifor Crainic, fiind dată cu ocazia anchetei din 1955: părintele Arsenie Boca „este de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene prin viaţa lui personală, riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti (…). În scurtă vreme, Mănăstirea Sâmbăta de Sus a ajuns un loc de pelerinaje religioase, sute şi mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arsenie. Până în anul 1945, dată după care eu nu mai ştiu nimic, mişcarea de la Sâmbăta de Sus avea un caracter pur religios, fără nici un fel de amestec politic“.

A fi creştin în anii comunismului


Mai târziu, în lume, Arsenie Boca era adesea ispitit să vorbească despre politică, Biserică şi comunism. Răspunsurile au fost, de fiecare dată, cum nu s-au aşteptat informatorii. Astfel, în 1967, Boca răspundea informatorului „Rafael“: „Eu n-am făcut politică niciodată şi nici nu voi face. Mă voi încadra şi voi respecta legile ţării, dându-mi exemplu din Biblie, când la Iisus au venit evrei cu o monedă cu efigia împăratului, voind să vadă ce spune. Iisus a spus: daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu“.

Mai multe lucruri a spus părintele în dialogul cu „Vicol Tatiana“, din 1976: „Conducerii de astăzi nu-i trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul şi vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate. Care nu, va cădea în valul lumii.

Eu (informatoarea) am zis: eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă.

Arsenie Boca a răspuns: Sunt îngăduiţi de D-zeu şi le ajută să pună stăpânire pe întregul glob pământesc (…). Nu te pune cu ei rău, ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc, la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma. (…) Dumnezeu cere de la noi faptele şi sufletele, atât. Trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-L avem în suflet“.

O restituire necesară


Aceste scurte mărturii se adaugă sutelor, poate miilor de amintiri despre părintele Boca, culese şi publicate după 1990, alături de diverse însemnări personale, predici, cuvântări scrise de părinte sau consemnate de alţii. Numărul extrem de ridicat al acestor volume dovedeşte impactul profund pe care personalitatea părintelui a avut-o asupra a mii de oameni. Din păcate, dintr-un anumit punct de vedere, aceste ediţii sunt mai mult acţiuni de pioasă restituire şi de iniţiere duhovnicească. Lipseşte încă o „ediţie critică“, realizată pe baze ştiinţifice, a însemnărilor părintelui sau a mărturiilor despre el, care să ajute la înţelegerea mai completă a unui duhovnic de excepţie şi a unui teolog valoros. Cine doreşte să scrie o biografie serioasă a lui Arsenie Boca sau să analizeze concepţiile sale spirituale şi teologice cu siguranţă va avea mult de muncă. Iar, după 20 de ani de la trecerea părintelui la cele veşnice, acest lucru se impune cu necesitate.

dr. George ENACHE

Sursa: ziarullumina.ro

.

26 Septembrie 2014

Vizualizari: 1796

Voteaza:

Parintele Arsenie Boca 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE