Predica la Duminica a IV-a din Postul Mare

Predica la Duminica a IV-a din Postul Mare Mareste imaginea.

Predica la Duminica a IV-a a Sfantului si Marelui Post

Iubiti credinciosi,
Sa intelegem ca alta este credinta tare, deplina, si alta este credinta indoielnica si putina. Prin credinta dreapta si deplina omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, sa faca minuni si sa dobandeasca fericirea vremelnica si vesnica. Credinta deplina sau desavarsita este credinta propovaduita de Biserica Ortodoxa si marturisita pe scurt in Simbolul Credintei (Crezul).

Aceasta sfanta si dreapta credinta, impreuna cu lucrarea faptelor bune, cu scopul de a placea numai lui Dumnezeu, ii aduce omului mantuirea sufletului (I Corinteni 10, 31).

Sa stiti, fratii mei, ca sunt multe feluri de credinte pe pamant care nu aduc mantuirea sufletului, ci si la piezare il duc. Asa sunt credintele pagane, credintele strambe ale celor care cred in vraji, in descantece si in fermecatorii, in visuri si vedenii false si alte multe feluri de credinte straine de adevar care duc la pierzare pe cei inselati de ele. Numai credinta cea deplina si dreapta pe care o marturiseste si o propovaduieste Biserica Ortodoxa este mantuitoare fiind intemeiata pe Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie apostolica si patristica. Ea are temelie neclintita pe Hristos piatra cea din capul unghiului (Matei 21, 42).

Sfintii si dumnezeiestii Parinti, ca si Sfintii Apostoli au fost cei mai mari aparatori ai dreptei credinte la cele sapte Sinoade ecumenice si la cele locale. Prin invataturile lor scrise ne-au lasat luminate caile mantuirii, care duc la Hristos numai dupa dreptarul credintei Ortodoxe. Cand pe Sfantul Vasile cel Mare il indemna guvernatorul Modest sa primeasca unirea cu erezia lui Arie, atunci marele ierarh i-a zis: "Nu! Biserica a primit invatatura sa de la Hristos Dumnezeu si aceasta invatatura eu sunt dator s-o apar chiar cu pretul vietii mele. De aceea nu voi ingadui sa se lase la o parte sau sa se schimbe vreun cuvant, sau macar o silaba din aceasta dumnezeiasca predanie. Ci ca un paznic randuit de Dumnezeu prin har voi sta aici credincios si neclintit la postul meu, chiar daca voi plati aceasta impotrivire cu viata mea. Eu nu voi inceta de a apara tezaurul cel nepretuit al credintei contra tuturor vatamaturilor ce vin de la necredinciosi si eretici. Adevarurile dreptei credinte au fost pastrate in totalitatea si curatia lor cu multe jertfe omenesti si cu mari valuri de sange crestin".

Cand milioane de oameni, barbati si femei, copii, tineri si batrani, invatati si filosofi din primele veacuri ale crestinismului si-au dat viata pentru invatatura crestina, pentru a ne lasa mostenire curata in Iisus Hristos, nimeni dintre crestinii zilelor noastre n-are dreptul sa strice frumusetea si podoaba dreptei credinte, avand in ea adevarul. Toti care vor face unele schimbari in cuvintele Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii nu vor avea parte de Hristos si nu vor mosteni impreuna cu sfintii Lui cereasca imparatie.

Credinta deplina si tare este cea care se lucreaza prin dragoste (Galateni 5, 6), adica cea care este urmata de fapte bune. Iar credinta care este lipsita de dragoste, adica de fapte bune, este zadarnica si nefolositoare. Aceasta ne-o arata Sfantul Apostol Pavel zicand: “De as avea darul proorociei si orice stiinta si de as avea tota credinta incat sa pot muta si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt“ (I Corinteni 13, 2). Inca sa stim, fratilor, ca dreapta noastra credinta cea deplina si tare, care lucreaza prin fapte bune, trebuie sa fie statornica pana la ultima noastra suflare. In aceasta privinta avem mii si milioane de pilde lasate noua de Sfintii lui Dumnezeu care L-au marturisit si, pentru dragostea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, si-au pus sufletele lor pentru Evanghelie, rabdand pana la moarte infricosatoare chinuri. Pentru a adeveri acest lucru despre credinta cea statornica a Sfintilor lui Dumnezeu voi aduce cateva exemple din viata Bisericii.

Primul exemplu de jertfa totala pentru mantuirea lumii si pentru propovaduirea Sfintei Evanghelii pe pamant a fost Insusi Domnul nostru Iisus Hristos. El ne-a descoperit adevarurile vesnice ale dreptei credinte. El ne-a invatat cum sa credem in adevaratul Dumnezeu cel inchinat si marit in trei persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Hristos, Mantuitorul lumii, ne-a descoperit ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si ni L-a trimis pe pamant ca Mangaietor si Domn al vietii. El a sfintit pe fecioara Maria prin intruparea Sa si ne-a incredintat-o tuturor ca Nascatoare de Dumnezeu si mama, zicandu-i: Iata fiul tau! iar prin iubitul Sau ucenic Ioan Evanghelistul, caruia i-a spus: “Iata mama ta!“ (Ioan 19, 26-27), ne-a facut fiii ei.

Dreapta credinta plina de Duh si de putere a avut dintre oameni cel mai mult Maica Domnului, cea dintai rugatoare pentru noi toti inaintea Preasfintei Treimi. Ea a crezut in cuvintele Arhanghelului Gavriil si prin el a primit sa nasca cu trup pe Hristos, cand a spus: “Fie mie dupa cuvantul tau!“ (Luca 1, 38).

Dar ce vom spune de marea credinta a Sfintilor Apostoli? Oare nu ei au semanat dreapta credinta si Evanghelia in toata lumea? Nu au strabatut ei Asia, Europa si Africa, vestind venirea Mantuitorului in lume si apropierea Imparatiei Cerurilor? Nu au rabdat ei atata prigonire si temnita si moarte martirica pentru Hristos si pentru Evanghelie? Nu au vindecat ei bolnavi si tot felul de suferinzi cu puterea credintei, chemand numele lui Hristos? Nu au daramat ei capistile idolesti si in locul lor au inaltat biserici crestine?

Astfel, ce vom vorbi de credinta plina de ravna a lui Petru, caruia i-a spus Hristos: “Amin zic tie, tu esti Petru si pe aceasta piatra voi intemeia Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui“ (Matei 16, 18)? Oare nu a fost el rastignit pe cruce cu capul in jos pentru dragostea lui Hristos? Ce vom zice de credinta Apostolului Pavel, gura lui Hristos? Pe el l-a facut Mantuitorul din tiran si persecutor, Apostol al neamurilor si martir. Deci, cum vom lauda credinta de foc a Sfantului Pavel, dragostea lui pentru mantuirea paganilor si a evreilor, curajul si barbatia lui, intelepciunea lui si rabdarea lui, bataile, temnita si lanturile pe care le-a suferit el pentru Evanghelie, invrednicindu-se sa fie inaltat de Duhul Sfant pana la al treilea cer? Oare nu el a spus ca “dupa plecarea mea vor intra intre voi lupii rapitori - adica ereticii -, care nu vor cruta turma?“ (Fapte 20, 29).

Cine poate spune cu cata dragoste si fierbinte credinta au slujit Apostolii pe Hristos si Evanghelia Lui? Sau cine stie cate batai si torturi si lanturi au patimit pentru Hristos Sfintii Mucenici? Caci cu cat ii chinuiau paganii mai mult, ei mai tari se faceau in credinta si primeau cu bucurie sa moara pentru Iisus, decat sa se lepede de El. Cine stie dintre muritori numarul si numele tuturor sfintilor lui Dumnezeu? Sau cine poate lauda dupa vrednicie credinta lor, dragostea lor, smerenia lor, barbatia lor si sfintenia cu care au trait ei Evanghelia si au implinit poruncile lui Dumnezeu? Oare ei credeau in Hristos numai cu buzele sau pentru rasplata? Sau slujeau Biserica pentru ranguri? Sau marturiseau Evanghelia invierii pentru bani si daruri?

Nu, niciodata. Sau se temeau de oameni mai mult decat de Dumnezeu? Sau se certau pentru intaietate? Sau se parau unii pe altii, sau urmareau averi si scopuri pamantesti in Biserica? Sau se indoiau in credinta si schimbau dupa plac si dupa mintea lor invatatura Evangheliei, cum fac sectele de azi? Nu. Ci credinta lor dreapta si statornica in Dumnezeu era tare ca fierul; fetele si inimile lor straluceau de lumina Duhului, ca facliile pentru sfintenia vietii lor; mainile lor nu oboseau sa dea milostenie, picioarele lor nu conteneau sa alerge la biserici si la vestirea Evangheliei; gurile lor nu incetau sa se roage lui Dumnezeu, iar sufletele lor albe ca zapada asteptau cu bucurie dezlegarea de trup si unirea in cer cu Hristos.

Aceeasi credinta tare pana la jertfa si viata ingereasca au dus pe pamant toti sfintii si Cuviosii Parinti ai Bisericii Ortodoxe. Ei cu rugaciunea si credinta lor faceau multe minuni, cu lacrimile lor sfinteau pustiul si manastirile, cu inima lor odihneau pe Dumnezeu, iar cu intelepciunea si sfaturile lor scriau carti de folos, aparau dreapta credinta in lume, combateau pe eretici si izgoneau pe diavoli dintre oameni. De aceea sunt trecuti ca sfinti in calendar si le cerem ajutorul.

Ce putem spune de parintii si inaintasii nostri care au pastrat cu atata sfintenie si tarie credinta ortodoxa pe pamantul tarii noastre? Sa amintim de marele domn al Moldovei Stefan cel Mare, care a aparat ortodoxia aproape o jumatate de secol si a inaltat 48 de biserici si manastiri. Sa pomenim si pe domnul martir Constantin Brancoveanu, cu cei patru copii ai sai, care si-au varsat sangele pentru Hristos departe de tara. Sa amintim si pe ierarhii marturisitori si aparatori ai dreptei credinte din Transilvania, si pe sihastrii si cuviosii sfinti care s-au nevoit in Carpati, in padurile si manastirile noastre.

Nu putem uita nici pe bunii nostri parinti si tarani credinciosi de la sate. Oare cati erau mai credinciosi decat ei? Cine se ruga mai cu credinta si cu lacrimi ca ei, taranii si mamele noastre blande si evlavioase de prin sate?

Toate acestea le-am spus, fratii mei, ca sa ne dam seama ca si in tara noastra credinta in Dumnezeu a avut dintotdeauna barbati sfinti, traitori adevarati in Hristos si aparatori ai credintei curate impotriva tuturor sectelor si a celor indoielnici si slabi in credinta.

Iubiti credinciosi,
Impotriva credintei adevarate si puternice in Dumnezeu, de-a lungul celor doua mii de ani de crestinism, s-au ridicat tot felul de obstacole, ispite si neghine, cum le numeste Iisus Hristos in pildele Sale. Si care au fost acestea? La inceputul crestinismului s-au ridicat crestini iudaizanti, care voiau sa amestece credinta curata in Hristos cu practicile religioase ale Legii Vechi. Apoi s-au ridicat impotriva credintei propovaduite de Mantuitorul si de Apostoli, imparati pagani romani, care prin grele persecutii sangeroase cautau sa-i intoarca pe crestini din nou la idolatrie.

Din secolul IV diavolul a ridicat impotriva credintei apostolice tot felul de eresuri, secte si curente filosofice pagane, ca arianismul, nestorianismul, monofizismul, monotelismul, iconoclasmul, gnosticismul, maniheismul, montanismul si multe altele. Mai tarziu s-au ridicat reformistii luterani, calvinii, husitii si sectele mai noi din zilele noastre. Toate acestea au urmarit slabirea dreptei credinte si convertirea ortodocsilor la eresul lor. Unii au reusit mai mult, altii mai putin in scopul lor prozelitist, diabolic, de faramitare a Bisericii lui Hristos, iar altii au disparut fara urme.

Corabia Bisericii lui Hristos merge mai departe pe marea vietii dar diavolul nu inceteaza s-o atace cu noi si noi arme si ispite. Cea mai puternica arma, dupa secte, este necredinta in Dumnezeu care, luand locul paganismului, incearca sa slabeasca credinta tare si curata in Dumnezeu. Insa jertfa pastorilor devotati ai Bisericii, scrierile Sfintilor Parinti si rugaciunile calugarilor si ale credinciosilor au slabit atacul necredinciosilor.

Atunci diavolul a inventat o noua arma impotriva credintei vii, lucratoare in Hristos, anume, indoiala. Crestinii indoielnici sunt din ce in ce mai numerosi. Ei cred in Dumnezeu, dar se indoiesc si de viata vesnica, si de puterea rugaciunii, si de harul Lui. Se roaga, dar cu indoiala, cum s-a rugat si tatal copilului bolnav din Evanghelia de astazi. Crestinii indoielnici merg la biserica numai cand sunt bolnavi, cand au dusmani, necazuri, sau examene. In rest, spun ca n-au timp, ca se pot ruga si acasa sau ca se roaga preotii pentru ei. Acestia se indoiesc si de viata vesnica, si de puterea rugaciunii, si de harul preotiei, si de sfintenia Sfintei Impartasanii. Duhul indoielii este un diavol cumplit care chinuie pe multi credinciosi si ii arunca in deznadejde, in ganduri negre, in secte, in sinucidere. Caci si crestinii care se duc la secte, tot din cauza indoielii in credinta o fac. De aceea indoielnicii si sectantii sunt mereu tulburati, ingandurati, gata oricand de cearta si chiar de razbunare.

O imagine clara a indoielii noastre in credinta o prezinta Evanghelia de astazi. Un tata si-a adus copilul bolnav de epilepsie sa-l vindece Hristos. Mai intai a cerut sa-l vindece ucenicii Sai dar n-au putut. Apoi cazand la picioarele lui Hristos, I-a spus durerea si L-a rugat sa-i vindece copilul. Dar Mantuitorul intarzia sa faca minunea. De ce? Din cauza necredintei tatalui copilului. Ca iata cum se ruga: "Doamne, de poti ceva, ajuta-ne noua, fiindu-Ti mila de noi!" Atunci Hristos i-a raspuns: “De poti crede, toate sunt cu putinta celui credincios.“ Tatal copilului, apasat de boala fiului sau, a strigat cu lacrimi: “Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!“ (Marcu 9, 22-24). Atunci indata Hristos a izgonit duhul rau din copil si l-a vindecat.

Oare cati dintre crestinii nostri nu cartesc inaintea lui Dumnezeu cand sunt in suferinta si necaz? Cati nu vin la biserica si se roaga mai mult din interese pamantesti, zicand cam aceleasi cuvinte indoielnice: "Doamne, daca esti bun, ajuta-mi! Doamne, daca m-ai iertat, miluieste-ma! Doamne, daca poti si vrei, vindeca-ma si pedepseste pe vrajmasii mei!" Or, aceasta nu este rugaciune primita de Dumnezeu!

Iubiti credinciosi,
Daca vrem sa ne mantuim si sa fim miluiti de Hristos, sa avem credinta tare, vie, curata, statornica. Altfel nu ne aude repede Dumnezeu. Sau ne raspunde ca omului din Evanghelia de azi: De poti crede, toate sunt cu putinta celui credincios! Sa avem credinta puternica si toate le vom dobandi.

Indoiala in credinta a adus lumea aici, la marginea prapastiei. Indoiala in credinta a creat atatea secte si a adus dezbinarea in Biserica, in familie si peste tot. Cum ne putem intari in credinta ca sa scapam de indoiala si de cumplitele ei urmari? Numai prin rugaciune si post, prin deasa spovedanie si impartasire si prin citirea cartilor sfinte. Caci asa a raspuns Mantuitorul ucenicilor Sai care L-au intrebat: “Pentru ce noi n-am putut sa-l scoatem? Pentru putina voastra credinta“ (Matei 17, 19-20). “Acest neam de diavoli cu nimic nu poate fi scos, fara numai cu rugaciune si cu post!“ (Marcu 9, 28-29).

Vedeti ce ne raspunde Hristos? Vedeti puterea rugaciunii ajutata de post? Vedeti puterea postului ajutat de rugaciune? In zadar unii vorbesc de rau postul. In zadar altii se roaga, daca nu vor sa posteasca. Uniti rugaciunea cu postul, mergeti regulat la Sfanta Liturghie, spovediti-va curat, mai ales acum in Sfantul si Marele Post. Impacati-va, ajutati-va in greutatile vietii si cresteti-va copiii in credinta si frica de Dumnezeu, ca sa nu fie robiti de diavolul prin pacatele tineretii. Doar vedeti cati parinti sufera pentru copiii lor bolnavi, neascultatori si rai.

De ne vom ruga cu credinta si cu post, vom dobandi cererile noastre si vom putea rosti cu folos rugaciunea omului din Evanghelia de astazi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele! Amin.

Parintele Ilie Cleopa

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5873

Voteaza:

Predica la Duminica a IV-a din Postul Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE