Anaxagora

Anaxagora Mareste imaginea.


Anaxagora (500 - 428 i.Hr.)

Anaxagora din Clazomenai, fiul lui Hegesibulos, dintr-o familie nobila si avuta, s-a nascut in jurul anului 500 i.Hr. Din dragoste pentru stiinta a parasit averea care i se cuvenea de la tatal sau. De aceea Euripide il preamareste in celebrele versuri : "Fericit este barbatul care s-a daruit stiintei". Teofrast ne relateaza ca Anaxagora a apartinut in tinerete scolii milezienilor si ca el a fost puternic influentat de catre Anaximandru si Anaximene. In jurul anului 462 i.Hr. a ajuns in Atena, unde a ramas 30 de ani. Aici el s-a imprietenit cu Euripide si cu Pericle, care au fost entuziasmati de marea lui personalitate si de meteorologia acestuia . Din pricina ideilor lui despre soare, care n-ar fi, dupa acest ginditor, decit o masa de pietre incandescente, Anaxagora este acuzat - de dusmanii lui Pericle - de asevie si silit sa se refugieze la Lamsa-kos, unde ramane pana la moarte.

Cu Anaxagora stiintele naturii fac progrese. Acesta a ajuns la o concluzie justa cu privire la natura soarelui, caci ea a fost verificata de meteorul ce a cazut in centrul peninsulei Galipoli. De asemenea si conceptia lui Anaxagora despre marimea planetelor constituie un progres. El sustine ca soarele este mai mare decit Peloponesul, iar luna ca fiind locuita si avind munti si vai. Un mare merit al lui Anaxagora este acela ca a explicat eclipsele de soare si de luna in chip stiintific. De asemenea el a mai explicat fenomenul grindinei. Anaxagora a fost cel dintii filozof care a recunoscut importanta schimbarilor de temperatura si a diferentelor de temperatura in fenomenele atmosferice. El a fost si un bun matematician.

Si Anaxagora a scris o lucrare cu titlul "Despre natura", care, spre deosebire de operele celorlalti filozofi de pina acum, este scrisa clar si din care ni s-au pastrat citeva fragmente.

1) Teoria anaxagoriana despre materie. Ca si ceilalti filozofi antici greci si Anaxagora reprezinta ideea ca din nimic nu se poate naste nimic si nimic nu poate sa dispara in nimic si ca lucrurile sint produsul amestecului dintre particulele neschimbatoare si elementare. "Elenii, zice el, nu intrebuinteaza cuvintele "produse" si "disparute" corect. Nici un lucru nu se naste si nu dispare, ci din lucrurile prezente are loc un amestec sau o despartire. Si de aceea este corect ca nasterea sa fie inteleasa ca fiind un amestec, iar disparitia ca despartire" (Fragm. 17). Anaxagora accentueaza si el nu numai constanta cantitativa a materiei, ci si pe cea calitativa. El se afla pe pozitiile ontologiei eleate. Dar cu toate acestea, Anaxagora ajunge la o alta concluzie, cu privire la materie. Caci daca elementele materiale sint necreate, neproduse, netrecatoare si calitativ neschimbatoare, atunci, se intreaba Anaxagora, cum se face ca din piinea pe care o mincam se produc oase, carne, vene, par etc. ? Cum se face ca din apa riului ce uda radacinile copacilor, se produc frunze, lemn, coaja sau fructe ? "Cum este posibil, zice Anaxagora, ca din "nepar sa devina par, si carne din ceva care nu este carne ?". Filozofii de pina acum au afirmat ca elementele fundamentale ale lucrurilor sint neschimbatoare ! Numai un raspuns este posibil. Probabil ca ceea ce pare a fi produs din nou, trebuie sa fie cuprins in mancarea pe care o primeste corpul. In piinea pe care o mincam, in apa pe care o bem sint cuprinse toate elementele corpului nostru, inainte de a fi asimilate de corp. Desigur in particule atit de mici, incit noi nu le putem sesiza, ci le deducem cu ajutorul gindirii. Singele, de ex., nu se produce abia in corp, ci el este amestecat in hrana inainte ca aceasta sa fie introdusa in corp. Este vorba despre nenumarate parti mici, asa de mici ca nu le putem sesiza cu simturile noastre decit in cantitati mari. Concluzia este ca Anaxagora este silit sa accepte ideea ca exista o infinitate de elemente si nu numai patru cum credea Empedocle. Dar elementele nu sint deci nemarginite numai dupa numar si modul de a fi, ci ele sint si constituite din particele infinite. Anaxagora ia in serios conceptul de "infinit" in fizica sa. El zice : "Despre ceea ce este mic, nu exista cel mai mic, ci mereu unul inca mai mic. Caci este imposibil ca existenta sa nu fie. Dar si fata de ceea ce este mai mare, exista unul si mai mare si este egal cu cel mai mic in cantitate, ceea ce insemneaza ca mare si mic cuprind parti nemarginit de multe. Luat in sine fiecare lucru este tot atit de mare cit si de mic" (Fragm. 3). Iar in alt fragment : "Si acolo unde sint tot atitea parti si din mare si din mic (ceea ce inseamna nemarginite), sub aceasta presupunere trebuie sa fie toate in totul. Caci este imposibil ca ceva sa fie separat, daca toate participa la toate. Acolo unde nu exista cea mai mica (particica) nu se poate nici separa si a fi pentru sine, ci tocmai ca la inceput, tot asemenea si acum totul sa fie impreuna. In totul insa sint multe (elemente) si intr-adevar egal de multe in lucruri mari cit si in cele mai mici, asadar in lucrurile ce se separa", zice Anaxagora.

Anaxagora nu numai ca-si reprezinta impartirea unui lucru pina in infinit, ci el accepta si amestecul material al unui lucru ca prelungindu-se pina in infinit, ceea ce inseamna ca, chiar daca o bucata de materie este mereu si mereu impartita, fiecare parte, oricit de mica ar fi, cuprinde mereu iarasi parti din intreaga materie (elemente). Nume cit, zice Anaxagora, amestecul este deosebit, asadar in amestecul lucrurilor relatia cantitativa si numerica a elementelor este diferita. Dupa elementele ce sint preponderente numim lucrurile. In felul acesta, zice Cepelle, Anaxagora foloseste o idee ce n-are nici un suport, caci noi ne putem inchipui o impartire a lucrului in particele din ce in ce mai mici dar nu ne putem inchipui niciodata un amestec al elementelor care sa mearga pina la infinit. Aceasta incercare naufragiaza la granitele posibilitatilor noastre de reprezentare. Noi nu ne putem reprezenta o bucata de materie, decit ca fiind constituita dintr-o singura materie. Si este interesant ca si Anaxagora, contrazicindu-se, face acest lucru atunci cind vorbeste despre seminte ale lucrurilor, ce nu sint altceva decit particele infinit de mici ale uneia si aceleiasi materii.

Teoria anaxagoriana despre materie este inrudita cu aceea a atomistilor, cu deosebirea ca particelele lui Anaxagora au calitati senzoriale, in timp ce atomii sint ginditi de Leucip si Democrit ca fiind lipsit: de orice calitate.

Considerata istoric, teoria lui Anaxagora despre materie inseamne un regres. Ea are la temelie acelasi sofism ca si ontologia eleatilor: fiindca din neexistent nu poate deveni niciodata existent, nici dintr-un existent, care este asa si asa, nu poate deveni un existent asa si asa. Dar fiindca Anaxagora recunoaste multiplicitatea si miscarea cit si adeveritatea calitativa a impresiilor senzoriale, dar nu stie nimic despre transformarea chimica a elementelor, el s-a vazut silit sa accepte ideea elementelor infinite si astfel sa constituie un regres chiar si fata de monismul ionienilor mai vechi.

2) Despre principiul miscator. Anaxagora este si el chinuit de problema unui principiu universal, care sa puna in miscare procesul lumii. Empedocle vorbea - dupa cum aratam - intr-un chip aproape mitic despre doua principii: iubirea si ura. Filozofului ionian nu i-au fost suficiente aceste principii si de aceea el cauta sa descopere acest principiu cu ajutorul ratiunii. Anaxagora observase ca lumea inconjuratoare formeaza un "cosmos", ce este guvernat de legi necesare si de o ordine. Conceptul "cosmos" inseamna un intreg ordonat in vederea unui scop, caci pentru grecul antic o ordine lipsita de un scop nici nu poate fi gindita. Lucruri orinduite in vederea unui scop nu poate elabora decit un creator, care actioneaza in vederea unor scopuri. Un asemenea ordonator nu putea fi, pentru Anaxagora, decit spiritul, asa cum se descopera acesta in noi insine. De la spiritul omului, Anaxagora trage concluzia ca exista un asemenea spirit si in univers. Si in univers principiul ordinei este spiritul.

Unii istorici ai filozofiei cred ca Anaxagora a ajuns la aceasta idee cercetand ceea ce grecii antici numeau cerul instelat. Acest lucru se vede si din celebrul fragment 12: "Totul a recunoscut spiritul. Ce fel de specie trebuie sa fie si cum era, ceea ce acum nu mai este si cum este toate acestea le ordoneaza spiritul, chiar si rotatia pe care o fac acum planetele, soarele si luna". Acesta este Nus-ul universa.

Desigur spiritul nu este, dupa conceptia lui Anaxagora, numai facultatea pura de a gindi, caci atunci el n-ar fi suficient sa fie ridicat la rangul de principiu al lumii. El n-ar putea explica miscarea si nici schimbarea conditionata a lucrurilor. Anaxagora identifica doi factori: spiritul ca facultatea de a gindi cu principiul vietii ca vointa capabila sa savirseasca fapte si astfel spiritul, gratie caruia noi gindim, acela e care provoaca toate miscarile. Anaxagora atribuie si spiritului universal aceleasi calitati pe care le are si spiritul omenesc. Caracteristicile "Nus"-ului sint urmatoarele: el este simplu, ceea ce inseamna ca el nu este compus din diferite parti; el este pur, asadar nu este cu nimic amestecat, "singur, sine pentru sine insusi"; el este ceva nemarginit , el se fundamenteaza numai pe sine. Spiritul, zice Anaxagora, nu este la fel cu toate celelalte lucruri, ci el este cel mai usor, cel mai pur si cel mai fin dintre toate lucrurile; spiritul are intelegere in toate si in fiecare lucru si cea mai mare putere. Suveranitatea lui este intinsa peste tot ceea ce este viu, caci totul participa la Nus si este stapinit de acesta, chiar si plantele. Acest Nus este impartit in diferite cantitati in diferitele lucruri. El este insa mereu identic cu sine si are un caracter unitar. Fiind neamestecat, inseamna ca el nu sufera nici o influenta din alta parte, el este absolut neschimbabil.

Din cele de mai sus reiese clar ca pentru Anaxagora spiritul este ceva de neasemuit, desi unele afirmatii suna ca si cind Nus-ul ar fi o substanta speciala. Caci desi activitatea lui mecanica este un act al intelectului si este insotita de o intuitie rationala, totusi Nus-ul lui Anaxagora are unele caractere corporale, de ex. atunci cind acesta zice ca Nus-ul nu este cu nimic amestecat si ca este cel mai fin dintre toate lucrurile. Totusi se pare ca Anaxagora este miscat de tendinta ca sa descrie Nus-ul ca fiind de natura spirituala. Aceasta se vede si din aceea ca el atribuie acestui "voui" aptitudinea de a cunoaste, pe care numai spiritul o are. De aceea Anaxagora zice: "El poseda despre fiecare lucru fiecare cunoastere" (Fragm. 12). "Totul, ceea ce se amesteca, se desparte, se descompune, totul a cunoscut spiritul". Nus-ul este asadar atotstiutor. Pe aceasta stiinta se fundamenteaza si capacitatea acestuia sa ordoneze lucrurile in devenirea lumii. Cu toate ca uneori descrierea acestui "vous" suna materialist, totusi Anaxagora lasa sa se inteleaga ca acesta ar fi un principiu pur spiritual. Anaxagora se gaseste cu acest concept pe drumul la capatul caruia se afla conceptul spiritualitatii pure... Cele mai multe dintre afirmatiile lui Anaxagora lasa sa se inteleaga, ca el lupta, ca sa se debaraseze de modul de a gindi materialist. In tot cazul filozofia lui formeaza o treapta antemergatoare spre idealismul platonic. Teoria anaxagorica despre vous este punctul in care naturalismul filozofiei naturii este depasit.

3) Psihologia. Din cele expuse pina aici se poate spune cu certitudine ca abia cu filozofia lui Anaxagora s-a facut trecerea de la materialismul monist al filozofilor dinaintea acestuia la dualismul filozofic. In timp ce pina la Anaxagora spiritul era considerat numai ca o functie a materiei, daca nu chiar de esenta materiala, la acesta spiritul are o mai mare independenta, caci el devine forta motrice si ordonatoare a lumii si se deosebeste de materie prin trei atribute: simplitate, putere si stiinta. Din fragmentele ramase de la Anaxagora se poate deduce insa ca pentru acesta condeptul de necorporalitate, asadar opozitia dintre spiritual si corporalitate, nu este tocmai clara. Din aceasta pricina el nici nu este constient de greutatea pe care o are si presupune acceptarea unei influente a nous-ului imaterial prin mijloace materiale. Anaxagora nu depaseste o asemenea greutate. El afirma numai ca in fiintele vii - ca si in univers - forta dinamica este spiritul, asadar sufletul. De aceea este just, ceea ce remarca Aristotel, ca la Anaxagora spiritul este identic cu sufletul. Anaxagora nu s-a preocupat mai mult ca sa lamureasca relatia dintre suflet si corp. El afirma insa hotarit, dupa cum am vazut, ca intre cunoasterea senzoriala si gindirea notionala este o mare deosebire. Cunoasterea senzoriala, zice Anaxagora, este insuficienta, caci ea nu ne poate mijloci o sesizare adevarata a lucrurilor. Aceasta n-o poate face decit spiritul, care este eliberat de tot ceea ce este corporal. Dar Anaxagora pune in relatie gindirea cu perceptia, prin aceea ca spiritul este acea forta ce misca perceptiile, o forta ce misca si in slujba careia se afla si simturile. Dar pe de alta parte el accentueaza si valoarea epistemologica si a senzatiilor. Caci, dupa parerea lui Anaxagora, si senzatiile ne mijlocesc, pana la un anumit grad, cunoasterea lucrurilor, prin aceea ca noi putem ca, plecind de la fenomene, sa tragem concluzia cu privire la temeiul lucrurilor. Din acest motiv Anaxagora se ocupa temeinic cu psihologia perceptiilor.

4) Cosmologia. Este interesant de a se arata cum isi inchipuie acest descoperitor al nous -ului formarea lumii din acesta. Socrate, Platon si Aristotel afirma ca Anaxagora "intrebuinteaza spiritul da deus ex machina, pentru a putea lamuri formarea lumii, dar cind el nu stie din ce pricina ceva este, ceea ce este, in chip necesar, el o trage de par, incolo el accepta orice ca fiind cauza a intimplarilor, numai spiritul nu", ceea ce inseamna ca el lamureste fenomenele ca avind cauze pur mecanico-fizice, fara sa ne lamureasca, cum remarca Eudemos, din ce cauza spiritul dintr-o data isi inceteaza activitatea cu totul si nici de ce, dupa ce spiritul a stat linistit un timp nemarginit, deodata s-a miscat si a produs lumea. Anaxagora n-a fost constient de greutatea pe care o prezinta ideea ca spiritul si materia sint eterne si totusi lumea sa aiba un inceput. Sub influenta eleatilor, Anaxagora reprezinta ideea ca materia este nedevenita si nemiscata si de aceea el nu stie sa ne spuna, cum se face ca din haosul originar s-a nascut o ordine: Ordinea lumii. Ca el a acceptat ca principiu al lumii spiritul, am aratat mai sus. Anaxagora a crezut probabil ca, odata principiul lumii descoperit, restul se va lamuri in chip mecanic, desi in stadiul la care se gasea in acel timp fiziologia, problema aceasta era greu de rezolvat. Anaxagora era insa cu totul strain de acest domeniu. De aceea el a neglijat complet lumea organica, fara sa traga concluzii valabile si pentru aceasta din acceptarea spiritului ca principiu al lumii. Anaxagora mai reprezinta ideea ca pamantul se afla in centrul lumii. Planetele sint corpuri, iar luna este locuita ca si pamantul, Anaxagora sustine si el ca soarele este o masa de pietre incandescente: La fel si stelele. Luna isi primeste lumina de la soare. Cerul este plin cu pietre dintre care unele cad pe pamint. Planetele sint insufletite si ele se bucura si se intristeaza, ele au intelect si stiinta. Plantele ca si animalele de altfel s-au nascut din pamantul umed si din semintele cazute din cer.

Anaxagora a fundamentat originea universului pe nous, aceasta este o idee foarte importanta in conceptia lui despre lume, ce va influenta pe multi dintre filozofii care vor urma, dupa acest clazomenian, cit si pe unii dintre Parintii Bisericii.

La sfirsitul acestor consideratii trebuie sa spunem ca in filozofia lui Anaxagora sint multe lucruri neclare si multe contraziceri. Dar totusi lui ii revine meritul de a fi fost cel dintii filozof, care a facut deosebirea intre materie si spirit, natura insufletita si cea neinsufletita si care a accentuat independenta spiritului fata de materie. Dar cu toate scaderile acestei filozofii, zice Capelle, conceptia despre spirit ca ceva nedevenit, neinfluentat de nimic in lume, deosebit de toate lucrurile, care poseda o cunoastere despre toate acestea si are toata puterea atit in cer cit si pe pamint numai de la sine, care stapineste peste tot ceea ce este insufletit, atit in mic cit si in mare, si care a ordonat totul asa de frumos in macrocosmos este o conceptie mareata, ce va influenta adinc pe Platon, Aristotel si - dupa cum am spus - pe unii dintre Sfintii Parinti.

24 Iulie 2012

Vizualizari: 3934

Voteaza:

Anaxagora 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE

    • Viata lui Socrate Viata lui Socrate

      Imaginea lui Socrate, care a fost descrisa in decursul timpului foarte diferit...

    • Leucipp din Milet Leucipp din Milet

      Despre Leucipp nu stim decit ca a trait in a doua jumatate a sec. V i.Hr., si...

    • Critias Critias

      Critias a fost un var al mamei lui Platon si unul dintre cei treizeci de...

    • Antifon Antifon

      Sofistul Antifon a fost contemporan cu Socrate. El s-a facut cunos­cut prin...

    • Hippias din Elis Hippias din Elis

      Este vestit datorita cunostintelor sale enciclopedice, caci acest sofist po...

    • Protagoras Protagoras

      Protagoras s-a nascut in Abdera in 480 sau 481 i.Hr. Protagoras a calatorit in...

    • Heraclit din Efes Heraclit din Efes

      Dupa cum am vazut, pe cei trei milezieni ii interesa problema materiei, iar pe...

    • Tales din Milet Tales din Milet

      Apartinea unei familii nobile, ceea ce i-a dat posibilitatea ca sa faca...