Logica aristotelica

Logica aristotelica Mareste imaginea.


Logica aristotelica

Pentru Aristotel, ca si pentru Socrate si Platon, scopul ultim al filozofiei este cunoasterea a ceea ce este general in indi­vidual, sau, cu alte cuvinte, explicarea fenomenelor empirice in natura si viata prin determinarea formelor si legilor ce guverneaza in aceste fenomene. Aristotel era si el convins ca aceste legi nu pot fi descoperite decat pe cale notionala, prin ratiune. Deosebirea consta insa in aceea ca in timp ce Platon incepe a fi un critic al cunoasterii, Aristotel incepe in­tr-un chip cu totul dogmatic. La intrebarea : cum trebuie gandita exis­tenta ? ce se numeste substanta ? Aristotel raspunde : Existenta nu este o materie, fiindca daca ar fi asa, nu s-ar putea niciodata explica spiri­tualul, si nici ceva general-ca la Platon-ci ea este lucrul singular determinat prin ceea ce este general. Din acest motiv, Aristotel afirma-in Metafizica I, VI, XII-aceasta idee si supune teoria platonica a Ideilor unei critici taioase.

 

 Socrate afirma ca fiecarui lucru ii corespunde un concept sau notiune. Platon pretinde pe langa aceasta inca o Idee. In critica sa insa Aristotel nu este totdeauna obiectiv. Aristotel critica la Platon mai ales cunoasterea intuitiva si evolutia dialectica a acesteia si accentueaza observarea legilor generale de care trebuie sa tina cont gandirea, daca vrea sa descopere adevarul. Asa de­vine Aristotel intemeietorul logicii. Desigur acest lucru nu inseamna deloc ca Aristotel ar fi descoperit logica, fiindca notiunile de sub­stanta, marime si miscare au fost cunoscute de filozofii pitagorei si eleati, iar notiunea de catre Socrate. Platon este si el descoperitorul dialecticii cat si al conceptelor "negatie", "ipoteza", "unitate", "cauza" si "exis­tenta". Aristotel are insa meritul ca a sistematizat aceste notiuni si astfel a intemeiat logica ca o disciplina filozofica independenta. Scopul pe care l-a urmarit Aristotel a fost ca sa arate in ce mod se poate obtine o gandire corecta, pentru a putea fundamenta o metoda de argumentare.

 

In­telectul nu poate recunoaste ca fiind absolut corect decat asemenea prin­cipii, ce au fost deduse din premise. De aceea, dupa Aristotel, gandirea nu poate fi decat deductiva. Aceasta deductie se numeste rationament sau silogism si de aceea teoria silogismelor reprezinta cea mai impor­tanta parte a logicii aristotelice. Ea este expusa in lucrarea ce poarta titlul Organon. Fiecare silogism este constituit din premize, ce la randul lor nu sunt altceva decat judecati. O judecata reprezinta un raport intre un subiect si predicat , un raport intre doua notiuni. Notiunea, judecata si silogismul sunt elementele logicii.

 

Aristotel trateaza mai intai problema notiunilor. El descopera ca fiecare concept sau notiune poate fi redus la un concept imediat supe­rior, pana ce toate conceptele sunt reduse la unul care este cel mai supe­rior. Asemenea concepte ultime sunt numite de catre Aristotel categorii si ele sunt zece la numar. Acestea sunt:

 

1) Substanta ; 2) Cantitate; 3) Calitate; 4) Relatie; 5) Loc; 7) Pozitie; 8) Stare; 9) Activitate; 10) a suferi.

 

Este interesant ca Aristotel fixeaza aceste categorii fara ca sa tina cont de puncte de vedere logice, din aceasta pricina ele nu mai au vala­bilitate in logica moderna. Trendelenburg reprezinta conceptia ca Aris­totel a avut in vedere, atunci cand a fixat aceste categorii, numai grama­tica ; asa ca aceste categorii aristotelice nu sunt decat principii euristice si nu constitutive, iar acestea ne ajuta sa cercetam existenta si nu s-o constituim, asa cum va face mai tarziu Kant. Dar despre aceasta pro­blema vom aminti mai departe.

 

Din unirea conceptelor se formeaza judecati, caci judecata nu este decat legarea intre ele a doua notiuni cu ajutorul copulei "este". Dupa Aristotel fiecare judecata este : 1. Generala ori particulara, ori nedeterminata, depinde acest lucru de multimea obiectelor ce apartin unei notiuni despre care se vorbeste in afirmatie. 2. Totodata judecata este ori afirmativa, ori negativa, ori limitativa si 3. Dupa gradul de certi­tudine pe care o exprima afirmatia, judecata este ori apodictica, ori asertorica, ori problematica. De ex. judecata : toti oamenii sunt muritori este generala, afirmativa, asertorica.

 

Concluzia este o judecata ce este dedusa din alte doua judecati si care trebuie sa aiba comuna o notiune (termen mediu). Dupa pozitia acestui termen exista mai multe forme de concluzii.

Aristotel a observat ca, daca insemnam notiunea subiect cu S, notiu­nea predicat cu P, iar termenul mediu cu M, atunci obtinem trei forme de silogisme :

 

Exemple:                                                 

1)  Toate metalele sunt dure.

 Fierul este metal.

 Fierul este dur.

 

2)   Afectele nu se fundamenteaza pe hotarari. Virtutile se fundamenteaza pe hotarare.

Deci virtutile nu sunt afecte.      

                                                                             

3)   Toate balenele sunt mamifere.                                                                                 

Toate balenele sunt animaile acvatice.                                                                      

Asadar cateva animale acvatice sunt mamifere.    

                                                        .

Teoria aceasta despre silogisme este fundamentata pe principiul ur­mator : ceea ce are valabilitate pentru intreg, are valabilitate si pentru partile acestuia. Aristotel accentueaza insa ca numai figura intai are putere de argumentare, in timp ce celelalte doua se sprijina pe aceasta. Aici trebuie sa avem in vedere doua lucruri. Intai ca Aristotel pretuieste mult inductia-ca progresare de la o notiune inferioara la alta supe­rioara-caci, dupa aceasta, trebuie sa se plece in stiinta de la singular, fiindca acesta este punctul de plecare cel mai sigur. Apoi, dupa ce am ajuns la principiile cele mai generale, acestea sa fie transformate in premize pentru silogisme deductive. Procedeul acesta caracterizeaza trasa­tura realista a logicii aristotelice.

 

Aristotel a tratat teoria despre silogisme asa de desavarsit, incat Kant a putut spune, ca logica n-a mai facut de la Aristotel incoace nici un pas inainte. Si intr-adevar, abia cu Kant logica va progresa un pas mai departe. Dar totusi tratatele actuale de logica formala sunt fun­damentate pe logica aristotelica. Logica moderna a progresat numai din doua puncte de vedere : 1) a adaugat pe langa judecatile categorice, cu­noscute de Aristotel, pe cele ipotetice si disjunctive ; 2) a adaugat celor trei figuri silogistice inca una.

 

Este curios insa ca, desi Aristotel a formulat in al sau "Organon" legile si regulile gandirii, in opera sa nu se poate observa intrebuintarea metodei silogistice formale, cu care nu este dat, pentru lucrul stiintei, decat un simplu schematism, ce nu poate duce la descoperirea de noi adevaruri. De aceea nu putem termina consideratiile noastre despre lo­gica lui Aristotel, fara sa amintim ca marele merit al acestuia mai este ca a analizat falsele silogisme ale sofistilor -sofismele-si le-a des­coperit erorile si prin aceasta el a dat acestora o lovitura mortala.

In sensul intemeietorului ei, logica aristotelica este o propedeutica pentru "philosophia prima" sau metafizica.

 

N.B.

 

24 Iulie 2012

Vizualizari: 24996

Voteaza:

Logica aristotelica 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE