Cei doisprezece Apostoli si zodiacul

Cei doisprezece Apostoli si zodiacul Mareste imaginea.


Cei doisprezece Apostoli si zodiacul

In Predicile asupra Psalmilor scrise de Asterios Sofistul, recent editate de Marcel Richard, intalnim un pasaj ciudat despre tradarea lui Iuda. Este vorba despre comentariul Psalmului II, 2 : "Cel drept a gresit. A scurtat orologiul Apostolilor. Din ziua de douasprezece ore a discipolilor a facut o zi de unsprezece ore. A aratat anul Domnului lipsit de o luna. Si de aceea este al unsprezecelea Psalmul in care se cuprinde plangerea celor Unsprezece referitor la a Douasprezecea" (Horn. Psalm., XX, 14, p. 157). Si mai departe, referitor la parasirea lui Cristos de catre Apostoli: "impreuna cu cele trei ore, celelalte ore ale Apostolilor au fugit de zi. Orele zilei au devenit orele noptii in timpul Patimilor, cand ziua insasi ce poarta in ea chipul Apostolilor s-a schimbat" (15-16, p. 158).

Ne aflam aici in prezenta unei alegorii in care cei doisprezece Apostoli sunt comparati fie cu cele douasprezece ore ale zilei, fie cu cele douasprezece luni al anului. Dar aceasta nu e deloc o inventie a lui Asterios, ci se regaseste si la alti autori din secolul al IV-lea. De exemplu la Sfantul Ambrozie: "Daca intreaga durata a lumii e ca o singura zi, cu siguranta lumea isi numara orele prin secole : altfel spus, secolele ii sunt ore. Or exista douasprezece ore intr-o zi. Deci, in sens mistic, ziua este Cristos. El ii are pe cei doisprezece Apostoli, care au stralucit cu lumina cereasca si in care harul isi are etapele sale distincte" (Exp. Luc, VII, 222 ; S.C., p. 92). Fapt curios in acest text: tema Apostolilor, parca simbolizati de cele douasprezece ore e pusa in relatie cu aceea a lui Cristos, considerat a fi ziua. Or simbolul acesta din urma este arhaic, avand obarsia in iudeo-crestinism. Va trebui sa cercetam daca putem constata acelasi lucru in cazul simbolului celor douasprezece ore.

Acelasi simbolism il regasim si la Sfantul Augustin : "Ei n-au putut patrunde intelesul adanc al zilei ale carei douasprezece ore stralucitoare sunt Apostolii". Dar simbolismul exista inainte la Zenon din Verona, care-i compara pe cei doisprezece Apostoli cu cele douasprezece raze ale soarelui, adica cu cele douasprezece luni (Tract, II, 9, 2). Alt pasaj e inca si mai explicit: "Cristos e ziua cu adevarat vesnica si fara de sfarsit, care are in slujba sa cele douasprezece ore in Apostoli, cele douasprezece luni in profeti" (Tract., II, 45). Franz-Joseph Dolger, studiind aceste texte scrise de Zenon, aminteste de reprezentarile greco-romane ale soarelui cu cele douasprezece raze simbolizand cele douasprezece luni.

In secolul al III-lea acelasi simbolism apare atat in mediul grecesc, cat si in mediul latin. Metodiu din Olimp scrie ca "ansamblul Apostolilor, corespunzand orelor zilei, se numeste ziua spirituala, Biserica" (De Sanguisuga, IX, 3 ; G.C.S., 487). Singura diferenta consta in faptul ca aici ziua simbolizeaza Biserica si nu pe Cristos. Origene face si el aluzie la acest simbolism : "Se poate arata ca lumile noi sunt desavarsite prin Cristos, soare al dreptatii, si prin Apostolii sai" (Corn. Rom., V, I). In mediu latin, lucrarea De Pas-chae computus, atribuita Sfantului Ciprian, dezvolta comparatia ; astfel, cele douasprezece ore si cele douasprezece luni simbolizeaza pe cei doisprezece Apostoli; cele patru diviziuni ale zilei si cele patru anotimpuri ale anului simbolizeaza cele patru evanghelii (19, C.S.E.L., 23-26). Reprezentarea celor patru anotimpuri inconjurand soarele era, de asemenea, familiara artei elenistice, asa cum ne aminteste Dolger (op. cit., p. 54 si urm.).

Coborand si mai mult in trecut, intalnim din nou acelasi simbolism la un autor puternic influentat de iudeo-crestinism. Hipolit scria : "El (Mantuitorul), Soare, o data ce s-a inaltat din sanul pamantului, ne-a aratat pe cei doisprezece Apostoli ca douasprezece ore ; caci prin ele se va vadi Ziua, asa cum spune proorocul : "Este ziua pe care Domnul a facut-o"" (Ps., CXVII, 24). Afirmatia sa : "in cursul lunilor care trec adunandu-se" (Deut., XXXIII, 14), are urmatorul inteles : o data ce sunt toti impreuna, cei doisprezece Apostoli, ca douasprezece luni, au vestit Anul perfect, adica pe Cristos. Si proorocul spune : "Va dau de stire un an de milostivire al Domnului" (Isaia, LXI, 2). Deoarece Ziua, Soarele, Anul erau Cristos, trebuie ca Apostolii sa fie numiti Ore si Luni" (Ben., Moise; P.O. 27, 171).

Nici n-ar putea sa fie acest text mai explicit. El reuneste indoita simbolistica a celor douasprezece ore si a celor douasprezece luni, ii desemneaza in mod explicit pe Apostoli ca ore si luni si pune in relatie aceasta'simbolistica cu desemnarea lui Cristos ca zi sau an. Textele citate sunt mai ales Psalmul CXVII, 24, pentru simbolistica zilei si Isaia, LXI, 2, pentru aceea a anului. Sfantul Ambrozie se referea Ia Facerea, II, 4 : "din ziua cand Domnul Dumnezeu a facut cerul si pamantul". Or, toate textele acestea fac parte in mod traditional din simbolistica lui Cristos ca zi. Apropierea dintre cele doua teme la Hipolit si Ambrozie ne sugereaza ca cel de-al doilea a fost influentat de primul. Dar sa nu ne grabim s-o afirmam.

Alt grup de texte ne va prezenta tenia celor douasprezece luni. Sunt scrierile pseudo-clementine. a caror origine iudeo-crestina este cunoscuta. Aceste scrieri tin de stratul cel mai vechi al unei polemici indreptate contra lui Ioan Botezatorul: "Asa cum Domnul a avut doisprezece Apostoli, corespunzator cu numarul de douasprezece luni ale soarelui, tot asa Ioan a avut treizeci de discipoli principali, corespunzator ciclului mensual al lunii. Printre acestia se afla - si nu intamplator - o femeie, Elena. De ce nu intamplator? Deoarece femeia, nefiind decat jumatate dintr-un barbat, numarul treizeci ramane incomplet, tot asa cum miscarea de revolutie a Lunii lasa incomplet cursul lunii" (Horn., 11, 23). Acest pasaj straniu tinde sa-l arate pe ioan Botezatorul drept stramosul gnosticismului lui Simon. Dar nu acest aspect ne va retine atentia aici.

Textele Recunoasterilor clementine reiau aceleasi teme. Cei treizeci de discipoli sunt din nou asemuiti cu zilele lunii: "Dupa moartea lui Ioan Botezatorul, Dositei a intemeiat o secta cu alti treizeci discipoli (ai lui Ioan) si cu o femeie avand numele Luna - din acest motiv, cei treizeci par a reprezenta cursul lunii" (Rec, II, 8). Dar apare si tema celor doisprezece Apostoli : "Exista un singur profet adevarat, al carui cuvant il anuntam noi, cei doisprezece Apostoli. El reprezinta anul (Isaid, LXI, 2) ale carui douasprezece luni suntem noi, Apostolii" (Rec, IV, 37). Apropierea de Hipolit e izbitoare, cu aceeasi trimitere la Isaia, LXI, 2.

Ultimele texte ne pun in prezenta unui sincretism iudeo-crestin, in care se intalnesc simbolismul astral si faptul evanghelic, sincretism ce pare sa fie mediul comun al gnozei simoniene pe de o parte si al ebionismului de cealalta parte. Nu ne vom mai mira de acum inainte daca vom regasi aceste teme simbolice in gnosticism, dar transpuse intr-o viziune proprie, adica: cele douasprezece luni pe de o parte, cei doisprezece Apostoli de cealalta parte devin simbolurile Dodecadei Eonilor, asa cum se observa mai ales la Marcu Magul. Pe de o parte "luna care strabate cerul in treizeci de zile inchipuie numarul celor treizeci de eoni. Iar soarele parcurgand si desavarsindu-si, timp de douasprezece luni, ciclul, scoate la iveala prin cele douasprezece luni Dodecada (eonilor)" (Adv. haer, I, 17, 1). La fel stau lucrurile pentru cele douasprezece ore ale zilei. Iar cei doisprezece Apostoli intruchipeaza si pe cei doisprezece eoni (1, 18, 4. A se vedea si I, 3, 2).

Apar insa anumite trasaturi mai precise: "Patimile la care a fost supus cel de-al doisprezecelea eon sunt cuprinse in apostazia lui Iuda, care este cel de-al doisprezecelea Apostol; ele s-au petrecut intr-a douasprezecea luna. Apostolii sustin, intr-adevar, ca dupa botezul sau Cristos a predicat timp de un an" (I, 3, 3. A se vedea si II, 20, 1-5). Se regaseste aici relatia cu Iuda, care aparea la Asterios. Tot aici intalnim si vechea interpretare pentru Isaia, LXI, 2 (II, 22, 1) despre "anul de milostivire", pasaj continand precizarea faptului ca invatatura lui Cristos a durat doar un an. Dar asta e o intrepretare literala, ce se gaseste si la Clement Alexandrinul (Strom., I, 21, 145). Irineu, dimpotriva, vede in acest an timpul Bisericii (II, 22, 2) plin de predici. Elementele simbolice sunt aceleasi, insa interpretarile sunt divergente.

De altfel, vom intalni la gnostici paralelisme si mai bine conturate intre ebioniti si catolici in chestiunea care ne intereseaza. Clement Alexandrinul, relatandu-ne invatatura lui Teodot, scrie : "Pentru el, Apostolii au fost inlocuiti cu cele douasprezece semne ale zodiacului: caci, asa cum nasterea e reglementata de acesta, tot asa renasterea (regenerarea) este diriguita de Apostoli" (Excerpt., 25, 2). Parintele Sagnard trimite pe buna dreptate in nota - cu o eroare de referinta : 23 pentru II, 23 - la Omiliile clementine. Iar noi ne gasim aici chiar in acelasi context. Faptul ca Apostolii iau locul acelor Cosmocratores, ca libertatea evanghelica inlocuieste captivitatea prescrisa de destin, toate acestea sunt minunat exprimate aici, oricare ar fi substratul autorului. Si pe alocuri sunt metionate explicit si cele douasprezece semne ale zodiacului.

Aceste speculatii se regasesc in tratatele gnostice ulterioare, de exemplu in Pistis Sophia ele sunt numeroase. Cei doisprezece eoni constituie ziua ; ora amiezii este Adamas, cel de-al doisprezecelea eon (67 ; Schmidt, 107). Aici este si o aluzie la Psalmul 90, 6. Demna de remarcat e opozitia intre cele douasprezece regiuni ale eonilor si a treisprezecea, care le este superioara (50 ; Schmidt, 69).

Intr-adevar, n-am intalnit pana acum acest tip de opozitie. Il regasim la Sfantul Efrem, intr-o perspectiva ortodoxa : Apostolii sunt cele douasprezece zile, Cristos e a treisprezecea (Hymn. Epiphun., 1, II). Acest tip de opozitie apare ca unul pur mental. Asta ne arata deja ca simbolismul pe care-l studiem nu e specific domeniului greco-roman.

Dar si alt pasaj din Pistis Sophia merita atentia noastra : e vorba despre un comentariu la Luca, XXII, 28-30: "...sa sedeti pe tronuri judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel." Autorul nostru vede in acest fragment instaurarea celor doisprezece mantuitori in regiunile ceresti ale fiecaruia si rolul celor doisprezece Apostoli in aceasta instaurare (50 ; Schmidt, 68). Or, gasim o exegeza foarte asemanatoare la Origene (Corn. Mt, XV, 24), inspirata din Facerea, XLIX, 27 si din Luca, XXII, 30. Cele douasprezece semintii intruchipeaza popoarele ceresti, parintii celor douasprezece semintii sunt doisprezece astri; popoarele ceresti vor fi judecate de cei doisprezece Apostoli. Cele doua exegeze sunt paralele, doar ca Origene e si mai precis decat Pistis Sophia, asimiland pe cei doisprezece patriarhi celor doisprezece astri care guverneaza cele douasprezece regiuni ceresti: evident, o aluzie la zodiac.

O alta opera gnostica tardiva, publicata de Cari Schmidt, ne da si ea un punct de reper interesant: Monogenul e prezentat tinand in mana sa dreapta cele douasprezece paternitati, cu chipul celor doisprezece Apostoli, si in mana stanga cele treizeci de puteri. Toate aceste puteri inconjoara pe Monogen ca o cununa, dupa cuvantul psalmistului David : "Voi binecuvanta cununa anului bunatatii tale" (Ps., LXVI, 12). intr-adevar, inmultirea numarului celor doisprezece Apostoli cu numarul celor Treizeci de Puteri corespunde cu cele douasprezece luni de treizeci de zile ce constituie anul. E limpede ca si aici avem subiacent speculatiei autorului un paralelism al celor doisprezece Apostoli si al celor douasprezece luni, corespunzand unui simbolism al Monogenului ca an perfect. Citatul din Psalmul LXVI, 12 este deosebit de interesant, deoarece a facut parte cu siguranta din dosarul Cuvantului ca an perfect.

Confirmarea acestei observatii o gasim intr-un grup de texte unde intalnim epitetul iviavoios "in varsta de un an" aplicat de Iesirea, XII. 5 mielului pascal. Grigore de Nazianz comenteaza epitetul astfel : "Este numit de un an ca soare al dreptatii, ca venit de Sus, ca circumscris in fiinta sa vizibila, intorcandu-se la sine insusi ca o binecuvantata cununa de bunatate (Ps., LXIV, 12) si in toate asemanator siesi" (Or, 45, 13; P.G. 36, 641 A-B). Dar anumiti autori latini pun acest epitet in relatie cu durata unui an din misiunea lui Cristos. Citim la Grigore din Elvira : "Este numit anni-culus, pentru ca de la botezul sau de catre Ioan in Iordan vremea invataturii lui s-a savarsit, iar Cristos a patimit dupa cum a fost in profetia lui David : Vei binecuvanta cununa anului cu bunatatea ta (Ps., LXVI, 12)" (Traci., 9; Batiffol, p. 100).

Tema e dezvoltata si mai mult de Gaudentiu din Brescia : "El este anniculus, pentru ca, dupa botezul primit pentru noi in Iordan si pana in ziua Patimilor, s-a savarsit un an (...) Avem aici anul de milostivire al Domnului (Isaia, LXI, 2), despre care Isus, citind in sinagoga, marturiseste ca a fost scris despre persoana sa in Cartea lui Isaia (Luca, IV, 19, 21). Avem aici faptul care 1-a facut pe profet sa tresalte de bucurie in psalm : Vei binecuvanta cununa anului cu bunatatea ta (Ps., LXIV, 12): ea (cununa) este cercul victorios binecuvantat de lucrarile pline de bunatate ale lui Cristos" (Serm., 3 ; P.L. 20, 865 B-866 B). Avem aici o traditie occidentala privind durata de un an a vietii lui Cristos, traditie pe care o gasim la Tertullian si care va persista pana la Sfantul Augustin. Ea e paralela cu aceea pe care o gasim in Alexandria la Clement si la gnostici. Dar interesul pasajului consta in aceea ca el este primul ce grupeaza Psalmul LXIV, 12 si Isaia, LXI, 2, texte cu adevarat majore pentru tema lui Cristos ca an (= ca durata a unui an).

Sa revenim la punctul de plecare al scurtei noastre cercetari, pentru a trage o concluzie. intalnim in acelasi timp in scrierile pseudo-clementine, la gnosticul Teodot si la Hipolit din Roma, un simbolism al celor doisprezece Apostoli exprimat prin cele douasprezece ore, cele douasprezece luni, cele douasprezece semne ale zodiacului. Nu avem motive sa credem ca acesti autori depind unul de altul, dar toti par a ne indrepta spre un mediu iudeo-crestin. Am putea oare sa explicam geneza respectivului simbolism plecand de la acest mediu? Am putea astfel sa consideram ca e vorba de un simbolism cu totul primitiv, care ar fi persistat apoi in scrierile unor autori crestini.

Se pare ca asa stau lucrurile. intr-adevar, simbolismul nostru se sprijina pe date evreiesti ce caracterizeaza mediul in care a aparut crestinismul. Vom nota mai intai ca semnele zodiacului erau reprezentari familiare iudaismului elenistic. Dar se pare ca tot asa stau lucrurile si cu iudaismul palestinian. Goodenough constata ca figurile zodiacului erau reprezentate in sinagogile palestiniene inca din secolul I inaintea erei noastre. Mai tarziu, in sinagoga din Beth Alpha ele sunt insotite de numele lor evreiesti. Epifaniu ne spune ca "Fariseii tradusesera in ebraica numele celor douasprezece semne". Si Josephus Flavius, descriind valul Templului, explica : tot cerul e reprezentat pe val, in afara de semnele zodiacului, ceea ce dovedeste ca acest lucru ar fi fost normal.

De acum inainte suntem ispititi sa stabilim o relatie intre aceasta simbolistica a celor douasprezece semne zodiacale si a celor doisprezece patriarhi evrei. in fapt, la Filon, adica tot in epoca lui Cristos, vedem pentru anumite folosiri ale cifrei doisprezece, cand o referinta cosmica la cele douasprezece semne ale zodiacului", cand o referinta istorica la cei doisprezece patriarhi. Cele doua simbolistici ar trebui sa fie convergente. Si tocmai acest fapt il constatam si noi. Pentru Filon, cele doua geme de smarald, asezate pe umerii marelui preot, purtand fiecare numele a sase patriarhi, sunt simbolul semnelor zodiacului (Qnaest. Ex., II, 109). Mai mult chiar, expunand simbolismul celor douasprezece pietre aflate pe placa de metal purtata de marele preot pe piept, Filon stabileste un paralelism intre patriarhi si semnele zodiacale.

Sa citam acest text: "Cele douasprezece geme sunt figurile celor douasprezece animale ale zodiacului". Este simbolul celor doisprezece Patriarhi, deoarece numele acestora e gravat pe ele, dorindu-se a se face din ei stele si a se da fiecaruia constelatia sa. Mai mult, fiecare patriarh devine el insusi o constelatie, ca o imagine cereasca, in asa fel incat carmuitorii popoarelor si patriarhii nu mai merg pe pamant, ca niste muritori, ci, deveniti plante celeste, se vor deplasa pe cer, fiind sadite acolo" (Quaest. Ex., II, 114). Si Filon continua aratand in ei existenta unor idei permanente, a caror pecete poate marca nenumarate exemplare, dupa imaginea lor.

Acest text extraordinar prezinta o doctrina specific filoniana referitoare la imortalitatea stelara a patriarhilor, fapt care aminteste ceea ce Tatian reprosa paganilor cand transpuneau pe cer animalele pe care le adorau. Dar, in acelasi timp, Filon apare aici ca martor al unui simbolism ce nu-i este propriu. Analogia intre patriarhi si animalele zodiacului se putea intemeia pe celebra profetie din Facerea, XLIX, 9, 14, 17, 21, 27, in care Iuda era comparat cu un leu, Isahar cu asinul, Dan cu sarpele, Neftali cu o cerboaica, Be-niamin cu lupul. intr-adevar, in Cartea Jubileelor (XXV, 6) cei doisprezece patriarhi sunt asimilati celor douasprezece luni. Hartvig Thyen a notat relatiile dintre omiletica evreiasca contemporana cu Cristos si arta sinagogilor, mentionand zodiacul. Pe de alta parte, traditia rabinica a pastrat acest simbolism, care nu e nicidecum imprumutat de la Filon. Se pare ca el nu se refera numai la cele douasprezece luni, ci si la cele douasprezece ore : "Se vor naste doisprezece printi. Semintiile vor fi hotarate de ordinea lumii: ziua are douasprezece ore, anul are douasprezece luni, zodiacul are douasprezece semne. De aceea s-a spus: Toate acestea sunt semintiile lui Israel".

De acum inainte era foarte usor sa se transpuna simbolismul zodiacal al celor doisprezece Patriarhi celor doisprezece Apostoli. Avem sansa de a fi in posesia unui text unde surprindem clar aceasta transpunere. E un pasaj din Clement Alexandrinul, pe care nu l-am pomenit inca si care se refera la simbolismul vesmantului marelui preot. Aici Clement depinde de Filon : "Cele douasprezece pietre dispuse in randuri de cate patru pe piept descriu ciclul zodiacului cu cele patru schimbari de anotimpuri. Aici mai putem vedea... si pe profetii care desemneaza pe cei drepti din fiecare grup. Spunand intr-adevar ca Apostolii sunt si profeti si drepti, nu ne-am insela" (Strom., V, 6, 38, 4-5). Trecerea de la Patriarhi la Apostoli este surprinsa pe viu.

Asa ne apare istoria simbolismului nostru. La inceput semnele zodiacului sunt folosite ca motiv decorativ in arta iudeo-elenistica, ceea ce determina pe rabini sa-l comenteze simbolic, vazand in acele semne imaginea celor doisprezece patriarhi. La Filon acest simbolism merge pana la o anumita mistica de factura cosmica. Iudeo-crestinii il vor relua, aplicandu-l celor doisprezece Apostoli. Simbolismul despre care vorbim va fi asociat lui Cristos considerat ca zi si ca an (= durata a unui an) si-1 vom intalni atat la membrii Bisericii in general, cat si la ebionitii gnostici. Se vor resimti si influente. Astfel, se pare ca Asterios depinde de anumite date imprumutate de la gnostici. Alaturi de simbolica celor doisprezece Apostoli, vor aparea si altele, ca de exemplu aplicarea, destul de ciudata, facuta de Zenon din Verona, zodiacului la cei nou botezati.

Jean Danielou



23 Octombrie 2007

Vizualizari: 8466

Voteaza:

Cei doisprezece Apostoli si zodiacul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE