Istoria moastelor Prea Cuvioasei Parascheva

Istoria moastelor Prea Cuvioasei Parascheva Mareste imaginea.


Istoria moastelor Prea Cuvioasei Parascheva

Stramutarea lor de la Epivat la Tarnovo

Descoperite, in urma unor vedenii si a unor semne minunate, intr-un mormant de pe tarmul marii, in apropiere de Epivat, moastele Prea Cuvioasei au fost asezate cu cinste in biserica "Sfintii Apostoli" din acea localitate si au stat acolo la 200 de ani, fiind mangaierea si intarirea dreptcredinciosilor.

Vestea despre minunile care se savarseau in jurul cortului in care a salasluit duhul ei, adica a trupului ei neputrezit, s-a raspandit in Tracia si in toata Peninsula Balcanica. Intre timp, foarte probabil, Patriarhia constantinopolitana va fi indeplinit forma de canonizare a Prea Cuvioasei, adica trecerea ei in ceata sfintilor.

Prin anul 1186, in sudul Dunarii, bulgarii si romanii (valahii), condusi de doi frati Petru si Asan, s-au rasculat impotriva bizantinilor si au injghebat cunoscutul Imperiu romano-bulgar cu capitala la Tarnovo.

Dupa intemeierea noului imperiu, Biserica Ortodoxa de pe teritoriul acestui stat s-a proclamat Patriarhie independenta.

Urmasii celor doi frati la conducerea noului imperiu din Balcani au fost Ioan (Ionita) Coloianis (1197-1207), apoi Borila (1207-1218), Ioan Asan al II-lea (1218-1241) s.a.

La inceputul secolului al XII-lea, cruciada a patra in drum spre locurile sfinte spre a le elibera, scop pentru care fusese ea organizata, a cucerit Constantinopolul. In aprilie 1204, imparatul Alexis Ducas a parasit marele oras, in timp ce cruciatii il devastau si despuiau de renumitele sale opere cultural-artistice. Multe odoare scumpe ale bizantinilor au fost stramutate in Occident.

Ca imparat, a fost ales Baldouin de Flandra, dar acesta impartea puterea cu alte capetenii ale cruciadei. In stapinirea sa erau, intre alte posesiuni, si Tracia meridionala. Politica occidentalilor in Bizant a starnit reactiunea bizantinilor care s-au organizat in doua imperii: unul in Asia Mica avand capitala la Niceea si unul in Tesalia avand capitala la Tesalonic.

Tarul Ioan Asan al II-lea, despre care se spune ca era tolerant si generos, urmarea reunificarea populatiei ortodoxe din toata Peninsula Balcanica, deci inchegarea unui imperiu cu capitala la Constantinopol. In timp ce el avea relatii prietenesti cu "francii" (cruciatii) stabiliti in Constantinopol, i se impotrivesc atat Imperiul bizantin occidental, cu capitala la Tesalonic, avand ca imparat pe Teodor Comnen, cat si cel din Asia Mica, condus de imparatul Ioan Vatate.

Pornind cu razboi impotriva lui Ioan Asan al II-lea, imparatul Teodor a fost invins la Clocotinitza si luat prizonier. O inscriptie de la biserica "Sfintii 40 de Mucenici" din Tarnovo, ctitoria imparatului Ioan Asan, arata ca acesta a biruit si prins pe Teodor Comnen, a ocupat toate teritoriile dintre Adrianopol si Durrachium, dar Constantinopolul si teritoriile din jurul istoricului oras bizantin au fost pastrate de "franci", acestia insa l-au recunoscut ca imparat, caruia i s-au supus.

Intrucat, din cauza unor intrigu, n-a putut ajunge regent al printului Minos Baldouin al II-lea, imparat al Constantinopolului, Ioan Asan a incheiat o alianta cu Ioan Vatate, imparatul Imperiului bizantin din Asia Mica. Ca urmare, Patriarhia ecumenica (stabilita temporar la Niceea) si ceilalti patriarhi rasariteni au recunoscut Patriarhia Tarnovei.

Intre timp insa bizantinii din Asia Mica, ajutati de bizantinii tesaloni refugiati, au incercat eliberarea Constantinopolului. In anul 1235 au izbutit sa-l impresoare. Intelegand ca imparatul Niceei este mai primejdios decat francii stapani la Constantinopol si in imprejurimile sale, Ioan Asan si-a schimbat atitudinea devenind aparatorul "francilor" (latinilor) si prietenul papalitatii.

Relatiile noi de prietenie pe care Ioan Asan le-a avut cu francii din Constantinopol dupa anul 1235 au condus la stramutarea moastelor Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, capitala Imperiului romano-bulgar si resedinta Patriarhului bulgar. Moastele au fost stramutate cu asentimentul "francilor" din Constantinopol, dintr-o zona geografica pe care n-o stapanea Ioan Asan al II-lea, chestiune care trebuie luata in consideratie cand se discuta originea etnica a Prea Cuvioasei".

Descriind ceremonia stramutarii cinstitelor moaste de la Epivat la Tarnovo, Patriarhul Eftimie a notat ca Ioan Asan a trimis pe Mitropolitul Marcu de Preslav insotit de numerosi clerici, spre a le lua la Epivat.

Trecand in Imperiul romano-bulgar, dreptcredinciosi din toate partile au iesit intru intampinarea moastelor cu lumanari si tamaie petrecandu-le pana la Tarnovo. Insusi Asan, cu mama sa, Elena, cu sotia sa, Ana, si cu Patriarhul Vasilisc au iesit intru intampinarea lor, insotindu-le si asezandu-le in biserica "Maica Domnului" din capitala.

Se spune ca imparatul ar fi zidit, aproape de resedinta sa, o biserica in cinstea si cu hramul "Prea Cuviosa Parascheva", care mai tarziu a fost daramata de otomani ridicand in locul ei o geamie.

La Tarnovo, moastele au stat aproape 160 de ani. In acest timp s-a alcatuit, foarte probabil, o slujba a Prea Cuvioasei care a trecut apoi in cartile de ritual (minee) folosite si in Bisericile romanesti, ca si in alte Biserici Ortodoxe.

Invatatul Patriarh Eftimie al Tarnovei, fara indoiala, inainte de cucerirea acestei cetati in anul 1393, de catre otomani, a scris, intre altele, si "Viata Prea Cuvioasei Parascheva", la care a adaugat si istoria moastelor ei, incheind cu stramutarea lor la Tarnovo.

La jumatatea secolului al XIV-lea turcii au patruns in Europa. Ei au cucerit rand pe rand, diferite regiuni din Peninsula Balcanica, dar n-au cucerit Constantinopolul decat peste un secol. In anul 1393, ei se aflau la portile cetatii Tarnovo, comandati de Celebi, fiul sultanului Baiazid. Cucerind ei cetatea, palatul tarului si alte palate au fost incendiate si distruse.

Biserica patriarhala "Inaltarea Domnului" a fost transformata in moschee; preotii au fost izgoniti din biserica, Patriarhul Eitimie scos din resedinta sa si obligat sa nu mai slujeasca in Catedrala patriarhala, ci intr-o biserica mai mica cu hramul "Sfintii Apostoli".

Stramutarea Moastelor de la Tarnovo la Belgrad

Din cazania intitulata "invatatura" de viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva" inclusa in Cartea romaneasca de invatatura, cunoastem cum s-a aratat mai sus viata sfintei, descoperirea cinstitelor ei moaste si cum au fost acestea asezate in biserica "Sfintii Apostoli" din Epivat.

Daca alcatuitorul acestei cazanii ar fi cunoscut Viata Prea Cuvioasei Parascheva scrisa de Patriarhul Eftimie ar fi amintit, fara indoiala, si de stramutarea moastelor Sfintei la Tarnovo - despre care patriarhul a scris. Se poate crede deci - o simpla ipoteza - ca talmacitorul in romana al cazaniei din cartea editata de Varlaam a avut in fata ochilor sai un prototip, in slava sau in greaca, scris inainte de Eftimie. Acest prototip a circulat in Tarile Romane, unde in secolul al XIV-lea, probabil, a fost tradus in limba vorbita de localnici.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei si Sucevei, in opera sa "Viata si petrecerea svintilor" (Iasi, 1682-1686), la aproape 46 de ani dupa Varlaam, expunea pe scurt pentru ziua de 14 octombrie, sarbatoarea Prea Cuvioasei Parascheva, viata si istoria moastelor ei sfarsind cu stramutarea lor la Tarnovo.

Nu gasim nici o referire la stramutarea lor la Belgrad si apoi la Constantinopol. El noteaza, intre altele, ca "dintr-o palma a sfintiei sale este la Sfanta Episcopie de Roman o bucata si la Buciulesti (o biserica in ruina din judetul Neamt) un deget, adus din Tarigrad de Dumitrasca logofatul, precum mi-a spus Iordachi spatarul, la masa Dabijei Voda, Dumnezeu sa-i pomeneasca. Si eram eu un smerit Dosoftei episcop la acel sfant scaun la Roman".

Nici in volumul "Vietile sfintilor", tiparit prin sarguinta Mitropolitului Veniamin Costachi (Manastirea Neamt, 1809) nu avem stiri in legatura cu stramutarea moastelor Prea Cuvioasei la Belgrad. Se mentioneaza, intr-adevar, ca viata sfintei este "scrisa de Eftimie, Episcopul Tarnovului", dar dupa ce este relatat episodul cu stramutarea moastelor la Tarnovo, acestea, in urma caderii vestitei capitale, au fost mutate la Constantinopol, iar de acolo in anul 1641 la Iasi.

Amanunte in legatura cu stramutarea moastelor Prea Cuvioasei de la Tarnovo la Belgrad avem intr-un panegiric atribuit lui Grigorie Tamblac, care a constituit in ultima vreme tema unor vii discutii.

In acest panegiric, rostit mai tarziu in Serbia, pe cand autorul sau ar fi avut unele misiuni in acea tara, sunt confuzii pe care un contemporan al evenimentelor din 1393 nu le-ar fi facut. Se spune anume ca moastele au fost mutate dupa cucerirea Tarnovei in Moldovlahia, intelegand prin aceasta Tara Romaneasca.

Despre Mircea cel Batrin, pe care-l confunda cu Stracimir de la Vidin, se noteaza ca ar fi fost exilat la Bruse; moastele Prea Cuvioasei Parascheva ar fi fost cerute sultanului Baiazid de cneaghina Anghelina si fiul ei Stefan Deciani si nu de Milita Evghenia si fiul ei Stefan Lazarovici.

Stramutarea moastelor de la Tarnovo in Tara Romaneasca la anul 1393 este ipotetica. Chiar daca in 1393 vor fi fost ele daruite lui Mircea cel Batran si asezate undeva in regiunea (s-a afirmat Vidin) stapanita de acest voievod, in 1396, dupa dramatica infrangere a crestinatatii la Nicopole, in randurile careia se afla si domnul Tarii Romanesti, moastele, cerute de sarbi, au fost stramutate in Serbia si asezate intr-o biserica din Belgrad, unde au stat pana in anul 1521, cand orasul a fost cucerit de turci, adica vreo 125 de ani.

In acest rastimp, s-a alcatuit negresit o slujba a sfintei in limba sarba, care a fost tradusa ulterior in unele carti de ritual tiparite si folosite in biserici romanesti. Plecand de la faptul ca moastele Prea Cuvioasei au stat in Serbia atat de multa vreme, unii din biografii ei i-au atribuit origine sarba.

Stramutarea moastelor de la Belgrad la Constantinopol

In contextul conditiilor politico-strategice din secolul al XV-lea, cetatea Belgrad era pentru turci o poarta spre apusul Europei; pentru occidentali, indeosebi pentru unguri, Belgradul avea semnificatia unei intarituri de avangarda in actiunea de oprire a expansiunii turcesti.

Cu scopul de a-si croi drum spre Ungaria, sultanul Suleiman, in august 1521, a cucerit Belgradul si a prefacut Serbia in pasalic turcesc. In acele imprejurari grele, multi locuitori ai orasului au fost luati prizonieri si ostateci, biserica principala a orasului a fost transformata in geamie si multe bunuri valoroase din palatele si bisericile Belgradului au fost jefuite.

Tot acum au fost stramutate la Constantinopol moastele Prea Cuvioasei Parascheva. In drum spre marele oras de pe Bosfor, moastele au fost expuse din loc in loc, spre a fi vazute si cinstite de credinciosi in schimbul unor sume in bani, apoi au fost daruite patriarhiei.

Se spune ca sultanul a cerut patriarhului sa le cumpere, incunostiintandu-l ca daca nu le va cumpara le va arunca in mare. Primindu-le de buna seama in schimbul unor daruri, patriarhul le-a a-sezat in biserica "Sfanta Maria Panmacaristos", atunci Catedrala patriarhala. Fiind transformata aceasta biserica in geamie, cinstitele moaste au fost mutate in biserica "Vlah Sera", la 1588, apoi in biserica "Sfantul Dumitru" de la Kiliportu, la 1597, si de acolo la biserica "Sfantul Gheorghe" din Fanar, la 1601.

La Constantinopol, moastele au stat 120 ani.

Stramutarea moastelor Prea Cuvioasei la Iasi

Viata culturala bisericeasca a Moldovei a luat o mare dezvoltare pe vremea Domnului Vasile Lupu. Spre deosebire de inaintasii sai in scaunul domenesc de Ia Iasi, Vasile Lupu a domnit aproape 20 de ani. Fara indoiala domnia sa, mai indelungata si mai linistita in conditiile vremilor de altadata, a favorizat dezvoltarea activitatilor culturale. Fiind el insusi un om "cu firea inalta", un domn cu ganduri si atitudini bazileice, a fost necontenit indemnat de gandul de a inscrie o pagina de cinste in istoria Moldovei.

Pe de o parte, traind mult timp la Constantinopol unde s-a format si incheind prietenii indeosebi cu personalitati bisericesti distinse din vremea sa, el a urmarit sa adanceasca in Moldova cultura de forma si factura bizantina.

Cu ajutorul Mitropolitului Petru Movila al Kievului si prin legaturile sale cu diferite personalitati de la Moscova pe de alta parte, Vasile Lupu a izbutit sa dea Moldovei si Bisericii Ortodoxe din aceasta tara romaneasca autoritate de prestigiu.

Printre infaptuirile culturale bisericesti ale acestui domn, de mare importanta sunt bisericile Golia si, indeosebi, Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Bogata si variata decoratie arhitectonica a celor doua sfinte lacasuri pun in lumina gusturile artistice ale ctitorului si, fireste, ale contemporanilor sai.

La Iasi, el a intemeiat o Academie duhovniceasca, dupa modelul celei de la Kiev, la care au predat profesori trimisi de Petru Movila.

Tot prin mijlocirea acestui renumit ierarh, cu ajutorul sfetnicului sau apropiat, Mitropolitul Varlaam, Vasile Lupu a adus la Iasi o tiparnita la care s-au imprimat cele dintai carti in Moldova.

Un rol important a avut acest domn la convocarea conferintei teologice interortodoxe, cunoscuta sub numele de Sinodul de la Iasi, din 1642, la care s-a discutat si aprobat Marturisirea de credinta, alcatuita de Mitropolitul Petru Movila.

Contributia domnitorului a fost hotaratoare la apropierea punctelor de vedere ale delegatilor constantinopolitani si kieveni cand se iveau neintelegeri in chestiuni de doctrina teologica, in actiunea de stavilire a propagandei calvine, mai sustinuta in cercurile Patriarhiei ecumenice, datorita desigur catehismului inriurit de idei calvine, aparut sub numele Patriarhului Chiril Lucaris, si in actiunea de oprire a propagandei romano-catolice in Lituania si Ucraina, Biserica Ortodoxa din Moldova a fost prezenta prin Domnul Vasile Lupu, aparatorul si sprijinitorul Ortodoxiei si prin sfetnicul sau, Mitropolitul carturar Varlaam.

Urmare conditiilor politice si religioase din secolele XIV-XVII, impuse Ortodoxiei de islamism, Bisericile Ortodoxe din Orient se zbateau in greutati apasatoare morale si materiale. Cu scopul de a le ajuta, Vasile Lupu a platit la inceputul domniei sale datoriile Patriarhiei din Ierusalim, in 1641 a platit datoriile Patriarhiei din Constantinopol. Legaturile dintre acest domn al Moldovei si Patriarhia ecumenica erau asa de stranse incat, in 1639, printre candidatii la scaunul patriarhal a fost Mitropolitul Varlaam.

Ctitorind la Iasi frumoasa biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si, fara indoiala, de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo si, de asemenea, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, indemnat de convingerile si sentimentele sale crestine ortodoxe si hotarat sa transforme capitala tarii intr-un important centru ortodox, Vasile Lupu va fi facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca sa se incuviinteze stramutarea moastelor sfinte la Iasi.

Nu avem documente prea multe prin mijlocirea carora s-ar putea eunoaste cand, cum si in ce imprejurari s-au desfasurat discutiile intre delegatii domnului si ai patriarhiei privind stramutarea moastelor in Moldova. Avem totusi destule marturii privitoare la acest important fapt din istoria vietii religioase a romanilor.

Fara indoiala, in urma unor convorbiri moldoveano-constantinopolitane si a unor dezbateri in Sfantul Sinod al Bisericii cele mari (Patriarhia ecumenica), in luna mai 1641, Patriarhul Partenie, membrii Sfantului Sinod si alti sfetnici semnau urmatorul act:

"Partenie cu mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolei, Romei celei Noua si Patriarh ecumenic.

E lucru vadit si dovedit in Scriptura Veche si in cea Noua ca, intru toate, Pronia dumnezeiasca totdeauna are grija tuturor creaturilor, vazute si nevazute, a celor de pe pamant adica a celor din ceruri si cu dumnezeiasca ei putere de lucrare pastoreste si tine toate si fara dansa nimic nu s-a facut iar cel ce cugeta si planuieste lucruri potrivnice ei cade din harul lui Dumnezeu si din fiinta Celui ce le vede, precum trufasul acela si mandrul, Luceafarul.

Deoarece deci, pe cand Marea Biserica a noastra petrecea in multa bunatate si in pasnica stare si fiind indreptata apostoliceste si dupa canoane de catre raposatii patriarhi de demult, cel ce a fost pe vremuri dusmanul, urator al binelui si rau intru toate al adevarului, a pornit mare razboi si tulburare impotriva, ei asa incat sa fie lipsita si de toate multele ei bunuri si sa cada in datorie foarte grea si cu neputinta de suferit din partea potrivnicilor si dusmanilor ei, sub care au cazut asupra-i multe lucruri grozave si pedepse ce nu se pot indura (precum stiu multi) si fara masura si ar fi ajuns ea la cea mai mare pustiire si la pieirea desavarsita a crestinilor dreptcredinciosi, caci noi nu mai putem sa ne impotrivim si sa ne aparam de grozavele cereri, care se faceau zilnic si necontenit, imprumutarii si celelalte greutati fiind nemasurate si de nesuferit, dar Dumnezeu cel prea bun, Acela care voieste totdeauna mantuirea celor cucernici si mai ales pastrarea si trainicia Marii Biserici, a lucrat in inima prea stralucitului si prea crestinului domn a toata Moldovlahia, domnul Io Vasile voievod, fiul sufletesc prea dorit si iubit al Smereniei noastre care, mistuit de iubirea lui Dumnezeu, s-a miscat inca de acasa si nu numai acum si-a aratat ne indemnat de nimeni bunatatea sa catre Biserica Mare si de la dansul am luat oarecare usurare si despovarare a datoriilor de nesuferit si nenumarat, dar si pe urma fagaduieste bucuros si din toata inima sa ajute dupa puteri Marii Biserici si Smereniei noastre si sa fie aparator si ajutator in toate si sa afle gata a se impotrivi si a izgoni si a pune pe fuga orice dusman si potrivnic al Bisericii si al nostru si a respinge prin inteleapta sa carmuire nevoile ce ar veni si supararile si cu totul sa ne curate Biserica lui Hristos si pe noi de datoria cea nesuferita si sa nu lase pe nimeni a incalca hoteste Biserica, precum toate se vad scrise dupa felul si numele lor in tomul sinodicesc ce s-a facut.

Pentru binefacerile si fagaduintele facute de buna voia lui, cu indemnul lui Dumnezeu, ale preastralucitului si preacucernicului domnului aceluia, Smerenia noastra si impreuna cu Sfantul Sinod cel desavarsit din jurul nostru, al preasfintilor arhierei, intru Duhul Sfant, iubiti frati ai nostri si conliturghisitori, al preacinstitilor clerici, al preaevlaviosilor preoti, al preadestoinicilor si preanobililor fruntasi si al tuturor celorlalti, negasind nimic alta vrednic si cuviincios pentru a multumi celui preacucernic si intru toate prea ortodox domnului, aceluia ca semn de multumire fata de dansul si de sfintire a tarii lui, decat ca, din sfintele moaste ale Marii Biserici a lui Hristos pe care o carmuim am judecat si am dat chibzuinta tuturor, de obste, care s-au invoit in aceasta privinta si nu s-au impotrivit, adica: arhierei, clerici, preoti, fruntasi mireni si alti, a se da sfintele moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Noua, pe de o parte, cum s-a spus mai sus, pentru sfintirea si binecuvantarea acelui loc al Bogdaniei, iar, pe de alta, pentru lauda si multumita si slava binefacatorului aceluia al Bisericii celei Mari, acel prea stralucit si impodobit cu toata dreptatea si tot adevarul, domn a toata Moldovlahia, care a aratat atata grabire si gust de a inlatura greutatile Bisericii celei Mari si ale Smereniei noastre si care si de acum inainte a hotarat si a fagaduit s-o sprijine si s-o scape de primejdie amenintatoare a datoriilor de nesuferit si sa ne pazeasca in pace si netulburati si pe dusmanii si potrivnicii si prigonitorii nostri si ai Bisericii ce s-au pornit, in orice chip ar fi, ca sa tulbure si sa supere Biserica si pe noi, sa-i indeparteze cu puterea si ajutorul lui de domn; astfel s-a judecat si s-a hotarat de tot Sfantul Sinod a se face cu acele sfinte moaste ale Sfintei Parascheva.

Si pentru aceasta s-a facut si aceasta scrisoare sinodiceasca patriarhiceasca de asigurare si s-a asternut in aceasta condica a Sfintei Biserici a lui Hristos carmuita de mine pentru aratarea tuturor si sarguinta hotaririi si chibzuirii obstesti. In luna mai, indictionarul al patrulea, 1641.

Partenie, cu mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolei, Romei celei Noua si Patriarh ecumenic" (urmeaza semnaturile membrilor Sfintului Sinod si ale demnitarilor Marii Biserici).

Din aceasta "scrisoare sinodiceasca" reiese ca pana in luna mai 1641 Vasile Lupu platise o parte din datoriile pe care le avea patriarhia si, in acelasi timp, ca in viitor o va ajuta. In schimbul acestor ajutoare patriarhia a luat hotararea de a darui voievodului Moldovei, in semn de multumire, moastele Prea Cuvioasei Parascheva.

Intre Vasile Lupu, pe de o parte, si patriarhul din Constantinopol, pe de alta, au continuat discutiile privind situatia grea a patriarhiei. Dintr-o scrisoare a domnului moldovean, datata 20 august 1641, reiese ca Vasile Lupu a oferit sprijin material patriarhiei, dar cu unele conditii:

1. Patriarhia sa nu mai pretinda dajdia anuala de la fiecare credincios;

2. Treburile patriarhale sa fie rezolvate de patriarh cu sfatul celor 3-4 arhierei alesi de Sfantul Sinod;

3. In fruntea eparhiilor sa fie alesi oameni vrednici;

4. Sa dispara certurile dintre cei ce lucreaza la patriarhie;

5. Vrajmasii Bisericii celei Mari sa fie adusi la cunostinta domnului moldovean;

6. Sa fie pomeniti la slujbele bisericesti, savarsite in toate bisericile din cuprinsul patriarhiei, mortii si viii pe care-i va indica Vasile Lupu.

Aceste conditii au fost primite de patriarhie, ceea ce a bucurat pe putere a avut o fagaduinta ca aceasta si a ajuns pornire spre cele bune catre misie, incat m-a miscat sa caut cu grabire si sa platesc cele 20 de poveri si cele 48.000 de aspri ca datorie noua, precum indeosebi si anume am luat de la zisii epitropi ai fiecarui imprumutator (creditor) dupa catastih suma si pe langa acestea sa dau inca si 4 poveri si 68.000 de aspri ce s-au cheltuit pina sa se trimita la noi cinstitele si sfintele moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva pe care le-am primit cu multumire si bucurie".

In afara deci de datoriile pe care Vasile Lupu le platise pana in anul 1641 a mai platit altele, pana cand moastele au fost trimise la Iasi.

Ar fi cu totul gresita si neintemeiata parerea ca plata datoriilor patriarhiei de catre Vasile Lupu ar fi o cumparare a moastelor Prea Cuvioasei Parascheva. Bunavointa si atentia domnitorului moldovean fata de cel dintai scaun al Ortodoxiei, ca si fata de Patriarhiile Ierusalimului si Antiohiei, au fost expresii graitoare ale convingerilor si sentimentelor sale religioase adanci.

Prin ajutoarele acordate si prin plata datoriilor pe care le avea indeosebi Patriarhia din Constantinopol, se ocrotea Ortodoxia care era impresurata de greutati. El de buna seama dorea sa aiba in capitala Moldovei moastele Prea Cuvioasei Parascheva, dar nu s-a gandit ca acest "pretios margaritar" ar putea fi cumparat cu bani.

Nici Patriarhia constantinopolitana, oricat de grele ar fi fost conditiile in care isi implinea misiunea n-ar fi putut ajunge la hotararea de a vinde moastele sfintilor pentru rezolvarea greutatilor materiale pe care le avea.

Patriarhul Partenie si sfetnicii sai, pentru binefacerile si fagaduielile facute de Vasile Lupu, "n-au gasit nimic alta vrednic si cuviincios pentru a multumi" decat daruirea moastelor Prea Cuvioasei Parascheva. Este vorba, prin urmare, de un dar de multumire si nicidecum de o vanzare a moastelor.

Potrivit unor marturii istorice privind stramutarea moastelor la Iasi, acestea au fost coborate peste zidul de incinta al orasului si transportate apoi, cu stirea autoritatilor turcesti, la Iasi.

Cinstitele moaste au fost coborate peste zid pentru urmatoarele motive:

1. Dupa randuielile religioase ale islamului, trupurile celor morti, afara de trupurile sultanilor, nu puteau fi transportate mai mult de trei mile. Vasile Lupu insistase pentru obtinerea moastelor si cheltuise multi bani pentru transportarea lor la Iasi. Negresit, prin mijlocirea banilor, el obtinuse bunavointa autoritatilor turcesti. Acestea insa, consimtind sa se transporte racla la Iasi, n-ar fi dorit sa apara in fata credinciosilor musulmani ca niste uzurpatori ai randuielilor islamice. De aceea, se presupune ca iesirea moastelor din Constantinopol si transportarea lor in conditiuni cat mai tainice era ceruta, foarte probabil, de autoritati;

2. Nici credinciosii crestini din Constantinopol si din imprejurimi care vedeau in Prea Cuvioasa Parascheva pe ocrotitoarea si buna lor mangaietoare n-ar fi consimtit la mutarea cinstitelor ei moaste in alta parte. Pentru a se evita unele incercari de-ale credinciosilor de-a opri racla cu moastele, eventual unele tulburari, Patriarhul Partenie a consimtit, alaturi de autoritatile otomane, ca aceasta sa fie coborata, in taina, peste zidul de incinta al orasului.

Pana la Galati, poarta Moldovei, la Dunare, racla cu cinstitele moaste ale Prea Cuvioasei Parascheva a fost transportata de buna seama cu o corabie si va fi fost insotita, chiar de la plecarea din Constantinopol, de o delegatie moldoveneasca alcatuita din clerici si dreptcredinciosi mireni.

Alaturi de moldovenii care vor fi primit pretioasele relicve de la Constantinopol si pe care le insoteau spre tara lor se mai aflau trei inalti ierarhi, "exarhi ai Sfantului Sinod si epitropi patriarhali: al Erachlei, chir Ioanichie, al Adrianopolei, chir Partenie si al Paleopatrei, chir Teofan".

Din actul patriarhal, datat septembrie 1641, reiese ca ei au adus din Constantinopol "pentru sfintirea tarii si binecuvantarea si lauda lui (Vasile Lupu) cinstitele si sfintele moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Noua, pe care prea cucernicul si prea vestitul domn si toata tara lui, arhierei, boieri si ceilalti crestini de la mic pana la mare le-au primit cu tot respectul si toata evlavia".

Pentru paza cinstitelor moaste, in drum spre Iasi, autoritatile turcesti au randuit un capugi-basa si mai multi ostasi. Ei sunt zugraviti in nisa de la biserica "Sfintii Trei Ierarhi" in care a fost asezata racla sfintei si intr-o gravura de la sfarsitul Cazaniei tiparita la Iasi in anul 1643, de Mitropolitul Varlaam.

Din aceste documente plastice se vede ca prea cinstitele moaste au fost intampinate, poate la intrarea in tara, poate la Iasi, cu multa evlavie si bucurie de insusi Domnul Vasile Lupu cu familia sa si de Mitropolitul Varlaam.

Spatiul limitat rezervat scenei cu primirea moastelor, n-a ingaduit zugravirea tuturor celor ce au luat parte la aceasta solemnitate dar, sigur, vor fi fost si Episcopii Evloghie al Romanului, Atanasie al Radautilor si Gheorghe al Husilor, egumenii manastirilor, preoti si credinciosi.

Din nefericire, nu s-a pastrat o relatare scrisa contemporana in legatura cu primirea la Iasi a acestui scump odor al Ortodoxiei. Negresit, ca si atunci cand vasul cel de lut al Prea Cuvioasei binecuvantat de Atottiitorul cu darul neputrezirii, a fost insotit de evlavia epivatenilor pe drumul spre biserica "Sfintii Apostoli", si acum incepand de la intrarea sa pe pamant romanesc si pana la asezarea in biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi, va fi fost intampinat si insotit cu slava, intru numele Domnului, cu faclii si rugaciuni, cu flori si tamaie, cu inchinaciuni si tresaltari de multumire.

Cetatea de scaun a Moldovei, imbracata in vesmant sarbatoresc, cu vazduhul inmiresmat de aroma mirodeniilor, strabatut de rasunetele clopotelor, primea "cortul Cuvioasei ca pe o avutie necheltuita", prin care bolnavii dobandeau vindecare, saracii castigare, calatorii carmuire, cei impresurati de primejdii izbavire, cei in necazuri mangaiere.

Pentru ca preaslavita fapta din istoria bisericeasca a Moldovei ortodoxe sa ramana mereu vie in amintirea credinciosilor, Domnul Vasile Lupu a dispus sa se sape in piatra o inscriptie in slavona, privind istoria stramutarii moastelor Prea Cuviosei Parascheva, pe care a fixat-o la baza nisei din naosul bisericii "Sfintii Trei Ierarhi", ctitoria sa, acolo unde a asezat nepretuita comoara a Ortodoxiei - "lauda cea cinstita a Moldovei":

"Cu voia Tatalui, cu ajutorul Fiului si cu lucrarea Sfantului si Facatorului de viata Duh al lui Dumnezeu cel preamarit si preainchinat intru Sfanta cea de o fiinta si nedespartita Treime, evlaviosul si iubitorul de Hristos Domnul Io Vasilie Voievod, din mila lui Dumnezeu domnitor al Tarii Moldovei fiind ravnitor si aparator al dreptcredintei rasaritene, s-a sarguit cu mare osardie si cu un dor prea mare dupa iconomia dumnezeiasca si a adus de la Constantinopol aceste preacinstite moaste ale Sfintei si Cuvioasei Maicii noastre Parascheva Tarnaveanca, numita Pistes.

Aceasta a fost a treia stramutare, (iar in realitate a fost a patra stramutare), iar aceste sfinte si cinstite moaste le-a trimis preasfantul si preafericitul si ecumenicul Patriarh chir Partenie cu tot bunul sfat si cu buna vointa a toata Biserica. Si a trimis aceasta comoara prin trei preafericiti Mitropoliti: chir Ioanichie al Eracleei, chir Partenie al Adrianopolei si chir Teo-fan Paleonpatran, in zilele preasfintitului Arhiepiscop chir Varlaam Mitropolitul Moldovei si Sucevei si a toata Tara Moldovei.

Pe care (moaste) evseviosul si iubitorul de Hristos Domnul nostru Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor al Tarii Moldovei, le-a primit cu toata cinstea si cu toata dragostea, mai mult decat ca pe un margaritar pretios si cu buna norocire le-a asezat aici in nou-zidita de el biserica a Sfintilor Trei Ierarhi si mari dascali a toata lumea: Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Hristostom si le-a pastrat spre cinstea si slava Unuia Dumnezeu Celui inchinat in Treime pentru nesfirsitele rugaciuni ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva spre iertarea pacatelor lui si a tot prealuminatul sau neam.

In anul de la zidirea lumii 7149 in al 8-lea al domniei sale, iunie 13 (1641). In acelasi an, s-a nascut preadoritul fiu al domnitorului nostru Io Stefan Voievod, caruia da-i Doamne zile indelungate si ani multi. Amin".

Aducandu-se negresit la indeplinire sfatul ctitorului, pe suprafata nisei, incadrata de "colonete acoperite cu sculpturi artistice",, s-au zugravit cateva momente din viata sfintei si din istoria moastelor ei: sfanta rugandu-se in pustie, sfatul ingerului de a se intoarce, descoperirea moastelor, asezarea lor in biserica din Epivat, stramutarea lor la Constantinopol, primirea acestora in Moldova de catre domn, familia sa si cativa ierarhi. Scenele acestea inconjoara chipul Prea Cuvioasei Parascheva.

Dupa ce cinstitele moaste ale Prea Curioasei Parascheva au fost asezate sarbatoreste in biserica "Sfintii Trei Ierarhi" Domnul Moldovei Vasile Lupu si-a implinit fagaduinta de a ajuta Patriarhia din Constantinopol ca sa scape de alte datorii pe care le avea si de starea umilitoare in care ajunsese.

Un act patriarhal din septembrie 1641 este concludent in aceasta privinta: "Iar dupa primirea lor, a binevoit acel prea stralucit si preacucernic domn a-si indeplini gandul cel bun", platind "cele fagaduite de dansul din buna-voia lui" ca "sa ia capat datoriile".

Peste cativa ani de la fericitul eveniment al stramutarii moastelor la Iasi sosea in capitala Moldovei Patriarhul Macarie al Antiohiei. Insotitorul sau, diaconul Paul de Alep se referea, in interesantele sale insemnari, la transportarea moastelor din Constantinopol la Iasi, dupa ce domnul a acordat Patriarhiei ecumenice mari ajutoare.

Sfintele moaste, a notat el, sunt "acoperite de voal de fir brodat si de alte lucruri. Deasupra raclei atarna lampi de aur si de argint care ard ziua si noaptea. Cand preotii au adus trupul ei, printul a desemnat ostasi de ai sai pentru a-l insoti".

Cum s-a notat mai inainte, in Cazania intitulata "Invatatura de viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva" din Cartea de invatatura a Mitropolitului Varlaam nu sunt stiri in legatura cu stramutarea moastelor la Tarnovo, Belgrad, Constantinopol si Iasi.

Autorul sau talmacitorul in romana al acestei cazanii se refera, in partea finala a acesteia, numai la descoperirea moastelor si la asezarea lor, cu cinstea cuvenita, in biserica "Sfintii Apostoli" din Epivat. El a avut in fata, probabil, un prototip scris in secolele XI-XIV, deci anterior Patriarhului Eftimie; daca ar fi cunoscut viata sfintei, scrisa de acest ierarh, el s-ar fi referit de buna seama si la stramutarea moastelor de la Epivat la Tarnovo.

Mitropolitul Varlaam, in calitatea sa de editor, a preluat cazania in forma in care a circulat ea printre credinciosii romani si a inclus-o in cartea sa fara completari. Intr-adevar, nu sunt referiri la istoria moastelor in amintita cazanie, dar vestitul mitropolit a introdus in cartea sa doua gravuri care demonstreaza ca atat el cit si contemporanii sai cunosteau foarte bine viata Prea Cuvioasei Parascheva si istoria moastelor ei.

Cea dintai gravura apare pe foaia de titlu a "Cartii de invatatura", tiparita de Varlaam. In jurul titlului cartii si a indicatiilor editoriale, intr-un chenar cu unele motive decorative, sunt gravate in cadrul laturii de sus a acestui chenar, la mijloc, Mantuitorul Hristos, Domn al cerului si pamantului, al celei de jos, Sfintii mari dascali si Ierarhi Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, iar in cele patru colturi, Sfintii Evanghelisti: Matei Marcu, Luca si Ioan, al celei din dreapta, Sfantul Apostol Petru si Sfantul Ioan cel Nou, iar al aceleia din stanga, Sfantul Apostol Pavel si Prea Cuvioasa Parascheva.

La sfarsitul cartii se afla a doua gravura in care Prea Cuvioasa Parascheva apare incoronata ca o imparateasa, in mijloc asezata pe un tron, iar de jur-imprejur opt momente din viata ei si din istoria moastelor ei: impartind saracilor hainele, petrecerea ei in pustie, vestirea ingerului, rugaciunile ei in biserici din Constantinopol, aflarea cinstitelor ei moaste, stramutarea acestora de la Epivat la Tarnovo pe vremea imparatului Ioan Asan al II-lea, stramutarea lor de la Belgrad la Constantinopol si, in sfarsit stramutarea acestei comori crestinesti de la Constantinopol la Iasi, pe vremea Domnului Vasile Lupu.

Cele doua gravuri demonstreaza convingator, pe de o parte, ca Mitropolitul Varlaam care primise, in calitatea sa de intaistatator in scaunul mitropolitan al Moldovei si Sucevei, prea cinstitele moaste ale Prea Cuvioasei Parascheva cunostea foarte bine istoria acestui odor al Ortodoxiei, iar pe de alta, ca acest vlastar invesmantat in haina sfinteniei era cinstit dupa cuviinta de clerici si dreptcredinciosii moldoveni.

Nici fericitul Mitropolit Dosoftei n-a dat prea multe amanunte despre Sfanta Parascheva, in scrierea sa "Viata si petrecerea svintilor" (Iasi, 1682-1686). Dupa ce totusi aminteste, in sinaxarul din 14 octombrie, de stramutarea moastelor de la Epivat la Tarnovo, incheind cu aceste cuvinte: "Si petrece si pana astazi sfantul ei trup neputrezit plin de tot mirosul cel bun de se umple sufletul omului de bucurie sufleteasca.", ar reiesi ca moastele erau si pe vremea sa la Tarnovo.

Cuvintele introductive insa ale Mitropolitului Dosoftei, la sinaxarul din 14 octombrie: "Intr-aceasta zi Pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Paraschevei care au adus-o raposatul in buna credinta Io Vasile Voievod, Domn de Tara Moldovei, in zilele domniei sale din Tarigrad cu mare nevointa si cheltuiala nenumarata s-au asezat sfintele ei moaste in slavita sa biserica la Trisfetitele in Iasi, in strana cea mare" arata clar ca sarguinciosul ierarh moldovean cunostea, ca si predecesorul sau Varlaam, viata Sfintei Parascheva si istoria cinstitelor ei moaste.

Necontenit, la Iasi, cinstitele moaste ale Prea Cuvioasei Parascheva au fost scut si ocrotire, chemare la rugaciune, evlavie si stradanie pentru savarsirea binelui. ,,Fericita-i Moldova, marturisea acum doua secole unul dintre dascalii de la o inalta scoala din Iasi, avand o vistierie ca aceasta si o scapare sigura la toate nevoia, ca prin solirile Cuvioasei de multe ori s-a izbavit de navaliri, de boli pierzatoare, de ciuma, de arsita indelungata si de alte impresurari".

Vistieria aceasta, cu intregul oras si cu locuitorii sai. insa au trecut si prin momente grele. De neuitat raman in istoria Moldovei si a vietii ei bisericesti, intamplarile cotropitoare pricinuite de craiul polon Ioan Sobwschi, prin anul 1686.

Ajungand pana la Iasi, ostasi raufacatori au jefuit atunci tara, au dat foc unor manastiri, au rapit vase sfinte, au luat moastele Sfintului Ioan cel Nou eu mai multe lucruri pretioase, au ridicat cu sila pe Mitropolitul Dosoftei si l-au dus in captivitate.

Indreptandu-se spre biserica "Sfintii Trei Ierarhi" ca sa prade si sa rapeasca moastele Sfintei Parasceheva de acolo, egumenul desi amenintat ca va fi ingropat sub ruinele acestui asezamint calugaresc n-a vrut cu nici un pret sa deschida intrarea in manastire.

In biserica "Sfintii Trei Ierarhi" din Iasi cinstitele moaste au ramas pana in anul 1884, cand au fost mutate in paraclisul manastiresc din cladirea egumeniei si asezate pe un catafalc din lemn, deoarece in acel an au inceput lucrarile de restaurare ale sfantului locas ctitorit de Vasile Lupu.

In seara de 26 decembrie 1888, dupa slujba vecerniei, din neatentie, a ramas nestinsa o luminare din sfesnicul de linga racla cu moastele Prea Cuvioasei. Peste noapte, sfesnicul a ars, apoi focul s-a intins la catafalcul pe care se afla racla, arzand mocnit toata noaptea si "prefacand-o intr-o gramada de carbuni".

Din cauza caldurii nimicitoare, s-au topit parte din ferecaturile de argint ale raclei, acesta impreuna cu capacul s-au carbonizat dar moastele, prin minune dumnezeiasca, au ramas neatinse.

Dimineata in ziua de 27 decembrie, elevii scolii normale care functiona in manastire, preotii bisericii, pompierii, politistii, autoritatile civile si bisericesti, credinciosi din oras, cuprinsi de spaima, au alergat grabnic spre paraclisul in care puterea focului prefacuse o parte din lucrurile acestuia intr-un morman de jar, fara a atinge insa cinstitele moaste ale Prea Cuvioasei.

In aceeasi zi, fericitul intru pomenire Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, cercetind paraclisul de la biserica "Sfintii Trei Ierarhi", a prea-slavit minunea lui Dumnezeu. Prefectul judetului Iasi, Leon Negruzzi si procurorul general al orasului au consemnat in procese verbale cele intamplate, iar in ziua de 28 decembrie insusi presedintele Consiliului de ministri al tarii Teodor Rosetti, care se afla in Iasi, a ramas impresionat "de miraculoasa scapare a sfintelor moaste.

Ridicate din mormanul de jar, moastele au fost asezate in racla de lemn in care au fost ele stramutate de la Constantinopol la Iasi, apoi adapostite in altarul paraclisului neatins de urgia parjolului.

Un binecredincios din Falticeni, Lupu Botez, ajutat de alti credinciosi, a construit o racla noua din lemn de chiparos pe care avea sa o imbrace cu ferecaturi de argint. Asezate in noua racla moastele Prea Cuvioasei au fost stramutate in Catedrala mitropolitana, a carei solemna sfintire se savarsise dupa incheierea lucrarilor de consolidare si restaurare, in ziua de 23 aprilie 1887.

Dreptcredinciosii care se afla sub cupolele monumentalei catedrale iesene - "maica bisericilor", cum o numea fericitul ei ctitor, au inaintea ochilor maretia arhitectonica a sfantului locas, picturile efectuate de mana maiastra a renumitului pictor Gh. Tattarescu,. mormantul neuitatului Mitropolit Veniamin Costachi si racla cu cinstitele moaste ale Prea Cuvioasei Parascheva, asezata sub un baldachin, din care ,,izvorasc noianuri de vindecari".

Deoarece moastele Prea Cuvioasei au stat multa vreme intre dreptcredinciosii din Traeia, Bulgaria, Serbia, Constantinopol, iar de aproape 350 de ani intre romani, cinstirea acestui scump odor al Ortodoxiei s-a facut prin "slujba" sau "acolutii" alcatuite, fie din greci, fie de bulgari si sirbi, fie de romani.

Chiar daca troparele si stihirile in cinstea ei s-au deosebit prin litera lor, ele au fost asemanatoare in esenta si duhul lor ortodox. Ascultand slujba Prea Cuvioasei, dreptcredinciosii crestini, oricare ar fi fost neamul si patria lor, luminati de harul fratiei ecumenice, si-au indreptat privirile si gandurile la Sfinta Parascheva ca la o mireasa a lui Hristos, ca la o flacara luminoasa a Ortodoxiei.

La 10 octombrie 1955, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in prezenta unor inalti soli ai Bisericilor Ortodoxe: Constantinopolitana, Rusa si Bulgara, a proclamat generalizarea cultului unor sfinti cu moaste in tara noastra si a hotarat canonizarea unor sfinti romani "ierarhi, monahi si credinciosi, care au stralucit in sfintenie si au patimit cu seninatate pentru legea ortodoxa a parintilor lor".

Cu acest prilej solemn, Sfantul Sinod, intre altele, a trimis o enciclica clerului si credinciosilor chemandu-i sa cinsteasca "sfintii cu moaste din tara noastra". "Sfanta noastra Biserica pune inainte cinstirea sfintilor, spre indemn fiilor sai, pentru ca pe cei zabavnici sa-i indemne la o viata mai curata, iar pe cei osarduitori sa-i sporeasca in virtute.

Noi nu numai ca-i laudam pe sfinti, ca pe purtatorii unor prea inaltate lupte si biruinte duhovnicesti si ca pe cei ce au intruchipat frumusetea cea nepieritoare, dar ne uitam la ei ca la invatatorii nostri, straduindu-ne sa ne asemanam lor in credinta, in nadejde si in dragoste.

In evlavia sa adanca, poporul romanesc a cinstit dupa cuviinta pe toti sfintii dreptei credinte, fara deosebire de neam. Dar inima credinciosilor nostri s-a legat in chip deosebit de sfintii ale caror moaste se gasesc in catedralele si manastirile noastre.

Cinstirea unora dintre acesti sfinti s-a statornicit in evlavia clerului si a credinciosilor nostri prin inscrierea lor in sinaxar, prin asezarea slujbei lor in cartile bisericesti, prin praznuirea lor dupa randuiala, prin ridicarea de sfinte locasuri cu hramul lor si prin zugravirea lor in sfintele biserici si in sfintele icoane.

Intre acestia se numara si Cuvioasa Parascheva ale carei sfinte moaste se afla la Iasi in Catedrala mitropolitana. Lauda Moldovei este, dupa nastere, din satul Epivat, langa Tarigrad. Prinsa de dorul vietii curate, ea de tanara a parasit lumea cu tulburarile ei si a fugit in pustie. Aici, in liniste si in singuratate, s-a imbracat cu rugaciunea, s-a incins cu postul si s-a acoperit cu privegherea. A robit trupul cu infranarea mancarii, liberandu-si sufletul din lanturile cugetarilor desarte.

Pamantul gol i-a fost pat si frunzele pomilor acoperamant. Nu avea in pustie alta grija decat cum sa-si infrumuseteze candela sufletului, ca sa intampine pe Domnul si sa-I auda glasul cel dulce. Prin rugaciuni si priveghere dobandind intelegere si putere barbateasca, a infranat cu totul pe vrajmasul sufletului, asa cum David a biruit pe Goliat. Si la atata inaltime sufleteasca s-a ridicat, incat s-a facut salas Dumnezeului cel viu.

Sfintele ei moaste, descoperite prin vedenie dadeau multe tamaduiri oamenilor credinciosi. De aceea, au fost purtate prin multe tari si orase, iar binecredinciosul Vasile Lupu, Voievod si Domn al Moldovei le-a dobandit pentru tara sa. Si cu alai bisericesc si domnesc le-a asezat la Iasi, in minunata biserica a Sfintilor Trei Ierarhi apoi au fost mutate, in anul 1888 (in cursul anului urmator) in biserica mare a Sfintei Mitropolii din Iasi.

Vestindu-va cele de mai sus, sa ne indemnam intru cinstirea acestor sfinti, strans legati de neamul nostru, prin rugaciuni catre Atotputernicul Dumnezeu, ca multumire pentru toate binefacerile primite, prin solirile lor.

Si, pentru ca legatura noastra cu sfintii precum si cu toti alesii lui Dumnezeu sa dainuiasca de-a pururea, invrednicindu-ne de aceasta legatura si in viata viitoare, datori suntem sa marturisim aceeasi credinta pe care au avut-o ei si sa fim madulare impreuna cu ei ale aceleiasi Biserici. Sa-i urmam in credinta, in ganduri si in fapte, precum si in ravna si in, nevointele lor pentru implinirea poruncilor dumnezeiesti.

Sa tinem pururea aprinsa candela rugaciunilor noastre, iar flacara iubirii de Dumnezeu si de aproapele sa lumineze neintrerupt in inimile si in viata noastra".

Aceasta enciclica a fost citita si la Iasi, in ziua de 14 octombrie 1955, sarbatoarea Prea Cuvioasei Parascheva, dupa Sfanta Liturghie, in fata ierarhilor care reprezentau Bisericile Ortodoxe Rusa si Bulgara si a clericilor si dreptcredinciosilor care, in numar mare, luau parte la acea slavita praznuire.

S-a inaltat apoi o rugaciune ascultata cu luare-aminte:

"Cu umilinta si cu evlavie ne plecam astazi genunchii inaintea slavei Marelui Dumnezeu, Cei ce te-a marit pe tine Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva; si smerit prinos de lauda si de multumire ii aducem, pentru ca te-a daruit noua fierbinte rugatoare si puternica ocrotitoare in ceruri.

Ca tu din tineretele tale pentru iubirea de Hristos ai lasat si pe parinti si bogatia si dulcetile cele trecatoare ale lumii; si cu multa postire, cu neincetata priveghere, cu lacrimi si cu pustnicesti nevointe slabindu-ti trupul cel firav, sufletul ti-ai intarit; si asa luandu-ti crucea ai urmat lui Hristos, cu pilda vietuirii tale invatandu-ne sa nu purtam grija de trupul cel trecator, ci de sufletul cel nepieritor.

Ca fecioarele cele intelepte, cu untdelemnul faptelor bune ti-ai umplut din belsug candela sufletului tau si pe Mirele cel ceresc intru trezvie L-ai intampinat. Pentru aceea in camara Lui de nunta cu vrednicie ai intrat, indulcindu-te neincetat cu vederea de aproape a fetii Lui; iar noua pe pamant ai binevoit a ne descoperi prin vis si a ne trimite, ca pe un dar ceresc, cinstitele tale moaste, care aduse fiind pe pamantul nostru, prin ravna evlaviosului Voievod Vasile, s-au facut acoperamant tarii acesteia si izvor nesecat al tamaduirii tuturor celor ce alearga la tine cu credinta si nadejde.

Drept aceea si noi acum cu multumita te laudam pe tine, Prea Cuvioasa Maica Parascheva, lauda Epivatului si ocrotirea cea buna a Moldovei. Si sarutind cu evlavie cinstitele tale moaste iti cerem sa te rogi pentru noi inaintea fetii Ziditorului a toate, ca sa ocroteasca si de acum inainte cetatea aceasta, Moldova, si toata tara romaneasca, izbavindu-le de tot raul.

Pe cei ce cu credinta si cu dragoste alearga la ajutorul tau sa-i pazeasca in pace, sanatate trupului si sufletului sa le daruiasca si intru toate buna sporire. Credinta cea dreapta sa o intareasca, tulburarile eresului si ale dezbinarii de frati sa le strice cu puterea Prea Sfantului Sau Duh, a razboaiele sa le indeparteze si pacea, toata lumea desavarsit sa o intemeieze.

Inflacarati de puterea credintei in Atoateziditorul si de vrednicia pilduitoare a Prea Cuvioasei Parascheva, alcatuitorul acatistului ei, un fiu dreptcredincios al Moldovei, ca si acei - unii straini - care au zugravit in tropare si stihiri smerenia si frumusetea ei feciorelnica, au privit-o ca pe "un dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis pamintului acestuia", ca pe "a Moldovei luminatoare", "a Moldovei lauda prea cinstita", "izvorul cel neincetat al Moldovei" si "a Moldovei casnica luminatoare". Ea este "hrana duhovniceasca", "floare nevestejita" a intregii Ortodoxii.

Atat pentru clericii si dreptcredinciosii de pe pamantul nostru stramosesc, cat si pentru cei care vietuiesc in tarile familiei ortodoxe, cinstitele moaste ale Prea Cuvioasei Parascheva sunt o vistierie de mare pret. Ea nu este fiica sau rodul luminos al unui popor, ci vlastarul incununat de daruri si vrednicii al intregii Ortodoxii.

Spre aceasta vistierie a Bisericii Ortodoxe s-au indreptat in rugaciune si fii binecredinciosi ai neamului nostru si fiii ortodocsi - printre ei multi patriarhi si slujitori bisericesti - din Grecia, Rusia, Bulgaria. Serbia si alte laturi ale Ortodoxiei. Langa cinstitele ei moaste, toti am plecat genunchii luminati de gandul ca se afla in fata unei fecioare intelepte a lui Hristos.

In preajma raclei, in care este pastrat cortul sfintei, cei coplesiti de necazuri gasesc mangaiere, cei invaluiti de suferinte alinare, cei zabavnici in savirsirea lucrului celui bun hotarare si tarie.

Viata fara prihana a Prea Cuvioasei ne cheama neincetat la credinta tare, la nadejde care intrarmeaza, la dragoste desavarsita. Prin glasul sfintilor slujitori ai Bisericii, ea ne indeamna sa ne iubim unii pe altii, ca fratii cei buni, sa umblam pe caile pacii, sa ne indreptam pasii intrarmati de harul Sf. Duh spre Hristos, mantuirea noastra.

Plecandu-ne cu smerenie in fata prea curatelor ei moaste, sa ne amintim de evlavia ei adanca, de ravna ei pilduitoare, de viata ei intru tot sfanta, sa desprindem din sarguinta ei in caile desavarsirii ceea ce este folositor pentru mantuirea noastra, dandu-i cinstirea ce i se cuvine.

Pr. Scarlat Porcescu

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7429

Voteaza:

Istoria moastelor Prea Cuvioasei Parascheva 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE