Sfanta simplitate

Sfanta simplitate Mareste imaginea.

La părintele Sava Jezlov,bătrînul paroh al Bisericii Sfintei Treimi din oraşul P, pe nepusă masă a poposit din Moscova fiul său Alexandru, un vestit avocat moscovit. Bătrînul şi singuraticul văduv, zărindu-şi unica odraslă, pe care nu o mai văzuse de 12-15 ani, încă din vremea cînd îl petrecuse la universitate, a pălit, s-a cutremurat din tot trupul şi a înţepenit. Bucuria şi încîntarea lui nu aveau hotar.

Seara, în ziua venirii, tatăl şi fiul au discutat mult. Avocatul mînca, bea şi se înduioşa.

- E bine aici la tine, drăguţ! îşi arăta el încîntarea, legănîndu-se în scaun. E confortabil, cald şi miroase a ceva patriarhal. Zău e bine!

Părintele Sava, ţinînd mîinile la spate şi, după cum se vede, fudulindu-se în faţa bătrînei bucătărese că are un fiu atît de mare şi de galant, se plimba în jurul mesei şi se străduia, pentru a fi pe placul oaspetelui, să-şi însuşească o înfăţişare cît mai „savantă".

- Aşa stau treburile, frate... zicea el. A ieşit aşa cum mi-am dorit în inima mea: şi tu, şi eu am mers pe latura intelectuală. Tu, iată, la universitate, iar eu am absolvit academia din Kiev, aşadar... Pe aceeaşi cale, careva-săzică... Ne înţelegem unul pe altul... Atît că eu nu mai ştiu cum e acum prin academii. Pe vremea mea puneau mare accent pe clasicism şi se studia chiar şi ebraica veche. Dar acum?

- Nu ştiu. Dar tu, tataie, ai un peşte pe cinste. M-am săturat, dar tot mai mănînc.

- Mănîncă, mănîncă. Tu ai nevoie să mănînci mai mult, deoarece duci o muncă intelectuală, nu fizică... hm... nu fizică... Tu eşti universitant, munceşti cu capul. Mult o să zăboveşti pe ospeţe?

- Eu nu pe ospeţe am venit. Eu, tataie, am intrat întîmplător pe la tine, cum se zice deus ex machina. Am venit în vizită de lucru, să-l apăr pe fostul vostru primar. Probabil ai aflat că mîine va fi judecata.

- Aşadar... Să înţeleg că eşti pe latura judecătorească? Jurisprudent?

- Da, sînt reprezentant al juraţilor.

- Da... Să te ajute Dumnezeu. Şi rangul tău care este?

- Zău nu ştiu, tataie.

„Să-l întreb de leafă, gîndi părintele Sava, dar pentru ei această întrebare e de prost gust... Judecînd după îmbrăcăminte şi luînd în socoteală ceasul de aur, trebuie să presupun că primeşte mai mult de o mie."

Bătrînul şi avocatul tăcură.

- N-am ştiut eu că ai un peşte aşa de bun, că aş fi intrat pe la tine şi anul trecut - a zis fiul. Anul trecut am fost aici, nu departe, în orăşelul vostru de gubernie. Ce oraşe nostime aveţi!

- Chiar nostime... măcar scuipă-le! fu de acord părintele Sava. Ce să faci! Sîntem departe de centrele intelectuale... Prejudecăţi. Incă nu a pătruns civilizaţia...

- Nu la asta mă refer... Ascultă ce păţanie s-a petrecut cu mine. Intru eu în orăşelul vostru de gubernie la teatru, merg la casă după bilet, şi mi se spune: spectacolul nu va avea loc, deoarece încă nu s-a vîndut nici un bilet! Iar eu îi întreb: Cît de mare este suma pe care trebuie să o strîngeţi? Zice: Trei sute de ruble! Spuneţi-le să joace, zic, voi plăti eu trei sute... Am plătit de plictiseală trei sute de ruble, iar cînd am început să privesc drama lor sfîşietoare, m-am-plictisit şi mai mult... Ha-ha...

Părintele Sava îşi privi fiul cu neîncredere, apoi o privi pe bucătăreasă şi pufni în pumn...

„ Vai ce minte!" gîndi el.

- De unde, Şurenika, ai luat tu aceste trei sute de ruble? Il întrebă el, stînjenit.

- Cum de unde le-am luat? Din buzunarul meu, desigur...

- Hm... Care este, iartă-mi întrebarea nepotrivită, venitul tău?


- Depinde... într-un an pot să cîştig vreo treizeci de mii, iar în altul nici douăzeci nu se adună... Anii diferă.

„Vai, minte! Ho-ho-ho! Vai minte! gîndi părintele Sava, hohotind şi privind cu dragoste la faţa slăninie a fiului. Lăudăroasă e tinereţea! Ho-ho-ho... Hai că-i bună - treizeci de mii!"

- Nu pot să cred, Saşenika! zise el. Iartă-mă, dar... ho-ho-ho... treizeci de mii! Pe banii ăştia poţi să construieşti două case...

- Nu crezi?

- Nu că n-aş crede, dar aşa..., cum să mă exprim..., tu... mi se pare că prea... ho-ho-ho... Ei, dar dacă tu primeşti atît de mult, atunci unde se duc banii?

- Ii cheltui, tataie... în capitală, frate, viaţa muşcă. Aici ai nevoie de o mie ca să trăieşti, iar acolo de cinci.

- Ţin cai, joc cărţi..., îmi permit uneori.

- Aşa este... Dar tu strînge-i!

- Nu se poate... N-am eu nervii ăştia ca să-i strîng..., oftă avocatul. Nu pot să fac nimic cu mine. Anul trecut mi-am cumpărat în Poleanka o casă, cu şaizeci de mii. E, oarecum, un sprijin la bătrîneţe! Şi ce crezi? N-au trecut nici două luni după cumpărare că am fost nevoit să o vînd. Am vîndut-o şi toţi banii - tfiu! O parte i-am pierdut la cărţi, cealaltă am băut-o.

- Ho-ho-ho! Vai, minte! piui bătrînul. Minte fabulos!

- Nu mint, tataie.

- Parcă se poate oare să pierzi casa la joc sau să o bei?

- Se poate, nu doar casa, ci şi globul pămîntesc poţi să-l bei. Mîine o să jupoi eu de pe primarul vostru cinci mii, dar presimt că nu o să ajung cu ele pînă la Moscova. Aşa este planida mea.

- Nu planida, ci planeta, îl corectă părintele Sava, tuşind şi privind cu demnitate spre bătrîna bucătăreasă. Iartă-mă, Şurenika, dar eu mă îndoiesc de cuvintele tale. Pentru ce primeşti tu astfel de sume?

- Pentru talent...

- Hm... Poate că vreo trei mii primeşti, dar ca să primeşti treizeci de mii sau, să zicem, să cumperi case, iartă-mă... mă îndoiesc. Dar să lăsăm aceste contradicţii. Acum să-mi zici cum e la voi, în Moscova? Cred că e vesel? Ai multe cunoştinţe?

- Foarte multe. Toată Moscova mă cunoaşte.

- Ho-ho-ho! Vai, minte! Minuni peste minuni, îndrugi, frate.

Multă vreme au discutat în această manieră tatăl şi fiul. Avocatul a mai povestit şi despre nunta sa cu o zestre de patruzeci de mii, a descris călătoriile sale în Nijnii, divorţul care l-a costaţ zece mii. Bătrînul asculta, plesnea din palme, hohotea.

- Vai, minte! Ho-ho-ho! Nu ştiam, Şurenika, cum că eşti aşa de meşter la făcut gogoşi! Ho-ho-ho! Nu ţi-o zic ca dojana. Imi place să te ascult. Spune, spune!

- Hai că am lungit vorba, încheie avocatul, ridicîndu-se de la masă. Mîine e procesul şi eu nu am citit încă dosarul. Adio.

Conducîndu-şi fiul în dormitor, părintele Sava nu mai putea de încîntare.

- L-ai văzut cum e? ă? îi şopti el bucătăresei. Ăsta-i el... Universitant, umanist, emansipe, dar nu s-a ruşinat să-l viziteze pe moşneag. Şi-a uitat tatăl, dar dintr-odată şi l-a amintit. I-a trăsnit şi şi-a amintit. Şi-a zis: hai să-mi amintesc de bătrînul meu mu-cegai! Ho-ho-ho. Bun fecior! Cuminte fecior! Ai băgat de seamă? El vorbeşte cu mine ca şi cu un egal... A văzut în mine un frate întru ştiinţe. Mă înţelege, carevasăzică. Păcat că nu l-am chemat pe diacon să-l vadă şi el.

După ce şi-a descărcat sufletul în faţa bătrînei, părintele Sava s-a dus pe vîrfuri pînă la dormitorul fiului său şi s-a uitat prin gaura cheii. Avocatul era culcat în pat, şi pufăind o ţigară, răsfoia un caiet gros. Alături, pe măsuţă, era o sticlă cu vin, pe care părintele Sava nu o văzuse mai înainte.

- Doar o clipă..., să văd dacă te simţi bine, a bolmojit bătrînul, intrînd în camera fiului. Ţi-e bine? E moale? Ia şi te dezbracă.

Avocatul mîrîi ceva şi se încruntă. Părintele Sava se aşeză la picioarele lui şi căzu pe gînduri.

- Carevasăzică..., a început el după o vreme de tăcere. Eu mă tot gîndesc la vorbele tale. Pe de o parte, mulţumesc pentru că l-ai înveselit pe moşneag, iar, pe de altă parte, ca părinte şi... şi ca om instruit nu pot să tac şi să mă abţin de la observaţii. Eu ştiu că tu ai glumit la cină, însă, o ştii şi tu, atît credinţa, cît şi ştiinţa a condamnat minciuna chiar şi atunci cînd se face în glumă. Hm... Tuşesc. Hm... Iartă-mă, dar eu ca părinte... De unde ai vinul?

- L-am adus cu mine. Vrei? E un vin bun, opt ruble sticla.

- O-o-opt? Vai, minte! Işi plesni palmele părintele Sava. Ho-ho-ho! Pentru ce să dai opt ruble? Ho-ho-ho! Eu îţi pot cumpăra cel mai bun vin cu o rublă. Ho-ho-ho!

- Ei, hai, marş, moşnege, mă încurci... Hai!

Bătrînul, chicotind şi plesnind din mîini, ieşi şi, cuminte, închise după el uşa.

La miezul nopţii, după ce îşi citi „pravila" şi îi comandă babei prînzul de a doua zi, părintele Sava mai privi o dată în camera fiului.

Fiul continua să citească, să bea şi să fumeze.

- E timpul să dormi..., dezbracă-te şi stinge lumînarea..., îi zise bătrînul aducînd în cameră miros de tămîie şi luminare arsă. E ceasul al doisprezecelea ... A doua sticlă?! Oho!

- Fără vin nu se poate, tataie... Nu te însufleţeşti, nu poţi face treabă.

Sava se aşeză pe pat, tăcu şi începu:

- Iată, frate, care-i povestea... M-da... Nu ştiu, voi mai trăi, te voi mai vedea vreodată, de aceea mai bine este să-ţi las astăzi testamentul meu... Vezi... în toţi aceşti patruzeci de ani de slujire eu am agonisit pentru tine o mie cinci sute de ruble. Cînd voi muri, să le iei, dar...

Părintele Sava îşi suflă nasul cu solemnitate şi continuă:

- Dar să nu-i risipeşti şi să-i păstrezi... Şi, te rog, după moartea mea, să-i trimiţi nepoatei Varenika o sută de ruble. Dacă nu-ţi va părea rău, să-i trimiţi şi Zinaidei 20. Ele sînt orfane.

- Poţi să Le trimiţi pe toate o mie cinci sute... Eu nu am nevoie de ele, tataie...

- Minţi?

- Vorbesc serios... Oricum o să le risipesc!

- Hm... Dar eu le-am agonisit! se supără Sava. Fiecare copeică am păstrat-o pentru tine...

- Dă-mi voie să pun banii tăi sub sticlă, ca semn al iubirii paterne, dar altfel eu nu am nevoie de ei... O mie şi jumătate - pfi!

- Ei, cum vrei... Dacă aş fi ştiut, nu i-aş fi păstrat, nu mi-aş fi bătut capul... Dormi!

Părintele Sava făcu semnul crucii peste avocat şi ieşi. Era puţin jignit... Atitudinea nepăsătoare şi brutală a fiului său faţă de agoniseala lui de patruzeci de ani îl puse în încurcătură. Dar sentimentul jignirii şi al confuziei îi trecu îndată... Bătrînul simţi iară nevoia să pălăvrăgească cu fiul, să discute ca între doi oameni „învăţaţi", să-şi amintească trecutul, dar nu mai îndrăznea să-l deranjeze pe avocatul atît de ocupat. Umblă cît umblă prin camerele întunecoase, apoi se gîndi ce se gîndi şi se duse în hol să se uite la blana fiului. Lăsîndu-se pradă uitării, din cauza mulţumirii părinteşti, el înşfăca blana cu amîndotiă mîinile şi începu să o îmbrăţişeze, să o sărute şi să o binecuvînteze, de parcă nu era o blană, ci însuşi fiul, „universitantul"... De dormit, nici nu mai putea fi vorba.

1885

ANTON CEHOV
POVESTIRI ORTODOXE, EDITURA CATHISMA

Cumpara cartea "POVESTIRI ORTODOXE"

 

08 Decembrie 2015

Vizualizari: 265

Voteaza:

Sfanta simplitate 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

simplitatea smerenia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE