Teologie si spiritualitate ortodoxa in folclorul roman

Teologie si spiritualitate ortodoxa in folclorul roman Mareste imaginea.


Teologie si spiritualitate ortodoxa in folclorul roman

De la inceput tinem sa precizam ca cel mai important ni se pare constiinta a ceea ce insemneaza, teologic vorbind, folclorul roman ca marturie ortodoxa a Crestinismului popular al Bisericii Ortodoxe Romane.

Parte organica a traditiei crestine originale a stramosilor nostri, folclorul national se afirma nu numai ca expresie autentica a gandirii teologice populare, sau a crestinismului cosmic roman, ci chiar ca o moda etnica bimilenara, de transmitere orala, neintrerupta, a vietii si invataturii evanghelice a Domnului nostru Iisus Hristos, mai ales de traditia apostolica, patristica si martirica, care a fost structurata ontologic in etnogeneza romana de esenta traco-daco-latina. De aceea o adevarata intalnire cu teologia si spiritualitatea ortodoxa romana implica cunoasterea profunda a folclorului, sau, mai degraba, o invitatie la un dialog valabil, explorand bogatiile spirituale ale fiintei crestine romanesti.

In aceasta perspectiva, folclorul roman de esenta crestina ne ofera astazi, intr-o lume a posibilitatilor ecumeniste exceptionale, care se vrea desacralizata si demitologizata. Trebuie numai descoperite caracterele crestine esentiale, simbolurile lor specifice, miturile lor principale si riturile lor traditionale, cu alte cuvinte sa se descopere lumii moderne mesajul crestin al spiritualitatii romane, mereu reactualizat si inviorat (improspatat) de folclorul national.

Fenomenul folcloric primordial si traditia spirituala a umanitatii

Se stie acum ca orice fenomen folcloric primordial este un fenomen religios care ne transmite o modalitate concreta si reala de a experimenta traditia spirituala a umanitatii. Ca sa cunoastem mai bine natura si sensul crestin al realitatilor folclorice ale Romaniei, de a oferi inteligibil omului contemporan semnificatia lor spirituala, demersul nostru teologic trebiue sa inceapa cu restituirea increderii in floclorul roman care a fost aproape inabusit de folcloristica secolelor XIX si XX. Alfel spus, trebuie inlaturate sau ignorate mai intai barierele folcloristice gasind contactul direct cu lumea spirituala a folclorului roman.

Efectiv exista multe interpretari si conceptii folclorice mai mult sau mai putin derutante si contradictorii. Pentru moment amintim un caz recent. Henry H. Stahl, un reprezentant al sociologiei romane actuale, in lucrarea sa: "Eseuri critice despre cultura populara romaneasca" a respins temerar analizele filosofice ale lui Lucian Blaga (asupra spatiului "mioritic") si analizele teologice ale lui Mircea Eliade (asupra Crestinismului "Cosmic"), privitoare la cultura romana de natura folclorica. Este un caz tipic al folcloristicii romane moderne, de a monopoliza, unilateral, folclorul roman.

Fara a agrea concluziile sociologului H. H. Stahl, putem mentiona ca printre competitorii folclorului roman trebuie enumerati de asemenea filologi, istorici, folcloristi, etnologi, etnografi, muzicologi etc. Natural, fiecare este interesat in cel mai inalt grad sa afirme propriile sale orientari ideologice, teoriile sale, metodele sale si bineinteles propriile sale analize. Aceasta multitudine de opinii si de atitudini mai mult sau mai putin stiintifice denota cel mult, ca daca exista un lucru dificil de inteles si definit, acesta este folclorul roman in totalitatea sa.

Dimpotriva, noi credem ca folclorul national roman, atat de vechi, atat-de interesant si chiar asa viu fiind, poate fi abordat la nivelul literar, filosofic, filologic sau sociologic etc, desi concluziile nu coincid totdeauna. Abordand sintetic, stadiul folclorului roman prin intermediul istoriei religiilor sau prin alte discipline antropologice, seva intelege mai bine evolutia si desavarsirea acestor cercetari folclorice. In acelasi timp, vom avea posibilitatea sa sesizam perspectivele reductioniste si sensul limitativ al autonomiei moderne a fiecarei discipline umaniste sau stiintifice, care desira, dogmatic, in zilele noastre, unitatea funciara a spiritului uman, diminuand orice demers istoric, fenomenologic sau erme-neutic al folclorului roman.

Evident este un impas care face aproape imposibila sinteza folclorica necesara. Este foarte probabil ca niciodata folcloristica romana moderna nu va arata bogatia spirituala crestina si mesajul ecumenic al Crestinismului popular al Bisericii Ortodoxe Romane.

Iata de ce trebuie marturisit ca preferam sa abordam folclorul national roman ca o totalitate, organica, nealterat de teoriile folcloristice. Dar, de data aceasta, folclorul roman se va descoperi ca o sursa inepuizabila, abundenta si fertila, pentru spiritualitatea si cultura nationala, dovedindu-se a fi mai profund si creator al spiritului roman. Astfel, adevarul teologic si credibilitatea crestina a folclorului roman va fi afirmata, mai intai, in propria sa fizionomie etnica si spirituala.

Consubstantialitatea folclorica si crestina in identitatea etnica romana

In viata sipiritului roman, consubstantialitatea folclorului roman cu Crestinismul popular a validat o evidenta istorica bine reflectata de etnogeneza crestina, unica a natiunii romane. De aproape douazeci de secole de existenta nationala aceasta consubstantialitate spirituala nu numai a hranit si teologia si spiritualitatea populara a Crestinismului roman, dar - de asemenea a faurit, indestructibil, originalitatea etnica si identitatea folclorica si crestina, daco-latina, a poporului roman.

In ciuda tuturor vicisitudinilor si fatalitatilor istorice care, de multe ori, au martirizat si crucificat aceasta crestinatate latina ortodoxa a romanilor, mai ales in perioadele foarte critice a invadatorilor barbari, a opresiunilor otomane, a administratiei abuzive slavo-fanariote sau greco-catolice, aceasta realitate spirituala de esenta folclorica, adica crestina ortodoxa, a reinviat de fiecare data, ca o adevarata forta cosmica a pamantului romanesc si a subzistat, pentru slava lui Dumnezeu, pana in zilele noastre. Este un mister etnic al unei existente aproape bimilenare, folclorice si crestine, a natiunii romane. Este o mare "idila teologica" intre romani si Dumnezeu, daca noi vroim sa profitam de o metafora foarte scumpa parintelui scriitor Constantin Virgil Gheorghiu din Paris. Este," in sfarsit, o binecuvantare divina care a sanctificat fiinta nationala romana cu aceasta evidenta folclorica de esenta crestina. Acel care ar dori sa cerceteze aceasta marturie a existentei nationale romane in propria sa dimensiune "sacrala", adica folclorica si crestina, trebuie sa aiba dragostea si osteneala de a fi initiat in misterul Crestinismului popular sau "cosmic" al Bisericii Ortodoxe Romane.

Fara sa imitam pe sociologistul american William Graham Sumner (1840-1910), care a studiat "caile folclorice" a unei societati, in cartea sa "Folkways" (1907), trebuie sa descoperim adevaratele "cai folclorice" ale Crestinismului popular roman, ca sa ilumineze valorile nationale si teologice ale spiritualitatii crestine ortodoxe romane de esenta dacoromana si folclorica.

In esenta, geneza folclorului crestin roman este istoriceste identificat cu geneza Crestinismului popular si cu aceea a natiunii romane. Se pare, in mod paradoxal ca exista o tripla geneza: a folclorului roman, a Crestinismului popular si a natiunii romane. Intr-adevar este vorba de o singura geneza comunitara, aceea a natiunii romane, avand acelasi strat etnic daco-roman, folcloric si crestin. In acest caz noi vom remarca cititorilor nostri ca elementele folclorice ale Crestinismului roman ne indica, in mod suficient, o afinitate de structura si mai ales o participare vie a aceleasi esente etnice si spirituale. Dar aceasta nu este totul. A spune ca totalitatea organica a folclorului roman este o realitate distincta cu privire la natiunea romana si a Crestinismului popular, aceasta nu este adevarul exact. Totusi, a accepta ideea unui amestec sau al unui "melting pot" american, al acestor realitati etnice, folclorice si crestine, aceasta ar fi - deasemenea - o aproximatie. Fara indoiala nu este vorba numai de o simpla relatie, ci de o adevarata consubstantialitate folclorica, etnica si crestina foarte veche, relevand (se releva) pana in zilele noastre identitatea spirituala, ontologica a unei substante unice, natiunea romana, care s-a nascut crestina, dupa imaginea si asemanarea cu Dumnezeu.

Cateodata distinctiile sunt necesare. Exista in fiinta crestina unica a romanilor o perihoreza creatoare si foarte activa a acestor energii folclorice, crestine si etnice care se interpenetreaza in permanenta, fara sa renunte la propria lor marca de identitate. Sunt flacarile arzand ale spiritului roman care ard in acelasi foc, transfigurand aceasta consubstantialitate de care am vorbit mai sus.

Reabilitat de ilustrul nostru compatriot si savant Mircea Eliade, ca un mijloc de cunoastere sau ca o noua creatie religioasa, folclorul national formeaza, in ceea ce ne priveste, nu numai un context natural si original al teologiei romane, ci, de asemenea, si ca o adevarata substanta a Crestinismului popular sau "cosmic" al Bisericii Ortodoxe Romane.

Se poate spune ca fiinta crestina a natiunii romane s-a cristalizat in gandirea teologica populara care este, la urma urmelor, folclorica prin definitie. Bineinteles, folclorul roman nu este o fictiune crestina, dupa cum "Crestinismul popular nu este o fictiune folclorica. De asemenea, natiunea romana nu este o fantasma nationala, ci o realitate etnica a istoriei universale, legitimata de nasterea crestina unica si de identitatea sa folclorica de nenegat. Este de la sine inteles ca folclorul roman da marturie de preistoria spirituala si nationala a crestinatatii romane. Concluzionand, exista o relatie de structura etnica, consubstantiala, foarte semnificativa, pe de o parte, intre calendarul, simbolurile si riturile folclorului roman si, pe de alta parte, intre calendarul crestin, doctrina si cultul Bisericii Ortodoxe Romane, ceea ce reflecta un proces simbolic la nivelul spiritual al Crestinismului popular romanesc. Este consubstantialitatea crestina, folclorica si nationala, indelebila, a identitatii etnice a romanilor, care se descopera, mereu, ca o modalitate de expresie a spiritului roman in toate manifestarile religioase, artistice si culturale, la nivelul popular si savant.

Geneza crestina a folclorului roman

Certificata nu numai prin evidenta apostolica, si patristica, dar, de asemenea, prin evidenta misionara si folclorica, etnogeneza crestina, a Romanilor va demonstra in acelasi timp nasterea crestina a folclorului national.

Se stie ca preistoria spirituala a Crestinismului romanesc se afla in istoria religioasa a Daco-Romanilor si ca, intr-o mare masura, caile etnice ale trecerii la Crestinism pentru stramosii nostri, sunt caile folclorice, adica populare. Este de la sine inteles ca de fiecare data cand vorbim de Crestinismul popular si de folclorul romanesc, gandim ca, Crestinismul romanesc are un substrat folcloric a carui structura a fost evident increstinata in timpul unui indelungat proces de etnogeneza crestina a natiunii romane, care a putut incepe din a doua jumatate a primului secol crestin. Crestinismul popular romanesc, adica folcloric, reprezinta astazi nu numai arhivele sacre ale romanizarii si increstinarii simultane a stramosilor nostri, dar de asemenea si memoria vie a traditiei crestine populare a Bisericii Ortodoxe Romane. De aceea geneza crestina a folclorului romanesc este tot asa de interesanta ca si etnogeneza Romanilor.

In mod cert, intre trecerea la Crestinism a Daco-Romanilor si nasterea crestina a poporului roman, exista o perioada, istorica framantata si fascinanta de studiat, in care misionarii si folclorul romanesc au jucat un rol principal.

Ce s-a intamplat deci "atunci cand s-au implinit timpurile ?" ("la plinirea vremurilor ?").

Nu este vorba de o inlocuire automata a unei religii cu alta. Este vorba mai degraba de dezintegrare, mai mult sau mai putin totala, a vechiului cult oficial, de preferinta o "disolutie a paganismului", potrivit asertiunii lui Georges Santayana privitoare la mitologia religiei naturale a grecilor, cuprinsa in lucrarea sa binecunoscuta "Interpretations of Poetry and Religion".

Parafrazand o expresie scumpa lui Nae Ionescu, ilustrul metafizician roman, ni se pare ca este vorba, mai degraba, de un "precipit spiritual" fara pereche, care a sfarsit prin a se lumina (clarifica) religios sub noul cer crestin al Romanilor. Conceptul de "precipit spiritual" ne permite sa analizam teologic rezultatul obtinut pe plan religios si folcloric Daco-Roman si Romanesc.

Inainte de orice se poate constata ca in interiorul acestui "precipit" s-a cristalizat, pe structura etnica si spirituala existenta daco-romana, noul crestinism popular romanesc de esenta folclorica, ceea ce denota o considerabila afinitate intre vechea si noua religie. Acesta este procesul natural al nasterii crestine a natiunii romane. Suntem tentati sa vedem in aceasta nastere miraculoasa, unica in istoria crestina universala, sursa fidelitatii profunde a Romanilor pentru traditiile lor etnice si spirituale pe care le-au pastrat in spiritul noii religii. Aici se afla misterul crestin folcloric si etnic al natiunii romane. Nu exista in istoria nationala a Romanilor o persecutie crestina impotriva vechii religii (si invers) asa cum popoarele crestinate oficial de forte politice au experimentat adesea.

Este o deosebire esentiala intre nasterea crestina a Romanilor si convertirea altor natiuni la crestinism. Evidenta acestei deosebiri ne explica statutul special al folclorului si al Crestinismului popular in cultura si spiritualitatea romana.

In contrast cu alte natiuni convertite la crestinism, nu se poate vorbi in istoria crestina a Romanilor de o "disolutie", "disparitie" sau "distrugere" oficiala a vechii religii. In acelasi mod este foarte greu de a vorbi de o "asimilare" sau integrare sau o lupta organizata in aceasta directie. Mostenind patrimoniul religios al Daco-Romanilor trebuie sa observam ca in timpul procesului nasterii crestine a natiunii romane, "legaturile spirituale" care apropiau vechea religie de reperele sale stabile erau natural unite (alipite), fara vreo rezistenta, la noile repere crestine. Aceasta nu inseamna o deghizare a vechii religii in folclor sau in Crestinismul romanesc, ci, mai degraba, o transformare totala, ontologica, o fuziune completa, fara precedent intr-o noua manifestare etnica spirituala, care este natiunea romana. Altfel spus, este vorba mal intai (primordial) de o noua structura etnica, Daco-Romana, a carei veche religie a fost, in mod ontologic, incorporata de o puternica articulatie crestina a natiunii romane. Este o totalitate organica, inseparabila, in specificitatea sa nationala si spirituala care atesta istoriceste nu numai etnogeneza crestina romana, ci mai ales prima sinteza a Crestinismului poular care este, folcloric vorbind, de esenta Daco-Romana.

Evident a existat intodeauna un univers intreg de credinte populare, de mituri si rituri religioase si folclorice diverse ale Daco-Romanilor regenerate in continuarea legilor misterioase ale spiritului uman, mostenite de natiunea romana la nasterea sa crestina. Acest univers legendar Daco-Roman, cu semnificatiile sale etnice si spirituale, a fost in mod crestin articulat, orientat si fasonat renascand prin harul divin are o noua creatie religioasa care se identifica - originar - cu folclorul roman.

Ilustram prin cateva atestari istorice misterul crestin al poporului roman. Este meritul exemplar al lui Nicolae Iorga, celebrul istoric roman, care, in lucrarea sa "Locul romanilor in istoria- universala", a creat prima sinteza a gandirii romane : Crestinismul, ca "religie a poporului". El a remarcat, intre altele, "simplicitatea rurala, taraneasca, a Crestinismului preotilor romani.", "fondul vechi pe care s-a intins legea cea noua.", "o puternica propensiune a tainei. acestei vechi religii, venind de departe din preistorie", concluzionand ca : "se poate exprima in romaneste esenta Crestinismului prin cuvinte dintre care nici unul nu este de importatie" (pag. 41). De asemenea el a afirmat ca exista o "sinteza crestina la romani, al carui caracter incepe a se contura dar de o spontaneitate absoluta, asa cum totdeauna in indelungata vreme s-a petrecut in aceste tinuturi" (pag. 42).

Intr-o conferinta asupra conceptiei romane despre Ortodoxie, sustinuta la 13 ian. 1940 si publicata in brosura, Nicolae Iorga a identificat splendid ortodoxia romaneasca cu "legea traditionala" romaneasca. Aceasta lege etnica contine mostenirea traca si "Sfanta dreptate" de origine romana. Sintetizand, "legea traditionala" este o "lege a tainei, legea entuziasmului, legea jertfei si, in acelasi timp legea unei mari constiinte" (pag. 11), care a caracterizat intotdeauna Crestinismul popular romanesc.

O adevarata dovada (marturie) a ceea ce s-a petrecut in "precipitul spiritual" care a precedat nasterea crestina a natiunii romane ne ofera Dl. Lucian Stanciu in studiul sau : "The Spirituality of the Autochthonons Population in Dacia in the 4m-13th Centuries". Cu acest scop el examineaza atent inscriptiile si reprezentarile simbolice grecesti si latinesti din secolele IX-XIII, descoperite in Romania si publicate de prof. Emilian Popescu. Rezultatul este surprinzator. Interpretarile sale filosofice, descifrand vechile simboluri epigrafice, ne descopera marea sinteza romaneasca, in care se poate constata nu numai geneza autohtona a crestinatatii romanesti (confirmand concluziile celebrului arheolog roman Vasile Parvan), dar si, de asemenea, continuitatea spirituala si folclorica a substratului traco-dac de romanizarea si crestinarea, sa.

Conform demonstratiilor sale, se poate descoperi in "admirabila cultura floclorica romana" spiritualitatea care s-a succedat si stratificat, incepand cu cultura daco-romana.

Fara indoiala, nasterea crestina a folclorului roman este o realitate consubstantiala a marii sinteze daco-romane. Crestinismul folcloric si romanizarea sunt considerate, amandoua, de savantul roman Radu Vulpe, ca "coordonati magistri" ai etnogenezei romanesti. Dupa Radu Vulpe, procesul spontan si natural al nasterii crestine a poporului roman a avut loc simultan cu formarea romanitatii sale, si ca Crestinismul popular a adus cea mai importanta contributie la aceasta romanitate de esenta geto-daca. Concluzia sa este clara : "Noi suntem romani pentru ca suntem crestini si suntem crestini pentru ca suntem romani".

De aceea, pana astazi, in viata populara romaneasca, cuvantul "roman" insemneaza "crestin" si cuvantul "crestin" insemneaza "roman". Nu este vorba de un pleonasm, ci de o sinonimie folclorica fara precedent. In istoria crestina universala, descoperind - in primul rand - o noua structura etnica si religioasa, de credinta ortodoxa, perfect ilustrata de identitatea crestina si daco-romana a poporului roman. Transfigurat de harul divin, cuvantul crestin roman" este, prin originea sa etnica si continutul sau spiritual, un adevarat concept teologic al spiritualitatii populare a Crestinismului romanesc si de asemenea al folclorului national. In aceasta perspectiva ne pare logica aprecierea ca toate creatiile romanesti, populare sau folclorice sa fie considerate crestine, adica romanesti, de la inceputurile lor.

Adaugam imediat ca intr-o lucrare avand ca obiect de studiu istoria sub diferitele sale aspecte, fonologie, onomasiologic, semantic, derivativ etc, cuvintele : roman, romanesc, romaneste, romanie si numele geografic al tarii si al statului Romania, autorul, Dl. Vasile Arvinte, printre altele, a confirmat stiintific, acceptiunea "crestina" a cuvantului "Romanus", pe care o avea de la latina vulgara si pe care a pastrat-o pana astazi in dialectele (patois) romanesti.

Este cu totul remarcabil ca Dl. Arvinte a precizat fara echivoc ca opozitia romanus = "crestin" - paganus = "necrestin", "ne-roman" si (ulterior "neroman"), care a functionat in cadrul comunitatii lingvistice romane orientale, a devenit in romaneste opozitia : roman - pagan, din cauza vecinatatii seculare a romanilor cu etniile necrestine (turcii, tatarii) si a jucat un rol important in viata comunitatii lingvistice romanesti, de-a lungul intregii sale istorii, fiind inca actuala si vie in constiinta locuitorilor (p. 89). In concluzie, "in cuvantul roman s-au pastrat doua valori esentiale : valoarea etnica si valoarea religioasa, crestina" (p. 233).

In mod cert ne ramane sa aflam daca vechiul nume al dacilor (care mereu a fost pastrat de societatea savanta) a inceput in aceasta perioada a etnogenezei romanesti de a fi la nivel popular sau folcloric uitat si inlocuit, in mod gradat, cu cel de "roman" (devenit roman), care de atunci semnifica "crestin". Pentru traco-geto-dacii romanizati, noul lor nume era crestin, - adica roman-roman - care spiritualizase si schimbase destinul lor etnic.

Ceea ce ne intereseaza mai ales este teologia si spiritualitatea ortodoxa a cuvantului "roman". La nivelul folcloric al crestinismului romanesc, verbul "a romaniza" sau "a se romaniza" insemneaza "a crestina" sau "a se vrestina". Dl. Vasile Arvinte in lucrarea sa ne ofera cateva exemple (p. 88) al caror sens profund crestin il vom pune imediat in evidenta. Astfel, expresia populara "l-am facut roman", adica i-am dat calitatea de roman, nu insemneaza, in nici un caz, deznationalizarea cuiva prin romaniare, ci priveste - in mod strict - cresterea sa, botezul sau crestin. Se stie foarte bine ca, crestinarea nu distruge deloc etnicitatea, ci din contra o intareste. Cand zicem in romaneste ca "rusii sunt romani care vorbesc o limba diferita", aceasta expresie vrea sa spuna ca rusii sunt crestini. Ca intotdeauna, cuvantul "roman" insemneaza in primul rand "crestin". De asemenea, "legea romana" insemneaza in folclorul roman "legea crestina" sau "religia romana". In mod cert, nu este vorba doar de o simpla expresie folclorica, ci mai degraba de un intreg sistem popular de valori morale si teologice propriu romanilor.

Trebuie mentionat faptul ca, nasterea si structura crestina a folclorului roman a fost interpretata de Mircea Eliade ca o noua creatie religioasa, proprie sud-estului european. Este, in orice caz, meritul lui Mircea Eliade de a fi stimulat gandirea teologica prin conceptul "crestinismului cosmic", facandu-ne sa intelegem mai bine ceea ce semnifica aceasta noua creatie religioasa de esenta folclorica, proprie de asemenea, crestinismului popular romanesc. Nae Ionescu, ilustrul maestru al lui Mircea Eliade, a aratat deja ca ortodoxia noastra taraneasca este un fel de "cosmologie" in care elementele dogmatice strict ortodoxe au fost ipostaziate in realitatile concrete, contribuind la crearea unui univers romanesc specific obiectivat imediat, caracteristic, in folclorul nostru.

Mircea Eliade va cauta mai departe intr-o perspectiva istorica-reli-gioasa, profunzimile mitului ca traditie sacra, ca revelatie (descoperire) primordiala sau model exemplar. in consecinta el va descoperi intr-o lume romanizata, apartinand altadata traeo-geto-darilor, o noua creatie religioasa de esenta folclorica. Este Crestinismul cosmic. in mod cert, aceasta creatie religioasa este noua numai cu privire la vechea religie, in ceea ce priveste structura cosmica a Crestinismului romanesc, ea a fost ontologic mostenita in timpul marii geneze crestine a natiunii romane.

Cum subliniase adesea in lucrarile sale si in mod deosebit in "Aspecte du Mythe", Mircea Eliade ne arata ca "Crestinismul cosmic" nu este o noua forma de paganism, o "paganizare" a Crestinismului, sau un sincretism pagano-crestin, ci o creatie religioasa originala, in care eshatologia si soteriologia sunt afectate de dimensiuni cosmice. Sa retinem, in plus, ca nu exista contradictie intre imaginea lui Hristos al Evanghelistilor si acel al folclorului religios, si ca, pe de alta parte, exista un "spirit crestin" si nu "pagan", care impregna toate creatiile folclorice (p. 210).

Orice ar fi sau orice s-ar spune, Crestinismul cosmic vede lumea ca o taina. In acest caz, cum spunea Parintele Staniloae, "in structura sacramentala a Bisericii. se descopera din nou structura sacramentala a cosmosului".

Respectand exigentele teologice ortodoxe necesare, gandim ca se poate considera solutia "Crestinismului cosmic" ca una dintre cele mai bune, printre altele, care au fost date pana astazi Crestinismului roman de esenta folclorica, pentru ca ne permite sa ne apropiem cat mai mult posibil de adevarul teologic asupra etnogenezei crestine a poporului roman. In plenitudinea spirituala a universului romanesc, Crestinismul cosmic ne descopera intr-o maniera creatoare, datorita lui Mircea Eliade, nu numai existenta nationala, am- putea spune "arhitectonica" a natiunii romane ci, mai mult, functionalitatea crestina a folclorului roman prin caracteristicile sale sacramentale si eclesiologice.

In orice caz, fara sa anticipam, Crestinismul occidental "a-cosmic", Crestinismul roman "cosmic" poate sa-i aduca comuniunea vie a unui cosmos liturgic in care viata crestina a omului modern ar putea descoperi, uimita, marturia personala si adevarata sa dimensiune harica (sacrala).

Folclorul roman si traditia crestina

Ca sa determinam locul folclorului roman in traditia crestina locala a Bisericii Ortodoxe Romane, am aratat nu numai consubstantialitatea crestina si folclorica a identitatii etnice romanesti, ci chiar geneza crestina a folclorului nostru national. Dar aceasta ar trebui natural sa ne ofere posibilitatea de a reflecta din ce in ce mai profund, pentru a pune mai bine in lumina teologia si spiritualitatea ortodoxa a folclorului roman. Noi credem ca interpretarea integrala, cu alte cuvinte non-restrictiva sau fragmentara a folclorului roman, prin intermediul Crestinismului popular - pentru ca unul nu exclude pe celalalt - este singura cale fertila de a intelege originalitatea primordiala si bogatia spirituala a traditiei crestine locale a Bisericii Ortodoxe Romane.

Aprofundarea spirituala, cel putin asupra esentialului teologiei dogmatice si simbolice, privind Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne descopera puternic sensul eclesial, deci sacramental, al traditiei folclorice romane. Se stie foarte bine ca, folclorul roman in totalitatea sa este impregnat dxe spiritul crestin si de expresii biblice. Mai mult el este o sursa documentara pentru revelatiile : primordiala si naturala, si mai ales este o marturie populara romaneasca, folclorica a revelatiei divinei care se gaseste in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie.

Cel mai sigur mijloc de a explica folclorul roman, ca parte a traditiei crestine a Bisericii Ortodoxe Romane, este acela de a examina teologic contributia daco-romana si romaneasca la formarea si transmiterea orala a traditiei crestine universale,

Intr-adevar, este uimitoare fidelitatea aproape sacrala a romanilor fata de traditiile si obiceiurile lor folclorice ancestrale. Este o atractie fascinanta, crestina, pe care folclorul romanesc a exercitat-o intotdeauna nu numai asupra sufletului popular, ci de asemenea asupra culturii si spiritualitatii nationale. Niciodata Biserica Ortodoxa Romana n-a contestat valorile traditionale ale folclorului romanesc. Misterul, daca exista un mister folcloric romanesc, acesta se afla in etnogeneza crestina a natiunii romane, reveland unitatea originala a traditiilor, riturilor, ritualurilor si simbolurilor Crestinismului popular romanesc.

Nu este in intentia noastra de a face inventarul tuturor opiniilor, teoriilor si a conceptiilor dogmatice, ortodoxe sau neortodoxe, privitoare la Sfanta Traditie. Retinem, de altfel, ca in ciuda unicitatii sale, noi avem multe adjective pentru a descrie Sfanta Traditie, ca : apostolica, patristica, eclesiala, baptismala, euharistica, liturgica, aghiografica, iconografica, imnografica, teologica, muzicala etc. Se poate spune ca totul este traditie si peste tot intalnim Traditia, mai ales in tarile ortodoxe. Se adauga aici traditia folclorica a vietii crestine populare, adica aceea a Crestinismul cosmic romanesc, cu o multitudine de practici religioase, ilustrand profunzimea credintei sale si a gandirii teologice asa cum ele au fost traite si transmise de stramosii nostri. De aceea in Ortodoxie folclorul religios al unei natiuni crestine trebuie sa faca parte in intregime, organic, din traditia religioasa a Bisericii nationale respective. Ar fi ispititor sa notam ca exista o deosebire formala, suficient nuantata, credem noi, intre traditia crestina locala a unei natiuni care s-a nascut crestina si traditia unei natiuni care a fost convertita la crestinism. Este cazul traditiei crestine romane de esenta apostolica si patristica pe care vrem sa o abordam dintr-un nou punct de vedere. Parafrazand expresia teologica "Indigenization of the faith" (Indigenizarea credintei) care apartine Parintelui Ion Bria, gandim ca, nu este vorba, in cazul romanilor de o "indigenizare a traditiei", sau de o implantare prin forta a credintei si a traditei crestine in cultura etnica traco-daco-romana, ci, dimpotriva, de o participare directa la formarea - si fixarea traditiei apostolice si patristice ce a fost ontologic incorporata si transfigurata in etnogeneza crestina a natiunii romane.

Este o demarcatie posibila care ar putea identifica si clarifica mai bine natiunile care s-au nascut crestine si natiunile convertite la crestinism prin "indigenizarea" credintei ortodoxe si a traditiei crestine universale. Aceasta insemneaza ca pentru anumite natiuni, botezul crestin prin convertire, a avut loc dupa ce traditia apostolica si patristica fusese deja puternic fixata in perioada Sinoadelor Ecumenice, adica pana in 787. Se stie, ca Bulgarii au primit Crestinismul in 865, Moravii si Cehii intre 863 si 867, Sarbii in 888 si Rusii intre 980 si 990, la sfarsitul secolului al X-lea.

Neexistand niciodata o forma de indigenizare, Sfanta Traditie la Romani este, natural, un element constitutiv, o realitate ontologica a fiintei nationale romanesti si, in consecinta o adevarata lege a existentei istorice romanesti. De aceea folclorul romanesc sau traditia folclorica romaneasca, ca parte organica a etnogenezei crestine-romanesti, deci implicit a traditiei apostolice si patristice, este un mod de existenta crestina nationala, este un act de credinta ortodoxa. Avand locul sau natural si bine determinat in viata Romanilor, traditia apostolica si patristica a demonstrat un sincretism simbiotic exceptional cu etnogeneza crestina a natiunii romane, intr-o simultaneitate evidenta.

Cine ar dori sa cunoasca mai de aproape, nu numai sincronismul simbiotic intre etnogeneza crestina a natiunii romane si Sfanta Traditie apostolica si patristica, dar - de asemenea - distinctia formala intre natiunea romana crestina si natiunile care au adoptat crestinismul prin "indigenizarea" traditiei apostolice si patristice, ca urmare a convertirii lor oficiale, poate constata ca radacinile istorice si spirituale ale fiintei crestine romane se cufunda in pamantul (solul) traco-daco-iliric al "romanitatii orientale" apartinand traditiei apostolice si patristice de limba latina. Istoria vechiului Crestinism romanesc si teologia sa populara concretizata in folclorul national sunt aici pentrua fi pentru a fi aflate. Printre numeroasele referinte biblice, istorice, patristice sau aghiograice daco-romane si romanesti pana in anul 787 si dupa aceea, trebuie remarcata prezenta impresionanta a evenimentelor si personajelor divine mai ales cele ale sfintilor apostoli Petru si Andrei, in folclorul romanesc. Se adauga marturiile folclorice ale Crestinismului cosmic romanesc. Ca urmare, vom gasi in traditia apostolica si patristica originala a Bisericii Ortodoxe Romane una dintre cele mai autentice expresii ecumenice si populare, ale vechii traditii crestine universale. Aceasta concluzie este de prima importanta si solicita o luare de constiinta ecumenica, pentru ca traditia locala a Bisericii Ortodoxe Romane sa poata reflecta in primul rand predispozitia sa universala, prin prestigiul apostolic si patristic al originii sale crestine de esenta daeo-romana si folclorica, reveland intreaga sa bogatie spirituala a lumii contemporane. Cu certitudine, folclorul religios romanesc a avut in mod egal de la inceput aceeasi origine kerigmatica a Sfintei Traditii apostolice si patristice, contribuind efectiv, prin caile sale proprii, la raspandirea populara a predicii Apostolilor si a ucenicilor lor, vehiculand cu o pietate nationala, cateodata localizand, istoria sfanta a vietii miraculoase si dramatice a Domnului nostru Iisus Hristos si a Mamei Sale, si de asemenea viata sfintilor, martirilor si a Romanilor, in general.

Este o relatie (legatura) directa care identifica folclorul religios romanesc cu crestinismul popular, ca parte constitutiva a traditiei locale a Bisericii Ortodoxe Romane, intr-un ansamblu comunitar caracterizat de o circulatie imensa a credintelor mitice privind viata, moartea, crearea omului si a universului vizibil si invizibil, obiceiuri si practici religioase; rituri si simboluri cosmice; legende crestine si experiente spirituale traite. Toate aceste forme vii de manifestari folclorice crestine si traditionale sunt puternic legate de sarbatorile calendarului crestin si agrar, de cultul sfintilor, al martirilor si al stramosilor, de viata liturgica si sacramentala, si mai ales al dogmelor hristologice, soteriologice si eshatologice. Actualizand evenimentele biblice in viata lui cotidiana, Crestinismul folcloric a imprimat Romanilor, prin traditia crestina primordiala, un comportament etnic si religios foarte distinctiv in contextul spiritual al "legii ancestrale a stramosilor", care se numeste "romana", adica crestina. "A trai in traditie, spunea parintele Ion Bria, insemneaza nu numai a trai in istoria Bisericii si a transmite integrala si intacta credinta originala, ci de asemenea de a fi contemporan cu realitatile credintei, de a fi in comuniune vie cu credinta, in procesul de identificare".

In concluzie, etnogeneza crestina daco-romana a creat de aproape doua mii de ani un mod de existenta romaneasca care a fost dotat cu experienta religioasa si istorica, cu un sens extraordinar de echilibru si orientare in credinta ortodoxa nationala la nivelul Crestinismului folcloric sau "cosmic", pastrand o demarcatie precisa si mereu flexibila, intre falsele si adevaratele traditii umane si divine, sau intre sacralizare si desacralizare temporala a lumii. In folclorul religios romanesc, ierarhia traditiilor este observata voluntar, in acord cu stricta lor obligatie rituala.

In primul rand sunt in mod strict implinite traditiile religioase romanesti, care se numesc "datini stramosesti", adica "traditii ancestrale". Cuvantul romanesc "datina" (care vine de la cuvantul latin "datum") insemneaza (semnifica) un act sau un rit initial; o ceremonie originala, ceea ce a fost de la inceput dat de catre stramosi pentru toti Romanii si pentru totdeauna. In sfarsit, "datinele stramosesti", traditiile ancestrale ale Romanilor, sunt marturii folclorice ale etnogenezei crestine daco-romane si in consecinta ale Sfintei Traditii apostolice si patristice. Semnificatia teologica si istorica este inestimabila, pentru ca nasterea crestina si formarea natiunii romane coincide si se inter-penetreaza simbiotic cu nasterea si dezvoltarea Sfintei Traditii Apostolice si Patristice.

Folclor roman si spiritualitate romaneasca

Aceasta relatie, folclor roman si spiritualitate romaneasca nu este o dualitate culturala autonoma, ci o identitate creatoare a spiritului romanesc. Pentru a intelege mai bine natura si sensul acestei realitati spirituale, trebuie abordata ceea ce numim teologie istorica a culturii si civilizatiei romanesti. Acolo se gasesc adevaratele slinteze folclorice, la nivel popular sau savant, al spiritualitatii ortodoxe romane. Vom vedea ca nu este vorba de o simpla "mentalitate" retrograda, ci de o spiritualitate ortodoxa reala, a carei natura romaneasca, transfigurata de harul divin, a fost descoperita prin folclorul national intr-o perspectiva teandrica.

Desigur, celebrarea primului centenar al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane (1885-1985) reprezinta o ocazie unica de a sarbatori totodata cei aproape doua mii de ani de existenta folclorica si istorica a Crestinismului romanesc. Aceasta continuitate etnica si spirituala, neintrerupta, pe vastul teritoriu al romanitatii orientale de limba latina, de la etnogeneza crestina romaneasca pana in zilele noastre, a creat o inrudire esentiala, autohtona, intre folclorul national si traditia crestina romaneasca de origine apostolica si patristica, generand un univers intreg de valori teologice, culturale si morale. Sa nu uitam ca cultura folclorica nationala a hranit intotdeauna spiritual poporul roman si din secolul al XVIII-lea ea s-a afirmat puternic ca o performanta creatoare a culturii romanesti renascentiste si moderne.

Studiind folclorul romanesc, cateva precizari si precautii sunt necesare, in special, colectiile folclorice si etnografice romanesti, pentru importanta lor, sunt foarte cunoscute pentru ca sa mai insistam asupra lor, dar este foarte important sa observam ca intre materialele populare deja colectionate, clasificate si tiparite, precum si acelea care au fost culese de curand, nu exista nici o deosebire evidenta si ca ele se completeaza reciproc. Trebuie subliniat de asemenea, faptul ca folclorul roman se explica foarte bine prin el insusi si ca toate ratiunile de a fi, toate motivatiile populare sunt crestine sau de orientare crestina. Exista un ocean infinit al folclorului romanesc asteptand cercetatorii sai. Evitand orice confuzie sau contradictie posibila, trebuie sa avem constiinta faptului ca, uneori, folclorul romanesc a fost deformat sau rau inteles, din cauza unor interpretari prea exagerate sau foarte discutabile, fie antropocentriste, fie teocentriste. Este o buna avertizare de luat in seama.

Scopul acestor discutii teologice asupra folclorului national si spiritualitatii romanesti este acela de a pune in lumina imaginea primordiala, crestina si daco-romana a fiintei romanesti, care a structurat si a legitimat istoric identitatea europeana incontestabila a natiunii romane. Din punct de vedere teologic si ecumenic ar fi de cel mai mare interes sa descoperim vechiul si adevaratul Crestinism romanesc de esenta daco-romana, care, simultan si egal, este ortodox, fara sa fie greco-bizantin sau slavo-rus, si latin, fara sa fie romano-catolic. In acest sens, sursele folclorice ancestrale ne ofera o cale inedita si atragatoare, cu atat mai mult cu cat aceste, sinteze moderne ne descopera o crestinatate romaneasca originala care s-a nascut in timpul epocii apostolice si patristice si care a pastrat, in spirit popular, caracteristicile etnice si spirituale cele mai autentice ale Bisericii noastre nationale.

Nefiind niciodata, prin originea etnica si structura religioasa, nici grec, nici slav, nici rus, si nici romano-catolic de esenta papala, Crestinismul romanesc, in el insusi, a pastrat personalitatea sa dacoromana bine conturata in limba latina si in folclorul national, precum si locul crestin bine determinat in istoria Bisericii Universale, in ciuda tuturor teoriilor eronate si ale pretentiilor absurde suprematiale si jurisdictionale ale Vestului sau Estului, bineinteles nejustificate si apartinand trecutului, dar care au afectat in mod serios, trebuie sa recunoastem, istoria Crestinismului romanesc si mai cu seama pe aceea a Bisericii Ortodoxe Romane. Nu putem scapa din vedere ca numai prin Autocefalie, Biserica Ortodoxa Romana a reusit o eliberare religioasa totala a Romanilor, in fata influentelor, servitutilor si agresiunilor confesionale de altadata.

In mod cert, folclorul romanesc a devenit o forta vitala si permanenta a spiritualitatii ortodoxe populare a literaturii si a culturii nationale, chiar daca istoria contemporana a umanismului antropocentric romanesc, incepand cu secolul Luminilor, vrea sa creeze o bariera artificiala, un fel de izolare arbitrara intre viata religioasa traditionala si viata laica a romanilor, ceea ce noua ne pare o anomalie etnica. De aceea un proces "umanist" asa-zicand exterior Crestinismului folcloric romanesc dar promovat de Biserica Ortodoxa Romana, care, prin caractere populare si daco-romane, a dovedit totdeauna ca este favorabila tuturor eforturilor destinate implinirii idealurilor nationale ale credinciosilor. Nu trebuie sa uitam ca in timpul "Secolului Luminilor", Biserica Ortodoxa a Crestinismului romanesc nu era autocefala si ca natiunea crestina romaneasca era puternic supusa unei foarte perfide grecizari si bizantinizari -fanariote. Se poate sustine ca, paradoxal, umanismul roman a contribuit la restaurarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane si a independentei spirituale a Crestinismului romanesc. Cat de dificila poate fi abordarea umanismului romanesc in adevarata sa perspectiva culturala si nationala, evitandu-se exagerarile circumstantiale de toate felurile.

In acest sens trebuie subliniata contributia substantiala pe care prietenul nostru si savantul prof. Virgil Candea a adus-o la istoria umanismului romanesc, in spirit teandric echilibrata a spiritualitatii traditionale a culturii noastre nationale. In ciuda unei "substituiri" a culturii religioase ortodoxe de catre cultura laica, in a doua jumatate a secolului XVIII, sugerata de o noua interpretare a istoriei nationale, nu exista in cultura si spiritualitatea romaneasca un hiatus, sau o "ruptura" intre cultura populara, vechea ,cultura romaneasca de esenta religioasa si cultura moderna. Este o continuare unitara si complexa a culturii romanesti, atestata pana astazi de temeiurile folclorice ale tuturor creatiilor literare, artistice si spirituale. Numai folclorul national, cu profunda sa spiritualitate crestina populara este cel care a fost asimilat si transfigurat in "creatiile literare si artistice, descoperind adevarata imagine spirituala a fiintei romanesti, si nu bizantinismul care, in cultura romaneasca s-a transformat intr-un fel de ideologie decorativa la moda, avand pretentia sa se substituie crestinismului romanesc si de a reprezenta adevarata spiritualitate ortodoxa romaneasca. Dar Crestinismul romanesc, prin structura sa etnica si spirituala nu este "bizantina" sau "greaca". Apelativul de "bizantin" sau "grec" aplicat crestinismului romanesc ne pare abuziva sau cel putin pernicios pentru prestigiul Bisericii Ortodoxe Romane.

Exista o intalnire teologica si istorica intre crestinismul romanesc si bizantinismul medieval, cu multe reflexe pozitive pe planul ecumenic si national. Dar daca am vorbit de formele universalitatii si modelelor nationale, trebuie sa precizam ca forma noastra, universala este Crestinismul original, apostolic si patristic al limbii latine, care prin etno-geneza crestina, daco-romana a creat modelul Crestinismului romanesc, fiind de la inceput dotata cu propria sa personalitate etnica si identitate crestina. Este modelul "umanitatii romanesti", care in Crestinismul folcloric al Bisericii Ortodoxe Romane se numeste "omenie", care semnifica transfigurarea spirituala a umanismului teandric roma-,nesc, sintetizand in insasi unitatea ontologica a celor doua forme, antropocentrica si teocentrica, umanismul occidental. Retinem ca diversele raporturi folclorice, literare, teologice sau istorice, intre bizantinismul medieval si literatura romana, au fost minutios studiate de Alexandru Dutu care a descris intr-o maniera obiectiva si creatoare transformarea civilizatiei post-bizantine in modele culturale sud-est europene.

Evident, bogatia bibliografica contemporana privind folclorul romanesc si . interpretarile lui este stimulata si de o importanta esentiala pentru teologia si spiritualitatea ortodoxa. Astfel de sinteze revelatoare despre contactul permanent al literaturii romane cu folclorul national au fost publicate in volumul colectiv: Temelii folclorice si orizont european in literatura romana, sub ingrijirea stiintifica a Dr. Ovidiu Papadim. Notam, de asemenea : Ion Apostol Popeseu, Studii de folclor si arta populara, Ovidiu Barlea, Folclorul romanesc; remarcand, totodata si disertatiile inteligente si noile perspective folclorice si literare, ale scriitorului George Muntean, publicate in sugestivele Interpretari si repere.

In conexiune cu istoria vechii literaturi romanesti, care este religioasa prin excelenta, folclorul romanesc a fost in mod atent studiat de Nicolae Cartojan si discipolii sai. De asemenea, Alexandru Dutu, in lucrarile sale pe care le cunoastem : Coordonate ale culturii romanesti in secolul XVIII si Cartile despre intelepciune in cultura romaneasca. Introducere in istoria mentalitatilor sud-est europene, a subliniat cu subtilitate aspecte teologice si mai ales prezenta creatoare si interpretarea perpetua (continua) a folclorului romanesc in cartile despre intelepciune sau "cartile populare" din secolele XVII-XIX.

Pentru spiritualitatea ortodoxa romaneasca a devenit un loc comun contributia artistica si spirituala, de prima importanta, pe care folclorul romanesc in totalitatea sa a adus-o literaturii romane, clasica si moderna, ilustrate de Mitropolitul Dosoftei, Anton Pann, Vasile Alecsandri, Minai Eminescu, Ion Creanga, Mihai Sadoveanu, George Cosbuc, Octavian Goga, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Vasile Voicu-lescu, Ion Pillat, Tudor Arghezi, Radu Gyr, Sandu Tudor, Valeriu Anania sau Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ion Gheorghe, Gheorghe Istrati, Ileana Malancioiu etc., etc. Este o traiectorie de aur pe care folclorul romanesc s-a inscris magistral pe cerul crestin al literaturii romanesti, populare si mai ales moderne, incepand cu Mitropolitul Dosoftei (a carui Psaltire tradusa in: versuri de psalmodia populara a aparut in 1673), pentru a incorona literatura contemporana, intre cele doua razboaie mondiale, cu splendida spiritualitate poetica a ortodoxismului literar romanesc. in prezent, imnologia romaneasca de esenta crestina si folclorica, creata de Ion Alexandru, este mai mult decat un miracol poetic al zilelor noastre.

Totusi, aceeasi spiritualitate a crestinismului folcloric romanesc se reflecta puternic in traditia noastra muzicala si arta populara. Este un univers artistic national care nu este complementar, ci esential folclorului romanesc. Forta sa documentara si vie este, intr-adevar impresionanta. Nu se poate intelege folclorul romanesc fara sa apreciem importanta spirituala si istorica a folclorului muzical care confirma in mod magistral ca melodia populara si religioasa romaneasca prin structura sa arhaica, este continuatorul direct al muzicii daco-romane si protoromane, indicand o varsta "imemoriala". In privinta Crestinismul lui romanesc, folclorul muzical religios, mai ales "Colindele" (cantecele de Craciun), aduce o contributie inestimabila, in ceea ce priveste adevarul istoric si teologic despre etnogeneza crestina de esenta dacoromana al natiunii romane.

Muzicologi ca : Dimitrie Cantemir, Teodor Burada, George Breazul, Constantin Brailoiu, Pr. Ioan D. Petrescu, George Ciobanu, sau compozitori renumiti ca : Ciprian Porumbescu, George Enescu, Paul Con-stantineseu, Dimitrie Cuclin, Gavriil Musicescu, Dimitrie Kiriac, Ion Vidu, Teodor Teodoreseu, Gheorghe Cucu, Sabin V. Dragoi, Tiberiu Brediceanu, Ioan D. Chirescu sau Nicolae Lungu, au pus in valoare folclorul national prin studiile lor si capodoperele muzicale, reveland "urbi et orbi", sufletul popular si fiinta romaneasca, in spiritul autenticitatii lor etnice si crestine. Nascuta sau inspirata de Crestinismul fol- . cloric sau de spiritualitate ortodoxa nationala, arta romaneasca ne descopera in manifestarile sublime, populare, clasice sau moderne, o lume autohtona transfigurata de frumusetea gloriei divine. Este suficient sa amintim aici cel putin opera simfonica a lui George Enescu, cele doua oratorii vocal-simfonice romanesti "de Pasti" (1946) si "de Craciun" (1947), unice in lumea crestina ortodoxa, ale lui Paul Con-stantinescu, si in mod deosebit arta abstracta a formei pure, creata de Constantin Brancusi, sculptorul genial care ar putea fi considerat ca cel mai autohton reprezentant al Crestinismului cosmic romanesc.

Urmarind demersul nostru asupra folclorului romanesc pentru a descoperi nu numai sensul si natura crestina a spiritualitatii populare, ci inca pentru a surprinde raporturile sale structurale cu cultura nationala si Biserica Ortodoxa Romana, vom prezenta, pe scurt, rezultatele unor cercetari comparatiste care au abordat folclorul romanesc din punctul de vedere al analizei literare, al filosofiei culturii si istoriei religiilor.

In primul rand trebuie citat Gheorghe Vrabie cu marea sa sinteza Folclorul, in care fara sa neglijeze elementele crestine, afirma vitalitatea si specificitatea folclorului romanesc ca o realitate mereu vie si mai ales ca o sursa de inspiratie si de modernitate pentru literatura si arta nationala. Tot astfel, individualitatea si caracterul poetic al folclorului romanesc sunt prezentate in contextul lor european de catre prof. I. C. Chitimia, in Folclorul romanesc in perspectiva comparata .

Natural, pentru studiul nostru, Teologie si spiritualitate ortodoxa in folclorul romanesc, contributiile exemplare ale lui Simion Mehedinti, Lucian Blaga si Mircea Eliade sunt esentiale daca consideram prestigiul national si international pe care studiile lor le-au adus la intelegerea Crestinismului romanesc si a culturii populare.

Simion Mehedinti exalta in mod critic fondul teologic moral superior al Crestinismului romanesc, verificarile sale confesionale, precum si caracterizarile sale spirituale bazandu-se pe folclorul si etnografia nationala, de la fenomenul istoric al etnogenezei daco-romane a natiunii romane pana in zilele noastre. Teologul roman va fi surprins sa constate ca in opera sa Crestinismul romanesc, Simion Mehedinti a jalonat reperele stabile ale unui adevarat tratat de morala ortodoxa a Crestinismului folcloric si etnografic romanesc, fara sa faca apel la sursele traditionale ale acestei discipline teologice.

Gandirea dogmatica a Bisericii Ortodoxe Romane a fost interpelata si in acelasi timp stimulata de consideratiile filosofice pe care Lucian Blaga le-a articulat in celebrele sale "trilogii", in mod deosebit in "Trilogia cunoasterii (respinsa teologic de Parintele Dumitru Staniloae, in Pozitia Domnului Lucian Blaga fata de Crestinism si Ortodoxie) si mai ales in Trilogia culturii. Este poetul mai degraba decat filosoful Lucian Blaga, care,, utilizand datele folclorice si etnografice, a caracterizat corespunzator Ortodoxia populara romaneasca din punctul de vedere al filosofiei culturii. Cu o forta intuitiva de exceptie, Lucian Blaga, in lucrarea sa "Trilogia culturii" a sublimat, ca trasaturi principale ale Crestinismului folcloric romanesc, bipolaritatea spiritualitatii populare, adica acest balans intre transcendenta si categoriile structurale ale "organicului" considerate ca celalalt pol al vietii spirituale, si perspectiva sofianica, aceasta directie care, in ciuda perspectivei teandrice a Ortodoxiei romanesti, insista asupra transcendentului care coboara si lumea ca un receptacol al transcendentei. Fara indoiala, prin prestigiul interpretarilor sale poetice si filosofice asupra sufletului popular romanesc si creatiile sale artistice si religioase, Lucian Blaga a afirmat magistral nu numai originalitatea etnica si modalitatea creatoare1 de asimilare a culturii biblice si bisericesti, dar si valoarea filosofica si teologica a Crestinismului folcloric romanesc pentru cultura nationala.

In mod cert, in ceea ce priveste studiul nostru, nu putem compara in acelasi fel demersul filosofiei culturii cu cel al istoriei religiilor, chiar daca rezultatul interpretarilor lor coincide sau se aseamana. Caile de a aborda folclorul roman sunt diferite si totusi complementare. Precursor al unei metodologii care urmareste promovarea materialelor folclorice la nivelul documentelor istorico-religioase, Mircea Eliade a adus o contributie inestimabila la cunoasterea Crestinismului cosmic romanesc, in lucrarea sa De Zalmoxis a Gengis-Khan. Etudes comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l'Europe Orientale (De la Zamolxis la Gingis-Khan. Studii comparative asupra religiilor si folclorului Daciei si Europei Orientale). Tradusa in engleza (1972), in italiana (1975), in japoneza (1976), in romana (1980), si de asemenea in germana si spaniola, De Zalmoxis a Gengis-Khan este o lucrare "esentiala pentru noi", cum spunea Dl. Al. Piru in lucrarea sa "Istoria literaturii romane de la inceput pana in zilele noastre", facand cunoscute miturile romanesti in toata lumea.

Si deoarece aceasta carte poate sa ofere teologiei ortodoxe romanesti posibilitatea unei reflectii sistematice asupra experientei religioase care s-a cristalizat in principalele mituri ale folclorului romanesc, atragem atentia inca o data asupra conceptului de "Crestinism cosmic". Urmand ermineutica lui Mircea Eliade asupra baladei romanesti "Miorita", in studiul sau "Mieluseaua tipatoare" ("l'agnelle voyante"), "vom descoperi structura Crestinismului cosmic bine precizata in noua creatie religioasa de esenta folclorica care, pe de o parte "proiecteaza misterul cristolbgic asupra intregii naturi, si pe de alta parte neglijeaza elementele istorice ale Crestinismului, insistand, dimpotriva, asupra dimensiunii liturgice a existentei omului in lume" (p. 241). Ramane sa stim in ce masura evidenta folclorica a Crestinismului cosmic romanesc, a carui structura daco-romana este noua creatie religioasa ontologic incorporata in etnogeneza crestina a romanilor, se acorda sau nu, teologic, cu doctrina oficiala si structurile sacramentale ale Bisericii Ortodoxe si, in acelasi timp, in ce masura se poate vorbi de o revalorificare spirituala a Crestinismului contemporan de catre Crestinismul cosmic romanesc al Bisericii Ortodoxe Romane.

La drept vorbind, teologia oficiala a Bisericii a subestimat, intr-un anumit fel, teologia si gandirea religioasa populara a Crestinismului folcloric romanesc. S-ar putea sustine ca aceasta atitudine oficiala nu priveste nici adevaratul folclor romanesc, care este in el insusi de esenta religioasa si morala, nici traditia folclorica crestina a Bisericii Ortodoxe Romane, despre care am vorbit mai inainte, ci este vorba pur si simplu de superstitii, vraji, farmece, desfacerea vrajilor, ocultism si practici magice spirituale si teosofice, preziceri si false teofanii generate de obscurantism, bigotism si fals misticism etc, care au fost intotdeauna repudiate de lumea civilizata. Exista in teologia romaneasca contemporana o intreaga literatura privind aceste manifestari retrograde. Cu privire la aceste false manifestari pentru mentalitatea moderna, eu insumi in studiul Practici magice si combaterea lor, am insistat asupra sistematizarii lor nu numai Sfantul Apostol Pavel (Gal. 5, 20-21) si, inca mai drastic de Apocalipsa (22, 15), dar de asemenea prin respingerea populara, mai ales prin bunul simt si criteriul discernamantului folcloric al romanilor.

De asemenea, trebuie precizat ca atitudinea teologica restrictiva cu privire la gandirea crestina populara nu este o forma de subestimare, ci prezinta o reactie critica la exaltarea aproape mistica a folclorului romanesc prin excesele ideologice si unele traditionaliste autohtone impotriva exceselor moderniste care au existat intre cele doua razboaie mondiale.

Propriu-zis a doua jumatate a secolului al XX-lea a produs o adevarata confuzie intre aceste superstitii vascoase sau .aceste interpretari mistice, si marele folclor romanesc. Este1 o ciudatenie pseudo-stiintifica periculoasa care vrea sa demonstreze prin ea insasi obscuritatea unei mentalitati inferioare incomodata (jenata) de luminile crestine ale spiritualitatii populare romanesti. Imprumutul acestei confuzii, care pare deliberativa daca nu inconstienta; a viciat multe interpretari si comentarii asupra bazelor folclorice ale spiritualitatii si culturii nationale, denigrand, deturnand sau ignorand semnificatiile istorico-religioase ale etnogenezei crestine romanesti, precum si contributiile lor existentiale la supravietuirea nationala. Peste tot asaltul totalitarist al umanismului antropocentric- modern vrea sa distruga umanismul teocentrie si implicat, in Romania, fortareata teandrica a fiintei romanesti. Pacat ! A despuia fiinta romaneasca de caracterele sale ontologice crestine si etnice, distrugand folclorul national, este probabil scopul perfid al celor care vor sa deznationalizeze sau sa slavizeze pe romani, sub pretextul ca este in avantajul lor insisi, este un non-sens evident si o adevarata sinucidere nationala. De data aceasta impactul acestor interpretari unilaterale, ideologice, ale folclorului romanesc si ale culturii nationale, a creat situatii insolite. De exemplu, in viziunea unor pictori romani, anumiti voievozi sunt prezentati avand o similitudine de sfinti ortodocsi in timp ce icoanele sfintilor si martirilor sunt laicizate. Este o tendinta de sacralizare a istoriei nationale si, in acelasi timp, de desacralizare a iconografiei si aghiografiei crestine, bisericesti si populare, adica istoria folclorica a Crestinismului cosmic romanesc.

Totusi, rolul folclorului pentru cultura si spiritualitatea romaneasca este creator si decisiv. Ca principiu de identitate nationala a Crestinismului Bisericii Ortodoxe Romane, folclorul romanesc este o realitate ontologica a etnogenezei crestine a natiunii romane. Puterea de identificare daco-romana a Ortodoxiei romanesti medievale a fost riguros dovedita de Virgil Candea intr-o admirabila conferinta Caractere dominante ale culturii romanesti medievale, sustinuta la Institutul Universitar Oriental din Neapole, si la Universitatea din Roma, in februarie 1967, -Virgil Candea a remarcat foarte bine bazele preexistente ale Crestinismului popular facand un examen istorico-religios al creatiei folclorice si artistice a poporului roman, pentru a descoperi trasaturile distinctive, ortodoxe ale culturii romanesti a Evului Mediu. Analizele sale revelatoare asupra gandirii medievale si in mod deosebit asupra comportamentului moral si spiritual al romanilor sunt exemplare si mai ales, ceea ce noua ne pare a fi foarte important, bazate de asemenea pe datele folclorice si etnografice, confirmand astfel caracterul lor probant. Totusi pentru a explica particularitatile Crestinismului romanesc medieval, Virgil Candea resimtea atunci, nevoia unui examen complet in maniera in care gandirea crestina s-a inradacinat in secolul romanesc si in care erau raporturile cu gandirea precrestina.

Aceasta lacuna temporara a fost umpluta de Parintele profl Ioan G. Coman, in lucrarea sa fundamentala pentru literatura patristica romaneasca, intitulata Scriitori bisericesti din epoca straromana. Este o sinteza daco-romana crestina, elaborata in mod savant, care ne atesta caracterul ecumenic, misionar si popular al identitatii etnice si religioase a romanilor prin limba latina si ortodoxia patristica si conciliara, care se interpenetreaza simbiotic cu etnogeneza lor. Pe scurt, Parintele Coman a analizat judicios, in mari capitole, nemurirea la traco-geto-daci si apropierile de Crestinism, contributia Parintilor si scriitorilor daco-romani la ecumenismul crestin al secolelor IV-VI, contributiile monumentelor si inscriptiilor crestine, a Parintilor si scriitorilor bisericesti ai Scytiei Minor a secolelor IV- VI, la unitatea si continuitatea poporului roman, si contributia Crestinismului la romanizarea Daciei. "Patrimoniul spiritual geto-daco-roman si patristic atat de bogat si variat, conclude Parintele Coman, atesta deplin continuitatea (si identitatea) poporului roman, inclusiv a Scytiei-Minor".

Daca Parintele Ioan Coman a documentat istoric bazele patristice si latine, precum si caracterul ecumenic, misionar si popular al identitatii daco-romane si religioase a romanilor pe timpul etnogenezei lor, Parintele Dumitru Staniloae a initiat o reflexie teologica moderna, o interpretare dogmatica a Crestinismului folcloric, adica popular al Bisericii Ortodoxe Romane, precizand raporturile normale intre Ortodoxismul si romanismul contemporan. Era o replica ortodoxa adresata acelor care, intre cele doua razboaie mondiale s-au angajat prin excesele lor autohtoniste si moderniste de a glorifica sau de a minimaliza continutul spiritual si specificul national al folclorului romanesc. Dupa al doilea razboi mondial, eforturile teologice ale Parintelui Staniloae au avut in vedere in mod constant gandirea crestina populara ca o sursa autentica si nuantata a Ortodoxismului romanesc.

Printre numeroasele articole si comentarii despre spiritualitatea ortodoxa romaneasca, trebuie sa mentionam studiul : Reflexiuni despre poporul roman, inedit, ale carui prime capitole : intre Orient si Occident si inradacinarea in spatiul propriu au aparut in revista noastra Comuniunea Romaneasca. Este o sinteza culturala moderna a spiritualitatii ortodoxe romanesti, bazata pe gandirea crestina populara, cultura si arta nationala, in spiritul gandirii dogmatice proprii Parintelui Staniloae.

Evident, chiar daca uneori glorificat si de multe ori ignorat si persiflat, folclorul national si Crestinismul popular, prin revalorificarea lor moderna, teologica, literara si artistica, au creat o spiritualitate ortodoxa romaneasca unica iri lumea crestina, avand propria sa identitate romaneasca.

Este surprinzator ca in impresionantul volum De la Theologie Orthodoxe Roumaine des origines a nos jours" (Despre Teologia ortodoxa romaneasca de la origini pana in zilele noastre), editata de Biserica Ortodoxa Romana, aceasta literatura teologica despre spiritualitatea ortodoxa romana de esenta folclorica sau populara este sporadic apreciata. Totusi, importanta folclorului romanesc pentru teologia omiletica, catehetica si pastorala este bine subliniata, in timp ce studiile dogmatice asupra "Colindelor" (Cantece rituale de Craciun) sunt mai putin ca odinioara mentionate.

Ne oprim aici. Este convingerea noastra ca bazele nationale ale unei veritabile culturi ortodoxe romanesti trebuie sa fie bazate pe raporturile structurale si pe legaturile ontologice care exista intre teologia populara a Crestinismului romanesc si teologia oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane. Folclorul romanesc trebuie sa fie considerat de teologia oficiala fara nici o prejudecata sau idee preconceputa, pentru ca el sa poata revela mai bine motivatiile sale spirituale si propria sa sacralitate crestina originala.

Situand dintr-o data folclorul romanesc in semnificatia sa etnica daco-romana si in distinctia sa crestina ortodoxa, conferita de traditia apostolica si patristica, teologia romaneasca ar putea in mod cert sa regenereze din interior, prin comuniunea sa directa cu gandirea teologica populara a Crestinismului folcloric romanesc, pentru gloria ecumenica a Bisericii Ortodoxe Romane de pretutindeni.

George Alexe

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 11546

Voteaza:

Teologie si spiritualitate ortodoxa in folclorul roman 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE