Coranul - argument pentru violenta?

Coranul - argument pentru violenta? Mareste imaginea.


Coranul - argument pentru violenta?

Inainte de a prezenta versetele coranice, care incita la violenta sau, mai precis, spre reprimarea oricarui "dusman al lui Allah", as dori sa urmaresc fenomenul "conflictelor de falie", asa cum le defineste cunoscutul politolog Samuel P. Huntington, in cartea sa Ciocnirea civilizatiilor.

Desi se spera ca secolul al XX-lea sa fie un secol al eliberarii oamenilor de unilateralitatea unei religiozitati absurde si exclusivistea unui antagonism religios, care a marcat istoria cu acel demonic "non licet esse vos", pe care l-au primit crestinii din partea paganilor, dar care apoi a fost de atatea ori reiterat in istoria omenirii, fie ca a fost vorba de crestini (a se vedea cruciadele), fie ca a fost vorba de invazia islamului, etc, lumea a suferit si sufera permanent sub infuzia de fanatism, pe care liderii religiosi si cei politici o administreaza popoarelor, pentru a impune pretentia de drept absolut asupra unui teritoriu sau a unor constiinte.

In loc ca lumea sa fie mai deschisa spre prietenie, spre cunoastere reciproca, mai ales ca dezvoltarea mass-mediei da posibilitatea de a transmite repede mesajele oamenilor, dimpotriva mijloacele media au devenit uneltele transmiterii urii pe calea undelor, pentru a invenina inimile oamenilor sinceri, dar usor de manevrat din punct de vedere religios si politic.

Lucrul acesta s-a putut cel mai bine observa in mediul islamic. Au existat doua mari razboaie de tranzitie, urmate de un al treilea, total diferit fata de primele, dar in acelasi timp si foarte periculos.

Primul razboi a fost cel declansat de invazia militara sovietica din Afganistan, din perioada anilor 1979-1989. Incercarea Uniunii Sovietice de a mentine un regim satelit la puterea Afganistanului s-a soldat cu un esec si bineinteles cu invazia sovietica, care isi vedea eliminata din aceste teritorii suprematia sa. Era o pierdere majora, cata vreme S.U.A. avea influenta in Iran (afacerea Watergate) si in Pakistan, doua tari care flancau Afganistanul.

Insa, si acest lucru este foarte important, fiecare parte (SUA si afganii) au privit victoria impotriva Uniunii Sovietice prin prisma lor proprie. Americanii au vazut-o ca pe o actiune reusita in cadrul razboiului rece, prin care aria comunista a fost restransa. "Pentru americani si, in general, pentru occidentali, Afganistanul a fost victoria finala, decisiva, Waterloo-ul Razboiului Rece".

Totusi nu aceasta a fost optica islamului fata de aceasta victorie. Dimpotriva, Afganistanul a considerat aceasta victorie ca pe o rezistenta reusita a islamului fata de orice imperialism din afara. Deci nu ideea de lupta anticomunista, ci cea de jihad era concluzia la care ajunsesera mahomedanii la finalul acestei reusite.

Inca un lucru trebuie retinut: solidaritatea islamica, lucru prea putin experimentat inainte. Sa nu uitam ca sprijinul arab a fost foarte mare in sustinerea acestei cauze, vazuta in primul rand ca una a islamului si abia in plan secundar ca pe una a afganilor.

Cateva exemple sunt elocvente: sauditii au dat, intre anii 1984 si 1986, nu mai putin de 525 de milioane de dolari pentru rezistenta, iar in anul 1989 au oferit insurgentilor afgani 436 de milioane de dolari, restul provenind din partea Statelor Unite.

De asemenea, au participat ca voluntari, veniti din alte tari islamice, un numar de aproximativ 25.000 de luptatori (mujahedini). Ei au exploatat galeriile subterane, din muntii afgani, creand coridoare de legatura si de strategie, foarte necesare pentru lupta de hartuire a trupelor sovietice.

Din acest moment s-a putut vedea o solidaritate islamica foarte puternica, ceea ce a contribuit la redesteptarea ideii de renastere a constiintei musulmane. De asemenea serviciile de spionaj pakistaneze si-au oferit tot concursul pentru a prezenta permanent miscarile de trupe si planurile sovieticilor in aceasta lupta.

Care au fost consecintele acestui lung razboi?

Pe langa cimentarea constiintei islamiste a luptatorilor participanti, a ramas in Afganistan un popor de luptatori bine antrenati, o retea trans-islamica foarte organizata, o cantitate substantiala de echipament militar, incluzand circa 300-500 de rachete Stinger, etc. Un expert in analiza politica afirma: "scrisorile de acreditare, religioase si politice ale voluntarilor afgani sunt impecabile. Cu ajutorul lor a fost infranta una din cele doua superputeri si acum se lucreaza asupra celei de a doua".

Al doilea caz de razboi, care a devenit la scurt timp o lupta intre civilizatii, ca si cea din Afganistan, dar de data asta intre musulmani si americani, a fost cea din Irak. Interesanta este reactia musulmana la agresiunea irakiana, dar mai ales la cea americana.

Desi la inceput guvernele arabe si cele musulmane au condamnat agresiunea Irakului fata de Kuweit, la scurt timp, sub presiunea strazii, adica a popoarelor, aceasta condamnare s-a indreptat impotriva regimului George Bush, vazut ca un atacator al lumii islamice.

La scurt timp Sadam Hussein a devenit pentru mentalitatea araba liderul care a avut curajul sa infrunte jandarmul universal, pe americani, chiar daca sortii lui de izbanda erau relativ mici. Pentru aceasta el a fost aclamat ca un "erou musulman".

Desi considerat de catre toti musulmanii ca un dictator, totusi Sadam Husein era vazut de catre toti arabii ca "tiranul nostru", cu alte cuvinte orice imixtiune in perimetrul tarilor musulmane nu se poate face, chiar daca argumentele ar cere-o.

Irakul devenea o problema strict islamica. De exemplu, Safar al-Hawali, decanul Colegiului Islamic din Mekka, a declarat pe o banda inregistrata, cunoscuta apoi in intreaga Arabie Saudita si nu numai, ca razboiul "nu este al lumii impotriva Irakului, ci al Occidentului impotriva islamului".

Prin interventia americana s-a probat inca o data devotamentul islamic pentru cauza flamurei verde, deoarece chiar si tarile musulmane, care au criticat invazia irakiana si au trimis trupe militare in aceasta coalitie, au cedat in cele din urma in fata demonstratiilor populatiei lor, condamnand agresiunea occidentala.

Mai mult decat atat, s-a accentuat astfel ura fata de Occident si fata de civilizatia lui, considerata opera lui Satan, de care orice musulman trebuie sa se fereasca pentru a se putea pastra in cadrele shariei islamice.

In fine, ultimul razboi intercivilizational, la care a asistat omenirea, este cel dintre regimul talibanilor de la Kabul si armata americana, dupa atentatele din 11 septembrie 2001. Desi lumea a condamnat terorismul in unanimitate, totusi interventia americanilor asupra Afganistanului nu este unanim acceptata, din mai multe motive.

In primul rand, elementele care il indica pe Osama Bin Laden ca artizanul actelor de terorism, nu sunt suta la suta sigure ca el ar fi autorul. In al doilea rand, atacarea unui popor, care l-ar fi ascuns pe Bin Laden, este de asemenea, un gest prea dur si marcat de razbunarea americana, cautatoare de tapi ispasitori. Oricum au murit in aceasta lupta oameni nevinovati, poate mai multi decat cele aproximativ 4.000 de new-yorkezi disparuti la World Trade Center.

In fine, atrocitatile razboiului impotriva unui popor islamic, va duce mai devreme sau mai tarziu la glorificarea lui Bin Laden, asemenea lui Sadam Hussein, care vor fi considerati eroii luptei impotriva Occidentului.

Dupa aceasta introducere mai vasta asupra ideii de razboi intercivilizational, marcat de referintele religioase, voi incerca sa prezint aceasta stare de conflict ca pe un razboi de falie, pentru a putea ajunge apoi la ideea de religie ca argument al violentei.

Secolul al XXI-lea continua un tip de razboi, inceput in secolul trecut, cunoscut sub numele de "razboi de falie", prin care se intelege lupta militara pentru a realiza falii de religiozitate comuna, eliminandu-se celelalte credinte, care nu corespund, considerate ca inovatii satanice.

Diferenta dintre acest nou tip de razboi si cel clasic este mare. In primul rand, ele pot fi intra-civilizationale sau inter-civilizationale, mai precis in cadrul unei tari sau intre doua sau mai multe tari. Important este faptul ca razboiul de falie incearca epurarea religioasa si etnica.

De asemenea, el este un conflict de lunga durata, de cel putin sase ori mai mare decat un razboi conventional clasic. in fine, razboiul de falie este o lupta cu mari pierderi umane. De fapt, aceste pierderi umane nu mai conteaza in contextul unor lupte de eliminare totala. Aceste tipuri de hartuieli nu au o rezolvare definitiva, deoarece ele pot oricand sa reizbucneasca, chiar daca la masa tratativelor s-au luat decizii definitive.

Interesant este faptul, si aici as vrea sa ma opresc, ca in cadrul acestor razboaie inter-religioase de falie, islamul detine o pondere mare, fiind considerata cea mai agresiva religie. "Frontierele islamului sunt sangeroase" zice Samuel Huntington si, chiar daca afirmatia lui a atras multe critici, acest fapt este evident.

Antagonisme interne si conflicte violente s-au infiltrat intre musulmanii locali si popoarele non-musulmane. Harta conflictelor musulmane este foarte mare. Guvernele albanez si grec sunt certate din cauza drepturilor minoritatii albaneze musulmane din Grecia; turcii si grecii sunt in stare de alarma de secole, iar Creta este un exemplu viu al acestui conflict, care a reusit sa fie stagnat doar prin trasarea unei zone verzi de frontiera, aparat de soldatii O.N.U.; in Caucaz turcii musulmani si armenii crestini sunt de asemenea dusmani istorici; de asemenea, armenii mai au conflict Kossovo a fost permanent locul sacru al rezistentei lor impotriva islamismului, locul care i-a ingenuncheat timp de secole in fata otomanilor. Cineva il considera ca fiind Ierusalimul suferintelor sarbilor , care nu merita sa ramana iarasi in mainile celor care i-au suprimat.

Alte cercetari socio-antropologice, vad in violenta islamului o cauza a exploziei demografice din tarile musulmane, unde populatia s-a marit de circa patru-cinci ori in ultimele decenii. Acest proces a determinat o crestere a presiunilor fata de societatea respectiva, precum si cresterea numarului de someri, care pot fi apoi foarte usor racolati pentru a fi trimisi sa lupte pentru cauza islamului in diferite locuri de conflict de pe glob. Sunt deci o masa usor manevrabila, atat din punt de vedere militar, cat si din punct de vedere religios.

Fara a contesta cauzele violentei islamiste, expuse anterior, consider totusi ca una din cauzele majore al luptelor din acest spatiu este si cea religioasa. Mohamed insusi este pomenit a fi "un mare luptator si un comandant militar dibaci", lucru care evident nu se poate afirma despre Iisus sau despre Buddha.

Coranul este plin de versete care incita la lupta, chiar daca lupta la care se referea atunci Mohammed era cea impotriva quraishitilor. Sa amintim cateva dintre aceste versete, lucru care ne va elucida enigma de ce sunt atat de usor de fanatizat musulmanii in raport cu celelalte religii contemporane.

"Luptati-va pentru calea lui Dumnezeu impotriva celor ce voiesc sa se lupte cu voi. Omorati-i oriunde ii gasiti si goniti-i de acolo, de unde v-au gonit pe voi, caci ispita este mai rea decat omorul, insa nu luptati impotriva lor langa templul sfant, doar daca se lupta ei acolo impotriva voastra; omorati-i, caci aceasta este rasplata celor necredinciosi." (Sura 2, 186-187).

Evident aici este vorba de lupta pe care o duceau medinezii impotriva armatei trimise de catre cei din Mekka. In acest context, Mohammed isi "orienteaza" viziunile lui spre antrenarea luptatorilor pentru cauza islamului. Evident in acest caz toate revelatiile primite din cer prin arhanghelul Djabrail sunt incatatoare la lupta si nu orice fel de lupta, ci una de exterminare totala: "omorati-i oriunde ii gasiti". Deci ideea de clementa este aproape exclusa. "Ispita este mai rea decat omorul", adica nu este important cate vieti dispar, ci doar daca flamura islamului se impune in lume. Iar afirmatia " omorati-i caci aceasta este rasplata pentru cei necredinciosi" a fost argumentata de multe ori in istoria islamului.

"Cine va ataca pe voi, atunci atacati-l si voi pe el, intocmai cum v-a atacat pe voi" (Sura 2, 190), este o lege a talionului in limbaj islamic. Cu alte cuvinte nimic nu trebuie sa ramana fara rasplata in lumea musulmana. Departe de ei ideea "daca te loveste cineva peste obrazul drept, intoarce-l si pe celalalt" (Matei 5, 39). Ar fi un semn al slabiciunii religiei lui Mohamed si nu al smereniei, despre care vorbeste Hristos.

Expresia "razboiul va este oranduit" (Sura 2 212) pare un testament al Profetului fata de o noua religie si un nou imperiu, care se va cladi pe rauri de sange, care vor umezi pamantul din India pana in Spania si din Rusia pana in Sudul Africii.

"Poate ca urati tocmai ceea ce este bun pentru voi, poate ca iubiti tocmai ceea ce este rau pentru voi. Razboiul este greu, insa a te abate de la calea lui Dumnezeu si a te lepada de El si de templul sau cel sfant si a alunga poporul sau de acolo este pacatul cel mai mare inaintea Domnului. Ispita este mai grea decat omorul. Cei ce cred si purced la lupta pentru drumul lui Dumnezeu, aceia sa nadajduiasca in mila lui Dumnezeu (Sura 2, 213-215).

Aceste versete vin tocmai ca o confirmare a celor care ar incerca sa-si justifice de ce sunt necesare aceste razboaie, care, oricum ar fi ele argumentate, aduc suferinta. Aici apare ideea de determinism divin, deoarece in ochii lui Allah omul este un neputincios, care nu cunoaste care ar fi calea cea buna, ce duce spre Allah.

Ori aici intervine jocul de-a "vointa lui Allah", care ii face pe multi lideri religiosi musulmani sa argumenteze actiunile lor militare prin expresia "aceasta este voia lui Allah", la care poporul, simplu in judecata lui, consfinteste cele spuse prin strigatul de lupta "Allahu Akhbar".

De asemenea, expresia "ispita este mai grea decat omorul" este un leit motiv, care este intalnit foarte des in cartea Coranului, tocmai pentru a elimina orice contestare a ideilor para-logice, care pot fi intalnite in cartea sacra.

"Luptati-va pentru drumul lui Dumnezeu si sa stiti ca Dumnezeu aude si vede " (Sura II, 245), cu alte cuvinte cel care nu se lupta pentru calea lui Allah, acesta poate cadea sub greaua pedeapsa a Lui, caci Allah pedepseste groaznic" (Sura III).

De asemenea, ca un testament al musulmanului poate fi considerat si versetul 97 din Sura III: "nu muriti decat fiind musulmani", deoarece pentru cei care nu sunt asa, nu exista alta varianta decat iadul ("spune celor necredinciosi: veti fi biruiti si veti fi adunati in iad", Sura III, 10).

Extremismul islamic poate fi de asemenea argumentat pe un alt verset coranic, care spune: "nu incheiati prietenie cu cei ce nu-s de-ai vostri", (Sura III, 114), evident acest loc dand sansa comentariului de a putea exclude orice nemusulman din cercul prietenilor.

Fanatizarea, care duce pana la moarte deliberata pentru cauza islamului, se poate argumenta pe versetele urmatoare: "daca veti fi omorati pentru drumul lui Dumnezeu sau veti muri, este iertarea lui Dumnezeu si indurarea lui mai buna decat toate averile pe care le-ati adunat. Caci daca veti muri sau veti fi omorati, va veti aduna la Dumnezeu (Sura III, 151-152).

Cu alte cuvinte, toti cei morti pentru cauza Coranului vor avea bucuria fericirii paradisiace. Deci moartea pentru Allah inseamna automat intrarea in rai. Iar raiul este descris astfel: "cei cuviosi vor primi de la Domnul lor o gradina patrunsa de rauri pe dedesupt; in veci vor fi acolo; si muieri curate (n.n. adica fecioare spre desfatare) si harul lui Dumnezeu, caci Allah priveste la servii sai" (Sura III, 13, IV, 60, VII 40-41). Tema recompensei pentru cei care mor pentru calea lui Allah o gasim si in alte versete coranice, tocmai pentru a sublinia ideea de jertfa pentru cauza islamului.

Ideea de jertfa a vietii pentru Allah este un gest, pe care il datoreaza orice musulman. "Sa se lupte deci in drumul lui Dumnezeu numai aceia care dau in schimb viata lumii de acum pentru lumea de apoi. Iar cel ce se lupta pe drumul lui Dumnezeu, fie ca este omorat, fie ca biruieste, lui ii dam la sfarsit rasplata mare" (Sura IV, 76). Chemarea la lupta - jihad - transforma lumea in doua: lumea lui Allah si lumea lui Satan. "Luptati impotriva prietenilor lui Satan, caci viclesugul lui Satan este slab " (Sura IV, 78).

Orice incercare de redobandire a identitatii popoarelor supuse de catre adeptii islamului, trebuie sa fie inabusita inca din fasa. "De cate ori se vor rascula din nou, sa fie zdrobiti intru aceasta. Daca insa nu se departeaza de la voi si nu va imbie cu pace si ridica mainile impotriva voastra, prindeti-i si omorati-i, oriunde ii gasiti" (Sura IV, 93).

Pedepsele celor care nu recunosc autoritatea islamului pot fi foarte aspre, lucru de care contemporaneitatea nu este straina, deoarece se cunosc executiile in public, pe stadioane, a celor care nu accepta islamul in forma lui rigida sau arderea femeilor pe fata cu acid, daca nu poarta burqa (valul pe fata) , etc.

Daca la inceput, pentru motivul luptei de a-i racola impotriva tribului qurraisitilor, evreii sau crestinii au fost respectati, la scurt timp orice apropiere de ei este condamnata de cartea Coranului: "voi cei ce credeti, nu lasati pe crestini sa va fie prieteni, ci numai laolalta. Cine dintre voi insa si-i alege ca prieteni, este ca unul dintre ei iar Dumnezeu nu ocarmuieste un popor nelegiuit" (Sura V, 56).

Deci chiar daca este recunoscuta inspiratia Sfintei Scripturi totusi faptic, musulmanii trebuie sa evite orice legatura cu crestinii sau cu evreii. Mai mult decat atat, toti cei care nu accepta inspiratia Coranului, sunt considerati mai rau decat animalele. Mai rai decat vitele sunt la Allah cei surzi si muti, care nu voiesc sa inteleaga (Sura VIII, 22), deoarece " cei care nu cred se vor aduna in iad" (Sura VIII, 37).

Jihadul, asa cum este conceput de catre fundamentalistii islamici, inseamna de fapt o straduinta de universalitate a islamului. Oricum se recunoaste pretentia de absolutism a acestei religii. "Luptati impotriva lor, zice Profetul, pana nu mai este rascoala si pana va fi la toti credinta in Allah" (Sura VIII, 40). De aceea, misiunea Profetului este de "a-i atata pe cei credinciosi la lupta" (Sura VIII, 66), deoarece necesitatea de a "misionariza" lumea implica prinderea si convertirea captivilor30.

Termenul de "a macelari pe pamant" este o justificare a crimelor sangeroase, deoarece profetismul arab implica si ideea de crima, pentru ca numai asa ultimul profet a reusit sa elimine orice contestatar din cadrul lumii arabe si sa instituie, prin califii sai "bine ghidati" sharia, care astazi reprezinta punctul de reintoarcere a lumii islamiste.

Evident sunt foarte multe alte versete coranice, care vorbesc fiecare despre necesitatea de a lupta impotriva crestinismului si a altor religii conlocuitoare, care nu au alta vina decat aceea de a fi contemporane cu islamismul.

Am dorit sa prezint prin aceste citate din cartea Coranului cat de usor pot fi fanatizati adeptii islamismului, chiar daca versetele pot fi interpretate si altfel. Evident ca formatiunile para-militare de tip terorist au reusit sa reuneasca in jurul lor o serie de adepti, nemultumiti de impartirea nedreapta a lumii in "saraci" si "bogati" sau de invazia unei civilizatii, care nu se potriveste cu spiritul musulmanului.

In concluzie, este foarte usor ca cineva, care se erijeaza in lider spiritual si politic, (atentie, la islamisti politicul este acelasi cu religiosul si invers) sa fanatizeze mase intregi de oameni, pornind de la cartea Coranului, care a fost scrisa de catre cineva care la randul lui a fost inainte de orice un luptator si apoi un reformator religios.

Pr. Conf. Dr. Emil Jurcan

19 Iulie 2012

Vizualizari: 19240

Voteaza:

Coranul - argument pentru violenta? 5.00 / 5 din 2 voturi. 7 review utilizatori.

Comentarii (7)

  • Simona-Elena Hassan-AbudPostat la 2014-03-09 16:51

    Total eronat parinte Teodor!!! Sint casatorita cu un musulman si am doi copii. Traim in armonie,multumiti si fericiti. Credem in unul si acelasi Dumnezeu sau Allah si stiu cit de mult respecta un musulman adevarat religia noastra adica cea crestina si ma refer indeosebi la ortodoxism,cit de mult il respecta pe Isus si Maica Sa Maria. Am vazut multe filme religioase facute de musulmani in care se abordau subiecte vaste despre crestinism. Va rog sa-mi spune-ti unde ati gasit articolul cu ;barbatul are dreptul sa-si bata sotia;Barbatul are dreptul sa-si ajute sotia sa o respecte si nu are dreptul sa se casatoreasca cu mai multe femei asa cum se crede.Intr-adevar scrie in Coran ca un barbat poate avea 4 sotii insa e cu totul alta poveste.Informati-va nu e corect sa punem intr-o postura nefavorabila o religie. Cei din Afganistan(taliban) sau Arabia Saudita(uhabia) nu reprezinta adevarata lume musulmana. Crestinii din Palestina ,Irak,Iordania, Siria ,Liban, Egipt, Sudan ,Maroc, Tunisia, Iran ,Malaezia, Indonezia traiesc in armonie cu musulmanii.Sotul meu a vazut obiceiurile noastre crestine (posturile,sarbatorile ,casatorii,inmormintari) si considera ca sintem foarte apropiati de siitii musulmani. Nu doresc sa va jignesc sinteti preot aveti studii superioare insa cu credinta si scrierile religioase nu ne jucam.

  • Claudiu Daniel VirzobPostat la 2013-03-08 10:51

    Doamna Basu, Allah și Dumnezeu nu sunt unul și același, așa cum pare la prima vedere...

  • Claudiu Daniel VirzobPostat la 2013-03-08 10:27

    Doamnelor Beldean, Basu și Ocheana, extremismul religios, în special cel al suniților este o realitate, adânc împământenit în conștiința individuală și de grup a musulmanilor pe care i-am întâlnit pană acum.

  • Oana BasuPostat la 2011-09-25 14:49

    Chiar dacă este adevărat că fanaticii pot interpreta aceste versete în mod negativ este de subliniat că ele menționează că musulmanii pot ucide când SUNT ATACAȚI! Am fost surprinsă că nu s-a făcut referire la aceasta, când versetele sunt mai mult decât clare în acest sens! De asemenea, nu înțeleg de ce toate articolele despre Islam folosesc termenul "Allah"?! Allah înseamnă Dumnezeu în arabă. Dacă scrieți articole în limba română, scrieți Dumnezeu, nu Allah. Allah nu este un nume propriu, ca Iisus, sau Zeus, sau Artemis etc. etc.

  • ioana beldeanPostat la 2011-06-12 09:19

    Sura V, 56 versiunea originala in araba : ومن يتول الله ورسوله والذين آمنوا فإن حزب الله هم الغالبون traducere in engleza / Abdullah Yusuf Ali : "As to those who turn ( in friendship) to Allah , His Messenger, and the (fellowship of)Belivers - it is the Fellowship of Allah that must certainly triumph." Ceea ce citati Dumneavoastra din Sura 5 , 56 nu are nici o legatura cu textul original care spune : " Si celor care se indreapta( in prietenie) spre Allah , spre Mesagerul sau , si spre Credinciosi - este prietenia pentru Allah care trebuie sa triumfe in mod cert " Este evident ca mentionarea Surei 5 ,56 este eronata in acest context , dealtfel vine sa va contrazica ceea ce afirmati. Consider ca folosirea corecta a citatelor este mai mult decat onesta in aceste subiecte sensibile pe care le abordati. Informarea gresita a cititorului nu este un exemplu bun si nici nu aduce nimic bun decat daca intentiile sunt tendentioase. Ma asteptam la o tratare obiectiva si bazata a subiectului la acest nivel .

  • Alina OcheanaPostat la 2011-03-23 09:35

    Sunt surprinsa sa constat ca oameni cu studii superioare si care au acces la informatii interpreteaza in mod gresit Islamul! Cel mai grav este ca informati gresit cititorii!Fara cuvinte!

  • Teodor MoraruPostat la 2011-02-26 10:36

    Atât cu privire la război cât și cu privire la familie, Islamul promovează violența. Am scris mai multe articole în această privință pe www.crestinism-islam.com pentru cei interesati va pun la dispozitie unul din art. http://crestinism-islam.com/2011/01/03/barbatul-are-dreptul-sa-si-bata-sotia-in-islam/ Cu mult respect, Preot Teodor

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE