Boala ca prilej de sporire duhovniceasca

Boala ca prilej de sporire duhovniceasca Mareste imaginea.

In neputinta si suferinta trupului, omului i se fac simtite si vadite slabiciunea fapturii sale pamantesti, caracterul efemer al existentei sale in aceasta lume si, in general, fragilitatea, relativitatea, limitele si intreaga sa nevolnicie, spune Sfantul loan Gura de Aur. Pentru aceasta, boala si suferinta, dupa cum constata Sfantul loan Gura de Aur si loan Scararul, sunt leacuri ale mandriei si prilej de smerire. Sfantul Nichita Stimatul, in ceea ce-l priveste, spune ca ele „subtiaza simtirea pamanteasca a sufletului", adica il scot din alipirea si impovararea cu cele pamantesti, ridicandu-l la o existenta mai inalta.

Astfel inteleasa si traita, boala nu-l mai zdrobeste pe om sub povara acestui „trup al mortii" in care-i este dat sa vietuiasca (Rom. 7, 24), ci, dimpotriva, il intoarce si-l apropie de Dumnezeu.

„Dumnezeu ingaduie boala nu ca sa ne injoseasca - spune Sfantul loan Gura de Aur -, ci pentru a ne face mai buni, mai intelepti si deplin supusi voii Sale, caci acestea sunt temeiurile mantuirii noastre".

Manifestare a Proniei dumnezeiesti

De aici se vede ca prin boala lucreaza Pronia divina, si a face din ea prilej de filosofare inseamna de asemenea a dori sa afli ce vrea Dumnezeu de la noi. In orice boala, Dumnezeu ii vorbeste omului despre mantuirea sa si-Si arata voia de a-l ajuta s-o dobandeasca. In boala, subliniaza Avva Varsanufie si Awa loan de Gaza, se manifesta pedagogia dumnezeiasca. Ea este, spun ei in acelasi duh, o corectie, pe care Dumnezeu i-o aplica omului pentru pacatele sale. Termenul „corectie" nu are aici conotatie negativa, de pedeapsa sau de condamnat ci mai curand de indreptare, de schimbare, de imbunatatire. In aceasta perspectiva, boala apare ca voita sau cel putin ingaduita si folosita de Dumnezeu pentru binele omului, pentru a indrepta ceea ce a strambat, a schimonosit si a stricat in el pacatul. Astfel, paradoxal, boala trupului devine, prin Pronia dumnezeiasca, un remediu pentru tamaduirea sufletului. Awa Isaac Sirul, adresandu-se celui „coplesit de boli si suferinte trupesti", ii da acest sfat: „Ia aminte la tine si vezi. leacurile cele multe aduse de Doctorul cel adevarat pentru sanatatea omului celui din launtru"; „caci bolile le aduce Dumnezeu pentru sanatatea sufletului".

De aceea sa socotim supararea, suferinta si durerea pricinuite de boala ca amareala unui medicament, cu gust rau si neplacut, dar care ne este de folos. Or, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, de vreme ce leacurile de la doctori le primim cu bucurie, cu atat mai mult se cuvine sa le primim de la Dumnezeu, Care ne tamaduieste temeinic, ca Unul Care voieste sa ne mantuim si sa ne unim cu El. Sfantul Ioan Casian remarca in acelasi sens ca durerile bolii sunt ca cele produse de unele remedii, care dor si ustura si pe care le simtim ca rele, dar care ne fac bine.

Dumnezeu, spun Sfantul Ioan Gura de Aur si Awa Varsanufie, stie mai bine decat noi de ce anume avem nevoie si da fiecaruia ceea ce-i este duhovniceste de folos. El il tamaduieste si-l mantuieste pe fiecare om intr-un anume fel, pe potriva firii, starii si situatiei lui speciale, spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Si daca uneori se foloseste de boala spre binele nostru, o face Pentru ca prin insasi natura ei boala este un mijloc foarte potrivit pentru a-l trezi pe om din lancezeala pacatului, ducandu-l prin raul suferit cu trupul la simtirea raului ascuns care-i macina nevazut sufletul si pe care altfel nu l-ar simti sau abia daca i-ar da atentie, spune Sfantul loan Gura de Aur. Ca si Awa Isaac Sirul, Sfantul loan Gura de Aur subliniaza in alt loc puterea pe care o are boala de a-l face pe om activ si treaz din punct de vedere spiritual.

Prilej de sporire duhovniceasca

Multi Parinti (printre care Sfantul Grigorie de Nazianz, Sfantul loan Gura de Aur, Awa Varsanufie, Awa loan Scararul, Awa Isaac Sirul, Sfantul Maxim Marturisitorul) vad in boala un mijloc de curatire de pacate, daruit omului de Dumnezeu, ceea ce corespunde invataturii Apostolului Petru, care spune: „Cine a suferit cu trupul a ispravit cu pacatul" (1 Pt. 4, 1).

Prin harul lui Hristos, boala trupului poate sluji drept leac pentru relele sufletului si ceea ce a fost la inceput urmare a caderii poate deveni unealta a mantuirii. Astfel, Sfantul Maxim Marturisitorul arata felul in care Hristos, prin patima Sa cea de bunavoie, a modificat sensul suferintei: fiind fara pacat si indurand o suferinta cu totul nedreapta, pe cea care era odinioara dreapta osanda a pacatului a schimbat-o pentru noi in mijloc de zdrobire a pacatului si de pasire spre viata dumnezeiasca. La Botez, omul se face prin har partas al patimilor, mortii si invierii lui Hristos si primeste de la Duhul Sfant puterea de a infaptui el insusi in propria sa existenta aceasta transfigurare a suferintei.

Boala si suferintele aduse de ea fac parte din nenumaratele necazuri prin care omul trebuie sa treaca pentru a intra in imparatia lui Dumnezeu (Fapte 14, 22); ele sunt in parte crucea pe care trebuie s-o luam si s-o purtam ca sa fim vrednici de Hristos, ca sa-L urmam pe calea mantuirii pe care El ne-a deschis-o (cf. Mt. 10, 38; 16, 24; Mc. 8, 34; Le. 9, 23; 14, 27), ca sa ne insusim deplin harul primit la Botez si sa vietuim ca fii ai harului, ca sa fim una cu El, sa suferim si sa murim cu El, ca sa inviem si sa vietuim impreuna cu El (2 Cor. 4, 10-12). Sfantul Macarie Egipteanul invata astfel: „Cel ce vrea sa se faca urmator lui Hristos, ca sa se poata numi si el fiu al lui Dumnezeu, nascut din Duh, se cuvine mai intai de toate sa poarte necazurile ce-i vin, sau bolile trupesti. cu curaj si cu rabdare". „De nu va gusta sufletul din patimile lui Hristos intru cunostinta, nu poate avea partasie cu El", spune, la randul lui, Awa Isaac Sirul.

Pentru ca boala si suferintele sale inmoaie invartosarea carnii si sting patimile omului celui vechi, Parintii (mai cu seama Sfantul Ioan Gura de Aur, Awa Varsanufie, Sfantul Ioan Damaschin.) le asaza in randul nevointelor prin care se urmareste mai ales mortificarea trupului (cum sunt postul, vegherile, feluritele osteneli trupesti); de aceea ele tin locul acestor nevointe, de care bolnavii se pot lipsi, dupa cum arata Maica Sinclitichia.

Prin boala, Dumnezeu ii da omului nu numai curatire de pacatele si patimile sale, ci-i da sa afle din nou calea virtutilor si sa umble pe ea, arata Awa Isaac Sirul. "Cu cat Dumnezeu ne trimite mai multe incercari, cu atat mai desavarsiti ne face", spune la randul sau Sfantul Ioan Gura de Aur.

Jean Claude-Larchet

Extras din volumul "Crestinul in fata bolii, suferintei si mortii", ed. Sophia

.

27 Ianuarie 2016

Vizualizari: 2556

Voteaza:

Boala ca prilej de sporire duhovniceasca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE