Precizia Universului
Nici pe planetele de felul lui Jupiter se pare ca viata nu ar putea sa existe. Atractia ei gravitationala este mult prea intensa pentru a permite existenta vreunei structuri solide; legaturile moleculare sunt rupte, iar materia in stare gazoasa are un pronuntat grad de dezordine. Furtunile gigantice de pe Jupiter sunt de departe cele mai violente dintre toate cele existente pe planetele sistemului Solar. Ele sunt posibile si pentru faptul ca materia, preponderent sub forma gazoasa (molecule libere, existente in stare nelegata), este foarte usor de "perturbat"; furtunile strabat suprafete intinse, antrenand mase enorme de gaz, fara sa intalneasca nici un obstacol.
Viata, foarte posibil, poate fi gazduita doar de planete cu o structura solida, asemanatoare Pamantului.
Originea materiei
De unde provine materia din alcatuirea planetelor solide, precum Pamantul? Stelele sunt reactoare nucleare naturale (gravitationale) ce "fabrica", in miezul lor, elementele chimice grele. Fara stele, Universul ar poseda, in proportii coplesitoare, doar hidrogen si heliu. Materia planetelor unui sistem ca cel Solar are, asadar, un "fabricant" anterior; o stea in interiorul careia s-au sintetizat toate aceste elemente grele. Mai mult ca probabil, explozia de la sfarsitul perioadei sale de ardere a imprastiat toate elementele grele din miezul ei, in spatiul cosmic. Alte conditii, de asemenea speciale, au facut posibil ca "norul" de elemente grele, rezultat din explozie, sa fie "ordonat" gravitational pentru a ajunge sa formeze Sistemul Solar. (Modul prin care rezidurile unei explozii stelare pot da nastere unui sistem ca cel solar este asemanator celui ce descrie formarea galaxiilor.)
Chiar daca procesul prin care s-a format sistemului solar nu este pe deplin lamurit, un lucru este cert: elementele grele existente pe Pamant si care intra in compozitia chimica a solului si materiei vii au fost "preparate" in miezul fierbinte ale unei stele care nu mai exista de foarte mult timp. Faptul coreleaza, de altfel, si cu "varsta" Sistemului Solar. Indiferent de procedeele de calcul folosite, varstele Soarelui si a Terrei sunt sensibil mai mici decat cea a Universului, sugerand ca acestea doua au aparut candva, "in partea a doua" a istoriei lui. Sistemul Solar si Soarele au o varsta comparabila cu cea a Pamantului, diferentele situandu-se, potrivit ultimelor estimari, la 0,01 miliarde de ani. Aceasta inseamna ca pentru Sistemul Solar, varsta estimata este de 4,56 miliarde de ani.
Un amplasament potrivit
In Calea Lactee exista nenumarate sisteme stelare. Totusi, in mod cert, viata nu este posibila in oricare dintre aceste locatii ale galaxiei. Ele au nevoie de un amplasament special. Unele observatii arata faptul ca Sistemul Solar este amplasat in interiorul unei portiuni cu caracteristici speciale, numite "Centura Vietii". In aceasta zona, conditiile sunt cele mai favorabile vietii - "asa numitul cerc co-rotational", o adevarata "centura a vietii". Mai mult chiar, Soarele este localizat intre doua brate spirale ale galaxiei, departe de amenintarea radiatiilor distructive ale novelor care explodeaza destul de des in aceste brate.
S-ar putea obiecta, desigur, ca distantele foarte mari la care se afla stelele una de cealalta in interiorul galaxiei ar proteja oricum planetele unui sistem stelar de exploziiile unei stele indepartate. Insa exploziile novelor si supernovelor sunt mult prea puternice chiar si pentru aceste distante.
Ei bine, daca ar izbucni o supernova la distanta de 100 de ani lumina de Pamant, radiatia, emisa din explozie, ne-ar praji, pur si simplu.
In cazul Sistemului Solar, acest fenomen nu se intampla datorita amplasamentului sau in interiorul zonei protectoare, adica in "Centura Vietii".
Soarele - o stea longeviva
In lista conditiilor necesare existentei si supravietuirii vietii, trebuie precizat faptul ca nu orice sistem planetar al unei stele din "Centura Vietii" poate gazdui viata. Sunt necesare si alte conditii. Intre acestea, dimensiunile astrului central. Marimea stelelor determina durata lor de viata. Cu cat sunt mai masive, cu atat ele au durate de viata scurte, adica o viteza mai rapida de ardere a combustibilului. Daca durata de ardere a stelelor este mult prea scurta, este putin probabil ca energia luminoasa eliberata sa poata intretine viata pe o planeta. O stea cu masa egala cu aproximativ 30 de mase solare are o durata de viata estimata la 10 milioane de ani. Soarele este o stea de marime medie. El poate continua sa arda hidrogenul (deci prima secventa) mai bine de 5 miliarde de ani.
Aici mai poate fi adaugat un alt fapt remarcabil: prezentul pe care il traim coincide chiar cu incheierea primei faze de ardere a unor astri. Cu alte cuvinte, pe o scala a timpului, lumea se afla in prezent, exact intr-o perioada deosebit de favorabila observatiei fenomenelor de explozie a stelelor, care furnizeaza foarte multe date de ordin astrofizic si cosmologic. O perioada in care existenta omului si dezvoltarile tehnologice ale civilizatiei noastre coincid cu anumite conditii, remarcabile de observatie si de cunoastere.
"Stingerea stelelor nu a fost permenaneta. Ea caracaterizeaza tocmai perioada actuala a Universului. Eddington a sustinut o interpretare antropica a modelelor cosmologice. El a aratat ca daca s-a scurs o perioada de 10 miliarde de ani din starea statica, astronomii ar trebui sa se socoteasca extraordinar de norocosi ca sunt prezenti tocmai la timp ca sa observe aceasta trasatura interesanta de evanescenta a cerului (stingerea stelelor)."
Materia se tine de cuvant
Viata nu este posibila in absenta totala a luminii. Chiar daca exista forme de viata care pot supravietui un timp indelungat si fara lumina, totusi, absenta totala si definitiva a luminii ar insemna extinctia vietii (cel putin a organismelor cu un grad mai mare de complexitate). Soarele este cea mai importanta sursa de energie pentru organismele vii. Lumina este rezultatul arderilor nucleare din stele.
Estimarile spun ca, in fiecare secunda, Soarele pierde prin radiatie, o masa de 4,3 megatone. Sursa acestei energii nu ar putea fi conventionala. Prin simpla combustie chimica, la aceasta intensitate, arderile din Soare nu ar putea dura mai mult de 24 de milioane de ani. Arderile nucleare sunt mult mai "generoase" in eliberarea de energie. In prezent, durata de viata a Soarelui este estimata la 10 miliarde de ani, ceea ce inseamna ca astrul se afla la jumatatea perioadei sale de ardere.
Celulele materiei vii sunt constituite din atomi si molecule. La nivelul atomilor exista o ordine remarcabila.
O molecula este o configuratie stabila de atomi si electroni. Cele mai simple molecule sunt constituite de 2 atomi. Cand 2 atomi se apropie, straturile lor de electroni incep sa se suprapuna si fiecare electron al celor doi atomi este atras de nucleul celuilalt atom, iar rezultatul este formarea unui nor sau unui obital molecular, noua traiectorie de miscare a electronului in jurul celor doua nuclee.
"Asocierea" atomilor in molecule este posibila in conditiile unei "predilectii"; atomul fiecarui element chimic "prefera" o anumita stare de echilibru electrostatic. Doar atomii ionizati (ce poseda un alt numar de electroni decat cel ce caracterizeaza starea stabila) sunt dispusi sa formeze legaturi moleculare. Trecerea atomilor de la "starea de echilibru" la "stare de ionizare" este posibila doar prin intermediul unei energii minime (numita energie de legatura moleculara). Pe de alta parte, metabolismul organismelor vii, ce presupune sintetizarea permanenta a numeroase substante, rezida, in fapt, in "asocieri" complexe de atomi in molecule de substanta. Iata, insa, o observatie remarcabila: existenta vietii pe Pamant "se bazeaza pe stransa legatura dintre temperatura spectrala a luminii stelei (Soarelui, in cazul nostru) si energia de legatura moleculara. (...) In cazul depasirii cu mult a acestei valori, organismele vii ar fi sterilizate sau distruse; daca ar fi mult mai mica, delicatele reactii fotochimice necesare pentru prosperitatea biologica ar decurge prea lent".
Intrucat un veritabil cod de legi ce reglementeaza, cu o precizie matematica, toate "aliantele" atomilor in molecule, este firesc faptul ca fiecare cantitate de lumina are un rol important in procesele foto-chimice ale moleculelor si organismelor vii. Numai datorita faptului ca toate aceste prescriptii "comportamentale" ale atomilor nu sunt niciodata incalcate, si pentru faptul ca lumina ajunge la nivelul terestru in cantitatea potrivita, este posibila lumea asa cum o cunoastem astazi. Materia isi "tine" mereu "cuvantul", respectand o ordine stricta, in care fiecare cantitate de energie are, la nivel atomic si molecular, efecte precise.
Caldura necesara vietii
Viata este posibila doar in interiorul unui interval de temperatura, in acele medii in care temperatura ambianta nu este cu mult diferita de o temperatura critica. Experimental este dovedit faptul ca organismele vii populeaza medii cu temperaturi aflate in jurul valorii de 470K, cu variatii destul de mici. Insa, temperatura biologica si temperatura spectrala corespund precis. Pamantul se afla in interiorul unei benzi subtiri ce permite ca radiatia solara ce ajunge la suprafata terestra sa fie exact cea favorabila proceselor specifice materiei vii. La capetele acestei benzi subtiri, conditiile favorabile inceteaza.
Calculele bazate pe observatiile directe si experimentari demonstreaza ca latimea "fasiei" orbitei terestre in care apa, elementul esential pentru viata, poate "coexista" in toate cele trei stari: lichida, solida si gazoasa, masoara doar 0,06% din distanta Pamant-Soare. Adica limitele acestei fasii se situeaza intre 0.95 si 1,01 din respectiva distanta.
Panetele invecinate orbitei terestre, pot arata acest lucru. Pamantul (distantat de Soare la 1 U.A.) este incadrat de Venus (0,7 U.A. fata de Soare) si Marte (1,5 U.A. fata de Soare).
1 U.A. reprezinta o unitate astronomica ce este egala cu distanta medie de la Pamant la Soare. Se folosesete distanta medie intrucat traiectoria Terrei nu este perfect ciculara, ci eliptica. Ceea ce inseamna ca Pamantul se afla aproximativ la jumatatea distantei dintre Venus si Marte.
La suprafata lui Venus, temperaturile ating 4600 C (suficienta pentru topirea plumbului). In imediata vecinatate a Pamantului, inspre exterior, dincolo de Pamant, urmatoarea planeta este Marte. Distanta la care este pozitionata Marte face din ea o planeta rece, temperaturile variind intre 760 C si -1320 C.
Novele si supernovele
Novele si supernovele denumesc stelele gigantice intrate in stadiile finale de ardere, in care si-au epuizat combustibilul nuclear.
Asupra unei supernove recente, apartinand marelui nor al lui Magelan, s-au facut masaratori ce pun in valoare si mai mult violenta extraordinara a exploziilor. Aceasta supernova (denumita SN 1987 A) era situata la 160.000 de ani lumina si a aparut in 1984. Steaua care a generat-o avea o masa de 20 de mase solare. Prin intermediul neutrinilor expulzati de explozie s-a putut deduce temperatura centrala a supernovei aproape de momentul exploziei: 200 de miliarde de grade. Valoarea este cu adevarat extraordinara, daca tinem cont de faptul ca Soarele are la suprafata o temperatura de 5.700 de grade Celsius, iar in miez atinge "doar" in jur de 15 milioane de grade Celsius.
Lumea - fereastra catre Dumnezeu
In intelegerea Sfintilor Parinti, Creatia lumii este rezultatul bunavointei lui Dumnezeu, prin aceasta El voind sa faca Lumea care sa primeasca si sa se impartaseasca de bunatatile
Actiunea fiecarui om, cat de infima ar fi, provoaca rezistente sau reactiuni, sufera presiunea universala pentru a se insera in univers, refuleaza, in oarecare masura si domina aceasta presiune a Universului. Deci, niciodata actiunea noastra nu se infaptuieste intr-un cerc absolut inchis. (...) Dar aceasta desfasurare nu se face la intamplare si nu e fara tinta. Nu se poate face cu lumea exterioara orice. Numai acomodandu-se posibilitatilor si legilor din natura, omul si-o poate aservi. In Universul creat sunt ascunse ratiunile divine si misiunea noastra este ca, prin actiunea noastra, condusa din ratiunea din noi, sa facem sa iasa deplin la lumina aceste ratiuni si armonia dintre ele, care le subordoneaza unei unice ratiuni majore. (...) Dar fapt e ca scopul desfasurari este ca ea sa se manifeste, iar omul sa vada tot mai mult razele Ratiunii divine raspandite peste fata lumii, tasnind din sanul lucrurilor.
Diac. Sorin Mihalache, Centrul pentru Studii Interdisciplinare "Religie si Stiinta", Fundatia "Solidaritate si Speranta".
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.