Umblarea pe mare - Potolirea furtunii

Umblarea pe mare - Potolirea furtunii Mareste imaginea.

Duminica a IX-a dupa Rusalii - Umblarea pe mare

  "In vremea aceea Iisus a silit pe ucenicii Sai ca sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui pe tarmul celalalt, pana ce va da drumul multimilor. Iar El, dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage deosebi. Si facandu-Se seara, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de tarm, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au spaimantat, zicand ca este o naluca, si de frica au strigat. Dar El le-a vorbit indata, zicandu-le: Indrazniti, Eu sunt; nu va temeti!

Atunci Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe apa. El i-a zis: Vino! Iar Petru, coborandu-se din corabie, a mers pe apa si a venit catre Iisus. Dar vazand vantul, s-a temut si incepand sa se scufunde, a strigat, zicand: Doamne, scapa-ma! Iar Iisus, intinzandu-i indata mana, l-a apucat si i-a zis: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si suindu-se ei in corabie, s-a potolit vantul. Iar cei din corabie I s-au inchinat, zicand: Cu adevarat Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si, trecand marea, au venit in pamantul Ghenizaretului." (Matei 14, 22-34)

Evanghelia care se citeste in Duminica a IX-a dupa Rusalii este plina de intelesuri duhovnicesti. Ea priveste nu numai pe Sfantul Apostol Petru si pe ceilalti ucenici din corabia aflata in primejdie de scufundare, ci, profetic, ea priveste Biserica intreaga si pe fiecare crestin in parte. Inteleasa in mod simbolic, corabia reprezinta Biserica incercata de valurile sau furtunile istoriei, de persecutii, de erezii, de forte intunecate potrivnice ei.

Vantul care este potrivnic corabiei reprezinta vremurile sau situatiile in care Biserica intalneste ostilitate si respingere in lucrarea ei misionara de-a trece pe oameni de la viata pamanteasca efemera la viata cereasca eterna, intr-o lume involburata de pacate, de patimi egoiste individuale si colective. In acest sens, in cartea "Constitutiile Apostolice" se spune ca biserica-lacas de cult trebuie construita in forma de corabie sau nava, aratand astfel legatura profetica dintre prezenta lui Hristos in corabie pe mare si prezenta Sa in Biserica din lume.

Asadar, biserica in forma de nava sau corabie este normativa potrivit Constitutiilor Apostolice scrise la sfarsitul secolului al III-lea, inceputul secolului al IV-lea. In Constitutiile Apostolice, cartea a II-a, cap. 57, se prevede ca biserica, inainte de toate, "sa fie lunga si incapatoare, apoi sa fie indreptata cu altarul spre rasarit, de amandoua partile in fata sa aiba pastoforii, adica proscomidiarul si diaconiconul; in fine, sa fie asemenea unei corabii". Acesta este un act normativ privind modul in care trebuie construita biserica. Forma prescrisa aici nu este insa intamplatoare si nici arbitrara.

Forma de corabie a bisericii ca lacas de cult a fost inspirata din Sfanta Scriptura a Vechiului Testament si din Sfanta Evanghelie. Mai intai, biserica a fost prefigurata simbolic de corabia lui Noe sau corabia salvarii de potop a unor oameni si a unor vietuitoare, potrivit unui plan al lui Dumnezeu. In acest sens, biserica zidita in forma de corabie sugereaza duhovniceste ca ea este un spatiu de salvare sau de mantuire a oamenilor de pacat si de moarte. Prin urmare, corabia lui Noe era o prefigurare a bisericii, care ajuta pe crestini sa lupte cu furtunile si marea involburata a istoriei si sa treaca de la viata pamanteasca efemera la viata cereasca eterna.

A doua prefigurare a bisericii in forma de corabie (sau spatiu dreptunghiular) era cortul lui Moise sau Cortul Marturiei, care insa era mobil sau deplasabil pe uscat. In spatiul din cort numit Sfanta Sfintelor se afla Chivotul Legii, care continea: Tablele Legii, Toiagul lui Aaron si cupa cu Mana din pustie, iar in spatiul numit Sfanta se rugau preotii, in timp ce poporul se ruga in exteriorul templului, in tabara situata in fata si imprejurul Cortului Marturiei.

A treia prefigurare a bisericii in forma de corabie (sau spatiu dreptunghiular) era templul lui Solomon din Ierusalim, care imita Cortul lui Moise, dar era mai mare si era zidit din piatra. Acesta era compus tot din trei spatii distincte: Sfanta Sfintelor – spatiul interior rezervat pentru rugaciunea Marelui Preot care intra aici o data pe an, Sfanta (sau curtea inalta) – spatiul interior rezervat pentru rugaciunea preotilor, si Curtea mare, exterioara, in care intrau evreii si alte etnii (neamurile), iar in mijlocul ei se afla o curte mai mica in care intrau numai evreii. Aceste spatii ale templului erau organizate in terase. In Sfanta Sfintelor se afla Chivotul Legii, avand patru colturi si fiind strajuit de doi heruvimi din aur. Acesta continea Tablele Legii, Toiagul lui Aaron si cupa cu Mana din pustie. In Sfanta se aflau: Sfesnicul cu sapte brate (menora), Altarul painilor (12) si Altarul tamaierii. In curtea mica a templului, se aflau Altarul jertfelor (de animale) si Marea de arama, adica bazinul pentru spalarea rituala a preotilor, asezat pe doisprezece tauri, grupati cate trei, cu capetele indreptate catre cele patru puncte cardinale.

De retinut este faptul ca rugaciunea lui Solomon rostita la sfintirea Templului din Ierusalim a fost integrata in slujba de sfintire a unei biserici crestine ortodoxe, iar Chivotul Legii din Sfanta Sfintelor a fost interpretat ca fiind o prefigurare a Mesei Sfantului Altar din biserica ortodoxa, si anume: Tablele Legii prefigurau Evanghelia lui Hristos, Toiagul lui Aaron care a inverzit peste noapte prefigura Sfanta Cruce care a odraslit viata vesnica, iar Mana din pustie coborata din cer prefigura Sfanta Euharistie ca paine cereasca, intrucat Hristos este Painea coborata din cer (cf. Ioan 6, 51).

Toate aceste prefigurari vechi-testamentare ale bisericii in forma de corabie sau nava dreptunghiulara sunt confirmate ca fiind prefigurari ale bisericii lui Hristos de insasi marturia Sfintelor Evanghelii privind legatura dintre Hristos si corabie.

Sfintele Evanghelii ne invata ca Domnul nostru Iisus Hristos a predicat adesea oamenilor stand in corabie, aproape de malul marii. Prin urmare, imaginea corabiei, ca simbol profetic al bisericii, prezent in Vechiul Testament, devine acum un memorial al prezentei active a lui Iisus Hristos in corabie cand predica sau cand savarseste minuni pe mare. Intrucat adesea "amvonul" lui Iisus era corabia, cele mai profunde "lectii de eclesiologie" despre taina Bisericii le-a oferit Hristos Domnul ucenicilor Sai pe cand se afla cu ei in corabie sau venea, mergand pe apa ca pe uscat, spre corabia in care se aflau ucenicii Lui.

Iata trei exemple: pescuirea minunata pe mare, potolirea furtunii pe mare si umblarea lui Iisus pe mare ca pe uscat, minune prezentata in Evanghelia acestei Duminici.

Pescuirea minunata pe mare are loc in corabia care a inaintat spre largul marii, iar apoi, dupa ce ucenicii au pescuit mult peste, Domnul Iisus Hristos ii spune lui Petru: "De acum inainte vei fi pescar de oameni" (cf. Luca 5, 10), adica, vei pescui nu cu mreaja, ci prin propovaduirea Evangheliei, prin modul de a chema si de a pastori pe oameni. Deci, corabia din pescuirea minunata pe mare este o certa prefigurare a tainei Bisericii ca adunare a celor ce cred in Hristos si ca simbol al spatiului liturgic al bisericii, zidita in forma de corabie. In acest sens, in primele veacuri crestine, numele grec al pestelui (ichtis) era un simbol al lui Hristos.

Alta data, Iisus potoleste furtuna pe mare. Marea era involburata, iar Iisus Se odihnea in corabie. Insa ucenicii Il trezesc din somn pe Iisus, pentru ca erau inspaimantati de puterea furtunii si marimea valurilor carora nu le mai puteau face fata singuri. Dar, dupa ce ucenicii L-au trezit pe Iisus, El a certat vantul si marea, iar acestea s-au linistit. Atunci ucenicii s-au intrebat intre ei, zicand: "Cine este, oare, Acesta, ca si vantul si marea I se supun?" (cf. Marcu 4, 41).

In talcuirea Sfintilor Parinti, marea involburata reprezinta lumea, adica istoria plina de incercari, persecutii, schimbari neprevazute sau transformari rapide de situatie, iar corabia prefigura Biserica lui Hristos ca mijloc si spatiu de salvare sau de mantuire. In general, se isca tulburare mare in istorie cand oamenii uita de Dumnezeu. Insa daca, prin credinta unita cu rugaciunea savarsita in biserica, oamenii Il trezesc pe Hristos Cel tainic prezent langa ei, El salveaza oamenii de la moartea spirituala si fizica.

O alta minune, tot in legatura cu corabia, este cea din Evanghelia de astazi, cand Domnul Iisus Hristos umbla pe mare ca pe uscat. Dupa ce S-a rugat noaptea in munte, El a mers peste valuri spre ucenicii Sai care se aflau in corabie si se luptau cu valurile involburate ale marii ridicate de furtuna. Atunci, Sfantul Apostol Petru, dorind sa intampine pe Iisus, coboara din corabie si incepe sa mearga pe apa, dar, indata ce se sperie de vantul puternic si se indoieste, incepe a se afunda. Iar Domnul Iisus il mustra zicand: "Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?" (cf. Matei 14, 31). Apoi, dupa ce Iisus a urcat in corabie, furtuna s-a potolit, iar ucenicii Lui au marturisit ca El este Fiul lui Dumnezeu.

Aceste lucrari minunate ale lui Iisus savarsite pe mare pentru ucenicii care erau in corabie ne arata taina Bisericii Lui exprimata simbolic prin prezenta Sa in corabie impreuna cu ucenicii Sai ori venind spre corabie, pentru a salva pe ucenicii din corabia cuprinsa de valuri mari. Avand in vedere aceste motive, Constitutiile Apostolice recomanda ca biserica - lacas de cult sa fie construita in forma de corabie fiind simbol si memorial al lucrarii mantuitoare sau salvatoare a lui Dumnezeu pentru oameni in Vechiul Testament si in Noul Testament. Rezumand cele mentionate mai inainte, constatam ca, din punct de vedere arhitectural, cea mai populara imagine simbolica a spatiului liturgic este biserica zidita in forma de corabie, in general avand catarg in chip de cruce.

Mai tarziu, cand gandirea teologica privind semnificatia lacasului de cult crestin a luat in considerare nu numai Evangheliile, ci si alte scrieri ale Noului Testament, in special Epistolele pauline, care ne invata ca Hristos, Capul Bisericii, este si Pantocratorul, Cel ce mentine in existenta toata creatia, iar Biserica este Trupul Sau mistic (cf. 1 Corinteni 12, 12-13 si 27; Efeseni 1, 22-23; 4, 15; 5, 23; Coloseni 1, 18), s-a simtit nevoia ca Biserica sa integreze in corabie Taina Crucii si a Invierii lui Hristos.

Este vorba aici de imaginea cruciforma a bisericii sau a bisericii avand crucea inscrisa in plan, si anume biserica in forma de cruce latina, cu trei brate egale si al patrulea prelungit, si de biserica in forma de cruce greaca, cu patru brate egale. Prin urmare, in simbolismul sau arhitectural, biserica - lacas de cult trebuie sa cuprinda mai explicit in forma ei de corabie si taina prezentei lui Hristos Cel rastignit, inviat si inaltat intru slava cereasca, deoarece Hristos este permanent prezent in corabia-biserica, o conduce spiritual din Sfantul Altar, in care se afla Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Sfanta Euharistie. Totodata, trebuia subliniat faptul ca Hristos Cel tainic prezent in Sfantul Altar in chip smerit este in acelasi timp prezent in ceruri intru slava, iar Liturghia Bisericii rugatoare de pe pamant se uneste cu Liturghia ingerilor si a sfintilor din ceruri.

Prin legatura arhitecturala care se stabileste intre absida principala a Sfantului Altar si cupola sau turla mare a bisericii de pe naos se exprima simbolic credinta in prezenta harica vie a lui Hristos, Cel rastignit, inviat si inaltat la cer, in Biserica Sa, intrucat El S-a facut Om si a vietuit pe pamant intru smerenie, ca pe noi, oamenii, sa ne inalte intru slava la ceruri. Acest adevar al credintei crestine este evidentiat arhitectural-simbolic prin cupola bizantina centrala si in mod deosebit prin turla moldava in forma de lumanare, care contine in cupola ei interioara icoana lui Hristos Pantocrator si semnifica prin dinamica ei atat coborarea lui Hristos pe pamant, prin Intrupare smerita, cat si inaltarea umanitatii Sale in slava prin Invierea si Inaltarea Sa la ceruri.

Iisus Hristos, Capul si Mirele Bisericii, nu este niciodata singur in cer si pe pamant, ci El este intotdeauna impreuna cu Tatal si cu Duhul, iar cei care se impartasesc cu Trupul si Sangele lui Hristos sunt cei botezati in numele Preasfintei Treimi. De aceea, cultul ortodox este permanent ritmat de cantarea de preamarire a Preasfintei Treimi: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Iar daca Il laudam pe Dumnezeu Cel in Treime preamarit, acum, aici pe pamant, Il vom lauda, pururea si in vecii vecilor, si in ceruri. In acest sens, Biserica lui Hristos este pe pamant pregustare si anticamera a comuniunii credinciosilor dreptmaritori cu Preasfanta Treime din Imparatia cerurilor (Sfantul Nicolae Cabasila).

Acest adevar fundamental este foarte puternic subliniat mai ales in slujba ortodoxa de sfintire (tarnosire) a bisericii noi, cand se canta troparul: "Aceasta casa (biserica), Tatal a zidit-o; aceasta casa (biserica), Fiul a-ntarit-o; aceasta casa (biserica), Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o, a sfintit-o si a sfintit si sufletele noastre". Deci, biserica noua se sfinteste, pentru ca noi, oamenii, sa ne sfintim in ea prin harul Preasfintei Treimi. Prin urmare, biserica in forma de corabie a mantuirii, spatiu cruciform al iubirii jertfelnice a lui Hristos Cel rastignit, inviat si inaltat la cer, este si casa sau biserica Preasfintei Treimi.

In acest inteles, tot ce este in lacasul de cult compus din trei elemente asemanatoare sau din trei parti distincte alaturate poate fi o referinta simbolica la harul si iubirea Preasfintei Treimi, ca de pilda: planul triconc sau triconic al bisericii, trei nave, trei abside, trei turle, trei usi, trei arcuri alaturate etc. sau trei spatii distincte alaturate: altarul, naosul si pridvorul. Prin toate se poate exprima simbolic adevarul ca Hristos este Unul din Sfanta Treime, iar crestinii, botezati in numele Sfintei Treimi, pregusta in slujbele din biserica, inca din lumea aceasta, pacea si bucuria eterna a iubirii Preasfintei Treimi; acum in arvuna, iar dupa Inviere, in plinatate.

Ca o concluzie, mentionam faptul ca parintele Dumitru Staniloae, in cartea Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa, Craiova, 1986, citeaza pe Sfantul Simeon al Tesalonicului († 1429) care a sintetizat principalele semnificatii simbolice - mistagogice ale spatiului liturgic ortodox, cuprinse in: Mistagogia Sfantului Maxim Marturisitorul, scrierile Sfantului Dionisie Areopagitul, ale Sfantului Gherman, patriarhul Constantinopolului, si ale altora. Iata ce spune Sfantul Simeon: "Biserica fiind indoita prin cele de nepatruns (Altarul, care nu este accesibil tuturor) si prin cele dinafara, inchipuieste pe Insusi Hristos Care este indoit inteles, Dumnezeu si om, doua firi, dupa o parte vazut, umanitatea Lui si dupa o parte nevazut, Dumnezeirea Lui. De asemenea, inchipuieste pe om care este trup si suflet, inchipuieste si Taina Sfintei Treimi, Care este neapropiata cu Fiinta si cunoscuta in pronia si in energiile Ei necreate. Mai inchipuieste si lumea aceasta, cerul, prin Sfantul Altar, iar cele de pe pamant, prin naos.

Dupa alt inteles, toata Biserica se arata intreita: pridvorul, naosul si altarul, ceea ce inchipuieste Treimea si cetele cele de sus, cetele ingeresti, cu ordinea lor intreita, de trei triade de ingeri, si grupurile credinciosilor care au o intreita impartire: a celor hirotoniti, a celor in drum spre desavarsire si a celor in stare de pocainta, catehumenii care se pregatesc sa se boteze. La fel, cele de pe pamant, din cer si mai presus de ceruri, caci pridvorul inchipuieste cele de pe pamant, naosul cele din ceruri, iar Altarul cele mai presus de ceruri". Parintele Dumitru Staniloae, comentand textul citat anterior, zice: "Aceste intelesuri ale lacasurilor Bisericii pot fi considerate nu ca alternative, ci cuprinzandu-se toate, unele in celelalte, complementare. Sfanta Treime nu este despartita de lumea ingereasca, de cea pamanteasca si de om, ci Ea se afla in toate si toate in Ea. Credinciosii sunt uniti intre ei, cu creatiunea cosmica, cu cea ingereasca si cu Treimea. Numai pacatosul este despartit cu voia de toate. Credinciosul este unit cu toate" (op. cit. p. 74).

Asadar, retinem ca biserica- lacas de cult exprima, prin simbolismul ei arhitectural, Biserica vie in calitatea ei de comunitate crestina care marturiseste pe Hristos Domnul si se impartaseste din viata si iubirea Lui divino-umana eterna, prin harul Preasfintei Treimi. In acest sens, Sfantul Altar, spatiul in care se sfintesc Cinstitele Daruri, este punctul central al sfinteniei bisericii, intrucat reprezinta pe Insusi Hristos Cel rastignit, inmormantat si inviat din morti. De fapt, un lacas de cult crestin ortodox este in ansamblul lui un cuvant construit in simbol. Chiar daca nu se aude nimic in biserica, felul in care aceasta este construita poate deveni o predica si o reflectie teologica vizuala, un cuvant teologic construit sau un cuvant vizualizat nu numai prin icoane, ci si prin modul de organizare a spatiului sacru ca spatiu permanent folosit pentru comuniunea oamenilor cu Dumnezeu Cel Unul Sfant, cu Preasfanta Treime.

Intelegand mai bine simbolismul spatiului sacru sau liturgic al bisericii-lacas de cult, ne vom intari mai mult in comuniunea de iubire sfanta cu Dumnezeu si cu semenii nostri, ca izvor de lumina si bucurie a vietii binecuvantate, spre slava Preasfintei Treimi si mantuirea noastra. Amin.

+ Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
SURSA:ziarullumina.ro

Parintele Nicolae Tanase - Umblarea pe mare - AUDIO

Pe aceeaşi temă

17 August 2019

Vizualizari: 7551

Voteaza:

Umblarea pe mare - Potolirea furtunii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE