Femeia Hananeanca

Femeia Hananeanca Mareste imaginea.

Etapele teribilului examen caruia Domnul o supune pe femeia hananeanca din tinutul Tirului si al Sidonului se enumera precum urmeaza:

Prima: neluarea in seama, ignorarea.

Ea ii tine calea, topita de nefericire, striga si-L implora; El insa nu-i raspunde nici un cuvant (Matei 15, 23).

O nesocoteste, o dispretuieste, ba se poate spune ca o si batjocoreste, caci ce jignire e mai crunta decat a vorbi cuiva si a nu primi raspuns, nici macar adresandu-ti-se un cuvant de suparare ori facandu-ti-se o dojana?

Tacerea aceasta, de gheata si departari, e mai rea decat sudalma si ustura mai cumplit decat insulta.

A doua: respingerea interventiei mult iubitilor Sai ucenici.

Apostolii Domnului, ucenicii, credinciosii, apropiatii Sai, aceia pe care-i asigura ca lor li s-a dat sa cunoasca tainele imparatiei cerurilor (Matei 15, 11), ai caror ochi vad si ale caror urechi aud ceea ce ar fi vrut sa vada si sa auda – si n-au vazut, n-au auzit -multi drepti, prooroci si imparati (Matei 13, 17), carora li s-au incredintat cheile imparatiei cerurilor si puterea de a lega si dezlega pe pamant (Matei 16, 19 si 18, 18; Ioan 20, 23), care atunci cand Fiul Omului va sedea pe tronul slavei Sale vor sedea si ei pe douasprezece tronuri judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel (Matei 19, 28), pe care-i numeste „mama si fratii Mei” (Matei 12, 49) si-i incredinteaza ca vor manca si bea la masa imparateasca (Luca 22, 30); intervin in zadar pentru hananeanca.

Ei se roasa, iar Domnul nu-i asculta, desi altadata graise cu a Sa gura: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afara (Ioan 6, 37). Interventia batranilor lui Israel in sprijinul sutasului roman este luata in considerare (Luca 7, 4-5), dar a ucenicilor pentru hananeanca nu.

A treia: declinarea de competenta.

Cuvintele: „Nu sunt trimis decat catre oile pierdute ale casei lui Israel (de altfel contrazise de „Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta”) (Ioan 10, 16) constituie ceea ce in limbaj juridic se numeste declinare de competenta si totodata singurul caz din tot cuprinsul Evangheliilor unde Domnul Se arata procedurist.

El care a pus duhul deasupra literei, El care a proclamat subrezenia formelor si le-a defaimat cu putere, care pe farisei indeosebi i-a mustrat pentru ca acorda preeminenta exteriorului in raport cu interiorul si nu curata partea dinauntru a paharului si blidului ci numai pe cea din afara, pentru ca se aseamana cu mormintele frumos varuite pe din afara dar inauntru sunt pline de oase si necuratie, pentru ca, asadar, aseaza fata mai presus de continut si gestica mai inainte de inima, El Care mereu a invatat ca esentiala e substanta, El – de data aceasta -hananeencei ii opune o exceptie strict procedurala si de forma; cazul tau nu intra in atributiile Mele.

Ca si cum ar fi spus: duca-se petitionara la alt ghiseu, aici nu are ce cauta.

E in acest legalism, in aceasta interpretare literala a legii, in uscaciunea si asprimea acestui raspuns procedurist ceva nu numai cu totul lipsit de seaman in referatul evenghelic dar si cu desavarsire contrar duhului hristic si reactiei constante a Domnului in prezenta relatiei dintre forma si fond.

A patra: insulta, jignirea, ocara.

Dupa ce – cu vorbe ca de gheata – si-a declinat competenta, Iisus trece la insulte directe, la ofense grele si la cinica zeflemisire. El Care stabilise ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda si cine va zice fratelui sau raca vrednic va fi de judecata sinedrului, iar cine-i va zice nebunule vrednic va fi de gheena focului (Matei 5, 22), El o apostrofeaza pe hananeanca si-i azvarle proverbul cu painea ce nu se cuvine a fi data cainilor. Altfel spus facandu-i pe solicitanta si pe ai sai caini, iar pe ea personal – consecvent celei mai elementare logici – o defineste catea.

Atat de singular si disonant si uimitor e acest episod in viata pamanteasca a Mantuitorului, atat de ciudata scena (in total contrast cu spiritul evanghelic), incat nu le putem intelege si interpreta decat ca reprezentand etapele unui examen, unei probe, unei incercari.

Nu Domnul milei care n-a venit sa judece lumea ci s-o mantuiasca (Ioan 12, 47), ii vorbeste hananeencei, ci savarsitorul unei experiente de punere la incercare a unei credinte si a unui caracter.

Iar candidata cum dovedeste ca a trecut proba, prin ce-si castiga exceptionalele calificative si premiul ce i se acorda?

a) Prin credinta. Ea, pagana, straina, vine cu deplina incredere la Hristos si nici o clipa – in toata vremea crescandelor greutati ale examenului – nu se indoieste, nu se supara, nu cedeaza ispitei de a renunta sa mai ceara imboldului de a se indeparta si a-si cauta de treaba, nu manifesta o cat de mica slabiciune;

b) Prin dezinteresare. Nu cere pentru ea, cere pentru fiica ei;

c) Prin curaj. Curajul de-a revendica, acolo pe pamant cananean, ajutorul unui iudeu. Apoi curajul de a rezista afronturilor, insultelor ce i se aduc in public. In sfarsit curajul (ori indrazneala) nu numai de a cere ci si de a striga;

d) Prin siguranta. Hananeanca persevereaza, nu se da batuta, pare a cunoaste parabola judecatorului nedrept (ba si mai mult: a sti ca judecatorul acesta nu-i nedrept ci numai exigent. Ne este poate ingaduit a presupune ca hananeanca a intuit sfantul „joc” al Domnului);

e) Prin bunacuviinta, impecabila politete si nedezmintita eleganta. Nu-i luata in seama, e respinsa, e alungata, e bruftuita, e insultata, e facuta de ras si ocara – si-si pastreaza totusi, neintrerupt calmul, nu inceteaza a se purta si a raspunde cu cea mai desavarsita cuviinta. I se inchina Domnului, I se arunca la picioarele Lui (Marcu 7, 25), zice: Doamne ajuta-ma, iar invocarii dispretuitorului, atrocelui, nemilosului proverb cu painea rezervata copiilor si tagaduita cainilor ce replica Ii da? Il neaga cumva ori protesteaza, ori Ii denunta cruzimea, ori Il discuta, (cum ar fi putut prea bine – chiar in limitele politetei – face?) Nu, catusi de putin. Il confirma; zice: Da, Doamne;

f) Prin smerenie. Incuviintand: afirmatia Domnului, Da, Doamne, hananeanca da dovada si de mare smerenie, deoarece se recunoaste a fi nu mai putin nevrednica de mila Sa decat un biet animal (socotit de popoarele orientale ca spurcat);

g) Prin inteligenta. Printr-o mare si iscusita inteligenta si un raspuns pe cat de neasteptat pe atat de extraordinar si de abil si care pe Domnul – iubitor de vorbire mintoasa – trebuie sa-L fi incantat. Domnul a dispretuit folosirea desteptaciunii si ratiunii omenesti: raspunsul dat in problema dajdiei, in cazul femeii surprinse in adulter, in al femeii succesiv maritate cu sapte frati ori in formularea intrebarii cu privire la natura botezuluui practicat de inaintemergaiorul Ioan. De fiecare data Domnul raspunde ori intreaba cu acea superioara iscusinta a mintii, care-i pune in deruta pe cei ce venisera sa-L ispiteasca.

Asa si hananeanca: politicoasa, supusa, smerita dar si stralucit de inteligenta, pricepandu-se a raspunde prompt si ingenios! Si intelept! (E in raspunsul ei un amestec de sfatosenie, agerime si subtilitate care farmeca si biruie).

De aceea si trece examenul cu brio si ia o nota peste calificarea maxima, ia – cum ar veni – zece plus. Se alege – doar ea, numai ea – din toti si toate carora Iisus le-a facut o minune pentru ca L-au rugat si au crezut in El, se alege, ea singura, cu apelativul O, femeie!

Vocativul acesta exclamativ e absolut unic in Evanghelii. Tot unic este si adjectivul mare din sintagma mare este credinta ta.

Nimanui altcuiva nu-i spune Domnul mare este credinta ta.

Si tot nimeni nu se invredniceste de cinstitoarea, aleasa, suprema invoire: fie tie dupa cum voiesti. Nu (ca celorlalti) „dupa credinta ta”, ci „dupa cum voiesti”. E o nuanta care nu ne poate scapa. Rezultatul, fireste, e acelasi in toate cazurile. Aprecierea, de asemenea. Dar modul de exprimare e diferit -si nu se cade a nu fi luat aminte.

Hananeencei i se acorda har peste har, se vede limpede ca Examinatorul dupa ce a caznit-o doreste acum sa o copleseasca: si o cinsteste cum stie El, clatinat si indesat, din belsug si din prea plin, boiereste, imparateste.

Hananeanca e rasplatita in conformitate si proportional cu greutatea examenului la care a fost supusa si potrivit calitatii raspunsurilor date. Domnul pare a fi voit sa-i spuna: Aferim! asa te-am vrut! Iar neobisnuita asprime ba si incrancenare a Domnului asa, numai asa (desigur) se explica: prin hotararea de a harazi pe hananeanca unui examen de grad inalt.

Fericita hananeanca! A luat premiul intai cu cununa de la Invatatorul, care pe multi i-a miluit, pe cativa i-a si laudat, dar numai ei i S-a descoperit ca un examinator mai intai fara mila iar apoi fara de rezerve in distribuirea elogiilor.

Bine este a deduce din pilda aceasta ca dintre insusirile placute Domnului I-au starnit bucuria si admiratia: credinta, dezinteresarea, curajul, staruinta, bunacuviinta, smerenia si inteligenta.
Credinta, dezinteresarea, staruinta, smerenia le stim indeobste ca necesare si binevenite.

Dar cazul hananeencei ne arata si dovedeste ca tot atat de puternice si de pretioase sunt calitatile mai putin accentuate de comentatori: curajul, politetea, inteligenta.
Domnul iubeste pe credinciosi, pe altruisti, pe staruitori. Si nu mai putin pe curajosi, pe cuviinciosi, pe inteligenti.

Frica, obraznicia si prostia nu-s placute lui Hristos.

Hananeanca
– lipsita de aceste urate insusiri – ne-o spune deslusit. Osebitul ei succes la exceptionalul examen semnifica biruinta unor virtuti crestine de noi nu indeajuns proslavite.

Fie ca raspunsul pe care-l vom da la sfarsitul mai lungului examen ce este viata fiecaruia dintre noi, sa ne invredniceasca si El desigur nu de mentiunea „magna cum laude” obtinuta de femeia hananeanca insa macar de nota de trecere sau poate chiar, din mila Judecatorului, de nota buna!

Nicolae Steinhardt
Sursa: „Daruind vei dobandi", Editura Manastirii Rohia, 2006

.

30 Ianuarie 2014

Vizualizari: 1536

Voteaza:

Femeia Hananeanca 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE