Teologia - vocatia originara a omului, dupa Sfintii Trei Ierarhi

Teologia - vocatia originara a omului, dupa Sfintii Trei Ierarhi Mareste imaginea.

Teologia - vocatia originara a omului, dupa Sfintii Trei Ierarhi

1. Ce este teologia?

 

Primul aspect pe care dorim sa-l subliniem este raspunsul pe care Sfintii Trei Ierarhi il dau la intrebarea "Ce este teologia?".

In viziunea lor teologia nu este un sistem abstract de concepte, nici , o teorie filosofica ce postuleaza existenta lui Dumnezeu pentru a-i conferi coerenta si consistenta. Pentru ei teologia este in primul rand expresia unei experiente personale, a unei intalniri vii, in atmosfera tacerilor rugatoare, cu Dumnezeul cel viu.

Deci teologia nu este o "stiinta" in sensul in care fizica sau matematica sunt definite de omul modern ca "stiinte". Dumnezeu nu este un "obiect" al curiozitatii intelectuale sau al cercetarii "stiintifice". Dar, daca totusi cineva ne-ar pune intrebarea: "unde este Dumnezeu?", ce raspuns ar putea primi? Desigur ca ar putea primi mai multe raspunsuri, in functie de intentia cu care pune o asemenea intrebare. Un raspuns ar putea fi: nimeni nu poate sa cunoasca si sa iubeasca o anume floare, crescuta undeva pe creasta unui munte, daca n-a strabatut el insusi drumul arid si stancos pentru a ajunge in preajma ei si a-i simti mireasma ce o raspandeste. Cu alte cuvinte, daca cineva vrea sa fie teolog, adica vrea sa cunoasca unde este lacasul lui Dumnezeu, el trebuie sa raspunda invitatiei Sale: "Vino si vezi" (Ioan 1, 39).

"Un al doilea raspuns la intrebarea de mai sus ar putea fi: de fapt, nu exista Dumnezeu. Exista Soarele care lumineaza Pamantul; exista stelele care impodobesc cerul intr-o noapte adanca; exista florile pe care noi le jertfim in momente de sarbatoare; exista, putem spune, o lume intreaga de obiecte ce cad sub simturile noastre, dar Dumnezeu nu exista. Pentru cel care intreaba dintr-o simpla curiozitate intelectuala sau cu intentia de a-l umili pe cel care crede, Dumnezeu intr-adevar nu exista. El pastreaza tacere. Si tacerea Lui este cel mai profund raspuns.

De aceea, dupa Sfintii Trei Ierarhi, teologia nu se intemeiaza pe ratiunea discursiva a teologului, ci pe realitatea credintei care lumineaza ratiunea restaurand-o in structura sa cognitiva originara. Teologul cunoaste pe Dumnezeu prin credinta si iubire si cunoscandu-L pe Dumnezeu se cunoaste pe sine si vocatia sa creatoare in aceasta lume.

Deci putem spune ca teologia este o cale de cunoastere, dar nu in sensul gnoseologiei moderne obiective si obiectivante. Dupa Sfintii Trei Ierarhi, gnoseologia teologica presupune revelarea prealabila a Celui care trebuie sa fie cunoscut. Cel pe care dorim sa-l cunoastem este de fapt totdeauna prezent, ne precede inainte de timp si ne asteapta dincolo de timp facand astfel posibila insasi cunoasterea noastra. Cu alte cuvinte cunoasterea teologica este antinomica si sinergica in acelasi timp. Il cunoastem pe Dumnezeu in masura in care El ni se descopera si in masura in care noi ne pregatim fiinta, prin lucrarea credintei, pentru marea intalnire cu El.

Acest lucru il subliniaza in mod deosebit Sfantul Grigorie de Nazianz: "Nu este in puterea oricui - scrie el -sa filosofeze despre Dumnezeu, fiindca lucrul acesta pot sa-1 faca numai cei ce s-au cercetat cu de-amanuntul si care au inaintat pas cu pas pe calea contemplatiei si care, inainte de aceasta si-au curatit sufletul si trupul, sau care cel putin se silesc sa se curete".

Realitatea antinomica a cunoasterii teologice este subliniata si mai pregnant, tot de Sfantul Grigorie de Nazianz, in a II-a cuvantare teologica, plecand de la imaginea urcusului lui Moise pe muntele Sinai, el scrie: " inaintam spre a-1 cunoaste pe Dumnezeu. Iata de ce m-am despartit de materie si de tot ce este trupesc; m-am adunat in mine insumi, atat cat am putut, si am urcat spre varful muntelui. Dar cand am deschis ochii abia am putut sa-L vad din spate si inca fiind acoperit in piatra, adica in omenescul Cuvantului intrupat pentru mantuirea noastra. Nu am putut contempla firea cea dintai si preacurata care nu poate fi cunoscuta decat de ea insasi adica de Treimea cea sfanta. Caci nu pot sa privesc ceea ce se afla ascuns dincolo de primul val, tainuit de heruvimi, ci doar ceea ce se pogoara spre noi maretia dumnezeiasca ce se face vazuta in fapturi".

Din textul acesta se desprind doua idei fundamentale pentru teologia crestina.

a) Prima aceea ca Dumnezeu este Treime si, pentru ca Dumnezeu este Treime, Dumnezeu este iubire. El nu ar putea sa fie iubire daca ar fi singur. Iubirea implica intotdeauna o relatie interpersonala. Prin aceasta gandirea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi se deosebeste de orice discurs filosofic despre Dumnezeu. Discursul filosofic este o consecinta logica a observarii naturii. Observand lumea care ne inconjoara constatam ca toate lucrurile care exista se supun unei ordini logice. Nimic nu este intamplator sau arbitrar. Aceasta evidenta logica sau, mai bine spus, structura rationala a lumii, constrange ratiunea umana sa admita ca la originea insasi a lumii se afia o cauza rationala. Noi, pot spune filosofii, numim aceasta Cauza primordiala a lumii Dumnezeu. Filosoful poate defini pe Dumnezeu ca-Logos, Spirit, Bine, Fiinta.

Deci filosofia autentica afirma existenta lui Dumnezeu, dar teologia sa raspunde doar unei necesitati "stiintifice". Dumnezeu este postulat ca principiu formal al lumii, al cosmosului, inteles ca un intreg armonios, stapanit de legi. Dumnezeu pentru gandirea filosofica este principiul ordinii necesare a lumii. El nu este niciodata Treime personala, asa cum afirma textul de mai sus al Sfantului Grigorie de Nazianz.

b). A doua idee care se desprinde din acest text este aceea ca noi nu putem sa cunoastem pe Dumnezeu in fiinta Sa, ci Il cunoastem in masura in care ne apropiem de umanitatea indumnezeita a Logosului intrupat, adica in masura in care ne apropiem de Hristos, Fiul lui Dumnezeu devenit om prin intrupare. Insa de umanitatea indumnezeita a lui Dumnezeu-Cuvantul nu ne putem apropia oricum. In nici un caz nu ne putem apropia fara o lucrare duhovniceasca asupra sinelui nostru ontologic, pentru ca acesta sa devina o fereastra deschisa spre cer. Afirma acest lucru Sfantul Ioan Gura de Aur. Plecand de la aceeasi imagine biblica a ascensiunii lui Moise pe muntele Sinai, el scrie: "Cand iudeii au trebuit sa se apropie de muntele in flacari, de foc, de ceata, de intuneric si de furtuna, au primit porunca sa se pastreze curati cu trei zile inainte si sa-si spele hainele; si toti erau cuprinsi de spaima si de cutremur; si Moise impreuna cu iudeii. Apoi cu mult mai mult noi, care nu stam ca iudeii departe de un munte ce fumega, ci avem sa intram chiar in cer, cu mult mai mult noi trebuie sa aratam mai mare filosofie (iubire de intelepciune) nu spalandu-ne hainele, ci curatindu-ne imbracamintea sufletului... Nu veti vedea acum nici ceata, nici fum, nici furtuna, ci chiar pe imparat stand pe tronul acelei negraite slave; veti vedea pe ingeri si pe arhangheli stand alaturi de El; veti vedea popoare de sfinti in nenumarate cete".

Imparatul la care face referire textul este Hristos, iar slava tronului pe care El sta este slava Prea Sfintei Treimi, la care omul a fost dintru inceput chemat sa participe si de care el trebuie sa dea marturie in trecerea lui pe pamant. Participarea la slava Prea Sfintei Treimi reprezinta pentru Sfintii Trei Ierarhi, ca si pentru intreaga teologie crestina, vocatia originara a omului si pe care noi o numim aici vocatie teologica. Acesta este al doilea aspect al temei noastre pe care dorim sa-l subliniem.

2. Vocatia teologica a omului

 

Faptul ca omul are vocatie teologica o spune categoric Sfantul Vasile cel Mare: "Dumnezeu l-a creat pe om ca o faptura care a primit porunca sa devina Dumnezeu". Aceasta afirmatie a fost preluata de Sfantul Grigorie de Nazianz. Ea vrea sa spuna ca, de fapt, adevarata implinire a omului nu este posibila in afara relatiei sale personale cu Dumnezeu. Deci existenta omului este "teo-centrica". De aceea tot Sfantul "Vasile cel Mare numeste pe om "planta cereasca", adica o fiinta care isi are radacinile in cer si este chemata sa-si deschida frumusetea sa tainica pe pamant. Din aceasta cauza. intre toate celelalte fapturi, omul are inaintea lui Dumnezeu o valoare si o demnitate vesnica.

Incercand sa mangaie pe cei lipsiti de bunuri materiale din vremea sa, Sfantul Vasile cel Mare le aminteste de aceasta valoare si demnitate umana: "Mai intai esti om, singura dintre fiinte care ai fost creat in mod minunat de catre Dumnezeu. Ai primit un suflet inzestrat cu inteligenta, prin care te gandesti la Dumnezeu, cercetezi natura lucrurilor, culegi fructul cel mai dulce al intelepciunii. Toate cate sunt pe pamant, in cer si in apa, sunt ale tale. Nu ai inventat tu artele, nu ai in intemeiat tu cetati si n-ai descoperit tu cate sunt necesare vietii tale? De ce consideri fericiti pe cei cu buzunarele pline dar care au noroc de picioare straine pentru mers? Nu dormi pe pat de fildes dar ai pamantul mai pretios decat fildesul... Pentru tine a venit Dumnezeu intre oameni, pentru tine exista o imparatie a Sfantului Duh (Biserica) o speranta a invierii, porunci dumnezeiesti care desavarsesc viata ta, cale la Dumnezeu prin poruncile Lui...".

Sfantul Ioan Gura de Aur, care a imbracat in cele mai variate forme literare vocatia teologica a omului, este mult mai expresiv decat Sfantul Vasile cel Mare cand trateaza aceasta problema. Comentand textul din Geneza: "sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra", el scrie: "Ce este nou aici? Ce este neobisnuit? Cine este acesta pe punctul de a fi creat, ca Ziditorul are nevoie de atata sfat si precautie pentru facerea lui? Sa nu te miri, iubitule! Omul este mai de cinste decat toate fiintele vazute. Pentru el au fost create toate acestea: cerul, pamantul, marea, soarele, luna, stelele si toate fiintele necuvantatoare. Daca omul este mai de cinste decat toate acestea de ce a fost el creat mai tarziu? Pe drept cuvant, dupa cum un conducator fiind pe punctul de a intra intr-o cetate trebuie sa fie precedat de garda si de toti ceilalti, tot asa si aici. Cel ce avea sa aseze pe om ca imparat peste toate cele de pe pamant a creat mai intai toata aceasta podoaba si apoi a facut pe om, aratand prin aceasta cat este de cinstita aceasta fiinta".

Sfantul Grigorie de Nazianz s-a ocupat si el de problema omului si de vocatia sa teologica. Interpretand, ca si Sfantul Ioan, textul din Geneza, si folosind un limbaj metaforic, scrie: "Din tarana si din suflare, omul a fost-creat chip al Celui nemuritor, caci atat in trupul sau cat si in sufletul sau stapaneste firea cea duhovniceasca. De aceea, fiind luat din tarana, sunt legat de viata de aici, dar fiind si suflare dumnezeiasca port in minte dorul dupa viata vesnica".

Deci, in viziunea Sfintilor Trei Ierarhi, omul este o fiinta care traieste in timp, dar calatoria sa temporala are ca tinta finala vesnicia Imparatiei lui Dumnezeu.

Omul se deschide spre vesnicie nu refuzand timpul si istoria, ci asumandu-si-le printr-o libertate deplin responsabila, care poate sa-l conduca la maturitatea intalnirii cu Dumnezeu sau, din nefericire, la esecul acestei intalniri, prin separarea sa de Dumnezeu. in aceasta separare consta de fapt pacatul, care inchide timpul in fata vesniciei si-l deschide spre inserarea mortii, a neantului si a suferintei.

Pacatul inseamna pervertirea vocatiei teologice a omului si inchiderea lui intr-un orizont egoist si egocentric. De aceea Sfantul Grigorie de Nazianz, in omilia sa cu privire la natura umana, se adreseaza sufletului sau astfel: "Daca esti cu adevarat suflare a lui Dumnezeu si ai vocatiei dumnezeiasca, asa cum te socotesti, atunci arunca toata nedreptatea, ca sa te pot crede] Cum se face ca tu esti asa de mult tulburat de ispitele duhului celui rau, cu toate ca esti unit cu Duhul ceresc? Daca tu, cu tot acest ajutor, inclini totusi spre pamant, vai, cat de puternic trebuie sa fie pacatul tau?".

In textul acesta putem sa sesizam, pe de o parte, un umanism profund si expresiv, care poate sa inspire pe orice om spre a-si pune in lucrare darurile sale creatoare, si, pe de alta parte, o profunda compasiune pentru omul care, prin pacat, isi risipeste aceste daruri.

Sfantul Grigorie de Nazianz deplange, mai ales in poeziile sale, aceasta conditie a omului separat de Dumnezeu si orientat spre moarte:

"Oameni, ai mortii vasali, rasa fragila, egali cu nimicul

Pana cand cu minciuni si visuri de-o zi ne lasam inselati

Si-nselam la fel cu copiii, pe pamant in desert ratacind!".

Si totusi acest om ratacitor va fi invrednicit de indumnezeire, daca isi va regasi, prin Hristos si Biserica Lui, vocatia sa originara, vocatia teologica. Cea care este chemata sa ajute umanitatea sa-si regaseasca aceasta vocatie este, dupa Sfintii Trei Ierarhi, preotia lui Hristos. Preotia crestina, zice Sfantul Ioan Gura de Aur este "semnul iubirii lui Hristos". "Cand preotul invoca pe Duhul Sfant si savarseste jertfa cea de taina, spune-mi in ce rang il vom aseza? Cata curatenie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri? Cat de curat si cat de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa mare Duh?".

La randul sau, Sfantul Grigorie de Nazianz, adresandu-se celor care doreau sa fie preoti, scrie: "Vrei sa devii teolog si vrednic de Dumnezeu? Inalta-te prin vietuire; pazeste poruncile; intai curateste-te pe tine, apoi apropie-te de Cel curat...".

Consideram ca aceste ultime ganduri ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Grigorie de Nazianz reprezinta un mesaj actual pentru toti slujitorii invatamantului teologic universitar.

Asa cum se poate constata din cele spuse pana aici, teologia Sfintilor Trei Ierarhi nu a fost o "teologie academica" in sensul modern al cuvantului. Ei nu au redus teologia doar la statutul unei discipline stiintifice si sistematice. Fara sa neglijeze aceste aspecte, care astazi sunt considerate prioritare, ei au pus accentul pe relatia dintre teologie si Liturghie, teologie si rugaciunea doxologica. Adevarata teologhisire, dupa Sfintii Trei Ierarhi nu consta doar dintr-o insusire intelectuala a conceptelor despre Dumnezeu, ci dintr-o reala comuniune cu El. Aceasta implica fiinta umana in integritatea ei existentiala: suflet si trup. Comuniunea cu Dumnezeu restaureaza si intemeiaza adevarata vocatie creatoare a omului.

Dupa Sfintii Trei Ierarhi, orientarea omului spre Dumnezeu si cresterea in Adevarul dumnezeiesc sunt constitutive fiintei umane. De aceea invatamantul teologic universitar de astazi poate si trebuie sa ramana un spatiu in care, pe altarul mintii si al inimii, se savarseste Liturghia vesnica a lui Dumnezeu-Cuvantul.

Pr. lect. Gh. POPA

 

23 Aprilie 2014

Vizualizari: 5065

Voteaza:

Teologia - vocatia originara a omului, dupa Sfintii Trei Ierarhi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE