Iubirea si cinstirea - temei al prieteniei adevarate

Iubirea si cinstirea - temei al prieteniei adevarate Mareste imaginea.

Iubiţi credincioşi,

Dintre cei Trei Sfinţi Ierarhi - Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau de Dumnezeu cuvântătorul (cuvântul teolog s-a tradus în româneşte şi în sensul de cuvântător de Dumnezeu, adică de om care a vorbit cu competenţă despre Dumnezeu) şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care s-a numit astfel pentru darul lui de cuvântare, pentru faptul că a fost un predicator deosebit -, doi au fost buni prieteni.

Este vorba despre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz, care au urmat aceeaşi şcoală şi care aşa de mult s-au împrietenit unul cu altul încât se spunea despre ei că sunt un suflet în două trupuri, deci, că deşi aveau două trupuri, sufleteşte erau atât de apropiaţi, încât părea că în cele două trupuri trăieşte un singur suflet. Este ceea ce ar trebuit să se întâmple în viaţa de familie, care ar trebui să fie o singură entitate formată dM două personalităţi. Tot aşa şi în prietenie. De ce? Pentru că prietenia are la bază două lucruri esenţiale: iubirea şi cinstirea (atenţie: nu numai iubirea sau numai cinstirea, ci amândouă!). Când iubeşti pe cineva cu cinstire şi ţi se răspunde la iubire cu iubire şi la cinstire cu cinstire, ajungi la prietenie. Prietenia este un sentiment reciproc: nu se poate prietenie cu iubire şi cinstire numai dintr-o parte.

Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie Teologul au fost prieteni adevăraţi. Au fost o pildă de prietenie. De ce? Pentru că s- au iubit şi s-au respectat reciproc! Ştiţi cum îmi place mie să spun despre prietenie? Că este ca vasele comunicante: torni apă într- unul şi apa se ridică în toate, de nu mai ştii unde ai turnat şi unde s-a ridicat, că apa se nivelează peste tot. Asta-i la prietenie! Prietenia oferă şi primeşte. Cineva spunea într-un loc: “Iubirea nu calculează, ci oferă”. Iubirii nu i se pare niciodată că a oferit prea mult şi nici se nu întreabă niciodată cât a oferit şi cât trebuie să primească. Iubirea oferă fără să calculeze şi dacă o face este pentru a fi recunoscătoare, adică oferă fără să calculeze şi primeşte calculând, ca să ofere mai mult. Aşa-i prietenia! Şi dacă nu-i aşa, nu-i prietenie! Dacă te întrebi cât ai dat tu şi cât a dat celălalt, dacă ţi se pare că tu ai dat mai mult şi ai primit mai puţin, încă nu eşti în marginile prieteniei.

Să ştiţi că eu am avut întotdeauna prieteni, am şi acum, şi sper că voi avea şi în cealaltă vreme a vieţii, şi în veşnicie. Toate acestea la măsurile mele, desigur, că toate ale omului sunt la nivelul omului, şi dacă nu-s ca Sfântul Vasile cel Mare nu pot da iubirea Sfântului cel Mare, şi dacă nu-s ca Sfântul Grigorie Teologul nu pot avea iubirea şi cinstirea Sfântului Grigorie Teologul. La măsurile mele, însă, mi-am dat toată puterea, toată iubirea şi toată cinstirea, şi-am primit cât mi s-a oferit, şi după aceea am nivelat împreună cu prietenii.

Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie au dus în prietenia lor toată înzestrarea şi toată cultura, tot ce au avut, pentru că aşa e prietenia. Prietenia e un dar de la Dumnezeu. Sfinţii Vasile cel Mare şi Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu au fost fericiţi în prietenia lor. De fapt, toţi oamenii care au şi o iubire, şi o cinstire curată, se oferă în prietenie cu toată capacitatea lor şi primesc din prietenie fericirea reciprocităţii în iubire şi cinstire.

Am spus de atâtea ori cuvintele iubire şi cinstire. De ce? Pentru că acestea sunt temeiurile prieteniei. Dacă într-o prietenie e numai iubire, fără a fi şi cinstire, poate fi vorba de o iubire egoistă, neadevărată, pentru că o iubire necinstitoare ajunge întotdeauna la o iubire egoistă, la o iubire în care ajungi să profiţi de celălalt prieten. Când însă, pe lângă faptul că îl iubeşti pe prietenul tău, îl şi cinsteşti, nu vei ajunge niciodată să profiţi nici de iubirea lui, nici de cinstirea lui. Eu cred că prietenia este ceva rupt din realitatea Raiului.

Sfinţii s-au numit „prietenii lui Dumnezeu Asta însemnă că Dumnezeu Se împrieteneşte cu oamenii. Şi ce face Dumnezeu când Se împrieteneşte cu oamenii? Oferă iubire şi cinstire. Dar oamenii ce fac când se împrietenesc cu Dumnezeu? Oferă lui Dumnezeu iubire şi cinstire. Până la ce măsură? Până la măsura posibilităţilor lor. Fiecare oferă cât poate: Dumnezeu mai mult, omul mai puţin. De ce spun: de la Dumnezeu mai mult, de la om mai puţin? Pentru că Dumnezeu întotdeauna dă mai multe decât poate să dea omul. Asta nu înseamnă că omul este vinovat pentru că nu poate da cât dă Dumnezeu. De ce? Pentru că omul e mărginit. Dar când îţi pui toată puterea în angajarea pe care o ai, ajungi la fericire.

Dintre formele sociale de apropiere din această lume, una din cele mai obişnuite este familia. Familia trebuie să fie bazată pe prietenie, pe o prietenie care merge, care susţine, pe o prietenie adevărată. Prietenia în care se angajează şi altceva, ceva care nu ţine de prietenie, de pildă o legătură dintre un bărbat şi o femeie nu intră în componenţa prieteniei. Dacă cei doi, care sunt prieteni, îşi anticipează căsătoria, cuprinzând în prietenie şi ceea ce nu ţine de prietenie, relaţia lor nu va duce unde trebuie. De ce? Pentru că apar complicităţi pe care cei doi vor trebui să le suporte mai târziu.

Arhim. Teofil Paraian

Sarbatori fericite, EdItura Agaton

Cumpara cartea "Sarbatori fericite - predici la praznice si sarbatori"

 

18 Ianuarie 2018

Vizualizari: 1444

Voteaza:

Iubirea si cinstirea - temei al prieteniei adevarate 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE