Bahaismul

Bahaismul Mareste imaginea.


Bahaismul

Bahaismul - istoric

Tendinte spre un anume universalism religios parvin nu doar din spatiul Extremului Orient ci si din spatiul spiritual oriental arab, islamic. Pe langa integrismul islamic avand drept scop crearea unui imperiu religios, unic, din Indonezia pana in Maroc, exista si alte miscari, reduse ca numar de adepti, care urmaresc o dominatie mondiala. O asemenea miscare religioasa este bahaismul, expresie a eshatologismului islamic. Este vorba de o noua "religie", care vizeaza constituirea unei comunitati mondiale fara clase, cu o limba si o conducere universala. Centrul mondial al miscarii se afla la Haiffa - Israel.

Istoria acestei miscari religioase debuteaza in anul 1844, cand Mirza Ali Mahomed, cel auto-intitulat "Bab" ("poarta de acces la Dumnezeu"), s-a proclamat trimis al lui Dumnezeu pe pamant si Premergator al unui trimis divin mai important, superior.

Mirza Ali Mahomed, intemeietorul "babismului" - curent cu pretentii de innoire, plin de elemente panteiste, gnostice si comunitariste, s-a nascut la Siraz, in sudul Persiei, la 20 octombrie 1819. Era un sayya, adica pretindea ca descinde din profetul Mahomed. Tatal sau, un negustor bine cunoscut, a murit la putina vreme dupa nasterea lui, si atunci el a fost dat in grija unui frate al mamei sale, negustor din Siraz, care l-a crescut.

Devenind ucenicul unei comunitati siite, a crescut intr-o admiratie mistica exagerata a imamilor si a lui Mahdi, un fel de Mesia islamic. Imamii se considerau ca ipostaze ale fortelor binelui. In comunitatea aceasta, el s-a invrednicit de o mare cinstire, mai ales datorita ravnei, talentului si darului sau oratoric.

Ca adolescent era renumit pentru marea sa frumusete, pentru purtarea sa frumoasa si, totodata, pentru evlavia si nobletea caracterului sau. S-a casatorit pe la varsta de 22 de ani. La varsta de 25 de ani, el sustinea ca "Dumnezeu l-a ales pentru menirea de Bab". De acum inainte, el a inceput sa se considere ca "poarta" prin care se facea cunoscuta oamenilor doctrina imamului ascuns (Mahdi). Bab sustinea ca ar fi cel care, la sfarsitul primului mileniu, s-a aratat ca noul Mahdi, ca revelatia spiritului universal, ca dreptatea cea mai inalta, care in el ar fi primit o forma corporala. El ar fi cel in care au aparut din nou Moise si Iisus, fiind incarnarea tuturor profetilor.

In invatatura sa, exercitiile islamului si legile curateniei rituale au pierdut din insemnatatea lor, iar judecata dumnezeiasca, raiul, iadul si invierea islamica au primit un alt sens. Ceea ce incerca el, insa, nu era doar o reforma pe taram religios, ci si de innoire in plan social. Astfel, el sustinea fraternizarea tuturor oamenilor, scoaterea femeilor, prin egalizare, din situatia josnica in care se aflau, desfiintarea obligativitatii voalurilor cu care femeile isi acopereau fata, refuzul conceptiei traditionale grosolane a casatoriei etc.

Alte invataturi babiste se refera la o noua reglementare a mostenirii, prohibirea comsumarii vinului, abolirea circumciziunii. De asemenea, Bab cerea ca locurile sfinte de la Mecca sa fie distruse si inlocuite cu 19 sanctuare, simboluri ale lui Bab si ale celor 18 discipoli ai sai. Intreaga sa invatatura se afla, de altfel, expusa intr-o carte religioasa, Bayan, respectata ca sfanta si socotita Coranul babismului.

La inceput, guvernul persan a manifestat toleranta fata de babisti, multumindu-se doar cu arestarea lui Bab, dar ulterior, din cauza nesupunerii lor fata de autoritati si razvratirii lor impotriva acestora, au fost condamnati cu totii la moarte, fiind vorba de vreo 20.000 de adepti. "Profetul", impreuna cu ucenicul sau credincios, Mollah Mahommed Ali, au fost executati in anul 1849, la Tabrez.

Indata dupa moartea fondatorului, in babism s-a produs o schisma. Conducatorul comunitatii mai mici, Babul nou, a fost Mirza Yahya, care si-a impus sa nu schimbe cu nimic linia trasata de catre Mirza Ali Mahommed, predecesorul sau, motiv pentru care gruparea sa este socotita una conservatoare.

Mirza Yahya s-a stabilit la Bagdad, ramanand intr-un contact permanent cu majoritatea credinciosilor sai, care faceau pelerinaj la el. In curand, din cauza unui atentat al babistilor impotriva vietii sahului, severitatea guvernului persan s-a marit si au fost executati vreo patruzeci de adepti. Din acest moment, a fi babist echivala cu un delict suprem. Multi dintre adepti s-au refugiat in tinuturile turcesti, avand resedinta in orasul Famagusta din Cipru.

Conducatorul comunitatii babiste mai mari, rezultate in urma schismei, a fost Mirza Husein Ali, cunoscut sub numele de Baha Ullah ("splendoarea lui Dumnezeu"), cu resedinta in Nur, undeva la miazazi de Marea Caspica.

Desi isi are fundamentele in babism, noul curent promovat de catre Baha Ullah, cunoscut sub numele de bahaism, se instraineaza mult de islam, intrucat fondatorul sau nu si-a propus doar o reforma a islamului, ci o transformare a acestuia intr-o religie universala.

Mirza Husein Ali sau Baha Ullah era fiul cel mai mare al lui Mirza Abbas din Nur, care era vizir, adica ministru. Familia lui era bogata si vestita, multi dintre membrii ei avand slujbe insemnate in administrarea civila si militara a Persiei. El s-a nascut la Teheran, capitala Persiei, in ziua de 12 noiembrie 1817. N-a urmat nici scoala elementara, nici liceul, ci toate studiile si le-a facut acasa. Totusi, inca din copilarie, a manifestat o deosebita intelepciune.

Cand Bab isi anunta misiunea, in 1844, Baha Ullah era in varsta de 28 de ani si a devenit un mare apologet al invataturii celei noi, ajungand in curand cel mai convins si mai indraznet dintre adeptii ei. A fost inchis de doua ori din pricina credintei sale. In anul 1852 s-a petrecut, insa, o intamplare care a avut pentru toti membrii curentului cele mai grave consecinte, si anume: ideile lui Baha Ullah nu puteau fi pe placul guvernului turc, care l-a exilat. Aflat in exil, si-a petrecut viata in simplitate si seninatate, pana cand, in urma unor friguri, s-a stins din viata in ziua de 28 mai 1892, in Akka, in varsta de 75 de ani.

Fiul mai mare al lui Baha Ullah, care si-a luat supranumele de Abdul Baha ("servitorul splendorii") a preluat, dupa aceea, conducerea bahaismului, subliniind caracterul umanitar si pacifist al doctrinei miscarii. El a ramas fidel doctrinei promovate de parintele sau, constituita intr-un sistem care a fost expus intr-un intreg sir de carti si manuscrise, in limbile araba si persana. Cea mai insemnata dintre aceste lucrari este Kitab Akdas (Cartea sacrosanta), in care se cuprinde, dupa parerea autorului ei, revelatia definitiva si perfecta adusa de catre el lumii.

Meritul lui Abdul Baha este, in primul rand, acela de a face cunoscuta doctrina bahaista in Occident. Cu prilejul intrunirii asa-numitului "Parlament al religiilor" la Chicago (1893), de pilda, doctrina bahaista reuseste sa patrunda pe piata americana. In anul 1912, el s-a stabilit pentru opt luni in S.U.A., transmitand tot felul de mesaje, idei si experiente legate de noua "religie" cu pretentii universaliste.

Americanca Martha Root a devenit una dintre cele mai entuziaste misionare a noii doctrine, calatorind si participand la nenumarate intruniri organizate in diferite tari de pe toate continentele. intre altii, ea a reusit sa converteasca la noua credinta bahaista pe regina Maria a Romaniei si pe fiica ei, printesa Ileana, in anul 1926.

In afara unor tari europene, bahaismul a prins radacini in Egipt, unde au fost convertiti la aceasta doctrina unii studenti si profesori de la renumita universitate Al-Azhar din Cairo, apoi in India si Birmania.

Sediul miscarii este la Haiffa - Israel si, astazi, exista in lume peste 5.000.000 de credinciosi organizati la nivel national in Adunarile Spirituale Nationale, iar pe plan mondial in Casa Universala a Dreptatii. Desi in Romania despre existenta acestei miscari existau referiri inca din perioada interbelica, totusi abia dupa 1990 reprezentanti ai bahaismului si-au facut simtita prezenta, inregistrandu-se ca asociatie la Cluj-Napoca.

Bahaismul - doctrina si practici

Dupa cum am vazut, religia Bahai se revendica a fi o religie cu un caracter universal, in care si-ar gasi implinirea toate celelalte religii si curente istorico-religioase. In argumentatia lor pe aceasta linie, mentorii miscarii pornesc de la premisa ca viata lumii s-ar derula etapizat, in cadrul a diferite perioade sau cicluri istorice de dimensiuni impresionante.

Atunci cand un anume ciclu se incheie, incepe un altul nou, iar cel precedent intra in desuetudine. In intervalul unui astfel de ciclu, Dumnezeu se adreseaza omenirii si se descopera in diferite forme. Fiecare forma de manifestare a Divinului presupune un spatiu temporal corespunzator, in cadrul caruia functioneaza anumite legi si prescriptii obligatorii. Aceste "cicluri ale revelatiei" se succed pana ce urmeaza o "revelatie" universala, care reprezinta o sinteza si o desavarsire a revelatiilor anterioare si care confirma ca umanitatea a ajuns la o deplina maturitate din toate punctele de vedere. in opinia bahaistilor, acest ultim ciclu a inceput cu Adam si se incheie cu revelatia universala a lui Baha Ullah.

Acesta reprezinta implinirea tuturor revelatiilor religioase precedente, dar si apogeul tuturor evolutiilor, "intelepciunilor" si doctrinelor mantuitoare de pana acum: Moise si Iisus, Mahomed si Buddha. Toti acestia au fost "profeti" ai unicului Dumnezeu si au descoperit adevaruri cu un caracter vesnic, dar adevarurile propovaduite de ei au doar un caracter partial.

Baha Ullah nu anihileaza aceste adevaruri, ci le insumeaza, le elibereaza de conditia lor temporala, le confera perenitate. Tocmai de aceea, sustin adeptii Bahai, bahaismul reprezinta revelatia definitiva si cea mai pura a lui Dumnezeu, suma tuturor religiilor.

Conform doctrinei bahaiste, Dumnezeu este lumina si iubire. In sine, el este inaccesibil lumii, dar din el iradiaza vointa primordiala, lumea insasi reprezentand o consecinta a iradierii acestei vointe primordiale divine. Prezenta actiunii lui Dumnezeu se resimte, etapizat, in intreaga lume, pornind de la regnul mineral, vegetal, animal si uman pana la lumea profetilor.

In acceptiunea bahaista, omul se plaseaza la limita dintre lume si Dumnezeu, pentru ca, pe de o parte, acesta face parte integranta din lume, iar pe de alta parte este purtator al vointei primordiale divine si are misiunea si capacitatea de a dobandi mantuirea, prin eliberarea spiritului divin, "prizonier" al propriului trup.

Dumnezeu l-a creat pe om, pentru ca acesta sa-l cunoasca si sa-l iubeasca. Si, intrucat toti oamenii sunt creatia lui Dumnezeu, fiecare dintre acestia trebuie sa iubeasca pe toti semenii sai, fara nici o discriminare legata de natiune, confesiune, clasa sociala sau rasa. Nu exista decat un singur Dumnezeu si o singura familie umana, si aceasta familie va trebui sa traiasca in armonie si pace universala.

Pornind de la aceasta idee, bahaismul considera ca misiunea sa este, in acelasi timp, de a structura o noua ordine a lumii, care sa tina seama realmente de aceste principii. In consecinta, interesul acestei miscari nu este orientat atat de mult spre interesul individului, cat mai ales spre exterior; este vorba de relatiile politice, sociale, culturale, este vorba de contactul cu toate acele miscari "progresiste", care isi propun detasarea de orice reflexe conservatoare, de orice traditii dogmatice si canonice.

Dincolo de anumitele speculatii in plan politico-ideologic, sunt evidente in acest mesaj tendintele holiste, new-age-iste, din acest punct de vedere miscarea Bahai dovedindu-se o precursoare ideala a miscarii New-Age de mai tarziu.

Nu este intamplatoare campania sustinuta a "profetilor" bahaisti, cu un caracter absolut propagandistic, indreptata spre tot felul de lideri, regi sau oameni politici, inalte personalitati din acea vreme, sensibilizati cel putin pentru un timp de continutul mesajelor de acest tip. Astfel, Bab a trimis diferite scrisori sultanului turc si sahului Persiei.

Tot la fel, Baha Ullah s-a adresat unor mari lideri din vremea sa: Napoleon al III-lea, Wilhelm I, presedintelui S.U.A., unor regi din tarile crestine, unor filosofi, tarului Rusiei si imparatului Austriei, reginei Victoria a Angliei, unor intelepti, poeti, prozatori, muzicieni si mari comercianti din lume, parlamentului britanic. S-a adresat, de asemenea, invatatilor musulmani, poporului evreu si "sacerdotului suprem" al zoroastrismului. Inclusiv papa Pius al IX-lea a fost invitat sa cheme popoarele lumii spre a se converti la bahaism.

Adept al unei reconcilieri mondiale, Abdul Baha se adresa omenirii astfel: "Sunteti toti roadele aceluiasi arbore. Nu sunt doi arbori, unul al milostivirii dumneziesti si celalalt al lui Satan. Trebuie, asadar, sa avem cea mai desavarsita iubire unii fata de altii, sa privim si sa recunoastem in fiecare un popor al lui Dumnezeu. De aceea, toate guvernele din lume, printr-o invoiala obsteasca, trebuie sa hotarasca dezarmarea simultan. N -ar fi de nici un folos daca unul ar depune armele si altul ar refuza s-o faca. Toate natiunile din lume trebuie sa se inteleaga asupra acestui punct de o insemnatate absoluta, astfel ca sa poata abandona toti deodata ucigatoarele arme ale macelurilor omenesti".

Uneori, unele rase s-au socotit superioare celorlalte si, pe baza teoriei "supravietuirii celui mai tare", au socotit ca superioritatea lor le da dreptul sa asupreasca spre folosul lor, sau chiar sa nimiceasca neamurile mai slabe.

In viziunea lui Baha Ullah, insa, orice neam de oameni e deopotriva vrednic de pretuire in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat pe toti in acelasi fel. La inceput nu erau granite intre diferitele tari, nici o parte a pamantului nu apartinea unui popor mai mult decat altuia. in ochii lui Dumnezeu nu exista nici o deosebire intre feluritele rase. Oamenii de seama sunt cei ce iubesc neamul omenesc, indiferent din ce rasa ar face parte, oricare ar fi neamul sau culoarea lui.

Mergand pe aceeasi linie a realizarii armoniei universale intre popoare, Baha Ullah vorbeste chiar de alcatuirea unei limbi auxiliare universale. Daca am stapani o limba universala, afirma el, cartile occidentale ar putea fi usor traduse in acea limba si popoarele orientale ar lua cunostinta de continutul lor. De asemenea, cartile orientale ar putea fi traduse si ele in acea limba, spre folosul popoarelor din Occident.

Legile fundamentale pe baza carora poate fi realizata viitoarea ordine mondiala sunt cuprinse, in conceptia Bahai, in lucrarea Kitab Akdas. In acest "document pentru viitoarea civilizatie mondiala", Baha Ullah apare ca judecator, legiuitor, unificator si mantuitor al intregii lumi, el ii desemneaza pe toti regii lumii ca pe niste vasali ai sai si se autointituleaza drept "regele regilor".

Idealurile lumii propuse de aceasta miscare sunt sintetizate in asa-numitele "douasprezece principii ale religiei universale Bahai"a:
          1. intreaga umanitate trebuie privita ca o unitate;
          2. toti oamenii trebuie sa caute adevarul prin ei insisi; 
          3. toate religiile au un fundament comun; 
          4. religia trebuie sa fie izvorul unitatii intre oameni; 
          5. religia trebuie sa se puna in acord cu stiinta si ratiunea; 
          6. barbatul si femeia au aceleasi drepturi; 
          7. abtinerea de a judeca pe altii; 
          8. realizarea pacii mondiale; 
          9. atat barbatii cat si femeile trebuie sa primeasca cea mai buna instructie si educatie spirituala si intelectuala; 
          10. rezolvarea problemelor sociale; 
          11. promovarea unei limbi si unei scrieri universale; 
          12. realizarea unui tribunal universal.

In plan practic, bahaismul nu prescrie vreun "botez" sau vreun alt ritual de initiere pentru ca cineva sa poata accede in randul comunitatii. Este suficient ca cel ce doreste sa adere la miscare sa-l recunoasca pe Baha Ullah ca profet si sa declare, sub semnatura, ca se va supune intrutotul regulilor organizatiei bahaiste. Accesul in cadrul comunitatii poate avea loc incepand cu varsta de 15 ani, dar credinciosul respectiv dobandeste asa-numitele "drepturi administrative" abia de la 21 de ani, aceste drepturi insemnand posibilitatea ca respectivul sa poata exercita anumite functii publice in cadrul comunitatii.

Desi se declara o "religie laica", fara a emite pretentii in realizarea vreunor performante spirituale ale adeptilor, asa cum se intampla in cazul religiilor consacrate, totusi bahaismul dispune de o ierarhie bine organizata. In varful piramidei se plaseaza liderii, care reprezinta "elita spirituala" a comunitatii si intruchipeaza in sine "principiul aristocratic".

Fiecare membru al comunitatii trebuie sa manifeste o supunere neconditionata fata de conducerea "infailibila" a acesteia. Orice opinii critice la adresa liderilor sau principiilor doctrinare sunt interzise si se soldeaza, automat, cu excluderea din comunitate.

Reglementarile cultice bahaiste se pliaza pe asa-numitii "cinci stalpi" ai religiei islamice: a) marturisirea credintei (shahada)', b) rugaciunea (salad', c) postul (saum)', d) milostenia (zakafy, e) pelerinajul la locurile sfinte (hadjl).

Spre deosebire de calendarul islamic obisnuit, rugaciunea ritualica are loc doar de trei ori, in loc de cinci ori pe zi: dimineata, la amiaza si seara. Aceste rugaciuni sunt precedate de spalarea rituala a fetei si a mainilor. Perioada de post in bahaism se deruleaza pe parcursul a 19 zile din ultima luna a propriului calendar. Se posteste de la rasaritul pana la apusul soarelui. Sfarsitul perioadei de post reprezinta sarbatoarea Anului Nou (nauruz), la 21 martie.

Daniile prescrise de religia islamica reprezinta in bahaism un procent de 19% din venit, transferat catre comunitate, desi aceasta forma de impozitare religioasa nu s-a putut impune niciodata in tarile occidentale, in randul adeptilor miscarii. Nici pelerinajul la locurile sfinte prevazute in lucrarea Kitab Akdas n-a putut fi pus in practica intocmai de adeptii miscarii, in aceasta privinta doar locurile sfinte din Israel fiind accesibile pelerinilor.

Bahaismul - evaluare

Atitudinea bahaismului fata de crestinism nu este diferita de aceea manifestata fata de religiile necrestine. Asemenea celorlalte religii, crestinismul este privit ca o etapa religioasa depasita, care, in mod normal, spun adeptii miscarii, ar trebui sa inceteze cu orice pretentii de religie absoluta, mai ales dupa revelatia "definitiva" adusa de catre Baha Ullah.

Cu toate acestea, de pe la inceputurile prezentei sale in Occident, respectiv de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, s-a incercat integrarea multor elemente crestine inclusiv in propria doctrina bahaista, dorind sa se demonstreze ca idealurile si valorile crestine pot supravietui si pot fi dezvoltate pe mai departe in acest mod. Daca pe vremea lui Baha Ullah, fondatorul miscarii, nu s-a consemnat aproape nici o disputa cu invatatura crestina, totusi acest lucru se observa in viata si lucrarea misionarului Abdul Baha. Acesta poseda cunostinte temeinice despre doctrina crestina si filosofia occidentala, iar preocuparea fata de invatatura lui Iisus pare sa fi fost una dintre temele sale preferate.

Iisus Hristos este privit de catre bahaisti ca unul care reveleaza Cuvantul lui Dumnezeu, dar nici pe departe ca Fiul lui Dumnezeu intrupat. Bahaistii resping categoric dumnezeirea lui Iisus si ideea despre intruparea lui Dumnezeu in om. Dupa cum subliniam, Hristos este inscris de catre Baha Ullah in seria marilor intemeietori de religii: Moise, Zoroastru, Buddha, Mahomed etc.

Desigur, in aceasta insiruire, lui Hristos i se recunosc anumite calitati cu totul deosebite, dar nu este privit, in nici un caz, ca fiind cu totul altfel decat ceilalti. Bahaistii recunosc ca, prin Hristos, a grait si s-a revelat Dumnezeu, dar afirma ca acelasi lucru s-a intamplat si prin ceilalti intemeietori de religii.

Din aceasta perspectiva, Hristos este unul intre ceilalti, si nu singurul. Referitor la aceasta afirmatie, trebuie remarcat ca ea contravine insasi marturiei lui Iisus despre sine: "Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i descopere" (Matei 11, 27; cf. 10,32; 24, 35).

Calitatea sa de "Fiu al lui Dumnezeu", puterea sa deplina de a lega si dezlega pacatele oamenilor, propriile sale afirmatii despre semnificatia mantuitoare a patimilor si mortii sale (Marcu 10, 45), marturia sa in fata judecatii arhiereilor (Matei 26, 63), toate acestea laolalta, impreuna cu marturia evidenta a Apostolilor, confirma faptul ca Hristos nu se percepea pe sine ca profet intre ceilalti profeti, ci ca Fiul lui Dumnezeu, "Cuvantul intrupat", Revelatia deplina si definitiva a lui Dumnezeu, acela prin care insusi Dumnezeu a venit in lume. El este "piatra cea din capul unghiului", desavarsirea unei istorii a mantuirii extinse pe parcursul mai multor milenii; el este "Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14,6); el este Domnul, in fata caruia toti genunchii trebuie sa se plece (Filipeni 2,9-11), "imparatul imparatilor si Domnul domnilor" (I Timotei 6,15), care sta de-a dreapta Tatalui si dispune de toata puterea in cer si pe pamant (cf. Efeseni 1,20 sq.). Toate aceste marturii biblice infirma relativizarea lui Hristos de catre doctrina Bahai.

Desigur, de multe ori, oamenii l-au contestat pe Iisus Hristos. Dar, el a devenit si a fost "piatra cea din capul unghiului" fara si impotriva vointei lor, pentru ca tot ceea ce a fost el, a fost prin vointa lui Dumnezeu, si nu prin intelepciunea sa omeneasca sau prin recunostinta pe care a gasit-o printre oameni.

Intre Hristos si Baha Ullah exista o deosebire profunda. Daca Baha Ullah cauta oricand si peste tot prilejul de a-si demonstra puterile sale supranaturale, incercand sa arate celor din jur superioritatea sa fata de Iisus, nu acelasi lucru se intampla in cazul lui Hristos. intreaga lor activitate subliniaza contrastul intre cei doi, respectiv contrastul dintre smerenia intruchipata de Hristos si gloria afisata de Baha Ullah.

Astfel, Fiul lui Dumnezeu isi asuma firea umana, se intrupeaza in conditii modeste, luand "chip de rob", in timp ce Baha Ullah pretinde ca exprima "maretia", "splendoarea", fapt ce reiese din nenumaratele nume pe care le-a primit: "Lumina suprema", "Numele suprem", "Orizontul suprem", "Steaua de zi a universului" etc.

Toate "minunile" pe care le savarseste Baha Ullah nu sunt decat simple mijloace de a-si demonstra propria glorie in fata celor din jur, lucru pe care Hristos il refuza categoric: "Invatatorule, voim sa vedem de la Tine un semn. Iar El, raspunzand, le-a zis: Neam viclean si desfranat cere semn, dar semn nu i se va da, decat semnul lui Iona proorocul." (Matei 12, 38 sq.; cf. 4, 5 sq.; 26, 53; 27, 40). Iisus a vazut in aceasta o incercare a diavolului. Chiar atunci cand a savarsit minuni, n-a facut-o pentru a-si demonstra propria slava, ci in primul rand pentru a-i ajuta pe oameni.

Este limpede, asadar, ca venirea lui Hristos in lume are o cu totul alta semnificatie decat cea a lui Baha Ullah. Fireste, miscarea Bahai isi propune sa reglementeze in asa fel ordinea lumii, incat oamenii si popoarele sa traiasca in deplina armonie. Acest lucru este extrem de laudabil, dar, asa cum subliniaza K. Hutten, nu este ceva nou; de milenii, omenirea a visat acest lucru.

Au existat multe incercari de realizare a unui asa-numit "imperiu al pacii", apelandu-se la tot felul de mijloace si cai: mijloace politice, reforme sociale, miscari religioase sau profane, mijloace tehnice, educationale, pacifiste, umanitare etc. Cu toate acestea, incercarile au esuat de fiecare data, dar nu din lipsa de coeziune, convingere, entuziasm s.a.m.d.

Raspunsul corect in fata acestui esec prelungit nu poate fi oferit decat din perspectiva biblica: Nu oamenii, nici anumiti reformatori religiosi, politici sau sociali vor reusi sa intemeieze aceasta noua lume a armoniei, ci doar Iisus Hristos, Mantuitorul.

Pentru omul modern, mesajul Bahai pare foarte atragator. O atare "religie" satisface si elimina toate conflictele. Ea se vrea adecvata omului contemporan, pentru ca se refera la nazuinta acestuia dupa un viitor mai bun, pentru ca vorbeste despre progresul social, politic si umanitar, pentru ca repune ratiunea in drepturile sale si sustine concilierea dintre credinta si cunoastere, intrucat se pretinde o sinteza a tuturor religiilor etc. Un asemenea tip de "oferta" religioasa nu produce nici un fel de conflicte sufletesti, interioare in om, nici un fel de teama sau mustrari de constiinta; ea nu ameninta si nu judeca pe nimeni; ea nu cere de la nimeni "sa-si ia crucea".

In mod cert, imaginea despre lume, pe care ea doreste s-o sugereze, nu este decat o simpla iluzie. Astfel, conceptia sa despre Dumnezeu nu ofera nici un raspuns convingator la multele probleme care tin de destinul uman si al istoriei in general.

De asemenea, pretentia Bahai de a fi o sinteza a adevarurilor fundamentale, cuprinse in revelatiile facute pana in prezent, nu are absolut nici un temei. Fireste, in aceasta "religie" apar diferite elemente care tin de adevarul religios, ele fiind preluate din diferite religii, dar ele nu sunt adevaruri fundamentale, iar daca in religiile din care au fost transferate au avut un asemenea caracter, totusi dupa ce au fost scoase din contextul respectiv, au suferit multe transformari.

In consecinta, aceasta amalgamare de elemente noi, diverse, eterogene, in cazul Bahai, nu produce o religie noua, ci o doctrina care prezinta multe similitudini cu ceea ce s-a creat intr-un alt domeniu: esperanto. Aici, a fost creata o limba artificiala, prin folosirea mai multor cuvinte din limbi cu o larga circulatie internationala; s-a configurat, astfel, un nou vocabular si un fel de gramatica. La fel si in Bahai: este vorba de o compozitie sincretica, de un amalgam religios, de un produs artificial, care isi propune, in mod fals, sa raspunda la toate problemele, pierzand orice dimensiune a misterului, prezent in fiecare religie.

Nicolae Achimescu

17 Iulie 2012

Vizualizari: 15637

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Comentarii (1)

  • AGabriela CPostat la 2015-10-16 04:26

    Doamne ajuta! Nu stiu domnule Nicolae Achimescu de unde ati luat urmatoare informatie, dar conform site-ului wikipedia si arhivelor istorice, printre care si descrierea vietii reginei Maria de la castelul Bran, este total eronata: "...ea a reusit sa converteasca la noua credinta bahaista pe regina Maria a Romaniei si pe fiica ei, printesa Ileana, in anul 1926." In acel an, Regina Maria s-a convertit la Ortodoxie, nu la bahaism (sau cum s-o numi), "pentru a fi mai aproape de romani", iar principesa Ileana, dupa doua mariaje esuate, a ales calea monahismului ca maica Alexandra, fiind stareta manastirii ortodoxe intemaiata chiar de dansa. Toate bune

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE