Cum sa lupti impotriva patimilor trupesti

Cum sa lupti impotriva patimilor trupesti Mareste imaginea.

Cu patimile trupesti, fratele meu, trebuie sa te lupti intr-un chip aparte, nu precum cu celelalte. Si pentru ca lupta sa decurga dupa randuiala cuvenita, sa stii ca una trebuie sa faci inainte de a fi ispitit de aceste patimi, alta in vremea ispitei si alta dupa incetarea ei.

Inainte de ispita atentia ta trebuie indreptata impotriva pricinilor care slujesc drept prilej pentru nasterea ispitei sau pentru starnirea patimii. Aici este o regula: sa fugi in orice chip de toate situatiile care pot sa tulbure pacea trupului tau, mai ales de intalnirile cu persoanele de genul opus. Si daca vreodata va fi nevoie sa vorbesti cu o astfel de persoana, vorbeste scurt, pastrand nu numai smerenia, ci si o anumita asprime a fetei tale, iar cuvintele tale sa fie politicoase, dar mai degraba retinute decat binevoitoare.

Sa nu crezi vrajmasului tau in veci (Sir. 12, 12) zice inteleptul Sirah. Nici tu sa nu te increzi in trupul tau vreodata, caci, precum arama naste singura din sine rugina, tot asa si firea cea stricata a trupului naste din sine pornirile rele ale poftei. Ca in ce chip arama se rugineste, asa si rautatea lui (idem). Sa nu te increzi, iarasi iti repet, sa nu te increzi in tine insuti in aceasta privinta, chiar daca, sa zicem, tu nu mai simti sau nu ai mai simtit de multa vreme aceasta sagetatura a trupului tau. Caci aceasta de trei ori blestemata rautate face uneori intr-un singur ceas si intr-o singura clipa ceea ce nu a facut timp de multi ani si totdeauna isi face pregatirile de atac pe tacute. Si sa stii ca cu cat mai mult se arata prietena si nu da nici cel mai mic motiv de banuiala asupra ei, cu atat mai mult aduce vatamare dupa aceea si de multe ori loveste de moarte.

De aceea, fiecare trebuie sa se teama mai ales de acele persoane de genul opus cu care considera ca ii este ingaduit a avea tovarasie in viata de zi cu zi, fie pentru ca ii sunt rude, fie pentru ca sunt cucernice si imbunatatite, fie pentru ca a primit daruri de la ele si socoteste ca trebuie sa le arate cat mai des recunostinta pentru aceasta. Este necesar sa te temi de aceasta, deoarece in aceasta tovarasie, care este fara de frica si atentie din partea ta, aproape intotdeauna se amesteca dulceata otravitoare a simturilor, care apoi, putin cate putin, pe nesimtite, patrunde in suflet pana in strafunduri si atat intuneca mintea, incat cineva atins de aceasta molima incepe sa socoteasca drept nimic toate pricinile primejdioase ale pacatului, precum: privirile patimase, cuvintele dulci de o parte si de alta, miscarile si pozitiile atragatoare ale trupului, apucarea mainilor. Din aceasta pricina el cade in cele din urma si in pacatul insusi si in alte mreje diavolesti, din care uneori nu se mai poate elibera deloc.

Deci, fratele meu, fugi de acest foc, caci tu esti praf de pusca. Si niciodata sa nu indraznesti sa te gandesti, nadajduind in tine, ca esti praf de pusca inmuiat si cu totul plin de apa buna si vointa puternica. Nu, nu! Ci gandeste-te mai degraba ca esti praf de pusca uscat si prea uscat si de indata ce flacara aceea te va atinge vei lua foc. Niciodata sa nu te bizuiesti pe taria hotararii tale si pe osardia pe care o ai ca mai bine sa mori decat sa superi pe Dumnezeu cu pacatul, deoarece, chiar daca am incuviinta ca prin aceasta esti praf de pusca ud, totusi, prin desele intalniri si sederi ochi catre ochi, flacara trupului putin cate putin usuca umezeala vointei tale bune, si tu insuti nu-ti vei da seama cum te vei pomeni aprins de dragostea trupeasca intr-o asemenea masura, incat vei inceta sa te mai rusinezi de oameni si sa te mai temi de Dumnezeu, si nu vei mai baga in seama nici cinstea, nici viata si nici toate chinurile iadului, in dorinta ta de a savarsi pacatul.

Fugi deci, fugi in toate chipurile posibile:

a) de astfel de intalniri cu persoanele care te pot sminti, daca vrei cu adevarat sa nu fii robit de pacat si sa-i platesti tributul, care este moartea sufleteasca. Preainteleptul Solomon il numeste intelept pe acela care se teme si fuge de pricinile pacatelor, iar pe acela care, bizuindu-se pe sine, multe indrazneste si nu fuge de ele, il numeste nebun, zicand: inteleptul temandu-se, se fereste de rau; iar cel fara de minte, nadajduindu-se in sine, se amesteca cu cel faradelege (Pild. 14, 16). Oare nu aceasta arata apostolul, cand ii sfatuia pe corinteni: Fugiti de curvie (I Cor. 6, 18)?

b) fugi de trandavie si de lenevire si fii cu trezvie. Vegheaza cu toata atentia asupra gandurilor tale si randuieste-ti cu intelepciune toate lucrarile care sunt necesare starii tale.

c) niciodata sa nu fii neascultator fata de mai-marii tai si de parintii tai duhovnicesti, ci intru toate supune-te lor cu ravna, indeplinind in graba si cu zel orice ar porunci si mai ales cele ce te smeresc si sunt impotriva voii si inclinatiilor tale.

d) niciodata nu-ti ingadui sa judeci cu indrazneala pe aproapele tau; sa nu judeci si sa nu osandesti pe nimeni, mai ales pentru acest pacat trupesc despre care ne este cuvantul, chiar daca cineva ar fi cazut la aratare in el, ci sa arati compatimire si mila pentru dansul; nu te indigna asupra lui si nu rade de el, ci, din exemplul sau, ia lectie de smerenie pentru tine si, stiind ca tu insuti esti prea neputincios si inclinat spre mai rau, precum praful de pe drum, zi in sinea ta: „Acela a cazut azi, iar eu voi cadea maine". Sa stii ca daca esti grabnic la osandirea si dispretuirea altora, atunci Dumnezeu te va pedepsi in chip dureros pentru aceasta, lasandu-te sa cazi si tu in aceeasi greseala pentru care ii osandesti pe altii. Nu judecati, ca sa nu fiti judecati (Mat. 7, 1) si ca sa nu fiti osanditi la aceeasi pedeapsa, pentru ca din caderea voastra sa cunoasteti vatamarea adusa de mandrie si, smerindu-va, sa cautati leac pentru doua rele: mandria si desfranarea. Si chiar daca Dumnezeu, dupa mila Sa, te va pazi de cadere, iar tu iti vei pastra neschimbat si tare gandul tau de curatie, totusi inceteaza sa osandesti, daca ai osandit, si sa nu te bizui pe tine, ci mai degraba sa te temi si sa nu te increzi in statornicia ta.

e) ia aminte la tine si vegheaza asupra ta. Daca ai castigat vreun dar de la Dumnezeu sau te afli intr-o buna asezare duhovniceasca, sa nu primesti in ingamfarea ta vreo desarta parere sau inchipuire de sine, ca si cum tu ai fi ceva si vrajmasii tai nu ar mai indrazni sa te atace, si ca tu atat ii urasti pe ei si ii dispretuiesti, incat ii vei respinge imediat, daca vor indrazni sa se apropie de tine. De indata ce vei cugeta astfel, vei cadea cu usurinta, precum o frunza de toamna din copac.

Acestea sunt cele ce trebuie pazite mai inainte de ispita patimii trupesti.

Insa in vremea ispitei iata ce trebuie sa faci: afla cat mai grabnic pricina care a provocat razboiul si indata indeparteaz-o. Pricina poate fi interioara sau exterioara.

Si pricini exterioare pot fi: nestapanirea ochilor, cuvintele cele dulci la auz, de asemenea cantecele de acest fel, dupa continutul si melodia lor, hainele elegante din materiale fine, parfumurile bineplacute mirosului, convorbirile si purtarile libere, atingerile si strangerile de maini, dansurile si multe altele asemenea. Leacuri pentru toate acestea sunt: imbracamintea simpla si smerita, a nu voi nici sa vezi, nici sa auzi, nici sa mirosi, nici sa vorbesti sau sa atingi nimic din cele ce provoaca aceasta pornire rusinoasa, si, mai ales, fuga de tovarasia cu persoanele de gen opus, dupa cum am spus mai sus. Iar pricinile interioare sunt, pe de o parte, viata in indestulare si odihna trupului, cand toate dorintele trupesti sunt satisfacute pe deplin, iar pe de alta parte - gandurile rusinoase, care vin fie de la sine, din amintirea celor vazute, auzite sau simtite, fie sunt starnite de duhurile rele.

In ceea ce priveste viata in indestulare deplina si odihna trupului, aceasta trebuie inasprita prin postiri, privegheri, culcari pe jos si, mai ales, cu multe metanii pana la istovire si alte asemenea struniri ale trupului de buna voie, precum sfatuiesc si indeamna inteleptii si iscusitii nostri Sfinti Parinti. Iar impotriva gandurilor, indiferent de unde vin, drept leacuri sunt felurite indeletniciri duhovnicesti, potrivite starii tale si necesare acesteia, cum ar fi: citirea cartilor sfinte si de suflet mantuitoare, mai ales cele ale Sfintilor Efrem Sirul, Ioan Scararul, Filocalia si altele de acest fel; cugetarile evlavioase si rugaciunea.

Rugaciunea ta, atunci cand incep sa navaleasca asupra ta ganduri rusinoase, savarseste-o astfel: indata ridica-ti mintea ta la Domnul cel rastignit pentru noi si din adancul sufletului striga catre El: „Doamne al meu lisuse! Iisuse al meu preadulce! Grabeste-Te sa-mi ajuti si nu lasa vrajmasul meu sa ma robeasca!". In acelasi timp, imbratiseaza gandit si simtit, daca este in apropiere, Crucea de viata facatoare pe care a fosi rastignit pentru tine Domnul tau, saruta de multe ori ranile Lui si vorbeste cu El cu dragoste: „Preafrumoase rani, rani preasfinte, rani preacurate! Raniti aceasta ticaloasa si necurata inima a mea si nu ma lasati sa va rusinez si sa va injosesc cu necuratia mea".

Iar in vremea cand se inmultesc in tine gandurile rusinoase ale dulcetilor trupesti, cugetarea ta sa nu fie indreptata direct impotriva lor, desi altii sfatuiesc asa. Nu incerca sa-ti inchipui in gand necuratia si rusinea pacatelor poftei trupesti, nici mustrarea constiintei cu amaraciunea care ii urmeaza, nici stricaciunea firii tale si pierderea curatiei fecioriei, nici terfelirea cinstei tale si altele asemenea. Nu incerca, zic, sa te gandesti la acestea, caci astfel de cugete nu intotdeauna sunt un mijloc sigur pentru a birui ispita trupului, ci, dimpotriva, pot sa duca la inasprirea atacurilor, iar uneori chiar la cadere. Caci, desi mintea cu cuvantul sau ganditor va mustra si se va impotrivi acestei patimi, dar intrucat gandul va ramane asupra obiectelor ei, fata de care inima nu este indiferenta, atunci nu e de mirare ca in vreme ce mintea va irosi astfel de condamnari aspre ale acestor fapte, inima se va indulci cu ele si le va incuviinta, ceea ce va insemna caderea sa launtrica. Nu asa, ci trebuie sa cugeti la subiecte care ar inlatura de la tine aceste lucruri rusinoase si ar abate cu totul atentia de la ele si care, prin continutul lor, ar conduce la desteptarea inimii. Astfel de subiecte sunt viata si patimirea Celui ce S-a intrupat pentru noi, a Domnului nostru Iisus Hristos, ceasul de neocolit al mortii, cumplita zi a infricosatoarei judecati si feluritele chinuri ale iadului.

Daca, precum se intampla adeseori, gandurile acestea rusinoase continua si dupa aceasta sa te atace cu o putere deosebita si nestavilita, nu te teme, nu inceta sa cugeti la subiectele aratate mai sus, si nu incerca sa lupti direct cu gandurile, ca sa le stai impotriva. Nu fa asa, ci continua sa cugeti cat poti mai atent la subiectele infrico-satoare si trezvitoare aratate mai inainte, netulburandu-te nici cat de putin de acele ganduri rusinoase, ca si cum nu ar fi ale tale. Sa stii ca nu este nici un mijloc mai bun pentru alungarea lor, decat a nu le baga in seama si a nu le acorda nici o atentie. Aceasta cugetare sa o intrerupi adesea cu aceasta rugaciune sau cu o alta asemenea: „Ziditorul si Izbavitorul meu, slobozeste-ma de vrajmasii mei, spre cinstea Patimii Tale si a negraitei Tale bunatati". Si sa-ti inchei cugetarea tot cu o asemenea rugaciune.

Fii atent sa nu-ti mai intorci deloc ochiul mintii tale spre aceasta necuratie trupeasca, caci si numai simpla inchipuire a ei nu este fara de primejdie. Si nu te opri sa stai de vorba cu aceste ispite sau despre ele, ca sa-ti dai seama daca te-ai invoit sau nu cu dansele. Aceasta cercetare, chiar daca la aratare pare buna, in fapt este cu adevarat un siretlic al diavolului, care incearca in acest chip fie sa te impovareze, fie sa te arunce in descurajare si deznadejde, fie sa te tina pe tine cat se poate mai mult in aceste ganduri si, prin ele, sa te duca la pacatul cu fapta de acest fel sau de altul. 

In locul unor asemenea cercetari asupra gandurilor acestea, care te tulbura, mergi si marturiseste totul parintelui tau duhovnicesc si ramai apoi in pace in gandul si inima ta, netulburat de nici o intrebare, linistit fiind de hotararea parintelui tau. Insa sa-i descoperi tot ce a tulburat si tulbura mintea si simturile tale in aceasta ispita, neascunzand nimic si neingaduind rusinii sa lege limba ta, ci mai degraba smerindu-te in defaimare de sine, neintrand insa in descrierea amanuntelor trupesti sa nu maresti sminteala. Caci daca in fiecare lupta cu vrajmasii avem nevoie de smerenie adanca pentru a birui, oare cu cat mai mult nu ne este ea necesara noua in vremea razboiului trupesc? Caci insasi aceasta ispita cel mai adesea fie se naste din mandrie, fie este o invatatura de minte si pedeapsa pentru ea. De aceea si spune Sfantul Ioan Scararul ca cel care a cazut in desfranare sau intr-un alt pacat trupesc, acela mai inainte de toate a cazut in mandrie; si ca insasi caderea lui in pacat a fost ingaduita pentru ca sa se smereasca: „Unde caderea s-a savarsit, acolo mandria mai inainte a locuit, caci prevestitoarea primei este cea de-a doua". Si inca: „Pedeapsa mandrului este caderea lui". 

Cand ispita a trecut si in cele din urma gandurile rusinoase s-au linistit, iata ce trebuie sa faci: oricat ti s-ar parea ca esti liber de acum de razboiul trupului, si oricat de incredintat ai fi de aceasta, totusi ai grija sa-ti tii mintea si atentia departe de acele lucruri si persoane care ti s-au facut pricina de ispita, si nicidecum sa nu asculti indemnul de a le vedea sub pretextul ca iti sunt rude sau ca sunt persoane evlavioase si binefacatori ai tai. Baga-ti mintile in cap ca si aceasta este o amagire pacatoasa a firii noastre stricate si o mreaja a vicleanului nostru vrajmas, diavolul, care se preface chiar si in inger de lumina, ca sa ne arunce pe noi intru intuneric, precum a zis Apostolul Pavel (II Cor. 11, 14).

Sfantul Teofan Zavoratul

16 Mai 2014

Vizualizari: 2643

Voteaza:

Cum sa lupti impotriva patimilor trupesti 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE