De ce chipul monahal se numeste ingeresc

De ce chipul monahal se numeste ingeresc Mareste imaginea.

Mai intai chipul monahal se numeste ingeresc nu numai pentru ca ingerul l-a aratat unui avva, ci pentru ca monahii fagaduiesc sa petreaca o viata ingereasca. Si de vreme ce ingerii petrec in fecio­ria cea curata, pe aceasta si monahii, cand se tund, fagaduiesc inaintea lui Hristos s-o pazeasca.

In al doilea rand, chipul monahal se numeste in­geresc pentru ca ingerii au dragoste fata de Dum­nezeu. Iar dragostea fata de Dumnezeu este cea de­spre care zice Hristos in Evanghelie, ca sa iubeasca cineva pe Dumnezeu din tot sufletul sau si din toa­ta puterea sa, iar pe aproapele sau si pe vrajmasul sau, ca pe sine. ingerii au aceasta dragoste fata de Dumnezeu, pentru ca il iubesc cu toata dorirea lor, din tot cugetul lor, din toata puterea lor, si intre ei unul pe altul se iubesc, fiecare ca pe sine insusi. Pe aceasta si monahii fagaduiesc sa o pazeasca in­tre ei.

Ingerii numai intru aceasta se indeletnicesc, sa laude si sa proslaveasca pe Dumnezeu, ziua si noaptea, zicand catre El neincetat: "Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot", adica: "Sfant este Dumnezeu Ta­tal, Sfant este Fiul de-o-fiinta si intocmai cu Dum­nezeu Tatal, Sfant este Duhul cel Mangaietor, Care din Tatal purcede, o Dumnezeire, o Putere si o Pri­cina a toate". Acest lucru fagaduiesc sa-l faca si mo­nahii: sa-L mareasca pe Dumnezeu si sa-I multumeasca ziua si noaptea, asemenea ingerilor. Asa cum ingerii nu au nici o zavistie, la fel si monahii fagaduiesc sa nu se zavistuiasca nicidecum unul pe altul.

Ingerii nu au deloc mandrie intre ei, ci se smeresc atat inaintea lui Dumnezeu, cat si intreolalta; acelasi lucru marturisesc a-l face si monahii, sa se smereasca si inaintea lui Dumnezeu si unul fata de altul, nesocotindu-se pe sine ceva, pentru ca stiu ca Dumnezeu sta impotriva oamenilor man­dri si da har celor smeriti. Asa cum la ingeri nu sunt patimi trupesti, nici pofte care intineaza sufletul, mintea si cugetul, nici la adevaratii monahi nu se gaseste vreo patima sau pofta trupeasca, pentru ca ei si le omoara, facandu-se nepatimasi. Si ceea ce este la ingeri fireste, pentru ca sunt fara trupuri, aceea castiga adevaratii monahi cu buna lor voire, facandu-se nepatimasi.

Ingerii nu se judeca unul pe altul, nu urasc, nici nu se vrajmasesc nicidecum; si monahii fagaduiesc sa faca asa. La ingeri nu sunt cuvinte desarte, cuvinte nebunesti sau necuviincioase: nici adevaratii monahi nu cugeta nicicum aces­te cuvinte ingrozitoare, ci numai cele ce sunt spre folosul sufletului. ingerii in chip firesc sunt fara tru­puri, iar adevaratii monahi ajung la firea acelora prin osteneala lor si prin toate faptele bune. Asa cum la ingeri nu este sminteala nicidecum, nici multa, nici putina, nici la adevaratii monahi nu este sminteala; si daca s-ar intampla sa se sminteasca, ca niste oameni, din ispita diavolului sau din alta pricina oarecare, indata se intorc. ingerii nu fura, nu se imbata, nici nu se lenevesc; si monahii cei buni fac acestea. ingerii nu se ingrijesc, nici nu gan­desc la altceva, fara numai sa faca voia lui Dum­nezeu.

Pe aceasta o fac si monahii cei buni, dupa puterea lor. Ingerii isi impartasesc unii altora si oa­menilor binele pe care il au de la Dumnezeu, fara zavistie, fara ravna rea si fara orice alta patima. Si monahii cei buni acelasi lucru il fac intre ei si fata de cei de o credinta cu ei. La ingeri nu este voie . proprie, ci au de obste darul lui Dumnezeu. Nici monahii cei adevarati nu au voie proprie, ci se ne-voiesc sa castige ascultare curata.

Mintea ingerilor nu rataceste aiurea, ci numai la bunatatea si voia lui Dumnezeu; la fel si lucrarea monahilor nu are alt scop decat sa se uneasca cu voia lui Dumnezeu. Pentru toate aceste pricini, chipul monahal se numeste ingeresc. Si cel ce nu are feciorie, dragos­tea cea dupa Dumnezeu si celelalte pe care le au ingerii, nu are in sine chipul cel ingeresc, ci pe cel dracesc. Pentru ca dracii nu iubesc fecioria, nici ce­lelalte fapte bune. Nici drac pe drac nu iubeste.

Chipul ingeresc nu-l face rasa si celelalte haine din afara, ci curatia sufletului si a trupului, si toate cele pe care le au ingerii. Iar cel ce se nevoieste dupa pu­tere, fie tanar, fie batran, acela poarta chip ingersc, iar dupa moarte se va invrednici a sta in ceata in­gerilor, el insusi ca un inger. Iata, pe scurt, de ce chipul monahal se numeste ingeresc.

Sa vedem acum ce fagaduiesc sa faca cei ce se tund monahi. Mai intai cel ce voieste sa se faca monah vine in biserica si, facand cate trei metanii inainte icoanelor Mantuitorului, a Preasfintei Nas­catoare de Dumnezeu si a Sfantului patron al loca­sului, le saruta, voind, sa arate prin aceasta ca in bi­serica, inaintea lui Dumnezeu, fagaduieste sa se faca kalogheros, adica "bun batran", smerit si fara rauta­te. Si stand inaintea sfintelor icoane, la sfintele usi ale altarului, sta acolo si cel ce voieste sa-l tunda si sa-l faca monah, intrebandu-l:

"De ce ai venit frate, cazand aici la Sfantul Altar al bisericii si la aceasta insotire sfanta a monahilor?"; iar cel ce voieste sa se faca monah, raspunde (stand si staretul lui de fata): "Eu pentru aceasta am venit aici, cinstite Pa­rinte, caci doresc si iubesc viata monahala si voiesc sa fiu monah". Si acela iarasi il intreaba, a doua oara: "Dar voiesti, fiul meu, sa te invrednicesti a lua acest chip ingeresc si sa fii impreuna cu Hristos si cu insotirea monahilor?". Iar acela raspunde ia­rasi: "Da, cinstitul meu Parinte, voiesc". Si iarasi il intreaba, a treia oara: "De voia ta faci aceasta, ve­nind sa te tunzi monah?". Acela iar raspunde: "Da, cinstite Parinte, doresc de buna voie". Il intreaba si a patra oara: "Nu de vreo nevoie sau sila vii sa te faci monah?". Acela zice: "Nu de nevoie, ci de bu­na voie, cinstite Parinte". Si acela iarasi il intreaba: "Te lepezi de lume si ele cele ale lumii, adica sa nu mai ai voile tale cele lumesti, cum le-ai avut inain­te, precum porunceste Domnul?". Acela raspunde: "Da, cinstite Parinte, ma lepad de lume si de voile mele cele lumesti, de vreme ce asa voieste Dumne­zeu". Si intrebat iarasi: "Vei ramane aici, unde ti-ai pus metania, adica in petrecerea obsteasca, sau cea pustniceasca, ca sa te nevoiesti in ea pana la moar­te?". Si el raspunde: "Da, cinstite Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu". Iarasi il intreaba: "Te vei pazi in ascul­tarea povatuitorului tau si a intregii fratimi, impli­nind toate cate iti vor porunci sa faci?". Iar el ras­punde: "Da, cinstite Parinte, voi fi ascultator pana la moarte". Iarasi il intreaba: "Vei rabda tot raul care va veni asupra ta si toata stramtoarea vietii monahale, ca sa mostenesti imparatia cerurilor?". "Da, cinstite Parinte", raspunde acela. Mai pe urma il intreaba: "Te vei pazi pe tine in feciorie, curat de orice fel de desfranare, ele malahie si de tot felul ele patimi trupesti, ca sa ramai pana la sfarsitul vietii tale in toate acestea pe care le-ai fagaduit in fata altarului si inaintea sfintelor icoane ?". "Da - zice acela -, de toate acestea de care m-ai intrebat ma voi pazi, caci pentru aceasta am venit aici, la sfantul altar si la sfintele icoane, ca sa fagaduiesc inaintea lui Dum­nezeu ca le voi pazi".

Atunci acela zice catre dan­sul: "Cu adevarat, fiul meu, bun lucru si fericit ai ales, dorind sa te faci monah, claca il vei pazi pana la sfarsit, pentru ca lucrurile cele bune se castiga cu mula osteneala si cu multa nevointa. Deci vezi, fiul meu, ce fel de fagaduinte dai Stapanului Hristos, pentru ca aici si acum stau de fata ingeri neva­zuti de noi, care scriu aceasta marturisire pe care fagaduiesti s-o pazesti inaintea lui Hristos, martu­risire de care, la a doua venire a lui Hristos, cand va fi sa judece lumea, vei da seama. Si-ti arat, fiul meu, petrecerea cea soborniceasca in care vei intra si pe care trebuie sa o pazesti, urmand petrecerii lui Hristos. Si-ti spun care sunt cele pe care se cu­vine sa le faci ca sa te mantuiesti, precum si care sunt cele de care trebuie sa fugi ca sa nu te osan­desti. Iar faptul ca te-ai lepadat si ai lasat lumea nu inseamna altceva decat ca ai fagaduit sa te rastig­nesti pe tine insuti si sa fii ca un mort pentru lume. Deci sa stii, fiul meu, ca din ziua de astazi se cuvi­ne sa te rastignesti si sa mori pentru lume cu desa­varsire, ca unul care ai fagaduit s-o lasi. Si lepadarea ele lume, pe care ai fagaduit-o, este sa te lepezi de parintii tai, ele frati, de prieteni, de iubitii tai, de toate impatimirile lumii, de averi, de bucuriile cele mincinoase ale veacului si, mai presus de toate, de slava desarta, ca sa nu mai petreci intru mandrie. Pentru ca toate darurile si facerile de bine pe care le-ai primit sunt de la Dumnezeu, iar tu nu ai nimic. Si nu numai de toate acestea te lepezi si le lasi, ci si de viata ta, precum zice Domnul nostru Iisus Hristos: "Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se le­pede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie" (Mt. 16, 24; Mc. 8, 34; Lc. 9, 23)."

Deci, daca iubesti, fiul meu, sa te faci ucenic al lui Hristos cu adevarat, cu adevarat sa-I si urmezi lui Hristos, pregatindu-te de acum inainte nu ca sa te desfatezi, nici sa te rasfeti, nici sa ai ceva din cele ce se par dulci si veselitoare ale lumii, ci, intru osteneli duhovnicesti infranandu-ti trupul, sa-ti curatesti sufletul de toata pofta; sa fii sarac, cu saracia cea duhovniceasca; sa fii multumitor in saracie; sa plangi numai pentru greselile tale. Pregateste-te sa rabzi toate cele ce sunt suparatoare si obositoa­re, prin care vei mosteni viata cea plina de bucurie. Pentru ca vei flamanzi, vei inseta, vei fi gol, vei fi ocarat si defaimat, batjocorit si prigonit, si vei ca­dea in multe intamplari mahnitoare, pe care le are viata cea dupa Dumnezeu, pe care au savarsit-o toti sfintii. Si cand vei patimi toate aceste rele si scarbe, bucura-te pentru ele, caci plata ta multa este in im­paratia cerurilor.

Bucura-te frate, cu bucurie si veselie mare ca as­tazi te-a ales si te-a despartit Dumnezeu de viata cea lumeasca si te-a pus inaintea fetei Lui, in petrecerea vietii ingeresti, la inaltimea vietii celei ceresti, ca sa te supui si sa-i slujesti Lui ca un inger. Sa-I slujesti, dar. Lui, cu toata dorinta ta, sa gandesti la cele ce­resti, sa privesti la frumusetile cerului ca si cum ai fi in ceruri cu ingerii.

O, ce lucru minunat a facut Dumnezeu astazi cu tine frate! O, mare este darul pe care ti l-a daruit Iu­bitorul de oameni Dumnezeu prin acest chip inge­resc ! Ca si cu un al doilea botez te-ai imbracat, cu care te cureti de pacatele tale si te faci fiu al lumi­nii celei dumnezeiesti, pentru care insusi Domnul nostru Iisus Hristos, impreuna cu toti ingerii, se bu­cura de pocainta ta si te primeste cu multa bucu­rie, ca pe fiul cel desfranat, in imparatia Sa. Deci si tu, de vreme ce te-ai invrednicit sa dobandesti ata­ta bunatate de la Domnul nostru Iisus Hristos, umbla de acum bine si dupa vrednicie, slobozeste-te de placerile cele mincinoase ale lumii, uraste pof­ta care te trage spre lucrurile cele pamantesti, toata dorinta si indragirea ta arunca-le spre bunatatile cele ceresti. Sa nu te intorci nicidecum inapoi la lucru­rile cele lumesti, ca sa nu te faci si tu ca femeia lui Lot, care, pentru ca s-a intors si a poftit lumea, a prefacut-o Dumnezeu in stalp de sare si sta pana acum in Sodoma si Gomora {Fac. 19, 26). Sa nu te mai in­torci la lucrurile lumesti, ca sa nu te asemeni caine­lui care se intoarce la propria-i varsatura. Ia aminte bine, ca sa nu se implineasca cu tine cuvantul pe care l-a zis Hristos in Sfanta Evanghelie: "Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru imparatia lui Dumnezeu" (Lc. 9, 26). Caci cel care incepe calea pocaintei, dar iarasi va cadea in poftele lumii si nu va merge nesmintit pe drumul mantuirii sale, acela nu poate intra in imparatia cerurilor.

De aceea si tu, fiule, dupa ce te-ai facut monah, sa nu te mai intorci la lucrurile lumesti, caci nu pu­tina primejdie este ca, fagaduind tu sa pazesti toate cele pe care le-am zis, sa defaimi in urma totul si, plecand dinaintea lui Hristos, sa te duci iarasi la via­ta ta cea lumeasca, sa te desparti de parintele tau cel dupa Dumnezeu si de ceilalti frati cu care pust­nicesti impreuna, si sa defaimi randuiala ta. Si de vei face aceasta, cand vei merge inaintea judecatii lui Hristos, vei lua mult mai multa osanda, caci ai batjocorit pe Domnul, ca si cum ai fi fagaduit altceva inaintea sfintelor icoane, iar nu cele pe care le-ai spus. Si mai bine iti era tie sa nu fagaduiesti nici­decum, decat sa fagaduiesti si sa nu le implinesti. Sa nu socotesti cumva ca faptele pe care le-ai facut inainte, cand erai mirean, iti ajung, iar acum sa nu mai faci nici una. Ci sa stii bine ca acum, dupa ce te-ai facut monah, diavolul te ispiteste mai mult. Ca unul ce este mare vrajmas al monahilor, pentru ca-i zavistuieste sa nu se duca in ceata in care era el mai inainte de a cadea din pricina mandriei lui. in­sa, desi te va lupta, nu va putea sa-ti faca nici un rau, fiindca esti pazit si acoperit de mana si ajuto­rul lui Hristos, Caruia ii urmezi si-I implinesti po­runcile, precum ai fagaduit.

Deci acum, dupa ce ai fost randuit in aceasta cea­ta a chipului ingeresc, sa lipseasca de la tine orice fel de impotrivire, toata neascultarea, mandria, iu­birea de cearta, intaratarea, zavistia, mania, iutimea, strigarea, hula, mancarea in ascuns, iar, mai presus de orice, sa nu ai dragoste impartita, adica pe unul sa-l iubesti, iar pe altul sa-l urasti, ci pe toti fratii sa-i iubesti si sa-i asculti la fel. Sa nu voiesti im­bracaminte scumpa, sa nu iubesti mancarurile gra­se si gatite cu multa cheltuiala, sa nu cartesti nici­decum, oricate scarbe iti vor veni. Sa nu te coclesti cand iti vor porunci sa faci vreo slujba. Sa nu ai in obste lucru deosebit al tau, sau averi care sunt bles­temate. Fugi de toate cele rele, si mai ales sa nu is­codesti frumusetea nici unui om, nici sa-l apuci de mana cu patima, pentru care vine mania lui Dum­nezeu peste fiii neascultarii. Castiga-ti tie cele care se cuvin sfintilor. Sa ai cuviinta si smerenie. Pazes-te-ti inima ta de cugetele cele necurate. Slujeste dupa puterea ta. Ai rabdare pana la moarte si pazeste-te sa nu gresesti intru nimic.

Iar cel care se face. monah fagaduieste ca le va pazi pe toate acestea, si inca multe altele. Si dupa ce fagaduieste sa le pazeasca pe toate acestea, atunci duhovnicul ii citeste rugaciuni inaintea lui Dumne­zeu si-l tunde, savarsindu-l monah.

Vedeti, o, fratii mei monahi, ce am fagaduit ina­intea lui Hristos ? Dar daca vom iesi din acelea pe care le-am fagaduit, vai noua ! Iar daca le vom pa­zi, bucurie si veselie ne vor pricinui noua.

Puterea Domnului nostru Iisus Hristos sa ne aju­te pe toti sa pazim curat chipul ingeresc si sa ne invrednicim de imparatia cerurilor si de slava cea ingereasca, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, a Ca­ruia este slava in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Vasile cel Mare

30 Aprilie 2010

Vizualizari: 3877

Voteaza:

De ce chipul monahal se numeste ingeresc 5.00 / 5 din 1 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • costel popescu Postat la 2012-11-08 04:29

    Minunat articolul. Sa-i intareasca Dumnezeu pe toti cei care au ales chipul monahal, iar pe noi sa ne bucure prin ei.

  • Vasa NastaPostat la 2010-03-03 10:57

    Mare este puterea fagaduintei Tale, Dulcele meu Iisus Hristos ! Fie Doamne voia Ta cea Sfanta si spre mine dupa cum am nadajduit intru Tine! Amin.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE