Fuga de acasa, atunci cand aceasta are loc, se petrece intotdeauna intr-un moment de mare intensitate existentiala. Omul care fuge dintr-un loc, indiferent de motivatia pe care o are, fuge de ceva, spre altceva. Calitatea daunatoare sau benefica a unei "fugi" reiese din lucrurile "de care" si "spre care" fuge omul.

Aceasta "fuga de acasa" se manifesta in doua moduri care, desi aparent asemanatoare, sunt complet diferite. Astfel, fuga de acasa poate fi inteleasa, fie ca o aparenta solutie pentru rezolvarea unor greutati, fie ca o nevoie sufleteasca dupa o vietuire cu mult mai inalta (monahala).

In vreme ce prima fuga este motivata de o dorinta de libertate, gresit inteleasa insa, binestiind ca libertatea este mai mult interioara, decat exterioara, cea de-a doua fuga este motivata de o dragoste nestavilita de Dumnezeu, ea avand loc numai dupa dobandirea libertatii interioare.

Fuga de acasa, pe un drum necunoscut

Cand fuga de acasa survine in urma unor patimi casnice, aceasta se arata a fi o fuga care destrama. Copilul, cel mai adesea, fuge de acasa in cautarea unei libertati neavute pana atunci si neintelese, in cautarea unui mediu mai odihnitor, in care sa se simta inteles, iubit si acceptat asa cum este.

In decurs de numai un an (2009-2010) au fugit de acasa aproape trei mii copii. Principalele motive pentru care copiii fug de acasa raman lipsa supravegherii din partea parintilor, teama de reactia parintilor fata de situatia scolara sau fata de o greseala comisa de copil, situatia financiara precara din familie, conflictele interne si plecarea parintilor la munca in strainatate.

Adesea, diavolul intuneca mintea omului, spre a nu putea intelege ca nu ceilalti sunt cauza neimplinirilor proprii, iar astfel tensiunile interioare ajung sa se reverse inadecvat. Cand parintii ajung sa-si reverse asupra copiilor propriile angoase si tulburari interioare, acestia nu fac decat sa-i motiveze pe copii sa astepte din ce in ce mai mult clipa in care sa poata pleca de langa ei.

Din pacate, nici chiar in asemenea cazuri, fuga nu este o solutie buna. In pofida oricator greutati, casa ramane totusi un loc in care, poate chiar si prea putin, omul se simte localizat in timp si spatiu. Fugind de acasa, de obicei, cel in cauza ajunge sa dea peste niste greutati si mai mari decat cele de care a fugit (depresii, droguri, etc). "Vai celui singur, ca atunci cand va cadea, nu este cine sa-l ridice pe el" (Ecclesiast 4, 10). Indiferenta si lipsa de comunicare din familie sunt principalii doi factori care motiveaza fuga de acasa.

Cat de sanatoasa poate fi fuga, cand aceasta survine ca solutie de indreptare la o anumita problema sociala sau personala? Stim ca prima reactie a protoparintilor nostri, Adam si Eva, dupa caderea in pacat, a fost aceea de a fugi si a se ascunde de la fata lui Dumnezeu. "Cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, in racoarea serii, s-au ascuns Adam si femeia lui de fata Domnului Dumnezeu, printre pomii raiului" (Facere 3, 8).

Inca dintru inceput deci, omul a mostenit, ca si trasatura ontologica, aceasta fuga si ascundere de Dumnezeu (si de om), care se face simtita adesea in urma unei greseli sau a intampinarii unei greutati, ea imbracand cele mai variate forme.

Fiul Risipitor a fugit si el de acasa, tot inspre o lume vazuta de el ca fiind mai buna decat cea in care se afla, spre a fi liber si a hotara singur asupra vietii sale. "Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa" (Luca 15, 11-24).

Evitarea mersului la biserica, evitarea infruntarii problemelor personale, evitarea confruntarii directe cu cauzele situatiilor neplacute si jena provocata de situatiile in care cineva este pus fata in fata cu anumite lucruri ce tin de viata lui interioara sunt numai unele dintre premisele unei fugi de acasa, ale unei fugi bolnavicioase care mai mult destrama.

Fuga de acasa, pe un drum cunoscut

Cand de acasa se fuge insa pentru o vietuire monahala, aceasta fuga nu este motivata sub nici o forma de vreo neimplinire personala sau de vreo nevoie nesatisfacata initial. Astfel, monahii si monahiile au fugit de acasa numai din dorinta de a duce o viata mai curata si mai inalta decat cea anterioara.

Fuga la manastire s-a facut intotdeauna pe un drum batatorit, binecunoscut si binecuvantat de pasii sfintilor. Chiar si cand cel in cauza nu a putut ramane prea mult in manastire, intorcandu-se la viata cea dintai, el nu a riscat atat de mult precum a facut cel ce a fugit asemenea Fiului Risipitor. Proverbul romanesc "drum bun, cale batuta" poate fi verificat si aici, caci numai o "cale batatorita" de pasii multora poate fi numita "drum bun", ferindu-l pe calator de pericole.

Fuga de acasa, la manastire, nu destrama, ci uneste si mai mult. Aceasta fuga de acasa zideste casa si sufletele din familia respectiva, iar prin adancirea in rugaciune a celui plecat, multe ajung sa se lumineze si sa se curateasca. Fuga de acasa, la un loc cu altii, spre slava lui Dumnezeu, nu este periculoasa. "Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20).

Teodor Danalache