Omul care vrea sa traiasca intru Hristos intampina mai multe greutati decat cel care nu manifesta vreun interes aparte spre cunoasterea lui Dumnezeu. Iisus Hristos a spus acest lucru de la bun inceput: "Daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni" (Ioan 15, 20). Iar cel care ii progoneste pe crestini este diavolul. In viata crestinului, ispitele sunt permanente. Mai mult, cand omul se nevoieste spre o viata tot mai duhovniceasca, luptele ridicate de vrasmas devin si ele din ce in ce mai puternice.

S-a zis: "Fiule! Cand vrei sa te apropii sa slujesti Domnului Dumnezeu, gateste-ti sufletul tau spre ispita. Incordeaza inima ta si fii tare si sa nu te tulburi in timpul incercarii. Lipeste-te de Domnul si nu te departa, ca sa fii inaltat la sfarsitul vietii. Tot ce ti se va intampla, primeste cu placere si in necazurile tale fii indelung-rabdator. Ca in foc se lamureste aurul, iar oamenii cei placuti Domnului, in cuptorul smereniei. Crede in El si-ti va ajuta tie, indrepteaza caile tale si nadajduieste in El" (Isus Sirah 2, 1-6).

Rugaciunea neincetata, in viata de familie

Sfantul Apostol Pavel, cand le spune crestinilor din Tesalonic: "Rugati-va neincetat!" (I Tesaloniceni 5, 17), oare ii credea pe toti calugari ?! Cand a spus acestea, el era constient de faptul ca acolo sunt familii, copii si batrani. Avand in minte aceste cuvinte, Sfantul Serghie Meciov, un preot de mir, afirma categoric: "Sa nu socotim aceasta porunca obligatorie doar pentru monahi, ci pentru price crestin."

Rugaciunea neincetata a luat nastere in momentul apropierii omului cu inima curata de Mantuitorul Iisus Hristos. Oare, nu aveau toti Apostolii rugaciune neincetata ?! Luca si Cleopa, care au calatorit impreuna cu Iisus, spre Emaos, se mirau la urma cum de nu ardea inima in ei, cand le graia lor pe cale, talcuindu-le Scripturile. Se vede ca ei stiau deja ce este arderea inimii, acea inflacarare care-l cuprinde pe om in apropierea lui Dumnezeu.

In general, cand se vorbeste despre "rugaciunea neincetata", se spune ca ea a luat nastere in mediul monahal, in mijlocul celor care "au luat cu asalt Imparatia lui Dumnezeu", apoi, in timp, s-a raspandit in intreaga lume. Pentru a vedea ca acest lucru nu este chiar asa, sa cercetam cartea "Pelerinul rus", unde prezentati multi crestini mireni, cu familie, care dobandisera deja darul rugaciunii neincetate.

Este drept, marii duhovnici si calugarii imbunatatiti sunt cei care s-au ingrijit in toata vremea de pastrarea neschimbata a acestei nevointe duhovnicesti, pe care au raspandit-o, iara si iara, printre mireni, considerand ca nu exista nici o diferenta intre rugaciunea calugarilor si rugaciunea mirenilor. Sfantul Grigorie Palama, care a cunoscut in sine harul dumnezeiesc, spune, in mod categoric: "Nu numai calugarii, ci toti crestinii trebuie sa se roage neincetat, fie ca sunt barbati, femei sau copii, intelepti sau oameni simpli."

Deci, nu doar monahii pot dobandi rugaciunea neincetata, nici doar preotii sunt datori sa o rosteasca, ci fiecare crestin in parte. Fiecare dintre noi trebuie sa ne rugam neincetat, mai ales intr-o vreme in care sufletul este asediat de tot mai multe informatii, mesaje, lumini, sunete, zgomote si inselari.

Arhiepiscopul Antonie Marturisitorul spune: "Monahismul sau viata in lume, nu au importanta in lucrarea rugaciunii. Monah sa fii, ascultator sau simplu mirean, nu are importanta. Numai fii atent ca anturajul si imprejurarile sa nu te impiedice din lucrarea rugaciunii si sa nu-ti fie un obstacol in formarea monahului tau launtric, in a-ti calugari cele cinci simturi, mintea si inima."

Fiecare crestin este dator a se infatisa pe sine inaintea lui Dumnezeu precum un calugar - credincios, ascultator, ravnitor, avand dragoste, jertfa de sine si rugaciune de toata vremea -, indiferent de mediul si starea sociala in care traieste. Regele David, desi purta cu sine grijile unei imparatii, nu s-a socotit pe sine lipsit de datoria de a se ruga neincetat si de a privi pururea spre Dumnezeu. El spune: "Vazut-am mai inainte pe Domnul inaintea mea pururea" (Psalm 15, 8).

Crestinii mireni sunt datori a se ruga cat mai mult, indiferent de slujba si locul in care se afla, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur: "Chiar in targ de esti, poti sa canti in sinea ta lui Dumnezeu, fara sa auda cineva. Daca mananci, daca bei, daca te insori, daca calatoresti, toate intru numele Domnului sa le faci. Numele Lui pune-L inaintea oricarei fapte."

Rugaciunea de toata vremea nu cere fapte sau nevointe mai presus de fire, caci ea "se poate practica la toate nivelele de intelegere si intensitate, iar daca se face cu inima smerita, rugaciunea lui Iisus Hristos poate fi practicata si in mod nesistematic", spune Olivier Clement.

Calugarul rosteste rugaciunea stand asezat, cu ochii inchisi si barbia aplecata in piept, pe cand crestinul din lume o poate face de-a lungul intregii zile, in timpul diverselor sale drumuri si munci.

Parintele Lev Gillet spune: "Chemarea numelui lui Iisus este la indemana crestinilor celor mai simpli si, totusi, ea ne conduce la tainele cele mai adanci. Ea se poate face oriunde si oricand, la munca de la camp, din fabrica si de la birou, la treburile gospodaresti."

La judecata, cand Domnul ii va spune crestinului nerugator: "Adevarat iti spun, nu te cunosc pe tine!", el nu va putea spune: "Doamne, cand sa ma rog, ca am muncit, am fost pe drumuri toata ziua, am avut atatea griji pe cap." In casa sau in curte, in masina, autobuz sau metrou, pe scari sau in lift, cand deschizi o usa sau o inchizi, cand iesi sau intri intr-o camera, cand vezi un om, un animal, o planta sau orice alt lucru, spune in inima ta: "Doamne, ajuta-ma!", "Slava Tie, Doamne!", "Doamne, miluieste!", "Doamne, Iisus Hristoase, miluieste-ma!". Intr-un cuvant, rugaciunea de un singur cuvant, a lui Iisus, sa se culce cu tine si sa se scoale cu tine.

Rugaciunea neincetata - rugaciune scurta si independenta de oricare lucru exterior noua - este cu atat mai de folos astazi, cand omul abia mai are vreme sa se aseze la masa. Sfantul Nicolae Cabasila spune: "Pentru ca sa-I putem chema numele nu-i nevoie de prea multa pregatire prin rugaciuni, nici de un locas anume si nici de strigate mari, fiindca nu exista petec de pamant unde El sa nu fie de fata." De aceea, "s-ar putea spune chiar ca rugaciunea lui Iisus, facuta cu inima smerita, este potrivita in chip deosebit pentru omul de astazi, care se plange ca nu are timp sa se roage; daca, insa, dorim sa ne dedicam acestei rugaciuni, descoperim ca avem pentru ea mai mult timp decat ne-am fi inchipuit", zice, la randul sau, Olivier Clement.

Rugaciunea neincetata este potrivita si pentru mireni, deoarece fara a avea mintea in permanenta la Dumnezeu, nu este cu putinta a te mantui. Rugaciunea bineplacuta lui Dumnezeu este aceea care se face cat mai neincetat. Sfantul Serghie Meciov, despre timpul alocat rugaciunii, spune: "De te rogi numai atunci cand te scoli la rugaciune, inseamna ca nu te rogi deloc." Daca diavolul ne lupta neincetat, tot neincetat trebuie sa ne rugam si noi, caci spune Sfantul Ioan Scararul: "Biruieste pe vrajmasi cu numele lui Iisus, caci nu e in cer si pe pamant arma mai tare."

Intru nevointa mantuirii, rugaciunea trebuie sa fie neincetata. Paul Evdochimov spune: "Rugaciunea, ca stare constanta a sufletului, rugaciunea devenita trup, face, in mod minunat, din orice munca, din orice cuvant, din orice act, o rugaciune, un semn viu al prezentei lui Dumnezeu, slijire a laudei."

Rugaciunea neincetata este a petrece cu mintea pururea in Dumnezeu. Iisus Hristos ne spune cum sa facem acest lucru: "Tu, insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care este in ascuns, iti va rasplati tie" (Matei 6, 6). Care este camara? Dar usa? Camara este inima noastra, iar usa este gura noastra, impreuna cu gandurile. Zicem, la vecrnie: "Pune Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire, imprejurul buzelor mele" (Psalm 140, 3). Calea cea mai scurta si mai sigura spre intrarea in camara si inchiderea usii este smerenia si dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele.

Sfantul Ambrozie al Milanului spune: "Poti sa te rogi pretutindeni si poti sa te rogi totdeauna si in camara ta. Ai pretutindeni o camara a ta, ai pretutindeni camara ta de taina. Camara ta este gandul tau. Macar ca te afli in multime, totusi sa pastrezi in omul tau cel dinlauntru ungherul tau ascuns si camara ta de taina."

Rugaciunea de toata vremea este gandul nostru ridicat la Dumnezeu, este permanenta noastra vorbire cu Dumnezeu. Sfantul Isaac Sirul ne spune: "Curateste-te mereu inaintea Domnului, avand amintirea Lui in inima ta, ca nu cumva zabovind in afara amintirii Lui, sa devii lipsit de indraznire, cand vei intra la El. Caci indraznirea fata de Dumnezeu vine din vorbirea continua cu El si din multa rugaciune."

Care crestin ar indrazni sa numeasca aceste "medicamente" ca fiind bune doar pentru calugari ?! Mai mult, cand cei din lume pot cadea mai usor si au nevoie de mai multa mila. Sfantul Isaac il indeamna pe crestin "sa-si aduca aminte de Dumnezeu in toata vremea, pentru a-si aduce si El aminte de crestin cand va cadea in cele rele."

Pe episcopii si preotii din jurul sau, Sfantul Grigorie Palama ii invata astfel: "Trebuie nu numai noi insine (episcopii) sa ne rugam totdeauna, ci sa-i invatam si pe ceilalti sa faca acelasi lucru; si pe monahi, si pe mireni, si pe intelepti, si pe cei simpli, si pe barbati si pe femei, si pe copii, si sa-i indemnam sa se roage fare incetare."

In viata Sfantului Grigorie Palama gasim povestita urmatoarea intamplare. Un staret numit Iov gandea si sustinea cu inversunare ca "rugaciunea neincetata se potriveste doar sihastrilor si monahilor, iar nu oamenilor traitori in lume". Acestuia, sfantul i-a spus: "Toti crestinii indeobste, de la mic la mare, sunt datori sa se roage totdeauna in mintea lor cu rugaciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!, asa incat mintea si inima lor sa aibe intotdeauna deprinderea de a rosti cuvintele acestea sfintite."

*

Pregatirea pentru rugaciune este un lucru deosebit de important. Astfel, faptele, cuvintele si gandurile anterioare rugaciunii au o mare putere asupra calitatii ei. Sfantul Serghie Meciov spune: "Cand ne sculam la rugaciune, vrem sa incepem deodata lupta pentru ea, cand nici macar pentru pregatirea de rugaciune nu ne-am luptat, nu am alungat din sufletele noastre tot ce este spurcat, tot ce este lumesc, si vrem sa aducem aceasta intinaciune inaintea fetei lui Dumnezeu, odata cu cuvintele rugaciunii."

Deci, cel ce vrea sa se roage, sa faca toate cele ce stau in puterea lui, adica "sculandu-se din (parasind) iubirea de lume si din iubirea de placeri, sa lepede grijile, sa se dezbrace de ganduri, sa se lepede de trup, pentru ca rugaciunea nu este altceva, fara numai instrainare de lumea cea vazuta si de cea nevazuta", zice acelasi sfant mirean.

Teodor Danalache

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Editoriale
• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Editoriale
• Rugaciunea inimii intr-o lume fara inima
  Publicat in : Editoriale